Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr.867 din 8 aprilie 1998 (dosar nr. 1626/1996)
Legea contenciosului administrativ condiţionează admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ de vătămarea drepturilor recunoscute de lege pe care o invocă persoanele fizice şi juridice reclamante.
Cu alte cuvinte, pentru a folosi o anume acţiune, reclamantul trebuie să fie beneficiarul unui drept subiectiv pe care legea îl recunoaşte şi pe care autoritatea administrativă pârâtă are obligaţia să-1 respecte şi, eventual, să-1 realizeze în favoarea celui dintâi.
In cauză, această condiţie nu este îndeplinită, deoarece reclamanţii contestă legalitatea unor examene organizate de Ministerul Justiţiei, potrivit competenţei ce i-a fost conferită prin lege, dar la care nici unul din ei nu s-a prezentat. Este vorba de examenele pentru atribuirea calităţii de expert tehnic desfăşurate în cursul lunii martie 1992 la Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 79/1992, la mai multe specialităţi (auto, agricultură, topo- grafie-geodezie-cadastru, construcţii civile şi industriale, evaluări de bunuri imobile), cu publicarea prealabilă în presă şi alte mijloace de publicitate.
Reclamanţii pretind că nu aveau obligaţia de a se prezenta la aceste noi examene întrucât caliatatea de expert tehnic le fusese recunoscută încă din anul 1971, ca urmare a promovării examenului organizat de fostul Consiliu Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie.
Această afirmaţie este contrazisă de o serie de înscrisuri oficiale pe baza cărora Ministerul Justiţiei a procedat ulterior la radierea reclamanţilor de pe lista experţilor şi anume:
– ordinul nr. 2567/1973 emis de fostul C.N.S.T care la punctul 4 conţine precizarea că rezultatele examenelor de experţi tehnici care a avut loc în luna iulie 1971 nu au fost confirmate de biroul executiv al organismului menţionat;
– adresa MATMGGFF nr. C/23457 din 17 octombrie 1973 din care rezultă faptul că nici un expert tehnic nu are atestată această calitate conform Decretului nr. 79/1971;
– adresa nr. 3273 din 11 februarie 1974 prin care se comunica aceluiaşi minister că Biroul executiv C.N.S.T. nu a confirmat examenele;
– rezoluţia pusă pe prima pagină a listelor cu candidaţi de către fostul
ministru secretar de stat Octavian Groza în sensul că “aceste liste nu au fost nici confirmate şi nici aprobate de Biroul executiv al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie”;
– adresa C.N.S.T. nr. 27119 din 12 martie 1974, în care se fac referiri la condiţiile şi neregularităţile care au viciat rezulatatele examenelor.
La probatoriile analizate se adaugă o serie de hotărâri pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.) în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, la cererea reclamanţilor (deciziile secţiei de contencios administratv nr. 753, 1256, 1646, şi 699/1993)
Toate hotărârle menţionate au stabilit cu autoritate de lucru judecat legalitatea măsurii dispuse de pârât în privinţa reclamanţilor, precum şi a examenelor organizate în anul 1992, potrivit competenţei materiale şi ca efect al transferului de atribuţiuni prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1294/1990.
Faţă de multitudinea probelor administrate, o completare a acestora cu probe testimoniale nu era justificată.
De altfel, aşa cum judicios s-a arătat în întâmpinarea depusă de pârât, în situaţia în care reclamanţii ar ft fost vătămaţi, realmente, în drepturile lor legitime prin organizarea unui nou examen în anul 1992, ei aveau posibilitatea să se adreseze instanţei de contencios administrativ competente, în cadrul termenelor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, ceea ce nu au făcut, în consecinţă, recursul declarat de reclamanţi urmează a fi respins.