Pe de alta parte, desi în recurs, partile au posibilitatea de a administra proba cu înscrisuri, potrivit art.305 C.pr.civ., partea recurenta nu a înteles sa administreze în cauza aceasta proba si sa depuna la dosar statele de plata ale intimatilor.
Pe de alta parte, desi în recurs, partile au posibilitatea de a administra proba cu înscrisuri, potrivit art.305 C.pr.civ., partea recurenta nu a înteles sa administreze în cauza aceasta proba si sa depuna la dosar statele de plata ale intimatilor.
Asadar, în conditiile în care recurenta pârâta nu a formulat obiectiuni la raportul de expertiza si nu a solicitat efectuarea unei contraexpertiza or administrarea altor dovezi cu echivalenta probatorie sau care sa fie de natura a contrazice constatarile cu caracter stiintific ale expertului desemnat, Curtea considera ca în mod corect au fost avute în vedere la solutionarea cauzei de catre instanta de fond concluziile expertizei efectuata în cauza.
Asadar, în conditiile în care recurenta pârâta nu a formulat obiectiuni la raportul de expertiza si nu a solicitat efectuarea unei contraexpertiza or administrarea altor dovezi cu echivalenta probatorie sau care sa fie de natura a contrazice constatarile cu caracter stiintific ale expertului desemnat, Curtea considera ca în mod corect au fost avute în vedere la solutionarea cauzei de catre instanta de fond concluziile expertizei efectuata în cauza.
Decizia civila nr. 6/R din 6 ianuarie 2010.
Prin sentinta civila nr.1361 din data de 29 iunie 2009, pronuntata de Tribunalul Teleorman – Sectia Conflicte de Munca, Asigurari Sociale, Administrativ Fiscal s-a admis cererea de chemare în judecata formulata de reclamantii C.L., B.N.M. si altii, s-a constatat ca reclamantii au desfasurat activitate la S.C. T SA preluata de pârâta S.C. DC SRL, activitate ce se încadreaza în grupa I – a de pentru fiecare reclamant si a fost obligata pârâta la efectuarea mentiunilor privitoare la grupa I-a de munca pentru fiecare reclamant, corespunzator perioadelor mentionate în dispozitivul sentintei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamantii, în calitate de angajati ai SC T SA au prestat activitate în grupa I de munca, în perioadele aratate de catre acestia în tabelul anexa la cererea introductiva, însa conducerea societatii i-a trecut în mod nejustificat în grupa a ll-a de munca.
S-a constatat ca prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr.3681/2.09.2004, SC T SA a transferat dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile si imobile catre SC V SA Victoria, asociat unic la pârâta SC DC SRL, care s-a obligat totodata sa preia, sa pastreze si sa gestioneze arhiva SC T SA, ceea ce echivaleaza cu un transfer al unei parti din societate, acest transfer având drept consecinta îndreptatirea salariatilor sa beneficieze de protectia drepturilor lor decurgând din raporturile de munca potrivit art.169 Codul muncii.
Din verificarile carnetelor de munca ale reclamantilor, instanta de fond a retinut ca la rubrica angajator este precizat SC V SA, iar la altii SC T SA, iar din aceste mentiuni nu rezulta ca ar fi intervenit vreo modificare din punct de vedere al încadrarii salariale sau a locului de munca, aspecte care sa justifice trecerea într-o alta grupa de munca.
De asemenea, din continutul procesului-verbal încheiat la data de 17 martie 2004, s-a retinut ca la un numar mare de salariati de pe platforma SC T SA, s-a acordat grupa l-a de munca în perioada cuprinsa între 1976-2001, pentru activitatile desfasurate în sectiile de mecanica, transporturi, depozite etc., salariati aflati în aceeasi situatie cu reclamantii în privinta conditiilor de munca.
S-a considerat ca achitarea contributie la asigurarile sociale corespunzatoare grupei a ll-a de munca începând din luna iunie 1992 nu poate conduce la concluzia ca activitatea desfasurata de reclamanti se încadreaza în aceasta grupa.
