Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamanţii şi defuncta lor mamă K. O. sunt proprietarii tabulari ai imobilului înscris în cartea funciară a municipiului Mediaş numărul I., număr topografic 1/3/2/3-fânaţ 15114 mp. Dreptul de proprietate a fost dobândit în anul 1962.
În anul 2004 Prefectul Judeţului Sibiu a trecut terenul din litigiu în proprietatea privată a municipiului Mediaş. Prin Ordinul nr.54/2004 Prefectul judeţului Sibiu a considerat că terenul din litigiu face obiectul Legii nr.18/1991 fiind proprietatea fostului CAP. În cuprinsul Ordinului nr.54/2004 terenul nu a fost identificat în cartea funciară, fiind identificat în cadastru-evidenţa folosită în aplicarea Legii 18/1991 .
Acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie, în cadrul ei fiind pusă în discuţie însăşi existenţa dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului. Reclamantul va trebui astfel să facă proba dreptului său de proprietate, drept care constituie însuşi obiectul acţiunii. Din punct de vedere istoric, fostele C.A.P. – uri şi fostele structuri comuniste nu şi-au intabulat dreptul de proprietate (sau de administrare) asupra imobilelor astfel că la aplicarea Legii nr.18/1991 terenurile care au făcut obiectul constituirii şi reconstituirii dreptului de proprietate erau intabulate pe numele foştilor care au fost deposedaţi de autorităţile comuniste.
În speţă însă municipiul Mediaş nu a pretins că terenul din litigiu ar fi trecut în proprietatea fostului C.A.P. sau în proprietatea altei structuri comuniste. „Per a contrario” terenul din litigiu a fost permanent în proprietatea şi posesia reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Municipiul Mediaş prin Primar, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acţiuni reclamanţilor, cu motivarea că instanţa de fond s-a raportat doar la caracterele acţiunii în revendicare, nu a motivat soluţia dată fiecărui capăt de cerere, nu a avut în vedere petitul formulat de reclamanţi referitor la compararea titlurilor, ceea ce echivalează cu o nemotivare. În ce priveşte fondul cauzei, instanţa nu a avut în vedere aspectele pe care recurentul le-a invocat, a trecut cu indiferenţă peste prevederile legii speciale de reparaţie nr.10/2001 şi 18/1991 şi 247/2005, care instituie proceduri administrative prealabile şi anumite termene şi sancţiuni în caz de nerespectare a acestora. Terenul în litigiu nu a făcut obiectul vreunei cereri de retrocedare astfel că a fost trecut la propunerea Comisiei Locale Mediaş în proprietatea privată a Municipiului Mediaş, fiind constituit izlaz comunal. Potrivit Legii 59/1974 terenurile care nu erau înscrise în sistemul de evidenţă generală de fond funciar, cei care dobândeau terenuri agricole prin moştenire legală erau obligaţi să asigure continuitatea muncii agricole, iar dacă nu erau îndeplinite aceste cerinţe, terenurile treceau în folosinţa organizaţiilor socialiste, iar dacă nimeni nu îndeplinea condiţia de continuitate a muncii agricole, după doi ani terenul trecea în proprietatea statului. În speţă, terenul este afectat la acest moment de contracte de administrare şi nu îi poate fi schimbată destinaţia.
Recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
Referitor la primul motiv de recurs, cel privind nemotivarea hotărârii, reţinem că este neîntemeiat, instanţa de fond a reţinut starea de fapt şi temeiul de drept corect, aşa cum rezultă din actele dosarului, hotărârea atacată cuprinzând toate elementele prev. de art. 261 c. pr. civ.
În ce priveşte fondul cauzei reţinem că instanţa de fond a constatat corect că potrivit cărţii funciare, cei doi reclamanţi sunt proprietari ai imobilului revendicat, împreună cu mama lor, K. O., în prezent decedată. Acţiunea în revendicare este acţiunea prin care proprietarul neposesor îşi apără dreptul de proprietate împotriva posesorului neproprietar. De asemenea, reţinem că dovada dreptului de proprietate îl constituie înscrierea în cartea funciară, iar reclamanţii sunt înscrişi ca proprietari în CF. Pârâtul a susţinut că terenul a trecut în folosinţa statului, fără a putea face vreo dovadă în acest sens, iar prin Ordinul Prefectului nr. 54/2004 se susţine că terenul a fost trecut în proprietatea privată a Municipiului Mediaş. Acest ordin nu este însă întabulat, terenul nu este identificat, pârâtul nu a putut să facă nici o dovadă cu privire la faptul trecerii terenului în proprietatea fostului C.A.P. ori a altei structuri comuniste. Din actele depuse în recurs nu rezultă că la I.A.S. Mediaş ar fi fost preluat şi acest teren, din copia cărţii funciare rezultă că doar imobilul de sub A1 a trecut la I.A.S. Mediaş, nu şi cel de sub A.6, care este cel în litigiu, şi care în anul 1998 a fost dezmembrat şi reîntabulat în favoarea proprietarilor de până atunci, adică a reclamanţilor şi a mamei lor.
De asemenea, reţinem că potrivit 26 din L.7/1996, dreptul de proprietate dobândit de stat este opozabil faţă de terţi chiar şi neîntabulat, dacă a fost dobândit de stat prin efectul legii, prin sau hotărâri judecătoreşti. Terenul în cauză nu se încadrează în nici una din aceste situaţii, pârâtul neputând face dovada modalităţii în care acest teren ar fi trecut la stat. În ce priveşte faptul că reclamanţii nu au uzat de nici una din legile speciale de reparaţie, reţinem că reclamantul K. L. H. F. a obţinut pe calea notificării în baza Legii 10/2001 cota de 3/16 din teren, iar pe de altă parte, dacă într-adevăr s-ar fi dovedit că terenul a intrat în proprietatea statului, reclamanţii aveau oricum posibilitatea revendicării acestuia pe calea dreptului comun, având în vedere că prin Decizia nr. 32/2008 a Î.C.C.J. dată în recursul în interesul legii s-a stabilit că în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, convenţia are prioritate, iar această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.
Faţă de toate aceste împrejurări, s-a constatat că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, potrivit art. 312 C. pr. civ. instanţa s-a respins recursul s-a menţinut sentinţa atacată. Potrivit art. 274 C. pr. civ. recurentul a fost obligat să plătească intimaţilor cheltuielile de judecată dovedite de aceştia în recurs.
