Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pr. civ., “cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului”, această dispoziţie reglementând competenţa exclusivă a instanţei de judecată.
Aşa cum reiese din conţinutul cererii de chemare în judecată, pârâta L.M. omiciliază în comuna H., judeţul V., localitate ce se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Adjud, iar faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs d-na M.L solicitând trimiterea cauzei spre judecare aceleiaşi instanţe, Judecătoria Bacău, având în vedere că domiciliul indicat de reclamantă ca fiind al pârâtei , respectiv H., judeţul V., nu este domiciliul real, recurenta fiind căsătorită cu L.I. cu care locuieşte în Italia.
La dosarul de recurs au fost depuse înscrisuri : copia certificatului de căsătorie – L.I.si L.M. – si copii după actele de identitate ale recurentei L.M. si L.I. alte înscrisuri (f.9-11, 14-20).
Recursul este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 20.10.2009, sub numărul 16720/180/2009, reclamanta T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta L.M., obligarea acesteia la restituirea sumelor de bani ce au fost dosite din conturile bancare italiene şi a valorii obţinute prin vânzarea a aproximativ 1 kg de aur. Solicită, de asemenea, reclamanta, ca instanţa de judecată să stabilească şi valoarea totală a acestor sume.
Potrivit art. 5 Cpc cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.
De asemenea, art.19 din acelaşi act normativ arată că părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 şi 16.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale se desprinde concluzia că în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia cazurilor prevăzute de art.13-16 cpc, competenţa teritorială este relativă, instanţa de judecată nefiind îndreptăţită să-şi decline din oficiu competenţa, ci numai la cererea părţilor.
Mai mult, în declaraţia de recurs pârâta arată că este de acord ca judecata să se facă la Judecătoria Bacău, motiv pentru care, constatând că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor procedurale incidente (art.5,19,158,159 cpc) admiţând recursul în temeiul art.312 alin.1 cpc, instanţa va casa sentinţa judecătoriei şi va trimite cauza pentru judecata pe fond a cererii de către aceeaşi instanţă, respectiv Judecătoria Bacău.
