Autorizaţie de construire. Acordul asociaţiei de proprietari


Legea nr. 230/2007, art. 11 alin. (2)

în conformitate cu art. 11 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, „proprietarul nu poate schimba aspectul sau destinaţia proprietăţii comune fără a obţine mai întâi acceptul din partea asociaţiei de proprietari”.

în condiţiile în care lucrările care vizau zidul exterior al imo-

bilului – faţada blocului de locuinţe comune, respectiv copertina situată deasupra intrării în bloc, aveau drept consecinţă evidenta schimbare a aspectului proprietăţii comune, autorizarea acestor lucrări de către autoritatea publică pârâtă, fără a exista acceptul din partea asociaţiei de proprietari, este nelegală.

C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 2383 din 19 noiembrie 2009, nepublicată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 2 februarie 2009, reclamantul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, prin Primar, a chemat în judecată pe pârâţii E.T.S. şi E.J.N., solicitând instanţei să se dispună suspendarea autorizaţiei de construire nr. 1080/2008; oprirea executării lucrărilor, până la soluţionarea pe fond a cauzei şi anularea actului administrativ – autorizaţia de construire nr. 1080/2008, emisă de însuşi Primarul Sectorului 3 Bucureşti.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost emisă autorizaţia de construire nr. 1080/2008, pentru realizarea unor lucrări de modificări interioare, ce constau în: desfiinţarea parţială a ferestrei, a peretelui de la fereastră şi montarea unei uşi; realizarea unei balustrade de protecţie împotriva căderii în gol pe conturul copertinei, balustradă realizată din metal; refacerea şi modernizarea instalaţiilor şi finisajelor, beneficiari fiind E.T.S. şi E.J.N.

Se mai arată că în urma controlului efectuat la data de 3 noiembrie 2008 de către Serviciul disciplină în construcţii s-a constatat că lucrările realizate, respectiv desfiinţarea parapetului de fereastră şi montarea unei uşi sunt cuprinse în autorizaţia de construire nr. 1080 din 5 septembrie 2008 emisă în favoarea pârâţilor, însă autorizaţia respectivă mai cuprinde şi „realizarea unei balustrade de protecţie împotriva căderii în gol pe conturul copertinei”, de la intrarea în scara B, ceea ce implică ocuparea de către proprietarii apartamentului 47 a unei părţi comune a blocului, situaţie care implică încălcarea de către pârâţi a prevederilor art. 12 din Legea nr. 50/1991 asupra acordului proprietarilor din imobil. Se accepta folosirea copertinei ca balcon numai în măsura în care proprietarii apartamentului 47 aveau acordul şi celorlalţi proprietari.

Prin sentinţa civilă nr. 1804 din 12 mai 2009, Tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că realizarea unei balustrade de protecţie împotriva căderii în gol pe conturul copertinei şi acordul necesar, prevăzut de art. 12 din Legea nr. 554/2004, în privinţa modificărilor aduse de către spaţiilor şi destinaţiilor comune, respectiv modificarea copertinei de la intrarea în scara B din blocul V 35, constituie aspecte ce nu vizează legalitatea actului atacat, întrucât modificarea copertinei nu a fost autorizată. Având în vedere că nu s-a dovedit că pentru punctul din lucrare efectiv autorizat -realizarea unei balustrade de protecţie împotriva căderii în gol pe conturul copertinei – era necesar acordul coproprietarilor din scara B din

blocul V35, Tribunalul, în temeiul art. 12 din Legea nr. 554/2004 şi art. 1 şi art. 18 din L(…), a apreciat acţiunea ca neîntemeiată.

împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie.

In motivare, reclamantul a arătat că, potrivit tabelului anexat sesizării, proprietarii din cadrul Asociaţiei de proprietari ai scării B din blocul E. au refuzat să îşi exprime acordul asupra unor lucrări solicitate de către pârâţi. Mai mult, în ceea ce priveşte modificarea copertinei de la intrarea în scara B din blocul E., reiese clar faptul că prin construirea acelei copertine s-a produs un prejudiciu proprietarilor direct afectaţi, întrucât aceştia nu şi-au dat acordul la construirea copertinei, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 privind organizarea, înfiinţarea şi funcţionarea asociaţiei de proprietari. Se apreciază că, în aceste condiţii, autorizaţia de construcţie a fost emisă nelegal, fapt ce impune admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii.

Analizând recursul prin prisma motivelor formulate, având în vedere şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

La data de 5 septembrie 2008 a fost emisă, la cererea pârâtei E.J.N., autorizaţia de construire nr. 1080/2008, pentru realizarea unor lucrări de modificări interioare la imobilul situat în B. (…) (…), ce constau în: 1. desfiinţarea parţială a ferestrei, a parapetului de la fereastră şi montarea unei uşi; 2. realizarea unei balustrade de protecţie împotriva căderii în gol pe conturul copertinei, balustradă realizată din metal;

3. refacerea şi modernizarea instalaţiilor şi finisajelor interioare.

In conformitate cu art. 11 alin. (2) din Legea nr. 230/2007: „Proprietarul nu poate schimba aspectul sau destinaţia proprietăţii comune fără a obţine mai întâi acceptul din partea asociaţiei de proprietari”.

In speţă, se constată că lucrările autorizate la punctele 1 şi 2, astfel cum au fost menţionate anterior, vizau zidul exterior al imobilului -faţada blocului de locuinţe comune, respectiv copertina situată deasupra intrării în bloc, cu consecinţa evidentă a schimbării aspectului pro-

prietăţii comune. In aceste condiţii, de vreme ce zidul exterior al blocului şi copertina fac parte din proprietatea comună a imobilului, în raport de textul de lege anterior menţionat, emiterea autorizaţiei de construire pentru lucrările amintite impunea acceptul din partea aso-

ciaţiei de proprietari. In speţă, se constată că nu există un astfel de acord, astfel că actul atacat apare ca nelegal în privinţa autorizării lucrărilor de la punctele 1 şi 2.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că sentinţa atacată este nelegală, fapt ce impune admiterea recursului, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecinţa modificării în parte a acesteia în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei, anulării în parte a autorizaţiei de construire nr. 1080 din 5 septembrie 2008 cu privire la desfiinţarea parţială a ferestrei, a parapetului de fereastră şi montarea unei uşi, precum şi realizarea unei balustrade de protecţie împotriva căderii în gol pe conturul copertinei.