Legea nr. 50/1991, republicată, art. 12, art. 28
H.G. nr. 1739/2006
Instanţa de administrativ nu poate verifica decât legalitatea şi temeinicia unui act administrativ la momentul emiterii acestuia, nu şi modalitatea particulară în care un beneficiar respectă acel act administrativ. împrejurarea că pârâta nu a respectat eventuala convenţie încheiată cu reclamantul nu determină nelegalitatea actului administrativ, ci ţine de aspecte intervenite ulterior emiterii acestuia şi care pot fi deduse judecăţii instanţei civile prin formularea unor acţiuni de drept comun.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a cont. adm şi fisc., decizia nr. 1190 din 4 mai 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1673 din 27 mai 2008, Tribunalul Bucureşti,
Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neînte
meiate acţiunea principală a reclamantului I.B.C. împotriva pârâţilor Primăria Sectorului 2 Bucureşti, Primarul Sectorului 2 şi Z.N. şi cererea de intervenţie în interesul reclamantului formulată de M.Ş.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin autorizaţia de construire nr. 949/271 din 6 august 2007 emisă de Primăria Sectorului 2, s-a autorizat, la cererea pârâtei Z.N., executarea lucrărilor de man-sardare a corpului de clădire parter situat la limita dreaptă a terenului din Bucureşti, str. (…), Sector 2 şi mansardarea corpului de clădire parter situat la limita stângă a terenului, rezultând două corpuri de clădire P + 1 Em.
Reclamantul a susţinut că autorizaţia de construire este emisă în mod nelegal, întrucât nu a fost cerut şi obţinut în prealabil acordul său pentru această construcţie, iar construcţia nu îndeplineşte condiţiile tehnice, afectând lumina şi vederea proprietăţii reclamantului, nu respectă servituţile de distanţă şi de curgere a streşinii.
Potrivit pct. b.4 din anexa 2 a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, pentru eliberarea autorizaţiei de construire este obligatoriu acordul vecinului, exprimat în formă autentică, în următoarele cazuri: în cazul construcţiilor noi amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate, numai dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de intervenţie pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări etc.) şi dacă prin proiect se menţine această obligativitate; în cazul amplasării de construcţii noi, cu alte funcţiuni decât cele ale clădirilor învecinate şi dacă prin natura activităţilor adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc.); pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinaţiei de a clădirilor individuale sau colective existente sau a unor părţi din acestea, precum şi a spaţiilor cu altă destinaţie din aceeaşi clădire, dacă prin natura activităţilor se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc.).
După cum rezultă din dispoziţiile enunţate anterior, nu era necesar acordul vecinului reclamant pentru construcţia pârâtei, nefiind incident niciunul dintre cazurile enumerate în mod expres şi limitativ de actul normativ pentru solicitarea acordului vecinului, reclamantul nedovedind faptul că prin lucrările respective ar fi fost necesară efectuarea unei intervenţii la clădirea sa. Faptul că terenul este deţinut în coproprietate nu prezintă relevanţă pentru solicitarea acordului, reclamantul neavând calitatea de coproprietar al corpului de clădire din stânga la care se efectuează lucrările de mansardare.
Totodată, la dosar există o declaraţie notarială dată de reclamant, prin care s-a exprimat acordul pentru mansardarea, conform proiectului, a corpului din dreapta din curtea comună.
Cu privire la condiţiile tehnice de a lucrărilor, reclamantul a făcut o serie de afirmaţii privind nerespectarea normelor în vigoare referitoare la afectarea luminii şi vederii proprietăţii reclamantului şi servituţile de distanţă şi de curgere a streşinii.
La dosar s-a depus şi un raport de expertiză tehnică în care se arată că lucrările de intervenţie pentru mansardare nu periclitează în niciun fel rezistenţa şi stabilitatea construcţiei existente pe amplasament şi nici a clădirilor vecine.
Din punct de vedere al documentaţiei necesare emiterii autorizaţiei de construire, pârâta Primăria Sectorului 2 a respectat condiţiile de autorizare impuse de Legea nr. 50/1991, iar modalitatea efectivă în care s-au realizat lucrările nu ţine de legalitatea autorizaţiei de construire şi nu reprezintă un aspect care să poată fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ. Dacă reclamantul se consideră prejudiciat de modalitatea concretă de execuţie, se poate adresa cu acţiune de drept comun împotriva beneficiarului.
