C. proc. pen., art. 362 alin. (1) lit. d), art. 371
Apelul exercitat de o parte civilă, într-o cauză în care obiectul judecăţii l-au constituit mai multe fapte generatoare de prejudiciu şi în care sunt mai multe părţi civile şi mai multe persoane răspunzătoare pentru aceste prejudicii, are efect devolutiv numai în limita acelei fapte care a produs paguba suferită de partea civilă apelantă.
Decizia penală nr. 345/Ap din 8 noiembrie 2005 – L.P.
Prin sentinţa penală nr. 69/2001, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul P.N. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. (două fapte), cu în detenţie. Totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) şi b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) (două fapte), art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 şi art. 291 C. pen.
S-a reţinut că, în cursul anului 1998, între firma SC O. SRL Bucureşti, administrată de inculpatul P.N., şi SC A. SRL Sf. Gheorghe, administrată de partea civilă L.V., au luat fiinţă raporturi comerciale, în sensul că firma inculpatului a cumpărat în mai multe rânduri frişcă de la SC A. SRL Sf. Gheorghe, preţul fiind plătit în numerar ori file cec.
La 1.10.1998, respectiv 9.10.1998, inculpatul P.N. a emis două file cec, prima pentru suma de 11.122.200 lei şi a doua pentru 14.292.360 lei, pentru plata preţului produselor lactate cumpărate de la firma SC A. SRL Sf. Gheorghe. Cele două cecuri au fost refuzate la plată din lipsa disponibilului din cont, astfel că pe verso-ul celor două cecuri s-a menţionat către BNR „refuzat din lipsa totală de disponibil în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare, cec emis de un trăgător în interdicţie bancară”. Administratorul firmei creditoare, respectiv partea civilă L.V., nu a sesizat organele de poliţie despre acest fapt, ci a păstrat aceste instrumente de plată asupra sa, ameninţându-1 pe inculpat că va sesiza organele de poliţie, în cazul nerestituirii datoriei.
Datorită dificultăţilor financiare în care a intrat firma inculpatului, acesta nu a mai reuşit să îşi achite datoriile (între care şi un credit primit de la B.I.R., garantat cu un set de utilaje de procesarea laptelui), astfel că a vândut la 24.02.1999 aceste utilaje SC S.P. SRL Braşov, administrată de numitul C.L.I., pentru suma de 1.210.000.000 lei, plus TVA de 226.620.000 lei.
Urmare a acestei tranzacţii, numitul C.L.I. a plătit în contul datoriei inculpatului P.N. suma de 743.348.397 lei cu ordin de plată, stingând astfel obligaţia de plată a inculpatului faţă de bancă, ce consta în credit şi dobânzi aferente, restul diferenţei până la 1,4 miliarde lei urmând să o plătească ulterior.
Partea civilă L.V. a luat la cunoştinţă despre tranzacţia dintre inculpatul P.N. şi numitul C.I.L., insistând în cererea de restituire a creanţei de către inculpat (contravaloarea celor două cecuri). Inculpatul P.N., neavând sume disponibile, i-a propus garantarea creanţei cu o instalaţie frigorifică ori alte utilaje depozitate în Giurgiu, proprietatea firmei sale. Datorită insistenţelor şi ameninţărilor părţii civile L.V. cu denunţarea la organele de poliţie despre cele două cecuri sus arătate, inculpatul a completat o factură prin care se atesta vânzarea liniei de fabricaţie brânză telemea completă în sumă totală de
1.708.000.000 lei de către SC O. SRL către SC A. SRL Sf. Gheorghe. Tot cu această ocazie, partea civilă L.V. l-a determinat pe inculpat să-i predea un chitanţier în alb al firmei SC O. SRL, semnat şi ştampilat, pe care ulterior l-a folosit pentru a justifica înscenarea cumpărării cuvei multifuncţionale (parte din instalaţia de prelucrat lapte). Instanţa a reţinut că, la analiza atentă a facturii menţionate, rezultă că produsul specificat pe aceasta nu este unul şi acelaşi cu produsele vândute numitului C.L.I. la 24.02.1999, care cuprinde 27 de componente (de la pompă centrifugă, rezervoare, la malaxor etc.).
Această factură, cu care inculpatul P.N. a garantat restituirea creanţei părţii civile L.V., în schimbul nesesizării organelor de poliţie a faptei privind cele două cecuri fară acoperire a fost înregistrată în evidenţele contabile ale firmei SC A. SRL Sf. Gheorghe ca mijloc fix, în realitate cheltuială fictivă, care a condus la diminuarea impozitului pe profit al firmei, precum şi la deducerea de TVA în sumă de 308.000.000 lei.
