Legea nr. 85/2006, modif. – art. 138 lit. e)
Deşi prima instanţă i-a reţinut în sarcină împrejurarea că nu a justificat situaţia aportului în natură, recurentul nu a făcut această dovadă nici în calea de atac, simplul fapt al depunerii unui înscris sub semnătură privată, fără o dată certă, prin care a dorit să probeze că nu mai este în măsură să predea practicianului respectivele bunuri, întrucât ele au fost lăsate în custodie unei alte persoane, nu poate determina o altă soluţie.
În condiţiile în care de la data când tribunalul a dispus obligarea sa la plată şi până la soluţionarea căii de atac, pârâtul nu a fost în măsură să facă dovada că a predat lichidatorului judiciar bunurile care reprezintă aportul în natură la capitalul social al debitoarei, nerespectarea convenţiei de către persoana care a primit în custodie aceste bunuri neputând fi opusă masei credale, creditorii fiind terţi în raport de contractul de depozit încheiat de fostul administrator, încălcarea de către depozitar a obligaţiilor sale faţă de deponent fiind imputabilă exclusiv pârâtului (culpa in eligendo), recursul administratorul social este nefondat.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,
Decizia civilă nr. 2061 din 15 noiembrie 2011, dr. C.B.N.
Prin sentinţa comercială nr. 714 din 12 aprilie 2011 pronunţată în dosarul nr. 1828/108/2011 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C I.P.U.R.L. Arad, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. V S.R.L. Arad, împotriva pârâtului D.M., pentru atragerea răspunderii fostului administrator social, obligându-l pe acesta din urmă să plătească o parte din pasivul societăţii debitoare, în valoare de 57.138,14 lei, sumă care va intra în averea falitei.
Judecătorul-sindic, din probele administrate în cauză, a reţinut că prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarea a fost obligată să depună la dosarul cauzei documentele contabile prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit tabelului definitiv consolidat datoriile faţă de creditori ridicându-se la suma totală de 435.517,23 lei. În raportul privind cauzele şi împrejurările care au determinat încetarea de plăţi, practicianul a concluzionat că pârâtul nu a ţinut contabilitatea conform legii, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor ori pentru a ascunde bunuri ale societăţii debitoare. Din informaţiile de la judecătorul-sindic a constatat că debitoarea are un capitalul social de 120.000 lei, constituit prin aport în numerar şi aport în natură, având active în valoare de 57.138,14 lei, pe care, însă, pârâtul nu le-a predat lichidatorului judiciar, deşi a fost notificat în acest sens. Pentru nejustificarea situaţiei aportului în natură, în valoare de 57.138,14 lei, lipsind o evidenţă contabilă a debitoarei, tribunalul a reţinut incidenţa atât a lit. d), cât şi a lit. e) a art. 138 din Legea nr. 85/2006. Considerând că practicianul nu a făcut dovada întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 998 Cod civil, în ceea ce priveşte răspunderea pârâtului pentru întreaga sumă trecută în tabelul definitiv, tribunalul a admis numai în parte acţiunea reclamantului, obligând fostul administrator să plătească doar suma de 57.138,14 lei, care va intra în averea debitoarei pentru acoperirea pasivului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul D.M., solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal, iar în subsidiar, modificarea ei în tot, în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii sale patrimoniale.
Prin decizia civilă nr. 2061 din 15 noiembrie 2011 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul pârâtului, menţinând sentinţa comercială nr. 714 din 12 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1828/108/2011.
Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că, deşi se invocă faptul că administratorul social a depus în apărare, pentru termenul din 12 aprilie 2011, în primul ciclu procesual, o întâmpinare, pe care prima instanţă nu i-a analizat-o, fără să se precizeze, în concret, ce consecinţe juridice ar putea avea o asemenea împrejurare, respectiv ce sancţiune se impune să aplice Curtea, acest reproş adus de recurent sentinţei tribunalului nu poate fi primit, câtă vreme întâmpinarea a fost trimisă de parte, prin poştă, abia în ultimul moment. Cu toate că la dosar nu a fost depusă dovada prezentării la poştă a plicului recomandat, o asemenea concluzie se impune a fi trasă din moment ce la Tribunalul Arad documentele au ajuns abia în data de 14 aprilie 2011, deci cu două zile după pronunţarea hotărârii atacate, singurul vinovat de neformularea în timp util a întâmpinării fiind pârâtul recurent.
În atare condiţii, nici critica referitoare la lipsa de rol activ al instanţei şi încălcarea principiului nemijlocirii şi al dispoziţiilor art. 129 alin. (5) din Codul de procedură civilă, ceea ce ar impune, în opinia recurentului, desfiinţarea hotărârii atacate pentru atât pentru nelegalitate, cât şi pentru netemeinicie, nu poate fi admisă, cu atât mai mult cu cât cazul de recurs prevăzut de pct. 11 al art. 304 – când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate – nu mai este în vigoare încă din anul 2000, fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Aşadar, în cauză nu se pune problema încălcării dreptului la apărare, aşa cum este definită şi conturată această noţiune în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, judecătorul-sindic formându-şi convingerea pe baza probelor administrate în cauză.
