R O M Â N I A
TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr.1436
Sedinta publica de la 03 noiembrie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE DIANA ELENA SÎRGHI
Grefier MARIANA MINCIU
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Acsinte Gheorghe din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Vaslui
S-a luat în examinare judecarea cererii formulata de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte Bucuresti, cu sediul în Bucuresti, în contradictoriu cu pârâtul RD, având ca obiect limitarea exercitarii dreptului la libera circulatie în strainatate – Legea nr. 248/2005.
La apelul nominal facut în sedinta publica, s-a constatat lipsa partilor.
Procedura de citare legal îndeplinita.
S-a expus referatul cauzei de catre grefier, ocazie cu care se releva ca dosarul este la primul termen de judecata; reclamanta a facut dovada achitarii timbrajului cu O.P. nr. 2679 din 01.11.2010 în valoare de 8 lei reprezentând taxa judiciara de timbru si 0,3 lei timbru judiciar; s-a solicitat judecata cauzei în lipsa.
S-au verificat actele si lucrarile de la dosar, dupa care;
Instanta, constata prezenta actiune legal timbrata cu O.P. nr. 2679 din 01.11.2010 în valoare de 8 lei reprezentând taxa judiciara de timbru si 0,3 lei timbru judiciar.
Ministerul Public prin reprezentant având cuvântul, arata ca nu mai are cereri noi de formulat.
Având în vedere lipsa partilor legal citate precum si faptul ca s-a solicitat judecarea în lipsa, conform disp. art. 242 al.2 Cod pr. civ., în baza probatoriului administrat, instanta se considera lamurita, constata cauza în stare de judecata si da cuvântul pe cererea de chemare în judecata.
Reprezentantul Ministrului Public având cuvântul solicita admiterea cererii asa cum a fost formulata si restrângerea exercitarii dreptului pârâtului RD la libera circulatie în Danemarca pentru o perioada de cel mult 3 ani. Asa cum rezulta din actele dosarului pârâtul a fost retinut de autoritatile din Danemarca, pentru lucru fara forme legale fiind retinut apoi pentru furt si ulterior, returnat în tara.
Instanta declara dezbaterile închise, lasa cauza în pronuntare, dupa care s-a trecut la deliberare conform art. 256 Cod pr. civila, dându-se sentinta de fata.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de fata constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr.4068/89/2010 din 20.10.2010, reclamanta Directia Generala de Pasapoarte Bucuresti, a solicitat restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în Danemarca pentru o perioada de cel mult 3 ani pârâtului RD.
În motivarea cererii reclamanta a aratat ca din documentele înaintate Directiei Generale de Pasapoarte de catre Inspectoratul General al Politiei de Frontiera cu privire la numitul RD în vederea luarii masurilor conform competentelor si a dispozitiilor legale în vigoare, rezulta ca pârâtul a fost returnat din Danemarca, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu aceasta tara, ratificat prin Legea nr. 66/2000 iar la data de 05.10.2010 lucratorii politiei de frontiera, au întocmit pe numele pârâtului, înscrisul denumit – Talon – pe care au facut mentiunea – Returnat Danemarca – însotit de declaratia acestuia data, ca urmare a masurii dispuse de catre autoritatile din Danemarca .
Sustine reclamanta ca, dreptul la libera circulatie este în strânsa legatura cu respectarea legislatiei statului român, precum si a tratatelor si conventiilor pe care România le-a ratificat si care fac astfel parte din dreptul intern, precum si (redând dispozitiile art. 2 din Protocolul Aditional nr. 4 la C.E.D.O., pct. 3 si 4) faptul ca, drepturile recunoscute pot, de asemenea, în anumite zone determinate, sa faca obiectul unor restrângeri care, prevazute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratica. România trebuie sa îsi probeze capacitatea de a stopa migratia ilegala, iar prezenta, fara respectarea conditiilor legale de intrare si sedere, a pârâtului (ca si a altor persoane aflate în situatii similare) pe teritoriul unor state straine ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat cetatenilor români.
Învedereaza reclamanta ca, din declaratia pârâtului data în punctul de trecere a frontierei reiese ca acesta a lucrat în Danemarca fara forme legale, fiind retinut apoi pentru furt.
În temeiul art. 242 Cod procedura civila, a solicitat judecarea în lipsa.
În drept reclamanta a invocat art. 5, 38, 39 Legea nr. 248/2005 si Cod procedura civila.
În dovedire a depus un set de înscrisuri ( filele 3 – 6).
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanta, nu a formulat întâmpinare, si nu a solicitat probe în combaterea actiunii .
