În baza efectului devolutiv în apel, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, însă, şi a altor probe pertinente concludente şi utile administrate pentru prima dată în apel. Efectul devolutiv nu poate fi însă înţeles ca o administrare a întregului material probator şi deci, ca o efectuare a întregii cercetări judecătoreşti de către instanţa de apel, căci aceasta din urmă este una de control judiciar, neputând suplini lipsa cercetării judecătoreşti în primă instanţă. În caz contrar, s-ar putea ajunge la situaţii în care, prima instanţă, în urma unei cercetări judecătoreşti superficiale, soluţionează cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanţa superioară va administra ea însăşi probele pe care, din motive subiective tribunalul nu le-a administrat în mod nemijlocit.
Realizarea în apel a întregii cercetări judecătoreşti ar răpi inculpatului un grad de jurisdicţie şi i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, câtă vreme el ar avea la dispoziţie ulterior numai o singură cale de atac, a recursului, care este preponderent devolutivă asupra chestiunilor de drept, neputând fi puse în discuţie, ca regulă, aspecte de fapt şi neputându-se administra alte probe în recurs, cu excepţia oricăror înscrisuri.
Prin urmare, prin respingerea probelor ştiinţifice şi a celei testimoniale solicitate de inculpat, nepronunţarea tribunalului asupra excepţiilor invocate în apărarea inculpatului există îndoială că acesta s-a bucurat de un proces echitabil relativ la cerinţele art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie şi cum relevă jurisprudenţa CEDO ceea ce duce la o vătămare a drepturilor acestuia care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii primei instanţe.
Decizia penală nr. 122/A/25.11.2008
Decizia penală nr. 122/A/25.11.2008
Prin sentinţa penală nr. 213 din 10 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureş sa dispus condamnarea inculpatului C.V. la pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare cu interzicerea pe 1 an a drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c C.pen. pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art.7 alin. 1 din Legea nr.78/2000 (modif. şi completată) rap. la art.254 alin.1,2 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. şi a art. 19 din O.U.G. nr.43/2002.
În baza art.71 alin.1,2 C.pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c C.pen.
S-a constatat că inculpatul a executat din pedeapsă perioada 31 oct.2006-27 dec.2006.
În baza art.81 şi 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani 6 luni. S-a atras atenţia inculpatului asupra prev. de art.83 C.penal.
În temeiul art.71 alin. 5 C.pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art.357 alin.2 lit.b C.pr.pen. s-a menţinut măsura liberării provizorii sub control judiciar luată faţă de inculpat până la rămânerea definitivă a sentinţei.
22
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul Ţ.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu interzicerea pe 1 an a drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c C.pen. pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 (modif. şi completată) rap. la art.254 alin.1,2 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. şi a art. 19 din O.U.G. nr.43/2002.
În baza art.71 alin. 1,2 C.pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c C.pen.
S-a constatat că inculpatul a executat din pedeapsă o zi (6 dec.2006).
În baza art.81 şi 82 C.penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. S-a atras atenţia inculpatului asupra prev. art.83 C.penal.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art.350 alin.1 şi 357 alin.2 lit.b C.pr.pen. s-a menţinut măsura obligării inculpatului de a nu părăsi ţara până la rămânerea definitivă a sentinţei.
În temeiul art.19 din Legea nr.78/2000 au fost obligaţi în solidar inculpaţii să restituie martorului L.I. în lei a sumei de 700 euro de la data plăţii.
În baza art.19 din Legea nr.78/2000 s-a confiscat în favoarea statului de la inculpatul C.V. suma de 6060,7 lei şi c-val. în lei de la data plăţii a sumei de 50 euro şi s-a dispus obligarea acestui inculpat la plata acestor sume.
S-a confiscat în favoarea statului de la inculpatul Ţ.I. a sumei de 4.417,2 lei şi c-val. în lei de la data plăţii a sumei de 50 euro; şi acest inculpat a fost obligat la plata acestor sume.
