Deşi în baza efectului devolutiv în apel se produce o nouă judecată în fond, aceasta are loc, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, instanţa de apel putând readministra unele probe sau completa probatoriul existent prin administrarea unor probe noi, fără ca prin aceasta să se suplinească lipsa cercetării judecătoreşti în primă instanţă.
(Decizia nr. 607/A din 11 octombrie 2001 – Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 134 din 26.02.2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a ll-a penală, inculpatul P.G.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, art. 288 din Codul penal, art. 291 din Codul penal şi art. 323 alin. 1 şi 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal.
A fost condamnat inculpatul M.V.N. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal şi art. 323 alin. 1 şi 2 din Codul penal.
A fost condamnat inculpatul P.S.G. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, art. 288 din Codul penal şi art. 323 alin. 1 şi 2 din Codul penal.
A fost condamnat inculpatul L.I.D. la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, art. 288 din Codul penal, art. 291 din Codul penal şi art. 323 alin. 1 şi 2 din Codul penal.
A fost condamnat inculpatul N.L.D. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, art. 26 raportat la art. 288 din Codul penal, art. 291 din Codul penal şi art. 323 alin. 1 şi 2 din Codul penal.
A fost condamnat inculpatul S.C.M. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 – 209 alin. 1 lit. a) şi i) din Codul penal.
A fost condamnată inculpata N.A. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 din Codul penal.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata despăgubirilor civile.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii.
în motivarea apelului său, parchetul a criticat sentinţa, între altele, şi pentru lipsa de rol activ a instanţei de fond, în condiţiile în care întreaga fază de cercetare judecătorească a constat în audierea inculpaţilor M.V.N., L.I.D. şi P.G.M.
La rândul lor, inculpaţii au achiesat la acest motiv de apel formulat de parchet, arătând că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 323, 324 şi 327 din Codul de procedură penală, în privinţa ascultării inculpaţilor şi a martorilor, aceştia din urmă nefiind citaţi pentru nici unul dintre termenele de judecată, iar audierea lor impunându-se faţă de complexitatea cauzei.
Apelurile sunt întemeiate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor existente la dosar rezultă că în perioada 13.08.1998- 26.02.2001, în care cauza s-a aflat pe rolul primei instanţe, au fost acordate 36 de termene de judecată, însă cercetarea judecătorească s-a rezumat la audierea a 3 inculpaţi, care a avut loc la termenul din 14.02.2001, când s-au desfăşurat şi dezbaterile în fond.
Din sentinţa apelată rezultă că prima instanţă şi-a însuşit in terminis situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu, constatând vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, având astfel în vedere întregul material probator administrat în cauză, care, cu excepţia declaraţiilor celor 3 inculpaţi, s-a rezumat în realitate la probele administrate în cursul urmăririi penale.
Potrivit art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală, încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
Aşadar, nulitatea presupune îndeplinirea a trei condiţii generale, şi anume: să existe o încălcare a dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal; încălcarea să aibă ca urmare producerea unei vătămări procesuale; vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului întocmit cu nerespectarea legii.
în speţă, Curtea constată că toate cele trei condiţii sunt îndeplinite.
Astfel, potrivit art. 289 din Codul de procedură penală, judecata cauzei se face în faţa instanţei constituite potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.
Curtea constată că prin modalitatea în care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească în prima instanţă au fost încălcate două dintre principiile fundamentale ale procesului penal, respectiv ale fazei de judecată, şi anume: contradictorialitatea şi nemijlocirea.
în baza acestor principii, instanţa este obligată, în esenţă, să readministreze toate probele administrate în cursul urmăririi penale, putând astfel să le perceapă prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral şi în şedinţă publică de către toate părţile.
In speţă, instanţa de fond a audiat doar trei dintre inculpaţi şi a procedat la judecarea cauzei, reţinând la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei nu numai declaraţiile celorlalţi inculpaţi, ci şi ale martorilor date în cursul urmăririi penale, fără însă ca măcar în privinţa acestora din urmă să dispună, fie şi la un singur termen de judecată, citarea lor.
în acest fel, reţinând în stabilirea vinovăţiei inculpaţilor şi probe administrate exclusiv în cursul urmăririi penale, fără a face un singur demers pentru administrarea lor în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a încălcat cele două principii sus-menţionate, aducând, în acelaşi timp, o vătămare dreptului la apărare pe care inculpaţii îl au pe parcursul procesului penal, fiind astfel îndeplinită şi cea de-a doua condiţie generală a nulităţii.
în fine, în ce priveşte ultima condiţie, Curtea apreciază că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Este adevărat că, potrivit art. 371 din Codul de procedură penală, apelul are un efect devolutiv, instanţa superioară având astfel dreptul de a face o nouă judecată în fond a cauzei, reexaminând toate problemele ce au format obiectul primei judecăţi.
Curtea apreciază însă că efectul devolutiv al apelului nu trebuie absolutizat şi deci nu trebuie înţeles ca o suplinire a activităţii şi atribuţiilor primei instanţe de către instanţa superioară.
Este evident că în baza efectului devolutiv în apel se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, însă şi a altor probe pertinente, concludente şi utile administrate pentru prima dată în apel. Numai cu titlu de excepţie, însă pe deplin posibil, instanţa de apel poate readministra unele probe sau poate completa ea însăşi probatoriul administrat iniţial.
Efectul devolutiv nu poate fi însă înţeles ca o administrare a întregului material probator şi deci ca o efectuare a întregii cercetări judecătoreşti de către instanţa de apel, căci aceasta din urmă este una de control judiciar, neputând suplini, în baza efectului devolutiv, lipsa cercetării judecătoreşti în primă instanţă.
în caz contrar, s-ar putea ajunge la situaţii inacceptabile, cum de altfel este şi cea din speţă, în care prima instanţă, în urma unei cercetări judecătoreşti superficiale, soluţionează cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată, întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanţa superioară va administra ea însăşi probele pe care, din motive subiective, prima instanţă nu le-a administrat în mod nemijlocit.
Această concepţie contravine reglementării desfăşurării procesului penal, căci într-o asemenea situaţie s-ar putea ajunge, ipotetic, la soluţionarea cauzei la primul termen de judecată, independent de vreo probă administrată de prima instanţă, urmând ca abia în căile de atac instanţele de control judiciar să fie cele care să realizeze în realitate întreaga cercetare judecătorească.
Lipsa cercetării judecătoreşti şi încălcarea principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii nu atrag numai nulitatea hotărârii primei instanţe, ci pun în discuţie însăşi noţiunea de “rezolvare a fondului cauzei”, care nu trebuie înţeleasă rigid, doar ca o “pronunţare” asupra laturii penale şi a celei civile.
Pe de altă parte, vătămarea adusă drepturilor inculpaţilor nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii primei instanţe şi pentru alte considerente. Realizarea în apel a întregii cercetări judecătoreşti, împotriva principiilor deja enunţate, ar răpi inculpaţilor un grad de jurisdicţie şi le-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, câtă vreme ei ar avea la dispoziţie ulterior numai o singură cale de atac, care, potrivit reglementării actuale, este preponderent devolutivă asupra chestiunilor de drept, neputând fi puse în discuţie, ca regulă, aspecte de fapt şi neputându-se administra alte probe, cu excepţia oricăror înscrisuri noi.
Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate, Curtea va admite apelurile declarate în cauză, va desfiinţa sentinta apelată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instantă.
