O.U.G. nr. 195/2005, art. 9 alin. (4)
H.G. nr. 1076/2004, art. 5 alin. (2)
în condiţiile în care instanta de administrativ nu
este sesizată cu analizarea legalităţii unei hotărâri a Consiliului local de aprobare a PUD ce a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire, nu se poate invoca aprobarea PUD în mod nelegal, în lipsa avizului de mediu, cu încălcarea art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2005 şi art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1076/2004.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 531 din 25 februarie 2010, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 405 din 2 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor Consi
liul local Sector 3 Bucureşti şi Administraţia Domeniului Public Sector 3 şi s-a respins acţiunea formulată împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fară calitate procesuală pasivă; s-a respins ca neîntemeiată acţiunea precizată formulată de reclamanţii Organizaţia O. pentru protecţia mediului F. – civică şi Asociaţia de (…) A., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 3 Bucureşti, B.E. – Sectorul N. şi construcţii E., E.B.E.T.O., H.G. şi P.F.F.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor doi pârâţi este întemeiată, având în vedere că nu se contestă acte care aparţin acestor autorităţi. Faptul că pârâta B. are ca atribuţii administrarea domeniului public nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă într-un litigiu privind anularea unei autorizaţii de construire în care pot sta în judecată, în calitate de pârâţi, emitentul actului şi beneficiarii acestuia. De asemenea, nici D. nu are calitate procesuală pasivă, eliberarea autorizaţiei de construire în conformitate cu un PUD aprobat de consiliu neprezentând relevanţă sub acest aspect, cât timp în cauza de faţă nu s-a solicitat şi anularea hotărârii de aprobare a PUD.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reţinut că prin autorizaţia de construire nr. 383 din 20 martie 2008, emisă în baza certificatului de urbanism nr. 170 din 22 ianuarie 2008, s-a aprobat edificarea unei locaş de cult pe Str. (…), pe un teren aparţinând domeniului privat al Municipiului Bucureşti, atribuit în folosinţă gratuită pârâtei B.E., conform H.C.G.M.B. nr. 289/2007.
Terenul pe care se edifică E. se află în subzona M., locuinţe indi-viduale-colective, înalte cu 10 niveluri. Din analiza documentelor ce au stat la baza emiterii autorizaţiei de construire rezultă că au fost depuse toate avizele solicitate în certificatul de urbanism. Eliberarea ulterioară a două avize nu produce vreo vătămare care să ducă la anularea autorizaţiei de construire, în condiţiile în care rezultă că cererile de eliberare a acestor avize au fost depuse înainte de emiterea autorizaţiei, iar eliberarea acestora cu întârziere nu este imputabilă beneficiarului autorizaţiei.
In ceea ce priveşte critica tăierii copacilor fară avizul Direcţiei de protecţie a mediului, Tribunalul a constatat acesta că este un aspect ce ţine de executarea autorizaţiei de construire, aspect ce nu poate fi cenzurat pe calea unei acţiuni privind anularea actului administrativ, în care se au în vedere împrejurări legate de emiterea actului. O eventuală nerespectare a condiţiilor impuse de autorizaţie cu ocazia edifi
cării construcţiei nu mai poate fi cenzurată pe calea unei acţiuni în anularea autorizaţiei.
Principala critică adusă actelor administrative atacate de către reclamanţi se referă la situaţia juridică a terenului. Susţinerile reclamanţilor în conformitate cu care terenul ar facc din domeniul public al municipalităţii sunt infirmate de H.C.G.M.B. nr. 289/2007, din care rezultă că terenul aparţine domeniului privat al Municipiului Bucureşti, fiind atribuit în folosinţă gratuită pârâtei B.E. De asemenea, Tribunalul constată că nu există nicio dovadă la dosar din care să reiasă
încălcarea legislaţiei privind protecţia mediului. Intr-adevăr, prin art. 71 al O.U.G. nr. 195/2005, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2007, se interzice schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism.
Nu există nicio probă din care să rezulte că terenul pe care se edifică lăcaşul de cult ar fi fost amenajat ca spaţiu verde sau prevăzut ca atare în vreun document de urbanism. Simplul fapt că pe acest teren există o bogată vegetaţie spontană nu îi conferă acestuia calitatea de spaţiu verde amenajat în sensul art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005.