În temeiul art.357 alin.2 lit.c C.pr.pen. şi art.163 C.pr.pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurator luată prin ordonanţa din 2 nov.2006 dată de
D.N.A.-Serviciul teritorial Cluj în dos. nr.93/P/2006 asupra sumei de 896 lei consemnată la C.E.C.-Sucursala Cluj-Napoca cu recipisa nr.461647/1 din 2 nov.2006 şi cea luată prin încheierea penală din 10 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dos. nr.9929/100/2006 asupra sumei de 7.000 lei consemnată la C.E.C.-Agenţia Sighetu Marmaţiei cu recipisa nr.325518/1 din 12 martie 2007 până la achitarea sumelor la care inculpatul C.V. a fost obligat către martorul L.I. şi către stat, conform art.19 din Legea nr.78/2000.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurator luată prin rechizitoriul întocmit la 27 dec. 2006 în dos. nr.119/P/2006 de D.N.A.-Serviciul Teritorial Cluj asupra cotei de % parte din dreptul de proprietate al inc. Ţ.I. asupra autovehiculului marca „Volkswagen Bora 1,9 TDI” înmatriculat sub nr.MM-05-JHD până la concurenţa sumei de 4.607,2 lei până la achitarea sumelor la care acesta a fost obligat către martorul L.I. şi către stat, conform art.19 din Legea nr.78/2000.
În baza art.913 alin.7 C.pr.pen. s-a dispus păstrarea până la rămânerea definitivă a sentinţei şi apoi arhivarea la sediul acestei instanţe a trei CD-uri marca Sony înregistrate la poziţia 40/2007 şi 44/2006 în registrul de mijloace de probă al acestui tribunal (şi reînregistrate sub nr.11/2008 în acelaşi registru).
În temeiul art. 191 C.pr.pen. fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 2.140 lei – cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În perioada 2004-2006 inculpaţii au avut calitatea de inspector vamal (inculpatul C.V.) şi, respectiv, de controlor vamal (inculpatul Ţ.I.) la Biroul vamal Sighetu Marmaţiei şi în această calitate au pretins sau au primit diferite sume de
23
bani şi bunuri de la reprezentanţii a 18 persoane juridice şi de la o persoană fizică (inculpatul C.V.) şi de la reprezentanţii a 14 persoane juridice (inculpatul Ţ.I.).
În cazul unora dintre aceştia, banii sau bunurile s-au primit după îndeplinirea formalităţilor vamale, dar avându-se în vedere şi operaţiunile vamale viitoare (pentru a avea în continuare „relaţii bune de colaborare” cu angajaţii biroului vamal menţionat).
1 .Astfel, martora R.M. – director la SC „ALG Romania” SRL Vişeu de Sus în perioada 2005-2006 i-a dat inculpatului C.V., din proprie iniţiativă, prin intermediul unui şofer, suma de 50 euro pentru a se efectua operaţiunile de vămuire într-un interval de timp mai scurt. De asemenea, i-a predat de 3 ori suma de câte 200 lei pentru a efectua la sediul firmei din Vişeu de Sus operaţiunile de vămuire, deşi acestea trebuiau a fi efectuate la sediul biroului vamal.
Inculpatul C.V. a recunoscut faptul că numita M.L. a negociat de 8-10 ori sumele primite. Toate sumele menţionate mai sus s-au împărţit între cei doi inculpaţi şi numiţii M.L. şi I.F. (angajate şi acestea la acelaşi birou vamal). De asemenea, inculpatul C.V. a beneficiat personal de o sponsorizare în sumă de 150 lei pentru Asociaţia Sportivă Tisa Sighet la care era înscris fiul său.
Aşadar, inculpatul C.V. şi Ţ.I. au beneficiat efectiv fiecare de sumele de câte 12,5 euro (50 euro: 4), 318,7 lei (3×200 lei=600 lei; 9×75 lei – o medie între sumele primite de 50 şi 100 lei = 675 lei; 1.275:4=318,7 lei), iar inculpatul C.V. a beneficiat în plus şi de suma de 150 lei.