S-a avut în vedere ca art.13 din Ordinul nr.50/5.03.1990 prevede ca perioada lucrata dupa data de 18.03.1969 pâna în prezent si în continuare, se încadreaza în grupele I si II de munca si ca art.3 din acelasi ordin precizeaza ca beneficiaza de încadrare în grupa I si II de munca, fara limitarea numarului personalului care este în activitate, muncitori, ingineri, subingineri, maistri, tehnicieni, precum si alte categorii de personal care lucreaza efectiv la locurile de munca si activitatile prevazute în anexele 1 si 2 din ordin.
Instanta de fond a omologat în totalitate raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit de expert Z.V., din care reiese ca trecerea în grupa a ll-a de munca s-a facut fara nicio justificare temeinica si legala, de vreme ce perioadele cuprinse în tabelul ce face parte integranta din actiune pentru fiecare reclamant în parte se încadreaza în grupa l-a de munca, toti reclamantii lucrând în aceleasi conditii ca si personalul de la îngrasaminte chimice complexe NPK2, uree, amoniac, acid sulfuric.
S-a mentionat ca în conformitate cu HG nr.559/1990 în lista locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale din unitatile subordonate Ministerul Industriei Chimice si Petrochimice, la punctul 8 sunt mentionate activitati de fabricare a acidului azotic concentrat, acizilor fosforici si concentrarea acidului sulfuric, precum si manipularea derivatilor acestor activitati.
Prin urmare, s-a apreciat ca încadrarea salariatilor în grupa a ll-a de munca s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor art.3 din Ordinul nr.1566/1995.
Împotriva acestei hotarâri, a declarat recurs S.C DC SRL, criticând solutia pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozitiile art.304 pct.9 C.pr.civ., recurenta a aratat ca expertiza nu a fost efectuata de catre un expert în relatii de munca, ci de catre un expert contabil, care nu s-a prezentat la sediul S.C. DC S.R.L. pentru a consulta documentele din arhiva S.C. T S.A., societate unde au fost angajati reclamantii.
S-a mai aratat ca expertul trebuia sa constate ca locurile de munca de la S.C. T S.A. au fost încadrate unele în grupa I, altele în grupa a II a conform prevederilor Ordinului 50/1990, HG.559/1990, Ordinul 969/1990, Ordinul 1566/1995 si ca simplul fapt de a fi angajati la SC T SA nu le da dreptul reclamantilor de a fi încadrati obligatoriu numai în grupa I de munca.
S-a solicitat a se retine ca fiind eronata concluzia expertului potrivit careia toate locurile de munca de pe platforma societatii corespund conditiilor de încadrare în grupa I de munca, de vreme ce nu toate locurile de munca sunt în sectii direct productive de îngrasaminte chimice.
S-a învederat ca Ordinul nr. 50/1990, în cele doua anexe ale sale, încadreaza explicit locurile de munca în grupe de munca, atât în grupa I cât si în grupa a II a de munca, ori concluziile expertului încalca prevederile acestui ordin, netinând cont de repartizarea locurilor de munca pe grupe, dupa conditiile specifice de la fiecare loc de munca.
S-a aratat ca expertul a considerat gresit ca daca toate locurile de munca sunt în perimetrul societatii, automat ele se încadreaza în grupa I de munca.
S-a mentionat ca rezulta ca locurile de munca si ocupantii acestora au fost încadrate unele în grupa I si altele în grupa a II-a si din modul cum a fost calculata contributia la asigurarile sociale, diferentiat pe grupe de munca, asa cum a impus Legea nr.49/1992, aspect care nu a fost studiat si luat în considerare de expert, desi trebuia sa cunoasca prevederile legale în legatura cu încadrarea în grupe de munca si sa constate ca locurile de munca ale reclamantilor nu se regasesc mentionate între cele de grupa I.
Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma criticilor invocate de catre recurenta, încadrate în motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 C.pr.civ., cât si din oficiu, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
Prima instanta a fost învestita sa solutioneze actiunea formulata de catre intimatii reclamanti, având ca obiect constatarea faptului ca activitatea desfasurata de catre acestia la S.C. T SA preluata de pârâta S.C. DC SRL se încadreaza în grupa I de munca, precum si obligarea pârâtei la efectuarea mentiunilor privitoare la grupa I-a de munca pentru fiecare reclamant, corespunzator perioadelor lucrate.