Instanţa de contencios administrativ nu poate verifica decât legalitatea şi temeinicia unui act administrativ la momentul emiterii, nu şi modalitatea particulară în care un beneficiar respectă acel act administrativ. De altfel, reclamantul şi-a exprimat prin declaraţia notarială voinţa ca pârâta să efectueze pe cheltuiala sa înălţarea la exterior a acoperişului construcţiei proprietatea reclamantului, înălţarea geamului de la mansarda reclamantului şi executarea unui guler pentru mascarea golului creat, deci reclamantul a cunoscut posibilitatea afectării
vederii şi luminii imobilului său. împrejurarea că pârâta nu a respectat eventuala convenţie pe care a avut-o cu reclamantul sub acest aspect nu determină nelegalitatea actului administrativ, ci ţine de aspecte intervenite ulterior emiterii acestuia şi care pot fi deduse judecăţii instanţei civile prin formularea unor acţiuni de drept comun.
In condiţiile în care reclamantul nu a administrat probe din care să rezulte existenţa unor motive de natură să atragă nelegalitatea autorizaţiei de construire, Tribunalul consideră că nu sunt întrunite condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru anularea actului, deci cererea este neîntemeiată şi va fi respinsă, inclusiv în privinţa solicitărilor accesorii privind suspendarea executării actului administrativ, demolarea construcţiilor sub sancţiunea plăţii unei penalităţi pentru întârziere, plata daunelor materiale şi plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interesul reclamantului, în condiţiile în care pretenţiile reclamantului au fost considerate nejustificate de către Tribunal.
împotriva hotărârii judecătoreşti, în termen legal reclamantul
I.B.C. a formulat recurs, criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi nele-galităţii, deoarece:
Instanţa de fond, prin interpretarea greşită a actelor depuse în cauză, a schimbat natura şi interesul lămurit al acestora şi a ajuns la o
soluţie greşită. In cauză s-a depus documentaţia care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire nr. 949/271 din 2007 emisă de Primăria Sectorului 2 Bucureşti. Se susţine că instanţa de fond nu a verificat condiţiile impuse în certificatul de urbanism care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire cu referire la: obţinerea acordului vecinilor afectaţi; depunerea titlului de proprietate şi a documentaţiei cadastrale; verificarea legalităţii proiectului întocmit de arhitect şi avizat de Serviciul de urbanism al Primăriei Sectorului 2 cu referire la respectarea condiţiilor de proiectare impuse de art. 610, art. 612, art. 613, art. 614, art. 615 C. civ. De asemenea, se susţine şi faptul că în cauză nu s-a verificat depunerea documentaţiei PSI, obligatorie Ia emiterea oricărei autorizaţii de construire.
Solicitarea adresată instanţei de contencios a fost tocmai verificarea legalităţii şi temeiniciei actului emis de autorităţile locale, şi nu dacă pârâta, prin efectuarea lucrărilor de construire, a respectat proiectul sau nu, astfel încât competenţa aparţine unei instanţe de drept civil.
Voinţa pe care recurentul a exprimat-o prin declaraţie notarială nu a fost o eventuală convenţie cu pârâta, care nu atrage nelegalitatea autorizaţiei de construire, dată numai pentru partea dreaptă a imobilului.
Susţinerea este greşită, întrucât au aplicat în mod greşit şi abuziv această declaraţie, în conţinutul căreia se explica clar că şi-a dat acordul doar pentru mansardarea imobilului din partea dreaptă. Faptul că se afirmă că, din momentul exprimării acordului pentru partea dreaptă a imobilului a cunoscut „posibilitatea afectării vederii şi luminii imobilului său pe partea stângă”, este complet eronat, dând o interpretare
cu mult în avantajul Primăriei decât şi-ar fi dorit-o aceasta. Insă prin autorizaţia dată s-a mansardat garajul şi magazia, încât două ferestre ale imobilului său, cât şi două uşi de la balcon au fost complet obturate atât ca lumină, cât şi ca vedere.