în aceeaşi perioadă de timp, între inculpatul P.N., numitul C.L.I. şi partea civilă L.V., în calitatea lor de comercianţi, a luat naştere o asociere în participaţiune, în condiţiile art. 251 şi urm. C. com., pentru procesarea laptelui, în care numitul C.L.I. s-a angajat să pună la dispoziţia societăţii administrate de partea civilă L.V. instalaţia de procesare a laptelui, cumpărată de la inculpat, produsele obţinute urmând a fi comercializate prin firma inculpatului P.N. în acest sens, s-a întocmit şi un proiect de proces-verbal de custodie a instalaţiei de prelucrare a laptelui, după ce în prealabil o parte din utilaje au fost transportate la sediul SC A. SRL Sf. Gheorghe.
întrucât partea civilă L.V. a refuzat semnarea procesului-verbal de custodie, C.L.I. a sesizat organele de poliţie spre a-1 sprijini în dobândirea utilajelor cumpărate de la inculpat.
Constatând că neînţelegerile intervenite în urma asocierii în participaţiune a celor trei privind aducerea unor componente dintr-o instalaţie de prelucrare a laptelui, proprietatea numitului C.L.I., la firma părţii civile L.V. şi refuzul restituirii acestora de către cel din urmă nu au caracter penal, instanţa a dispus achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni de înşelăciune, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 346 alin. (4) C. proc. pen., instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, părţile vătămate putând revendica drepturile de creanţă pe cale extrapenală.
Privitor la infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, fals la legea contabilităţii, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., instanţa a constatat că acestea nu există în materialitate şi a achitat pe inculpat.
Prin decizia penală nr. 243/2002, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Prin sentinţa penală nr. 26/2005, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), şi art. 291 C. pen. Totodată, a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O. SRL, să plătească părţii vătămate SC A. SRL Sf. Gheorghe suma de 1.345.414.560 lei, nerecuperat, din care 1.320.000.000 lei reprezintă contravaloarea bunului de fabricat brânză telemea plătită efectiv inculpatului, iar 25.414.560 lei reprezintă contravaloarea mărfii achiziţionate de la partea vătămată pe două file cec. De asemenea, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra unui utilaj multifuncţional de fabricat brânză telemea din inox şi cuvă multifuncţională aflat în custodia SC A. SRL Sf. Gheorghe şi s-a dispus restituirea acestuia părţii civile SC S.P. SRL Braşov. Instanţa de apel a constatat, în urma analizării întregului material probatoriu administrat, că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu şi că, în cauză, sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale acestor infracţiuni, astfel că a dispus condamnarea sa.
împotriva hotărârii a declarat apel partea civilă SC A. SRL Sf. Gheorghe, prin reprezentantul legal, partea civilă L.V., criticându-o ca nelegală şi netemeinică sub aspectul soluţionării acţiunii civile. Astfel, a solicitat reactualizarea sumei reprezentând contravaloarea utilajului cu dobânzile practicate de BNR şi plata daunelor rezultate prin nefolo-sirea utilajului.
Examinând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen., ce reglementează efectul devolutiv al apelului, s-a constatat că apelul nu este fondat.
Potrivit art. 371, raportat la art. 362 lit. d) C. proc. pen., apelul părţii civile devoluează latura civilă, iar potrivit Deciziei nr. 482/2004, dispoziţiile legale antemenţionate permit părţii civile să exercite calea de atac ordinară a apelului şi în ce priveşte latura penală a procesului.
în speţa de faţă, raportat la motivele de apel formulate în cererea de apel şi la concluziile expuse cu ocazia dezbaterilor, s-a constatat că partea civilă a înţeles să exercite calea de atac doar cu privire la soluţionarea acţiunii civile.
Totodată, trebuie precizat că apelul exercitat de o parte civilă, într-o cauză în care obiectul judecăţii l-au constituit mai multe fapte generatoare de prejudiciu şi în care sunt mai multe părţi civile şi mai multe persoane răspunzătoare pentru aceste prejudicii, are efect devolutiv numai în limita acelei fapte care a produs paguba suferită de partea civilă apelantă.
