Legea nr. 50/1991, republicată, art. 4, art. 6 Ordinul nr. 1430/2005(1), art. 15 alin. (1)
în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 554/2004, deoarece textul citat instituie posibilitatea chemării în judecată a funcţionarului vinovat pentru nesoluţionarea cererii, or, certificatul de urbanism se emite de primar, şi nu de directorul Direcţiei de urbanism.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1207 din 7 mai 2010, ne publicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 21 aprilie 2009, reclamantul N.G. a chemat în judecată pârâţii Primarul Sectorului 5 şi C.D.B., directorul Direcţiei de urbanism din cadrul Primăriei Sectorului 5, solicitând instanţei să oblige Primarul Sectorului 5 să elibereze certificatul de urbanism solicitat prin cererea nr. II570 din 27 martie 2008 şi să oblige ambii pârâţi în solidar la plata daunelor-interese în valoare de 10.000 lei.
In motivarea acţiunii sale, reclamantul arată că prin cererea înregistrată sub nr. 11570 din 27 martie 2008, s-a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism necesar împrejmuirii terenului situat în Bucureşti. Reclamantul deţine acest teren în baza deciziei de restituire nr. 11 din 11 mai 2006, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001. Afirmă reclamantul că, prin adresa nr. 20736 din 28 mai 2008, Direcţia de urbanism i-a comunicat că documentaţia este incompletă, astfel că la 4 iunie 2008 au fost depuse documentele solicitate, însă nu a fost eliberat certificatul de urbanism, deşi reclamantul a revenit cu solicitări în acest scop.
In ceea ce priveşte cererea de dezdăunare a reclamantului, acesta arată că, în lipsa certificatului de urbanism, nu poate obţine autorizaţia de construire necesară împrejmuirii terenului său, astfel că nu poate utiliza terenul, acesta nefiind individualizat în lipsa gardului împrejmuitor. Afirmă reclamantul că terenul poate fi închiriat la un nivel de
500 de Euro lunar. Reclamantul s-a prevalat de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei C.D.B. la plata despăgubirilor în solidar cu Primarul Sectorului 5, precum şi de dispoziţiile art. 6 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 50/1991 pentru pretenţia de obligare la emiterea certificatului de urbanism.
Prin sentinţa civilă nr. 2783 din 19 octombrie 2009, instanţa de fond a constatat ca rămas fară obiect capătul de cerere având ca obiect obligarea Primarului Sectorului 5 la eliberarea certificatului de urbanism, a admis în parte capătul doi de cerere formulat de reclamant şi a obligat pârâtul Primarul Sectorului 5 la 10.000 lei despăgubiri materiale. A respins cererea de obligare a pârâtei C.D.B. la plata despăgubirilor.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că al doilea capăt de cerere privind dezdăunarea reclamantului este admisibil în fond, întrucât este evident că eliberarea certificatului de urbanism s-a realizat cu mult peste termenul legal. Este de observat că reclamantul a depus cererea de eliberare a certificatului de urbanism fară a fi însoţită de toate documentele necesare, însă la data de 5 decembrie 2008 au fost îndeplinite toate neajunsurile documentaţiei necesare, inclusiv cerinţa notificată de Primăria Sectorului 5, fiind achitată taxa de 5 lei pentru eliberarea certificatului de urbanism, astfel cum rezultă din dovada de înregistrare şi chitanţa depuse la dosar.
Extrapolând, Tribunalul apreciază că de la momentul achitării taxei, pârâta se poate prevala de termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, republicată, pentru eliberarea certificatului de urbanism, însă după împlinirea termenului de 30 de zile, începând cu data de 6 decembrie 2008, pârâta nu se mai poate prevala de conduita reclamantului, fiind în întârziere până la momentul emiterii certificatului de urbanism solicitat.
In ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de dezdăunare, instanţa apreciază că prin întârzierea eliberării actului solicitat, reclamantul s-a aflat în imposibilitate (legală) de edificare a gardului împrejmuitor, eventuala începere a sancţiunilor fiind susceptibilă să-l expună pe reclamant riscului de sancţionare contravenţională în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată. Lipsa împrejmuirii terenului face imposibilă exploatarea normală a imobilului respectiv, astfel că reclamantul este îndreptăţit la repararea prejudiciului cauzat prin întârziere.
In raport de dispoziţiile art. 6 şi art. 4 din Legea nr. 50/1991, republicată, instanţa a obligat pârâtul Primarul Sectorului 5 la plata acestor
despăgubiri, respingând cererea de obligare a pârâtei C.D.B. în solidar cu Primarului Sectorului 5 la plata despăgubirilor, luând act că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 554/2004 instituie posibilitatea chemării în judecată a funcţionarului vinovat pentru nesoluţionarea cererii reclamantului, or, nu există în cauză elemente concrete care să conducă la concluzia că pârâta persoană fizică este culpabilă pentru întârzierea eliberării certificatului de urbanism.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul N.G. şi pârâtul Primarul Sectorului 5 Bucureşti.
In recursul declarat de reclamantul N.G. se susţine că instanţa a reţinut în mod greşit obligativitatea de plată a despăgubirilor materiale doar în sarcina Primarului Sectorului 5, interpretând greşit dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 554/2004. Instanţa a reţinut eronat că în cauză nu există elemente concrete care să conducă la concluzia că pârâta per-soană fizică este culpabilă pentru întârzierea eliberării actului. In drept, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
In recursul formulat de Primarul Sectorului 5 este criticată sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti ca netemeinică şi nelegală, motivat de faptul că s-a emis certificatul de urbanism solicitat de reclamant, nr. 1454M din 2 februarie 2009, pe care l-a depus la instanţa de fond, astfel încât cererea reclamantului a rămas fară obiect. Instanţa a apreciat greşit că prin întârzierea emiterii actului solicitat, reclamantul s-a aflat în imposibilitatea edificării gardului împrejmuitor, fiind astfel îndreptăţit la repararea prejudiciului cauza prin întârziere. In drept, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat recursul reclamantului ca nefondat, apreciind recursul formulat de pârât drept întemeiat.
Astfel, susţinerile recurentului-reclamant referitoare la greşita interpretare a art. 16 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi reţinute, deoarece textul citat instituie posibilitatea chemării în judecată a funcţionarului vinovat pentru nesoluţionarea cererii, or, certificatul de urbanism se emite de primar, şi nu de directorul Direcţiei de urbanism, aşa cum a reţinut instanţa.
In ce priveşte recursul formulat de pârât, se apreciază ca întemeiat, deoarece din actele dosarului se reţine că certificatul de urbanism solicitat a fost emis la data de 2 septembrie 2009, întârzierile datorându-se reclamantului care nu a depus documentele necesare, conform art. 15 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, republicată. Instanţa a reţinut eronat că se cuvin despăgubiri materiale
reclamantului pentru întârzierea emiterii actului administrativ solicitat, în condiţiile în care întârzierea se datorează chiar reclamantului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., instanţa a respins recursul formulat de reclamant ca nefondat, iar în temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 C. proc. civ., a admis recursul pârâtului, a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că a respins cererea de acordare a despăgubirilor materiale ca neîntemeiată.