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca cererea reclamantei este întemeiata pentru urmatoarele considerente:
Pârâtul RD a fost returnat din Danemarca, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu aceasta tara, ratificat prin Legea nr. 66/2000 iar la data de 05.10.2010 lucratorii politiei de frontiera, au întocmit pe numele pârâtului, înscrisul denumit – Talon – pe care au facut mentiunea – Returnat Danemarca – însotit de declaratia acestuia data, ca urmare a masurii dispuse de catre autoritatile din Danemarca .
Dispozitii legale incidente :
Potrivit art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate cu modificarile si completarile ulterioare, „pe perioada sederii lor în strainatate, cetatenii români au mai multe obligatii printre care respectarea atât a legislatiei României cât si a statului în care se afla” iar art. 38 lit.(a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate, cu modificarile si completarile ulterioare “Restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie a cetatenilor români poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 3 ani (…) cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România si acel stat. “
În legislatia primara, art. 18.1 . TCE prevede ca orice cetatean al Uniunii are dreptul de a circula si de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitarilor si conditiilor prevazute de tratat si de dispozitiile luate pentru aplicarea sa, în timp ce, în legislatia secundara, Directiva consiliului nr. 38/204/CE a Parlamentului European si Consiliul din 29 aprilie 2004 privind libera circulatie si rezidenta a cetatenilor Uniunii Europene si membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului ( CEE) nr. 1612/68 si de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE si 93/96/CEE, publicata în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L158 din 30 aprilie 2004, stabileste, prin art. 27, ca limitarea dreptului cetatenilor statelor membre la libera circulatie poate fi dispusa numai pentru motive de ordine publica, securitate publica sau sanatate publica.
Totodata, art. 1 pct. 1 al Acordului de readmisie încheiat de România cu aceasta tara, ratificat prin Legea nr. 66/2000, ” Fiecare parte contractanta readmite pe teritoriul sau, la cererea celeilalte parti contractante si fara alte formalitati, oricare persoana care nu îndeplineste conditiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneste cerintele pentru sederea pe teritoriul partii contractante solicitante, daca s-a stabilit sau este prezumat ca aceasta este cetatean al partii contractante solicitate. (…),.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, rezulta cu certitudine ca prezenta cerere este întemeiata, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare .
Potrivit legislatiei europene în materie, dreptul la libera circulatie nu este un drept absolut, însa, conform art.27 din Directiva nr.2004/38/CE, restrictionarea libertatii de circulatie si de sedere a cetatenilor uniunii si a membrilor lor de familie poate fi dispusa numai pentru motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica. În aliniatul 2 acelasi text prevede ca masurile luate trebuie sa respecte principiul proportionalitatii si sa se întemeieze pe conduita persoanei în cauza.
În speta s-a facut dovada ca pârâtul prin conduita sa a afectat ordinea si siguranta publica a statului Danemarca, fiind îndeplinite conditiile prevazute de dreptul comunitar pentru ca acestuia sa i se restrânga dreptul la libera circulatie pe teritoriul Danemarcei. Astfel, pârâtul a fost prins savârsind o infractiune pe teritoriul Danemarcei, fiind judecat si condamnat pentru aceasta infractiune .
Acest lucru este recunoscut expres de catre pârât prin declaratia din 05.10.2010 – data în fata agentilor politiei de frontiera.
Pentru considerentele aratate, tribunalul va admite cererea reclamantei si va dispune în baza art.38 din Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitarii de catre pârâtul RD a dreptului la libera circulatie pe teritoriul Danemarcei pe o perioada de 1 (un) an începând cu data pronuntarii prezentei hotarâri, 03 noiembrie 2010, urmând ca restrângerea sa vizeze doar teritoriul statului de unde pârâtul a fost returnat .
La determinarea duratei pentru care se va dispune restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie se va avea în vedere motivul pentru care acesta a fost returnat din Danemarca precum si gravitatea faptelor imputate raportat la situatia în care se afla pârâtul, respectiv aceea de a i se restrânge un drept recunoscut atât de constitutie cât si dispozitiile legale comunitare, asa încât, instanta va aprecia ca perioada care sa respecte conditia de proportionalitate este aceea de 1 (un) an .
De asemenea, urmeaza ca instanta sa dispuna comunicarea prezentei hotarâri, reclamantei, pârâtului, Directiei Generale de Pasapoarte, Inspectoratului General al Politiei de Frontiera si Serviciului Public Comunitar Vaslui pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulata de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte Bucuresti, cu sediul în Bucuresti, în contradictoriu cu pârâtul RD,
Dispune restrângerea dreptului de circulatie a pârâtului RD pe teritoriul statului Danemarca pentru o perioada de 1 (un) an, începând cu data pronuntarii sentintei.
Prezenta hotarâre se comunica reclamantului, pârâtului, Inspectoratului General al Politiei de Frontiera si Serviciului Public Comunitar Vaslui pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple.
Executorie
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica, azi 03 noiembrie 2010.