Având în vedere solicitările părţii civile SC A. SRL Sf. Gheorghe formulate cu ocazia dezbaterilor, s-a constatat că aceasta a devoluat în faţa instanţei de apel numai una din faptele reţinute în sarcina inculpatului, şi anume înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. [cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) şi înlăturarea alin. (5)]. Ea ar consta în aceea că inculpatul l-ar fi înşelat pe învinuitul L.V. (în prezent parte vătămată şi parte civilă prin scoaterea de sub urmărire penală dispusă de procuror) cu privire la situaţia juridică reală a instalaţiei de produs brânză pe care i-a vândut-o în contul datoriei, ascunzându-i că este vândută altei firme şi este ipotecată la bancă.
In aceste limite însă, instanţa de apel poate examina orice temei, de fapt sau de drept, invocat de parte sau ridicat din oficiu. Astfel, deşi sesizată doar cu acţiunea civilă în înţelesul părţii civile apelante, instanţa are nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a examina dacă fapta imputată există, dacă ea întruneşte elementele vreunei infracţiuni şi dacă a produs vreo daună. Instanţa de apel trebuie, deci, să constate dacă există o infracţiune care a produs prejudiciul, pentru că numai astfel este îndrituită să soluţioneze acţiunea civilă şi va putea să se pronunţe numai asupra acesteia.
Examinând materialul probatoriu administrat în cauză cu privire la fapta de înşelăciune care face obiectul prezentului apel, instanţa a constatat că această faptă nu constituie infracţiune, fiind incidente prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., astfel cum corect a reţinut instanţa de fond în primul ciclu procesual prin sentinţa penală nr. 69/2001.
Deşi în cel de-al doilea ciclu procesual s-a dispus la fond condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea în discuţie, probele administrate dovedesc faptul că utilajul de procesare a laptelui a fost vândut la
24.02.1999 celeilalte părţi civile, SC S.P. SRL Braşov, pentru suma de 1.436.620.000 lei incluzând T.V.A., tranzacţie de care partea civilă L.V., în calitate de reprezentant al SC A. SRL Sf. Gheorghe, avea cunoştinţă. Declaraţiile acestuia, în sensul că nu ar fi insistat şi ameninţat inculpatul P.N. să-i plătească cele două file cec emise de inculpat şi nu l-ar fi obligat pe acesta să-i completeze o factură prin care se atesta valoarea unei linii de fabricaţie brânză telemea completă şi să îi dea chitanţier în alb, nu se coroborează cu nici o altă probă din dosar. Susţinerile sale în privinţa inducerii în eroare de către inculpat nu sunt confirmate în nici un fel de materialul probator administrat, inculpatul precizând că partea civilă avea cunoştinţă despre faptul că utilajul este vândut.
Totodată, la o analiză atentă a facturii prezentate de L.V., rezultă că produsul specificat pe aceasta nu este unul şi acelaşi cu produsele vândute către SC S.P. SRL Braşov la 24.02.2000, deoarece acestea cuprind
27 componente (de la pompa centrifugă, la cuve, rezervoare şi malaxor), pe când bunul vândut părţii civile apelante nu are aceste componente.
în aceste condiţii, soluţia instanţei de fond dată în al doilea ciclu procesual, în sensul condamnării inculpatului pentru infracţiunea analizată, apare ca nefondată, nefiind întemeiată pe materialul probator administrat în cauză.
însă, având în vedere faptul că partea civilă apelantă a înţeles să devolueze în faţa instanţei de apel doar acţiunea civilă, şi nu şi pe cea penală, s-a constatat că soluţia de condamnare pronunţată de instanţa de fond nu poate fi modificată. Dar, observând că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, instanţa de apel a constatat că, raportat la materialul probator existent la dosar, nu există o infracţiune care a produs prejudiciul părţii civile apelante, astfel că aceasta nu avea dreptul de a obţine nici un fel de despăgubiri civile, aşa cum a stabilit instanţa de fond în mod eronat. Ţinând însă seama de faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 372 C. proc. pen., instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel, aceasta va dispune doar respingerea apelului şi a pretenţiilor de reactualizare a despăgubirilor, menţinând sentinţa instanţei de fond.
Deşi s-ar putea reproşa instanţei de apel faptul că, prin considerentele realizate şi considerentele adoptate ce au dus la soluţia de respingere a apelului, s-a creat o contradicţie între hotărârea dată în cel de-al doilea ciclu procesual asupra acţiunii penale şi hotărârea instanţei de apel asupra acţiunii civile, aceasta este consecinţa necesară a faptului că instanţa de apel are competenţa să soluţioneze acţiunea civilă în baza unui examen nou şi independent de cel al acţiunii penale.
în consecinţă, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul părţii civile, menţinând sentinţa atacată.
