Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. EXEPŢIE DE NELEGALITATE. NU POT FORMA OBIECT AL EXCEPŢIEI DE NELEGALITATE, ACTELE UNILATERALE CARE FIE NU AU NATURĂ ADMINISTRATIVĂ, FIE SUNT EXCEPTATE DE LA CONTROLUL EXERCITAT PE CALEA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV, ÎN TEMEIUL ART.5 ALIN.1 ŞI 2 DIN LEGEA NR.554/2004.
-art.4, 5 din Legea nr.554/2004;
-art.26 din Legea nr.10/2001;
-art.13 şi 16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005;
-art.21.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.250/2007.
Decizia nr.2476/CA/30.05.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 2231/ CA din 27 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul B., a fost admisă excepţia de nelegalitate ridicată de C. C. P. S. D. B. în contradictoriu cu pârâta P. M. O. şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiei cu nr. 2126/10.04. 2007 emisă de P. M. O. în raport de prevederile art. 22 din Legea 10/2001 republicată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele :
S-a constatat că petenţii au invocat excepţia de nelegalitate raportat la dispoziţii art. 23 din Legea 10/ 2001, însă având în vedere conţinutul textului invocat de către aceştia în susţinerea excepţiei, instanţa a examinat excepţia de nelegalitate prin prisma prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/ 2001.
Legalitatea actului administrativ impune respectarea anumitor cerinţe şi anume : actele să fie adoptate sau emise de către autorităţile competente atât din punct de vedere material cât şi teritorial şi în limitele acestei competenţe; conţinutul actului administrativ să fie conform cu conţinutul legii în baza căreia este emis şi cu actele normative cu forţă juridică superioară; actele să corespunsă scopului urmărit de legea pe care o pun în executare; actele să fie adoptate în formă specifică actelor administrative şi nu în ultimul rând actele trebuie să fie actuale şi oportune.
Condiţiile ce determină legalitatea actului administrativ trebuie să fie îndeplinite cumulativ astfel încât absenţa uneia dintre aceste condiţii duce la nelegalitatea actului.
În speţă deşi sunt îndeplinite condiţiile de legalitate referitoare la competenţa autorităţii emitente sau la respectarea procedurii şi normelor de tehnică legislativă, celelalte condiţii lipsesc. Actul administrativ nu este conform cu conţinutul legii în baza căreia a fost emis respectiv Legea nr. 10/2001 şi nici cu scopul acestui act normativ.
Dispoziţia cu nr. 2126/10.04. 2007 emisă de P. M. O. este nelegală fiind în contradicţie cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată care condiţionează acordarea măsurii reparatorii de dovedire a calităţii de fost proprietar la data preluării imobilului de către Statul Român.
În acest sens potrivit dispoziţiilor Decretului 115/1938, dovada dreptului de proprietate se face prin înscrierea acestuia în Cartea Funciară, doar înscrierea având efect constitutiv al dreptului.
Potrivit efectului constitutiv de drepturi reglementat de Decretul Lege nr. 115/1938, dobândirea dreptului de proprietate se face, condiţionat de înscrierea în Cartea Funciară, ori în lipsa unei astfel de înscrieri, Dispoziţia emisă de P. O. prin care se constată calitatea de persoană îndreptăţită apare ca fiind nelegală prin raportare la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că „ reclamantul trebuie să depună actele doveditoare a dreptului de proprietate” , sarcina probei proprietăţii la momentul deposedării abuzive revenind persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită.
Din examinarea colii de Carte Funciară colectivă nr. 28033 aflată la fila 32 dos. fond, reiese că reclamantul D. V. nu se afla înscris în partea a II-a a acestei coli la înscrierile privitoare la proprietate, ci în partea a III-a la rubrica „sarcini” unde de fapt erau trecuţi, ca având drept de folosinţă asupra imobilului AN.1 proprietatea Statului‚ toţi locatarii blocului ( fila 34).
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 instanţa a admis excepţia de nelegalitate ridicată de C. C. P. S. D. şi a constatat nelegalitatea Dispoziţiei nr. 2126/10.04. 2007 a P. M. O. în raport de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul D. V., solicitând casarea sentinţei şi pe fond, respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că este nelegală şi netemeinică poziţia intimatei şi a instanţei de fond de a considera că nefigurarea recurentului şi a soţiei sale în Partea a II-a a CF echivalează cu lipsa oricăror drepturi a acestora de a-şi recupera bani plătiţi până la confiscarea imobilului de către statul român ca urmare a plecării din ţară.
Potrivit dispoziţiilor art.10/2001 şi a Legii 247/2005 recurentul are dreptul de a-i fi restituită suma achitată către statul român în vederea achiziţionării imobilului situat în O. str. 6 M,. , nr., bl., ap.8, în concordanţă cu Dispoziţiile primarului.
În drept, îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art.299 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata reclamantă C. C. P. S. D. B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, arătând că, în lipsa înscrierilor din cartea funciară cu privire la imobilul notificat, recurentul-reclamant nu face dovada dreptului de proprietate.