Reclamantele au formulat recurs împotriva acestei sentinţe, arătând că în mod eronat instanţa a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul local Sector 3 Bucureşti, deşi acesta administrează domeniul public al primăriei, astfel încât terenul administrat de această instituţie nu putea face parte din domeniul privat al municipalităţii. H.C.G.M.B. nr. 289/2007 nu poate fi luată în considerare, întrucât emană de la instituţia care îşi arogă dreptul de proprietate asupra terenului. S-a mai precizat că nu s-a depus de către Serviciul evidenţă şi al Primăriei Municipiului Bucureşti istoricul de rol al terenului, care ar fi demonstrat situaţia juridică a acestuia, instanţa neluând măsuri care să aibă ca scop aflarea adevărului. Recurenta a susţinut că terenul pentru care s-a emis autorizaţia de construire este domeniu public, aşa cum reiese din adresa nr. CS/1060 din 27 septembrie 2006, emisă de Serviciul fond funciar şi registru agricol al Primăriei Sector 3, are destinaţia de spaţiu verde, fiind supus dispoziţiilor O.G. nr. 114/2007 pentru modificarea O.U.G. nr. 195/2005.
Cel de-al doilea motiv de recurs vizează modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local Sector 3, carc a dat avizul pentru eliberarea autorizaţiei de construire. H.C.G.M.B. a fost aprobată fară respectarea condiţiei prevăzute de art. 9 alin. (4) din
O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la existenţa avizului de mediu. S-a
apreciat că este inadmisibilă susţinerea instanţei prin care se motivează faptul că nu se produce vreo vătămare care să ducă la anularea autorizaţiei prin lipsa avizelor obligatorii şi necesare solicitate pentru eliberarea acesteia. Au fost invocate dispoziţiile art. 7 alin. (12) din Legea nr. 50/1991, apreciindu-se că nu este vorba despre o autorizaţie de construire pentru lucrările de intervenţie de primă necesitate pentru a putea depune ulterior emiterii acesteia avizele şi acordurile legale.
Recurenta a susţinut că autorizaţia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât terenul este amplasat între blocurile de locuinţe şi are destinaţia de spaţiu verde, neputând fi atribuit în folosinţă gratuită către B.E. în vederea edificării unor construcţii cu destinaţia de ansamblu bisericesc. S-a făcut referire şi la adresa nr. 10149 din 28 octombrie 2008, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti, care a fost indusă în eroare de certificatele de urbanism emise de autorităţile locale. A mai fost criticată şi soluţia de respingere a cererii de suspendare a executării, paguba iminentă constând în tăierea a peste 50 de arbori şi distrugerea vegetaţiei existente pe circa 1450 mp de spaţiu verde.
Recurenta a mai arătat că instanţa de fond nu a luat în considerare mai multe înscrisuri depuse la dosar, printre care: răspunsurile la cererile de defrişare, planuri cuprinzând suprafeţe diferite ale construcţiei şi anexelor bisericeşti, avizul nr. (…) din 24 februarie 2008 emis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, avizul nr. (…) din 25 aprilie 2008 emis de D.G.P.M.B. – Brigada de Poliţie Rutieră, înscrisuri care evidenţiază încălcările flagrante ale dispoziţiilor legale efectuate în scopul emiterii actelor administrative ce fac obiectul acţiunii.
Intimata-pârâtă B.E. a formulat întâmpinare prin care a susţinut că a expirat termenul de valabilitate a autorizaţiei de construire nr. 383/2008 emisă de Primăria Sector 3 şi a certificatului de urbanism nr. 170/2008, astfel încât cererea de recurs a rămas fară obiect.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata pârâtă E.B.E.T.O. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului faţă de împrejurarea că a expirat termenul de valabilitate a celor două acte sus-menţionate, acestea nefiind reînnoite. De asemenea, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru Asociaţia de locatari a E.E. a numitului U.E.B., care a nu a făcut dovada deţinerii din partea acesteia a unui mandat expres pentru introducerea acţiunii, conform art. 67 şi art. 68 C. proc. civ. Curtea apreciază că cele două excepţii invocate prin întâmpinarea
depusă de E.B.E.T.O. sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse, având în vedere următoarele considerente:
Atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea de recurs au fost semnate de numitul U.E.B., în calitate de vicepreşedinte al Organizaţiei O. pentru protecţia mediului F. civică, şi nu în calitate de reprezentant al Asociaţiei de locatari a E.E., în aceste condiţii nefiind necesară depunerea la dosar a unei procuri de reprezentare de către această persoană a reclamantei-recurente Asociaţia de locatari a E.E.
Faptul că a expirat termenul de valabilitate a certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire nu înseamnă că este inadmisibil recursul formulat împotriva sentinţei prin care a fost soluţionată acţiunea având ca obiect anularea acestor acte, calea de atac a recursului fiind admisibilă în condiţiile în care are ca obiect o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat, având în vedere următoarele:
Instanţa de fond a admis în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.D.P. Sector 3, în raport de obiectul acţiunii constând în anulare act administrativ, care nu a fost emis de A.D.P. Sector 3. Potrivit Legii nr. 554/2004, calitatea de pârât în litigiile având ca obiect anularea actelor administrative o are emitentul respectivului act, astfel încât este irelevantă, sub aspectul cadrului procesual, atribuţia de administrare a domeniului public a pârâtei A.D.P. Sector 3.
