Legea nr. 50/1991, republicată, anexa 1 pct. 2.5.6.
Ordinul nr. 536/1997, art. 2
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, respectarea avizului de însorire este obligatorie la emiterea autorizaţiei de construire pentru construcţiile noi, iar nu la cele pentru consolidarea sau extinderea construcţiilor existente.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 616 din 1 martie 2010, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IX-a administrativ şi fiscal, reclamanta I.I. i-a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Sectorului 4 Bucureşti şi B.V., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se verifice legalitatea operaţiunilor administrative carc au stat la baza emiterii actului administrativ, să se dispună anularea autorizaţiei de construire nr. 1481/68876 din 31 decembrie 2007, emisă pe numele pârâtului B.V., suspendarea executării actului administrativ şi oprirea lucrărilor de construcţii ce se execută în baza acestuia şi obligarea la plata de despăgubiri pentru daunele morale şi materiale cauzate prin emiterea unui act administrativ nelegal.
In motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că operaţiunile administrative nu au fost realizate cu respectarea dispoziţiilor legale imperative în domeniul urbanismului şi construcţiilor, că autorizaţia de construire a fost emisă cu încălcarea următoarelor obligaţii legale:
1. obţinerea acordului reclamantei pentru realizarea lucrărilor de consolidare şi supraetajare; 2. efectuarea unei expertize tehnice prin care să se stabilească măsurile necesare pentru punerea în siguranţă a imobilului învecinat, respectiv a imobilului proprietatea reclamantei;
3. obţinerea avizului de însorire a imobilului învecinat, care să verifice impactul construcţiei sau supraetajării imobilului de la numărul 5, conform prevederilor art. 2 din Ordinul nr. 536/1997; 4. menţinerea limitei noii construcţii la acoperişul construcţiei existente.
Prin întâmpinarea formulată la data de 14 octombrie 2008, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că actele atacate au fost emise cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale.
La termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2008, reclamanta a renunţat la judecată la capetele de cerere având ca obiect suspendarea executării autorizaţiei de construire şi obligarea la acordarea de despăgubiri.
Pârâta Primăria Sectorului 4 Bucureşti a formulat concluzii scrise în cauză, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2151 din 9 iunie 2009, a respins acţiunea ca nefondată şi a obligat reclamanta la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată cătrc pârâtul B.V. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:
Primăria Sectorului 4 Bucureşti a emis pe numele pârâtului B.V. autorizaţia de construire nr. 1481/68876 din 31 decembrie 2007, constând în
consolidarea şi supraetajarea imobilului situat în Bucureşti, str. (…) nr. 5, Sector 4.
Din analiza întregului material probator aflat la dosarul cauzei, inclusiv certificatul de urbanism şi referatul cu propunerea de emitere a autorizaţiei de construire, rezultă că autorizaţia de construirc a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi după o analiză atentă a întregii documentaţii depuse de cătrc pârâtul B.V. Au fost rcspectate obligaţiile impuse de autorizaţie cu privire la modalitatea de efectuare a lucrărilor, iar din înscrisurile depuse nu rezultă că ar fi acoperită jumătate din imobilul reclamantei. De asemenea, nu rezultă că a fost efectuat vreun control prin care să se constate încălcări ale dispoziţiilor legale şi ale obligaţiilor impuse prin această autorizaţie, din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii.
împotriva sentinţei civile nr. 2151 din 9 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta I.I., susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
1. Hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci se limitează la a face vorbire de „inexistenţa unui suport
probator” pentru ca acţiunea să fie admisă. In dezvoltarea acestui motiv din recurs, s-a arătat că instanţa nu a analizat considerentele expuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată, nu s-a pronunţat asupra fiecărui motiv de nelegalitate în parte şi nu a expus argumentele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată.
2. Sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
a) în cazul autorizaţiei de construire a cărei anulare se solicită sunt incidente prevederile pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991, precum şi cele cuprinse în anexa nr. 2, pct. b.4 a Ordinului nr. 1430/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, deoarece sunt necesare lucrări de protejare a construcţiei proprietatea reclamantei, ca urmare a consolidării, ridicării şi supraetajării construcţiei de către pârât, iar acordul reclamantei nu a fost solicitat. Recurenta a adăugat că în certificatul de urbanism nr. 1972/65805 din 3 septembrie 2007 se prevede în mod expres obţinerea acordului notarial al vecinilor.
b) Au fost încălcate la emiterea autorizaţiei de construire dispoziţiile art. 599 C. civ., potrivit cărora „niciunul dintre vecini nu poate găuri zidul comun, nici să alăture sau să sprijine de dânsul vreo lucrare fară consimţământul celuilalt”. Recurenta a menţionat că se impu
nea respectarea acestor dispoziţii legale şi că, în cuprinsul actului administrativ contestat, se precizează că vor fi respectate toate prevederile în materie.
c) Nu au fost respectate dispoziţiile art. 2 din Ordinul nr. 536/1997, care prevede că normele de igienă şi recomandări privind mediul de viaţă al populaţiei sunt obligatoriu de respectat la emiterea oricărci autorizaţii de construire. Respectarea acestor norme trebuie să fie dovedită cu avizul de însorire, obligatoriu de solicitat în cazul supraetajărilor, or, prin certificatul de urbanism care a stat la baza emiterii autorizaţiei contestate, nu s-a dispus prezentarea unui astfel de certificat;
d) Nu a existat o expertiză tehnică în construcţii, prealabilă emiterii actului, privind influenţa construcţiei care se prognozează asupra rezistenţei şi stabilităţii construcţiilor învecinate, inclusiv a calcanelor, întocmită de către un expert tehnic atestat M.T.C.T.;
e) Deşi instanţa a solicitat depunerea la dosarul cauzei a tuturor actelor care au stat la baza emiterii autorizaţiei de construire, pârâta Primăria Sectorului 4 Bucureşti a depus un set de acte incomplet, în
mod deliberat. In acest sens, recurenta a afirmat că, la dosarul de fond, în borderoul de acte depus de Primăria Sectorului 4 Bucureşti, apare menţionat certificatul de urbanism nr. 1181/63493 din 19 iulie 2006, care nu a fost depus la dosarul cauzei şi în care se prevede în mod expres obţinerea acordului notarial al reclamantei pentru emiterea
autorizaţiei de construire pe numele pârâtului. In aceste condiţii, s-a solicitat obligarea pârâtei Primăria Sectorului 4 Bucureşti să depună Ia dosarul cauzei acest certificat de urbanism.
Pentru motivele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9, art. 312 C. proc. civ., Legii nr. 50/1991 şi a Normelor de aplicare a Legii nr. 50/1991, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată.
Prin încheierea din data de 11 ianuarie 2010, Curtea a încuviinţat, la cererea recurentei, proba cu înscrisuri, sens în care i-a pus în vedere intimatei Primăria Sectorului 4 Bucureşti să depună la dosarul cauzei certificatul de urbanism nr. 1181/63493 din 19 iulie 2006.
La data de 18 ianuarie 2010 s-a depus la dosarul cauzei înscrisul solicitat, însoţit de punctul de vedere al direcţiei de specialitate din cadrul Primăriei Sectorului 4 Bucureşti cu privire la certificatul de urbanism nr. 1181/63493 din 19 iulie 2006.
Curtea, examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale
incidente, a constatat că recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
1. Principiul general, consacrat de Codul de procedură civilă, impune ca orice hotărâre judecătorească să fie motivată pentru a exista posibilitatea exercitării controlului judiciar sub aspectul legalităţii şi temeiniciei acesteia. Acest principiu este reglementat de dispoziţiile cu caractcr imperativ ale art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar nerespectarea lor atrage modificarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
In cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond a realizat o motivare sumară a hotărârii pronunţate, în sensul că nu a răspuns la toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în susţinerea acţiunii.