Expertul desemnat de catre instanta de fond a verificat carnetele de munca ale intimatilor reclamanti, cât si alte înscrisuri prezentate de catre recurenta si a constatat ca reclamantii au lucrat în aceleasi conditii ca si personalul de la îngrasaminte chimice complexe NPK2, uree, amoniac, acid sulfuric, concluzionând ca perioadele cuprinse în tabelul ce face parte integranta din actiune pentru fiecare reclamant în parte se încadreaza în grupa l-a de munca.
Potrivit încheierii de sedinta de la termenul la care a fost desemnat expertul rezulta ca pârâta recurenta nu a avut nici o obiectiune cu privire la desemnarea acestuia, legat de competenta acestuia de a întocmi raportul de expertiza încuviintat în cauza.
De altfel, potrivit adresei nr.491041/7.04.2009 emisa de catre Tribunalul Bucuresti – Biroul local de expertize judiciare tehnice si contabile, expertul Z.V. care a efectuat expertiza dispusa în cauza este expert specializat în organizarea muncii, salarizare, caz în care criticile recurentei pârâte legate de lipsa de calificare a expertului numit de catre instanta de fond nu pot fi primite de catre Curte, neavând suport probator.
Din cuprinsul raportului de expertiza rezulta ca partile au fost convocate prin scrisori recomandate cu confirmare de primire în ziua de 5.06.2009 la sediul SC D C SRL, în conformitate cu prevederile art.208 C.pr.civ., precum si faptul ca la data convocarii expertul s-a deplasat la sediul societatii, fiind astfel nefondata sustinerea recurentei sub acest aspect.
Curtea retine ca la data la care partile au fost convocate de catre expert, partea recurenta, reprezentata de catre doamna B.C., sef Serviciu Resurse Umane Salarizare, avea posibilitatea sa prezinte expertului statele de plata ale intimatilor la care face referire în recurs.
Or, în conditiile în care expertul nu a putut examina statele de plata din culpa recurentei pârâte, aceasta nu se poate prevala în cauza de propria turpitudine.
De altfel, dupa depunerea raportului de expertiza la dosarul de fond, astfel cum rezulta din încheierea de sedinta de la termenul din 22 iunie 2009, pârâta recurenta a învederat primei instante faptul ca nu are obiectiuni la raportului de expertiza efectuat în cauza si nu a facut nici o referire la statele de plata ale intimatilor.
Prima instanta a tinut seama de constatarile expertului, care a evidentiat ca reclamantii au lucrat pe platforma unitatii la instalatiile de acid sulfuric, acid fosforic, îngrasaminte complexe, amoniac, acid azotic, uree, azotat de aluminiu din cadrul sectiilor NPK1, NPK2, Azotat si Azot, în procent de 100%, locuri care se încadreaza în grupa I de munca, conform pct.14, 21 din HG nr.456/1990 si a retinut judicios ca activitati de fabricare a acidului azotic concentrat, acizilor fosforici si concentrarea acidului sulfuric, precum si manipularea derivatilor acestor activitati sunt mentionate în lista locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale din unitatile subordonate Ministerului Industriei Chimice si Petrochimice, încadrate în grupa I, respectiv la punctul 8 din HG nr.559/1990.
De asemenea, instanta de fond a avut în vedere concluzia expertului, care a constatat ca la data intrarii în vigoarea a Ordinului 50/1990 reclamantii au fost încadrati ca si anterior în grupa I de munca, desfasurând activitate ca si personalul de la îngrasaminte chimice complexe NPK2, uree, amoniac, acid sulfuric în procent de 100%, apreciind în mod judicios ca încadrarea intimatilor reclamanti în grupa a II de munca s-a facut cu încalcarea dispozitiilor Ordinului nr.1566/1995.
Curtea retine ca în considerentele hotarârii, în conformitate cu prevederile art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ., prima instanta a aratat motivele pentru care a înlaturat apararea pârâtei referitoare la retinerea CAS corespunzator grupei a II-a de munca cu începere din 1.04.1992, conform Legii nr.49/1992, precizând în acest sens ca din examinarea carnetelor de munca ale intimatilor-reclamantilor a rezultat ca nu exista nici o mentiune cu privire la schimbarea meseriei, functiei sau a locului de munca, care sa justifice trecerea acestora la grupa a II de munca.
Pentru toate considerentele aratate, având în vedere faptul ca instanta de fond a interpretat si aplicat corect prevederile legale incidente în cauza, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în temeiul dispozitiilor art.312 C.pr.civ.