Obligaţia autorităţilor publice locale de a nu schimba destinaţia terenurilor amenajate ca spaţii verzi (…), de a nu reduce suprafeţele acestora (…), obligaţie prevăzută de O.U.G nr. 195/2005, la care fac referire recurenţii, nu conferă A.D.P. Sector 3 calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta stabilindu-se prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată. Legală este şi soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local Sector 3, care nu a emis autorizaţia de construire şi certificatele de urbanism a căror anulare se solicită în cauză. Acest pârât a aprobat, într-adevăr, PUD, în conformitate cu care a fost eliberată autorizaţia de construire contestată de reclamante, dar atâta timp cât în cauză nu se solicită şi anularea hotărârii de aprobare a acestui PUD, Consiliul local Sector 3 nu poate avea calitate procesuală pasivă în speţă. Invocarea dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2005 şi susţinerea că aprobarea s-a făcut în lipsa avizului de mediu, cu încălcarea acestor prevederi legale şi a art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1076/2004, nu prezintă relevanţă în soluţio
narea cauzei, având în vedere că instanţa nu a fost sesizată în cauză cu analizarea legalităţii hotărârii Consiliului local Sector 3 de aprobare a PUD, ce a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire.
Curtea constată că nu există identitate între aceşti doi pârâţi şi persoanele obligate în raportul juridic dedus judecăţii, ei neavând calitatca de emitenţi ai actelor ce constituie obiectul cererii de anulare. Susţinerea recurentelor că nu poate fi luată în considerare H.C.G.M.B. nr. 289/2007, menţionată în considerentele sentinţei recurate, este nefondată, această hotărâre reprezentând un act administrativ valabil, care nu a fost revocat şi nici anulat, motiv pentru care îşi produce efectele juridice pe care instanţa nu le poate ignora, astfel cum se solicită în cererea de recurs.
Având în vedere că prin această hotărâre se aprobă atribuirea în folosinţă gratuită către B.E. a terenului situat în Str. (…) f.n., Sector 3, în suprafaţă de 1450 mp, teren aparţinând domeniului privat al Municipiului Bucureşti, în vederea edificării unor construcţii cu destinaţia de ansamblu bisericesc, nu se mai impunea în cauză solicitarea istoricului de rol al terenului de la Serviciul evidenţă şi cadastru al Primăriei Municipiului Bucureşti. Rezultă cu claritate din hotărârea sus-amintită că terenul aparţinea domeniului privat al Municipiului Bucureşti, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc. civ. Alin. (5) al acestui articol prevede că judecătorul poate dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare; or, în cauză, s-a apreciat că nu este necesară solicitarea relaţiilor la care se referă recurentele, din moment ce probele administrate atestau faptul că terenul pentru care a fost eliberată autorizaţia de construire facea parte din domeniul privat al Municipiului Bucureşti.
Cu privire la adresa nr. CS/1060 din 27 septembrie 2006, emisă de Primăria Sector 3 – Serviciul fond funciar şi registru agricol, Curtea reţine că, potrivit acesteia, suprafaţa de teren adiacentă imobilului situat în (…), (…) aparţine parţial domeniului public şi parţial domeniului privat al Municipiului Bucureşti. Din această adresă nu rezultă dacă suprafaţa de teren de 1450 mp, ce face obiectul H.C.G.M.B. nr. 289 din 12 octombrie 2007, aparţinea domeniului public sau domeniului privat al Municipiului Bucureşti şi, în orice caz, ca este emisă anterior adoptării acestei hotărâri.
La eliberarea certificatului de urbanism nr. 170 din 22 ianuarie 2008 şi a autorizaţiei de construire nr. 383 din 20 martie 2008, emise de Primăria Sector 3 Bucureşti a fost avută în vedere H.C.G.M.B.
nr. 289/2007, care atestă faptul că suprafaţa de teren aparţine domeniului privat al Municipiului Bucureşti, fiind relevantă din punct de vedere al legalităţii acestor acte administrative contestate, situaţia juridică a terenului la momentul eliberării acestora, iar nu situaţia juridică anterioară.