Deşi critica recurentei sub acest aspect este întemeiată, ea nu poate conduce la admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, întrucât soluţia pronunţată de instanţa de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, iar instanţa de recurs poate completa motivarea sentinţei, pentru a răspunde exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
2. Este neîntemeiată critica ce vizează incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, dispoziţiile pct. 2.5.6. din anexa la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd obligativitatea includerii în documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire a „acordului vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimată în formă autentică, pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate – şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora”.
în cauza dedusă judecăţii nu era necesar acordul vecinilor, întrucât nu a fost edificată o construcţie nouă, ci a fost consolidat şi supraetajat un imobil existent cu un etaj şi mansardă, proprietate exclusivă a pârâtului B.V.
Acordul vecinilor nu era necesar nici dacă s-ar aprecia că lucrarea de supraetajare reprezintă o construcţie nouă, întrucât obligativitatea acestuia, în cazul construcţiilor noi, este prevăzută de dispoziţiile pct. 2.5.6 din anexa la Legea nr. 50/1991 numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie la construcţiile învecinate, pentru protejarea acestora.
Or, în cauză, lucrările prevăzute în autorizaţia de construire nr. 1481/68876 din 31 decembrie 2007 nu impun măsuri de intervenţie la proprietăţile învecinate şi nu afectează construcţia proprietatea reclamantei.
Eventuala nerespectarc a prevederilor autorizaţiei de construire nu reprezintă o cauză de nelegalitate a acesteia, întrucât legalitatea actului administrativ se analizează în raport de situaţia existentă şi de dispo-
ziţiile aplicabile la momentul emiterii acestuia. In acest sens, în cuprinsul autorizaţiei de construire s-a menţionat că „beneficiarul, constructorul şi proiectantul sunt răspunzători de respectarea Legii nr. 10/1995 şi a normativelor de specialitate în vigoare privind calitatea construcţiilor”.
Autorizaţia de construire a cărei anulare se solicită a avut la bază certificatul de urbanism nr. 1972/65805 din 3 septembrie 2007, în care se prevede acordul notarial al vecinilor în cazul intervenţiei la construcţiile vecine. Or, în cauză, după cum s-a arătat, nu s-au impus lucrări de intervenţie la construcţiile învecinate, astfel că nu era necesară obţinerea acordului vecinilor, în forma autentică.
Certificatul de urbanism nr. 1181/63493 din 19 iulie 2006, invocat de recurentă, nu are nicio relevanţă sub aspectul legalităţii autorizaţiei de construire nr. 1481/68876 din 31 decembrie 2007, întrucât acesta nu a stat la baza emiterii autorizaţiei, termenul de valabilitate al acestuia fiind de 12 luni de la data emiterii. Chiar în cuprinsul acestui certificat de urbanism, acordul notarial al vecinilor a fost prevăzut în cazul intervenţiei asupra clădirilor învecinate, situaţie care nu se regăseşte în cauză.
Din probatoriile administrate în cauză nu rezultă încălcarea dispoziţiilor art. 599 C. civ. la emiterea autorizaţiei de construire, astfel că este neîntemeiată critica recurentei privitoare la acest aspect. Documentaţia care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire cuprinde raport de expertiză tehnică şi memoriu de rezistenţă, astfel că este nereală susţinerea recurentei în sensul că nu a existat o expertiză tehnică în construcţii, prealabilă emiterii actului. La emiterea autorizaţiei de construire nu era obligatorie prezentarea avizului de însorire, întrucât prevederile art. 2 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei se referă la construcţiile noi, şi nu la consolidarea sau extinderea construcţiilor existente.
In concluzie, Curtea a constatat că sentinţa recurată este legală şi temeinică, astfel că a fost menţinută, iar recursul a fost respins ca
nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. In baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta a fost obligată la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul B.V.