Interpretarea pct. B4 din Ordinul nr. 1430/2005, anexa 2 lit. b), nu lămureşte pe deplin de ce în cazul pârâtei nu era nevoie de acordul său. S-a explicat că este vorba despre o construcţie nouă care s-a ridicat în baza unui proiect conceput să consolideze construcţia – garaj existent, fară să se ţină cont de clădirile învecinate ale proprietarilor.
Tocmai instanţa trebuia să verifice dacă la efectuarea proiectului s-a ţinut cont că vor fi afectate clădirile învecinate, inclusiv imobilul său, prin prinderea mansardei de acesta la nivel de cea. 60 cm sub geam. Articolul menţionat nu este limitativ în exemplificare, aşa cum arată instanţa, deoarece acesta redă o enumerare de cazuri (subzidiri, consolidări etc.).
Prin cererea de intervenţie în interesul recurentului, petenta M.Ş. susţine solicitarea reclamantului cuprinsă în cererea de chemare în judecată, şi anume să se verifice dacă s-a depus titlul de proprietate al imobilului, inclusiv asupra cotei indivize de teren. Or, instanţa redă doar faptul că s-a depus actul de vânzare-cumpărare, fără însă a verifica dacă acel act se referă doar la imobil sau atât la imobil, cât şi la teren.
Atâta timp cât pârâta nu a justificat, la depunerea documentaţiei, care îi este cota indiviză a terenului, Primăria nu îi putea elibera autorizaţia de construire fără a cunoaşte întinderea cotei ce îi revine.
Prin proiect s-a afectat cota indiviză de teren a recurentului, deoarece lucrările de consolidare efectuate în baza proiectului au micşorat cota de proprietate asupra terenului. Proiectul a fost avizat şi verificat de specialiştii Primăriei şi, prin urmare, instanţa trebuia să se pronunţe şi asupra acestui aspect de nelegalitate.
Nici punctul 1.4. Avize şi acorduri din Certificatul de urbanism nu a fost respectat şi nici verificat, deoarece în cauză nu a fost depus acest document. Proiectarea unor aglomerări de locuinţe ar face imposibilă o eventuală intervenţie PS1; nu cunoaşte dacă s-a luat avizul şi de la această instituţie.
2. Hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât s-a solicitat instanţei de contencios verificarea legalităţii autorizaţiei de construire, şi nu dacă pârâta, prin lucrările efectuate, a respectat sau nu autorizaţia de construire.
Instanţa a respins nejustificat expertiza tehnică solicitată în cauză pentru a verifica dacă proiectul propus respectă dispoziţiile art. 610,
art. 612, art. 613, art. 614, art. 615 C. civ. In niciun caz nu s-a cerut o expertiză cu referire la daune, aşa cum s-a arătat în încheiere, acestea fiind solicitate la o valoare modică, nu era necesară o expertizare.
Pentru acest motiv de recurs se solicită casarea sentinţei civile, cu rejudecare la fond.
Instanţa a motivat hotărârea înţelegând că nemulţumirea recurentului se datorează efectuării de lucrări prin nerespectarea autorizaţiei de
construire, însă, de fapt, s-a solicitat instanţei de contencios verificarea legalităţii autorizaţiei de construire, ceea ce instanţa nu a motivat.
S-a solicitat admiterea recursului si casarea acesteia, trimiterea la instanţa de fond pentru administrarea de probe şi rejudecare. în drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 .
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, dar şi din oficiu, sub orice aspect de fapt şi de drept, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
In esenţă, Curtea constată că instanţa de fond a examinat toate critici le formulate de recurentul-reclamant în privinţa actului administrativ contestat şi le-a înlăturat motivat. Faptul că unele critici au fost exprimate la modul general, iar instanţa de fond le-a analizat ca atare, nu poate fi imputat instanţei, deoarece aceasta se pronunţă asupra unei pretenţii concrete şi nu are rolul de a da consultanţă juridică părţilor.
Astfel, în primul rând, se reţine că în mod corect instanţa de fond a verificat şi a constatat îndeplinirea condiţiilor impuse în certificatul de urbanism care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire cu referire la obţinerea acordului vecinilor afectaţi, depunerea documentaţiei
cadastrale şi a titlului de proprietate. In considerentele sentinţei civile recurate se arată că la dosar există o declaraţie notarială dată de recu-rentul-reclamant, prin care s-a exprimat acordul pentru mansardarea, conform proiectului, a corpului din dreapta din curtea comună.