Ca o a doua constatare, deşi pe parcursul judecării recursului pârâtul a predat, în cele din urmă, lichidatorului judiciar o parte din actele şi documentele contabile ale societăţii debitoare (aşa cum rezultă din procesul-verbal nr. 1228/14.07.2011, din înscrisurile depuse la termenul din 13 septembrie 2011, precum şi din actele transmise pe fax în data de 6 octombrie 2011), astfel că instanţa de control judiciar poate considera că, deşi lipsesc încă unele documente importante (precum, lista de inventar, cu denumirea, preţul şi valoarea bunurilor care reprezintă aportul în natură la capitalul social al debitoarei, în sumă de 57.138,14 lei, şi care sunt evidenţiate în facturile existente la registrul comerţului), fostul administrator şi-a îndeplinit într-un final obligaţia impusă de lege în sarcina sa – aceea de a depune (în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau, după caz, ale art. 33 alin. (6), la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. 1 (art. 35 din Legea nr. 85/2006, modificată), Curtea apreciază că această împrejurare nu poate justifica modificarea hotărârii judecătorului-sindic.
În acest sens, este de menţionat că antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social a fost făcută nu doar pentru cazul de la lit. d) a art. 138 din legea-cadru, ci şi pentru cazul de la lit. e) – au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Astfel, cu toate că prima instanţă i-a reţinut în sarcină, drept temei pentru aplicarea art. 138 lit. e), faptul că nu a justificat situaţia aportului în natură, în valoare de 57.138,14 lei, recurentul nu a făcut această dovadă nici în calea de atac, simplul fapt al depunerii unui înscris sub semnătură privată, fără o dată certă (proces-verbal de predare primire încheiat la data de 28 aprilie 2006 cu d-na. B.A.), prin care a dorit să probeze că nu mai este în măsură să predea practicianului respectivele bunuri, întrucât ele au fost lăsate în custodie la adresa din loc. Arad, str. A, nr. 39, jud. Arad, neputând determina o altă soluţie.
Curtea nu a putut să nu constate că pe tot parcursul procesului pendinte recurentul a dat dovadă de rea-credinţă, deşi a încercat să justifice că nu el este cel care se opune administrării în bune condiţii a dosarului de , ci lichidatorul judiciar. Lăsând la o parte împrejurarea că prima încercare de inducere în eroare a instanţei a vizat critica referitoare la depunerea unei întâmpinări şi neanalizarea apărărilor sale de către judecătorul fondului, pârâtul nu a recunoscut nicio clipă că a primit notificarea referitoare la prezentarea actelor şi informaţiilor prevăzute de art. 28 din lege, deşi a fost notificat în mod legal de către practician încă din data de 17 iunie 2010, confirmarea de primire fiind semnată de fiul său. Mai mult decât atât, cu toate că lichidatorul judiciar a făcut dovada faptului că invitaţia pentru data de 30 septembrie 2011 a transmis-o recomandat la 19 septembrie 2011, fostul administrator social doar a afirmat că nu a recepţionat-o în timp util, susţinând că din acest motiv nu a putut, din nou, să dea curs solicitărilor practicianului, deşi normal ar fi fost să prezinte Curţii plicul purtând ştampila oficiului poştal din Timişoara, care să fie ulterioară datei de întâlnire. De asemenea, deşi instanţa i-a acordat termenul solicitat în şedinţa din 11 octombrie 2011, pentru a face dovada predării către lichidator a bunurilor pentru care i s-a atras răspunderea personală, la următorul termen de judecată, din 15 noiembrie 2011, apărătorul acestuia nu a fost în măsură să prezinte decât faptul că, în data de 3 noiembrie 2011 (adică cu 12 zile înainte de noul termen) a transmis o solicitare practicianului pentru a se prezenta, a doua zi (4 noiembrie 2011), la cabinetul acestuia în vederea predării doar a jetoanelor jocurilor de noroc, cu motivarea că în 6 noiembrie 2011 va pleca din ţară pentru 10-15 zile, menţionând, totodată, că celelalte bunuri au fost depozitate la adresa din Arad, fiind predate în custodie d-nei. B.A., căreia i-a trimis o notificare, prin judecătoresc (adresă la care practicianul s-a deplasat în mai multe rânduri, însă nu a găsit pe nimeni).
Or, în condiţiile în care din data de 12 aprilie 2011, când tribunalul a dispus obligarea sa la plata sumei de 57.138,14 lei, reprezentând o parte din datoria societăţii pe care a deţinut-o şi administrat-o, şi până în data de 15 noiembrie 2011, recurentul nu a fost în măsură să facă dovada că a predat lichidatorului judiciar bunurile care reprezintă aportul în natură la capitalul social al debitoarei S.C. V S.R.L. Arad, presupusa diminuare a valorii de piaţă a respectivelor bunuri neprezentând nicio relevanţă juridică sub aspectul aplicării art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, de această diminuare putându-se ţine seama numai în momentul în care practicianul ar fi procedat la valorificarea lor, o eventuală nerespectare a convenţiei de către persoana care a primit în custodie aceste bunuri neputând fi opusă masei credale, creditorii fiind terţi în raport de contractul de depozit încheiat de recurent, o posibilă încălcare de către depozitar a obligaţiilor sale faţă de deponent fiind imputabilă exclusiv recurentului (culpa in eligendo), şi nu intimatului, Curtea apreciază că recursul fostului administrator al societăţii falite nu este întemeiat.