Critica menţionată la pct. 4 din cererea de recurs vizând destinaţia de spaţiu verde a terenului în litigiu, destinaţie pentru care, în opinia recurentelor, acesta nu putea face obiectul unei atribuiri în folosinţă gratuită către B.E., constituie, de fapt, o critică referitoare la legalitatea H.C.G.M.B. nr. 289 din 12 octombrie 2007, prin care s-a aprobat atribuirea în folosinţă gratuită a terenului şi care nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs, în condiţiile în care nu se solicită în cauză anularea respectivei hotărâri.
Acest motiv de recurs excede analizei instanţei, care, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., pentru respectarea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, hotărăşte numai asupra obiectului
cererii deduse judecăţii. întrucât instanţa nu a fost învestită cu o cerere având ca obiect anularea H.C.G.M.B. nr. 289 din 12 octombrie 2007, nu se poate pronunţa dacă terenul în litigiu putea fi atribuit sau nu în folosinţă gratuită.
Din probele administrate se reţine că, în mod corect, a apreciat instanţa de fond că nu este dovedită încălcarea legislaţiei privind protecţia mediului, respectiv amenajarea terenului ca spaţiu verde.
A mai fost invocată în cererea de recurs adresa nr. 10149 din 28 octombrie 2008, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti către Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia de protecţia mediului şi Administraţia lacuri şi agrement, prin care li se comunică faptul că la acordarea avizelor de către Direcţia de protecţia mediului, se impune să se ţină cont de O.U.G. nr. 195/2005 şi O.U.G. nr. 114/2007, putând fi astfel conservate spaţiile verzi existente, mai ales cele aferente blocurilor. Această adresă nu constituie o dovadă a faptului că terenul în litigiu era amenajat ca spaţiu verde, ci reprezintă o recomandare, un punct de vedere exprimat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti cu privire la necesitatea respectării dispoziţiilor legale incidente în materia acordării acestor avize, neputând fi reţinută ca argument în favoarea admiterii recursului, în condiţiile în care probele administrate nu au evidenţiat motive de nelegalitate a actelor administrative contestate.
In ceea ce priveşte considerentele instanţei de fond, conform cărora eliberarea ulterioară a avizelor de către B.P.R. şi I.S.U. nu produce o
vătămare care să ducă la anularea autorizaţiei de construire, Curtea apreciază că acestea nu sunt inadmisibile, aşa cum susţin recurentele, întrucât putea fi reţinută nelegalitatea autorizaţiei doar în ipoteza în care cele două avize nu ar fi fost emise, într-o asemenea situaţie documentaţia necesară pentru eliberarea autorizaţiei fiind incompletă. Faptul că cererile formulate pentru emiterea acestor avize au fost soluţionate cu întârziere, Iară a se reţine vreo culpă a solicitantului în acest sens, nu este de natură să afecteze legalitatea autorizaţiei de construire.
Sub aspectul respingerii cererii de suspendare a executării, recurentele au susţinut că există posibilitatea săvârşirii unei pagube iminente, constând în tăierea a peste 50 de arbori şi distrugerea vegetaţiei existente. Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării unui act administrativ unilateral se cer îndeplinite cumulativ două condiţii, şi anume: existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube. Cazul bine justificat se referă la existenţa unei puternice îndoieli asupra legalităţii actului administrativ a cărui se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ. Aşa cum s-a arătat, din probele administrate nu rezultă că ar fi întemeiate motivele de nelegalitate invocate cu privire la actele contestate în cauză, nefiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat. Nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie cu privire la care au fost invocate aspecte care vizează modul de executare a autorizaţiei de construire, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond. Legalitatea autorizaţiei de construire se stabileşte ca urmare a analizării îndeplinirii condiţiilor legale la momentul emiterii sale, iar împrejurarea că defrişarea a început în lipsa avizelor legale necesare vizează modul de executare a lucrărilor autorizate, şi nu emiterea acesteia, care s-a făcut cu respec-
tarea dispoziţiilor legale aplicabile în materie. In consecinţă, distrugerea vegetaţiei invocată în susţinerea cererii de suspendare a executării nu reprezintă o pagubă iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
La pct. 7 din cererea de recurs se arată că instanţa de fond nu a luat în considerare mai multe înscrisuri depuse la dosar, fiind reluate unele dintre susţinerile menţionate la celelalte motive de recurs, cele referitoare la defrişarea spaţiului verde şi emiterea avizelor de către B.P.R. şi I.S.U. ulterior eliberării autorizaţiei de construire. Se constată că prima instanţă a avut în vedere înscrisurile menţionate de recurente, a expus în considerentele sentinţei motivele de fapt şi de drept pe care
şi-a întemeiat soluţia, răspunzând criticilor de nelegalitate a autorizaţiei de construire invocate în cererea de chemare în judecată.
în raport de toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