Mai mult, instanţa de fond a constatat că, potrivit pct. b. 4 din anexa 2 a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, nu era necesar acordul vecinului recurent-reclamant pentru construcţia intimatei-pârâte, nefiind incident niciunul dintre cazurile enumerate în mod expres şi limitativ de actul normativ pentru solicitarea acordului vecinului, recurentul-reclamant nedovedind şi nesusţinând faptul că prin lucrările respective ar fi fost necesară efectuarea unei intervenţii la clădirea sa. Faptul că terenul este deţinut în coproprietate nu prezintă relevanţă pentru solicitarea acordului, reclamantul neavând calitatea de coproprietar al corpului de clădire la care se efectuează lucrările de mansardare.
Totodată, la dosarul instanţei de fond există un raport de expertiză tehnică, avut în vedere la emiterea autorizaţiei de construire, în care se arată că lucrările de intervenţie pentru mansardare nu periclitează în
niciun fel rezistenţa şi stabilitatea construcţiei existente pe amplasament şi nici a clădirilor vecine.
în ceea ce priveşte obiecţiunile recurentului-reclamant referitoare la nerespectarea normelor în vigoare referitoare la afectarea luminii şi vederii proprietăţii sale şi servituţile de distanţă şi de curgere a streşinii, se constată că din punct de vedere al documentaţiei necesare emiterii autorizaţiei de construire, intimata-pârâtă Primăria Sectorului 2 a respectat condiţiile de autorizare impuse de Legea nr. 50/1991, iar modalitatea efectivă în care s-au realizat lucrările nu ţin de legalitatea autorizaţiei de construire şi nu reprezintă un aspect care să poată fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ. Dacă recurentul-reclamant se consideră prejudiciat de modalitatea concretă de execuţie se poate adresa cu acţiune de drept comun împotriva beneficiarului. Pe de altă parte, în situaţia în care recurentul şi-a exprimat prin declaraţia notarială voinţa ca intimata-pârâtă să efectueze pe cheltuiala sa înălţarea la exterior a acoperişului construcţiei proprietatea reclamantului, înălţarea geamului de la mansarda recurentului şi executarea unui guler pentru mascarea golului creat, rezultă că acesta a cunoscut şi acceptat posibilitatea afectării vederii şi luminii imobilului său, aspecte în privinţa cărora nu s-a invocat şi nu se constată încălcarea unor norme imperative.
De asemenea, se constată că documentaţia care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire cuprinde măsuri PSI depuse la dosarul instanţei de fond, iar în certificatul de urbanism nu este bifată rubrica privind avizul de securitate la incendiu şi nici nu se face referire la date care să atragă incidenţa H.G. nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii de amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu.
Pe de altă parte, autorizaţia de construire contestată nu se referă la imobile noi, ci la mansardarea unor corpuri de clădire existente, astfel că nu este incident art. 610 C. civ., iar documentaţia tehnică relevă respectarea art. 611, art. 612, art. 613, art. 614 şi art. 615 C. civ.
De asemenea, fiind vorba doar de mansardarea unor corpuri de clădire deja existente, nu poate fi primită critica recurentului privind micşorarea cotei sale de proprietate asupra terenului.
Totodată, la instanţa de fond, recurentul a renunţat la proba cu expertiză, fapt menţionat în practicaua hotărârii recurate, astfel că nu pot fi avute în vedere susţinerile sale privind necesitatea casării sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei la această din urmă instanţă în vederea administrării probei cu expertiza, întrucât nu sunt făcute cu
bună-credinţă şi nu sunt temeinic justificate, având în vedere că autorizaţia de construire a fost emisă şi în baza unei expertize tehnice de specialitate. Rezultă deci că probele propuse de către recurentul-recla-mant nu au fost de natură să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie de care se bucură orice act administrativ, inclusiv cel contestat în cauză, ci dimpotrivă, au confirmat-o.
Prin urmare, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, astfel că nu există, în speţă, cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, întrucât soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul a fost respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
