Legea nr. 350/2001, art. 29 alin. (1) şi (4)
în condiţiile în care scopul solicitării eliberării certificatului de urbanism a fost acela al extinderii imobilului, conform celor declarate de către petent în cererea adresată autorităţii publice, pretenţia reclamantului de a obliga pârâta la emiterea certificatului într-un scop diferit (demolare, reconstruire etc.), conform cererii preciza-toare, este evident nefondată, neputându-se reţine vreun refuz nejustificat al pârâtei de soluţionare a cererii reclamantului în sensul celor pretinse de către acesta.
C.A. Bucureşti, s. a VII l-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1580 din 17 iunie 2010, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 3270 din 17 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost respinsă acţiunea reclamantului T.J., formulată în contradictoriu cu Primăria Sectorului nr. 1 Bucureşti, prin primar, având ca obiect obligarea pârâtului la eliberarea certificatului de urbanism pentru imobilul din Bucureşti, str. V. nr. 8, Sector 1, precum şi la plata sumei de 40.000 lei cu titlu de daune şi la plata sumei de 500 lei pe zi de întârziere, pentru punerea în a hotărârii judecătoreşti de la data când aceasta rămâne irevocabilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că prin cererea din 12 august 2008 înregistrată cu nr. 29150 la Primăria Sectorului nr. 1 Bucureşti, reclamantul T.J. a solicitat eliberarea unui nou certificat de urbanism pentru imobilul situat în str. V. nr. 8, Sector 1, deoarece la data de 1 august 2008 a expirat certificatul de urbanism nr. 3355/103/V/26687 din 31 iulie 2007. Tribunalul a constatat că recla-
mântui a solicitat acest certificat pentru construire imobil S+D+P+4-5E, prin extinderea construcţiei existente, iar prin această cerere nu se face precizare cu privire la demolarea imobilului, aşa cum se precizează în acţiune. în această situaţie instanţa apreciază că pârâta şi-a respectat obligaţia de a emite acest certificat de urbanism, aşa cum l-a solicitat prin cererea înregistrată cu nr. 29150 din data de 12 august 2008, astfel că nu se poate susţine că pârâta şi-a încălcat obligaţia legală în acest sens.
Cu privire la despăgubirile solicitate de reclamant şi la plata sumei de 500 lei pe zi de întârziere, instanţa consideră că acestea sunt neîntemeiate, deoarece pârâta a respectat întru totul cele solicitate de reclamant şi a emis certificatul de urbanism conform cererii înregistrate, care nu face nicio menţiune privitor la demolarea imobilului.
împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
In motivare, recurentul a arătat că în mod eronat a reţinut instanţa de fond împrejurarea că pârâta a soluţionat cererea sa de eliberare a certificatului de urbanism în scopul construirii unui imobil S+P+4-5E prin extinderea construcţiei existente, din moment ce în certificatul emis de către pârâtă se menţionează fară echivoc că acesta „nu conferă dreptul de a construi”. Recurentul a mai arătat că nu a solicitat niciodată demolarea construcţiei existente, ci a altor construcţii aflate în spatele curţii şi care stau să se prăbuşească. Se susţine, în aceste condiţii, că instanţa de fond trebuia să admită acţiunea, inclusiv în privinţa daunelor solicitate, din moment ce eliberarea certificatului s-a făcut cu întârziere, iar reclamantul a fost amendat pentru că nu s-a aflat în legalitate.
Analizând recursul prin prisma motivelor formulate, Curtea reţine următoarele:
In mod judicios a apreciat instanţa de fond că în speţă nu se poate reţine vreun refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului de eliberare a certificatului de urbanism pentru imobilul din Bucureşti,
str. V. nr. 8, Sector 1. Intr-adevăr, prin cererea din data de 12 august 2008 înregistrată cu nr. 29150 la Primăria Sectorului nr. 1 Bucureşti, reclamantul T.J. a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism pentru imobilul situat în str. V. nr. 8, Sector 1, în scopul extinderii
construcţiei existente. In acord cu cererea formulată, la data de 10 februarie 2009 a emis certificatul de urbanism nr. 231/6/V/29150. Susţinerea recurentului în sensul că pârâta nu s-a conformat întocmai cererii sale, faţă de împrejurarea că în chiar cuprinsul actului se spe
cifică faptul că acesta nu îi conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii, nu poate fi primită.
Recurentul se află în eroare cu privire la natura juridică a certificatului de urbanism. într-adevăr, certificatul de urbanism nu dă dreptul la executarea lucrărilor, astfel cum în mod expres statuează şi art. 29 alin. (4) din Legea nr. 350/2001. Certificatul de urbanism, potrivit definiţiei art. 29 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, „este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii”. De asemenea, dispoziţiile alin. (5) al articolului menţionat anterior stabilesc obligativitatea menţionării în cuprinsul certificatului a scopului eliberării acestuia.
In condiţiile în care scopul solicitării eliberării certificatului de urbanism a fost acela al extinderii imobilului, conform celor declarate de către petent în cererea adresată pârâtei, pretenţia reclamantului de a obliga pârâta la emiterea certificatului într-un scop diferit (demolare, reconstruire etc.) – conform cererii precizatoare depuse la dosarul de fond – este, în mod evident, nefondată, neputându-se reţine vreun refuz nejustificat al pârâtei de soluţionare a cererii reclamantului în sensul celor pretinse de către acesta.
Cât priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei Ia plata despăgubirilor în cuantum de 40.000 lei pentru emiterea cu întârziere a certificatului de urbanism solicitat, Curtea reţine că reclamantul nu a justificat întrunirea în speţă a condiţiilor răspunderii civile delictuale.
Intr-adevăr, reclamantul nu a probat existenţa vreunui prejudiciu care să-i fi fost produs prin fapta culpabilă a pârâtei de emitere cu întârziere a certificatului de urbanism, nefiind suficientă simpla afirmare a faptului amendării acestuia pentru anumite nereguli privind edificarea construcţiei. De altfel, recurentul nici nu a arătat concret motivul pentru care a fost amendat, astfel că nu ar putea fi stabilită nicio eventuală legătură de cauzalitate între fapta pârâtei şi prejudiciul pretins a fi cauzat reclamantului prin aceasta.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, Curtea a constatat că hotărârea recurată este legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