Dispoziţia nr.2126/10.04.2007 a fost emisă de P. M. O. cu încălcarea dispoziţiilor art.23 din Legea 10/2001, precum şi a principiului de soluţionare a notificărilor conform căruia sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită, principiu stabilit prin pct.1 lit. e din Cap. I al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, aprobate prin HG 250/2007.
Recurentul îşi justifică calea de atac prin existenţa creanţei pe care o are faţă de Statul Român, creanţă care, însă nu face obiectul Legii 10/2001.
Intimata reclamantă consideră o atitudine de rea-credinţă şi din partea P. M. O. care a emis Dispoziţia 567/2010 prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului pentru diferenţa sumei virată de C. P. J. B. către CEC, respectiv creditul nerambursat de solicitanţi, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului notificat, dispoziţie emisă în timpul litigiului în care a fost invocată excepţia de nelegalitate a dispoziţiei 2126/2007 emisă de aceeaşi primărie.
S-a mai arătat de către intimata reclamantă că, în adresa 12207/18.08.2009 emisă de Secretariatul C. C. nu s-a menţionat faptul că recurentul ar fi proprietar extratabular, această noţiune neexistând în materia sistemului de carte funciară.
Pe de altă parte, P. M. O. nu a comunicat Secretariatului G. Dispoziţia nr.567/2010 de completare a Dispoziţiei nr.2126/2007.
S-a mai arătat în întâmpinare că C. C. are drept scop acordarea de despăgubiri persoanelor care sunt îndreptăţite, evitând o îmbogăţire fără justă cauză.
În drept, a invocat Legea 10/2001, Legea 247/2005, HG 1095/2005, OUG 4/2012, art.299 şi următoarele Cod procedură civilă.
Prin concluziile scrise formulate de intimatul pârât P. M. O., s-a învederat că instanţa nu a avut în vedere că Dispoziţia nr.2126/2007 a fost modificată şi completată prin Dispoziţia Primarului nr.567/2010. Apreciază că notificatorii au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea despăgubirilor, prin Decizia Consiliului Popular al Judeţului B. nr.52 din 1986. De asemenea, din foaia de sarcini a colii CF 28033 O., poz. 14-15 rezultă că, notificatorii au avut un drept de folosinţă asupra terenului pe durata existenţei construcţiilor.
Instanţa de recurs, analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, a reţinut că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
În mod greşit a fost admisă excepţia de nelegalitate ridicată de C. C. P. S. D., constatându-se nelegalitatea Dispoziţiei nr.2126/2007 emisă de P. M. O. în raport de prevederile art.22 din Legea 10/2001 republicată.
Curtea a apreciat că excepţia de nelegalitate invocată este inadmisibilă şi a fost respinsă ca atare pentru următoarele argumente:
Din interpretarea prevederii art.4 alin.1 din Legea 554/2004 rezultă că excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr.554/2004 şi pe calea unei acţiuni directe.
Nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ în temeiul art.5 alin.(1) şi (2) din Legea nr.554/2004, actele autorităţilor publice care privesc relaţia cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar şi actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Prin urmare, dispoziţia prin care entitatea deţinătoare soluţionează o notificare în temeiul Legii nr.10/2001, fiind supusă contestaţiei la secţia civilă a tribunalului, conform art.26 din actul normativ menţionat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acţiune directă, nici prin intermediul excepţiei de nelegalitate.
În aceasta situaţie în care este prevăzuta o procedură judiciară specială pentru modificarea sau desfiinţarea dispoziţiilor/deciziilor date în aplicarea Legii nr. l0/200l, aceste acte nu mai pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, fiind aplicabile prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Pe cale de consecinţă, nu este admisibilă nici excepţia de nelegalitate promovată pe temeiul art. 4 alin. l din acelaşi act normativ, care are ca scop tot un control de legalitate de către instanţa de judecată.
Nu este mai puţin adevărat, însă, că prin art. 2l.6 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. l0/200l, aprobate prin HG nr.250/2007, s-a prevăzut că „instituţia prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispoziţiilor de restituire emise de primar si de preşedinţii comisiilor judeţene iar în cazul în care se apreciază ca acestea au fost ilegale…, vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul si instituia prefectului, cu modificările si completările ulterioare si al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare”.
Pe de altă parte, din analizarea prev.art.13 si urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, rezultă că aceasta Comisie centrală a fost instituită „pentru analizarea si stabilirea cuantumului final al despăgubirilor” (art.13 alin.1), sau ca procedează la „analizarea dosarelor… în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natura”(art.l6 alin.4) si emite titlul de despăgubiri (art.l6 alin.7-9).
In nici un caz, C. C. P. S. D. nu este abilitată de lege să anuleze ori să ceară instanţei să constate nelegalitatea dispoziţiei/deciziei prin care s-a stabilit calitatea de persoana îndreptăţită a notificatorului, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis ca fondat recursul declarat de recurentul pârât D. V. în contradictoriu cu intimatele pârâte A. N. P. R. P. B. , P. M. O. – prin P. şi intimata reclamantă C. C. P. S. D. B., împotriva sentinţei nr. 2231/ CA din 27 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul B. în dosar nr. 24765/3/CA/2009, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2126/10.04.2007 invocată de C. C. P. S. D. B.
S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
