Hotărâre a consiliului judeţean. Alegerea delegaţiei permanente prin vot direct şi secret, iar nu prin scrutin de listă. încălcarea regulamentului de funcţionare al consiliului. Nelegalitatea actu­lui administrativ


Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr.582 din 6 martie 1998 (dosar nr. 475/1997)

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că în ziua de 22 iunie 1996 a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului judeţean Botoşani, iar cu acest prilej a fost ales organul executiv al acestui consiliu, respectiv delegaţia permanentă, ce cuprinde un număr de şase membri.

Potrivit prevederilor art. 67 alin. 1 din Legea nr. 69/1991, la alegerea de­legaţiei permanente trebuia să se aibă în vedere configuraţia politică a struc­turii Consiliului judeţean nou înfiinţat.

Acest lucru nu a fost posibil, deoarece noul preşedinte ales nu a fost de acord să supună la vot ca alegerea delegaţiei permanente să se facă pe bază de liste de scrutin, ci prin vot direct din partea întregului consiliu.

Procedându-se în acest mod, au fost încălcate dispoziţiile art. 13 din Regulamentul de funcţionare al Consiliului judeţean Botoşani, care stipu­lează în mod clar că alegerea delegaţiei permanente se face prin scrutin de listă şi nu prin vot direct şi secret, cum în mod ilegal a dispus noul preşedinte.

Având în vedere aceste considerente, recursul urmează a se admite, a se casa sentinţa atacată şi în fond a se admite acţiunea, în sensul desfiinţării hotărârii Consiliului judeţean Botoşani privind alegerea delegaţiei perma­nente din 22 iunie 1996.