Ordinul nr. 1430/2005(1), art. 15 alin. (4), art. 30
Este nejustificat refuzul autorităţii publice în emiterea certificatului de urbanism solicitat, atâta timp cât poziţia acesteia este, pe de o parte, în contradicţie cu dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430/2005 şi, pe de altă parte, nici după modificarea de către solicitant a cererii sub aspectul elementelor care defineau scopul solicitării certificatului de urbanism, autoritatea publică nu a soluţionat cererea în termenul prevăzut de lege, calculat de la data modificării acesteia. în plus, autoritatea publică nu a invocat nicio altă deficienţă a documentaţiei, în condiţiile art. 30 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430/2005.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 2086 din 26 octombrie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1349 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.L.M. în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 5 Bucureşti, prin Primarul Sectorului 5 Bucureşti, dispunând obligarea pârâtei la eliberarea către reclamant a certificatului de urbanism solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 42485 din 7 noiembrie 2008.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul are calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, Şos. A., Sector 5, înscris în CF individuală nr. 47954, în această calitate solicitând autorităţii publice pârâte, prin
cererea nr. 42485 din 7 noiembrie 2008, eliberarea unui certificat de urbanism pentru imobilul sus-menţionat, în scopul executării unor lucrări de construire, iar pârâta nu a făcut dovada comunicării unui răspuns acestei cereri în termenul legal de 30 de zile de la data înregistrării. S-a mai reţinut, în fapt, că la data de 12 decembrie 2008, funcţionarul căruia i-a fost repartizată spre soluţionare cererea i-a comunicat reclamantului că pe terenul în cauză se pot autoriza construcţii noi numai după întocmirea şi aprobarea unui PUZ în zonă, iar în data de 16 decembrie 2008 reclamantul s-a prezentat la sediul pârâtei şi a modificat cererea iniţială, menţionând în cuprinsul acesteia că scopul solicitării certificatului de urbanism este acela de informare, or, până la data introducerii acţiunii (12 februarie 2009) certificatul de urbanism solicitat nu a fost emis.
In continuare, în considerarea prevederilor legale aplicabile [prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h), i) şi n) din Legea nr. 554/2004, art. 6 din Legea nr. 50/1991 şi art. 15, 29 şi 30 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430/2005], instanţa de fond a apreciat că refuzul exprimat verbal de soluţionare a cererii este unul nejustificat, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430/2005 şi, în plus, nici după modificarea de către reclamant a cererii sub aspectul elementelor care defineau scopul solicitării certificatului de urbanism, pârâta nu a soluţionat cererea în termenul prevăzut de lege, calculat de la data modificării cererii, respectiv de la 16
decembrie 2008. In plus, pârâta nu a invocat nicio altă deficienţă a documentaţiei, în condiţiile art. 30 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430/2005.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs autoritatea publică pârâtă Primăria Sectorului 5 Bucureşti, solicitându-se admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul P.L.M., ca neîntemeiată, criticându-se hotărârea ca nelegală şi netemeinică, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că documentaţia depusă de reclamant în vederea eliberării certificatului de urbanism îndeplineşte cerinţele legale, iar neeliberarea acestuia este nejustificată şi vătămătoare pentru dreptul reclamantului de a cunoaşte datele şi reglementările cărora îi este supus imobilul proprietatea sa, întrucât, potrivit cererii sale, reclamantul-intimat a solicitat eliberarea certificatului de urbanism în scopul „executării unor lucrări de construire conform 4.1.1 lit. a), fapt pentru care a fost informat verbal (de către funcţionarul Direcţiei de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Pri
măriei Sectorului 5 căruia i-a fost repartizată spre soluţionare cererea respectivă) că pe terenul în cauză se pot autoriza construcţii noi numai după întocmirea şi aprobarea, în condiţiile legii, a unui PUZ în zonă. Faţă de aceste aspecte, reclamantul şi-a modificat cererea iniţială, scopul pentru care a solicitat eliberarea certificatului de urbanism devenind acela de „informare”, astfel că susţinerile reclamantului, potrivit cărora nu i-a fost adus la cunoştinţă motivul pentru care s-a întârziat eliberarea certificatului de urbanism, sunt nereale, acesta modificându-şi scopul solicitării eliberării certificatului de urbanism (după cum reiese şi din cererea sa, înregistrată sub nr. 42485 din 7 noiembrie 2008), prin urmare, nemaifiind vorba de un refuz nejustificat al recurentei-pârâte Primăria Sector 5 Bucureşti de a rezolva o
cerere a reclamantului referitoare la un drept al său. In plus, documentaţia anexată cererilor sale de eliberare a certificatului de urbanism este incompletă.
Analizând motivele de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea apreciază că instanţa de fond a dat o justă apreciere probelor administrate în cauză, reţinând în mod corect refuzul nejustificat al autorităţii publice recurente-pârâte în emiterea certificatului de urbanism solicitat, cât timp poziţia pârâtei este, într-adevăr, pe de-o parte, în contradicţie cu dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430/2005 şi, pe de altă parte, nici după modificarea de către reclamant a cererii sub aspectul elementelor care defineau scopul solicitării certificatului de urbanism, pârâta nu a soluţionat cererea în termenul prevăzut de lege, calculat de la data modificării cererii, anume 16 decembrie 2008. în plus, în mod corect a reţinut instanţa de fond că pârâta nu a invocat nicio altă deficienţă a documentaţiei, în condiţiile art. 30 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430/2005, un atare argument fiind invocat abia în cererea de recurs, când a susţinut că documentaţia anexată cererii ar fi fost incompletă, dar fară a indica în ce ar consta deficienţele respective.
Aşadar, se constată că instanţa de fond a dat o justă apreciere probelor şi a dat o interpretare şi aplicare corectă prevederilor legale incidente în cauză [prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h), i) şi n) din Legea nr. 554/2004, art. 6 din Legea nr. 50/1991 şi art. 15, 29 şi 30 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430/2005], Curtea constatând că motivele de fapt şi drept reţinute de instanţă în admiterea acţiunii şi, ca atare, în respingerea argumentelor pârâtei sunt judicioase şi, drept
consecinţă, şi le-a însuşit, concluzionând că sunt nefondate criticile din recurs, axate în mod particular pe împrejurarea modificării cererii sub aspectul scopului în care este solicitat certificatul de urbanism.
Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de casare ori modificare a sentinţei atacate analizate şi din oficiu în temeiul art. 3041 C. proc. civ., în baza art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.