Cod procedură civilă: art. 322 punct 5
Din conţinutul art.322 punct 5 Cod procedură civilă reies condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, deci acest înscris trebuia să fi existat la data judecăţii, dar să nu fi fost cunoscut de instanţa care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art.322 punct 5 cod procedură civilă; înscrisul descoperit şi invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 1222/23 noiembrie 2009
Prin cererea de revizuire înregistrată la această instanţă sub dosar nr. 930/57/2009 revizuientul M.J.L.C a solicitat ca în contradictoriu cu intimaţii: Z.I. ş.a să se revizuiască decizia civilă nr. 735/25.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 4255/97/2007 prin care a fost admis ca fondat, recursul formulat de reclamanţii: Z.I.ş.a ş.a, împotriva sentinţei civile nr. 282/19.03.2008 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul civil nr. 4255/97/2007; a fost modificată sentinţa atacată în admiterii, în parte, a acţiunii formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor M.J, C.A. Alba Iulia şi T. Hunedoara şi în consecinţă au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor, corespunzător raportului de serviciu al fiecărui reclamant, drepturile salariale reprezentând sporul de confidenţialitate, în procent de 15 %, din indemnizaţia brută lunară, pe perioada 01.09.2006-25.05.2009 şi în continuare, ; sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective, a fost obligată pârâta C.A să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă al reclamanţilor.
În motivarea cererii de revizuire se arată că soluţia pronunţată de instanţa de recurs are ca suport Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000, aşa cum reiese din considerentele acesteia, ori, prin Decizia nr.838/27.05.2009 pronunţată de Curtea Constituţională s-a reţinut că în exercitarea atribuţiilor prev. de art.126 alin.3 din Constituţie ; Î.C.C.J. are competenţa de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor consacrat de art.1 alin.4 din României; Î.C.C.J nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate a acestora.
În drept se invocă art.322 punct 5 Cod procedură civilă.
CURTEA, analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale incidente, a reţinut următoarele:
Temeiul juridic al cererii de faţă este art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Potrivit acestui text de lege „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor”.
Din conţinutul acestui text de lege, reies condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, deci acest înscris trebuia să fi existat la data judecăţii, dar să nu fi fost cunoscut de instanţa care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art.322 punct 5 cod procedură civilă; înscrisul descoperit şi invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată.
Înscrisul nou invocat de revizuientă, în speţă, este Decizia nr. 838/27.05.2009 prin care soluţionând conflictul juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi justiţiei, pe de o parte, şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte s-a statuat că: în exercitarea atribuţiilor prev. de art.126 alin.3 din Constituţie ; Î.C.C.J. are competenţa de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor consacrat de art.1 alin.4 din Constituţia României; Î.C.C.J nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate a acestora”.
Or, este de menţionat, că hotărârea judecătorească, care face obiectul cererii de faţă, este fundamentată nu numai pe prevederile O.G.nr.137/2000, ci şi pe Decizia nr.46/2008 a Î.C.C.J -secţiile unite, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu forţa obligatorie a unei legii, că „ judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidenţialitate de 15% calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariu de bază”.
Deciziile Î.C.C.J pronunţate în soluţionarea recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţa inferioară, potrivit art.329 alin.3 din în ce priveşte dezlegarea dată problemelor de drept; scopul acestui recurs fiind acela de a asigura previzibilitatea dreptului şi uniformitatea în aplicarea acestuia.
Deciziile Curţii Constituţionale nu produc, însă, nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunţate de Î.C.C.J în exercitarea atribuţiilor conferite de art.329 Cod procedură civilă; efectele deciziei Curţii Constituţionale nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a fi înfăptuite în viitor de către autorităţile implicate în conflictul de natură constituţională. Ca atare, decizia nr.46/2008 pronunţată de Î. C.C.J. în R.I.L, îşi produce pe deplin efectele juridice, decizia curţii constituţionale invocate de revizuient nefiind în măsură să o înlăture şi să conducă la o altă soluţie decât cea pronunţată de instanţa de recurs. În acest sens Curtea Constituţională reţine expres în conţinutul considerentelor sale că „ potrivit competenţelor sale expres şi limitativ prev. de art.146 din Constituţie şi din Legea nr.47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituţionalitate, supremaţia Constituţiei în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătoreşti sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice”.
Deci, această decizie nu reprezintă un înscris nou în sensul art. 322 alin.5 cod procedură civilă, care să justifice admisibilitatea cererii de revizuire de faţă.
În acelaşi sens, este de invocat jurisprudenţa constantă a curţii europene, potrivit căreia admiterea unei căi extraordinare de recurs, care repune în discuţie o decizie definitivă printr-o procedură de reexaminare este considerată o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice. În virtutea acestui principiu nici o parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuţie a unei hotărâri definite şi executorii cu unicul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre, în privinţa sa. (cauzele: Şerbănescu împotriva României, Gâgă împotriva României).
Faţă de cele ce preced, curtea, în conformitate, cu art. 320 cod procedură civilă, a respins ca nefondată, cererea de revizuire de faţă.