2.- În perioada 2004-2006 inculpatul Ţ.I. i-a pretins martorului L.I.(administrator la SC MANFRED SRL Vişeu de Sus) suma de 200 euro pentru îndeplinirea formalităţilor vamale, martorul precizând faptul că acest inculpat a încercat anterior să împiedice efectuarea în condiţii normale a operaţiunilor de vămuire, apoi i-a mai predat de două ori suma de câte 200 euro întrucât acesta la ameninţat că îi va face probleme. De asemenea, martorul i-a predat inculpatului C.V. suma de 100 euro pentru că i-a condiţionat astfel eliberarea documentelor vamale. Sumele menţionate s-au împărţit între cei 4 lucrători vamali anterior menţionaţi (cei doi inculpaţi şi numitele M.L. şi I.F.).
S-a constatat astfel că martorul a predat celor doi inculpaţi suma totală de 700 euro.
3.- În perioada 2005-2006 martorul T.I. (reprezentant al SC AVIVA SRL şi SC XILOBAIA SRL) a predat pentru şi în timpul efectuării unor operaţiuni de vămuire după orele de program, fără a li se fi pretins, dar pentru că era o practică în acest sens următoarele sume: de 2 ori câte 100 lei ambilor inculpaţi prin intermediul martorului E.E. (angajat la comisionarul vamal SC ROMTRANS SA Sighetu Marmaţiei), de două ori sumele de 50, 100 lei prin intermediul martorului
B.M. (angajat tot la SC ROMTRANS SA Sighetu Marmaţiei) la inculpatul C.V. şi de 5-6 ori sume de câte 50, 100 lei prin intermediul martorului P.V. (angajat tot la SC ROMTRANS SA Sighetu Marmaţiei) celor doi inculpaţi.
Şi aceste sume de bani s-au împărţit între cele patru persoane menţionate.
În consecinţă, fiecare inculpat a beneficiat de suma de câte 181 lei (100×2=200; 50+150 lei =150 lei; 5×75 lei – media între 50 şi 100 lei = 375 lei; 200+150+375=725 lei; 725 lei:4=181 lei).
4.- În cursul anului 2006 (până la 31 octombrie 2006 când inculpatul C.V. a fost reţinut) cei doi inculpaţi au făcut operaţiuni de vămuire o dată pe săptămână pentru ’ SC H.J.P. MANUFACTURED sRl Vişeu de Sus şi SC REGELE MAROCANILOR SRL Vişeu de Sus pentru care li s-a predat suma de câte 100 lei
24
– fără a li se fi pretins aceste sume pentru a se îndeplini mai repede formalităţile vamale.
Şi aceste sume s-au împărţit în mod egal între cei 4 angajaţi ai Biroului vamal Sighet.
Prin urmare, cei doi inculpaţi au beneficiat de suma de câte 1.000 lei (10 luni x 4 săptămâni = 40; 40×100 lei = 4000 lei; 4.000 lei : 4 = 1.000 lei).
5.- Pe parcursul anului 2006 martorul O.L. (merceolog la SC ZIZO IMPEX SRL Sighetu Marmaţiei) i-a predat din proprie iniţiativă inculpatului C.V. de două ori suma de câte 100 lei, prima dată în timpul efectuării operaţiunii de vămuire, iar a doua oară după ce operaţiunea a fost terminată. Revenirea de către martor în faţa instanţei asupra poziţiei exprimate iniţial în faza de urmărire penală în sensul celor de mai sus nu se justifică (în faţa instanţei a arătat că în ambele situaţii a predat aceşti bani după efectuarea vămuirii).
Si aceste sume de bani s-au împărţit între cei patru angajaţi ai biroului
vamal.
S-a constatat, aşadar, că fiecare inculpat a beneficiat de suma de câte 50 lei (200 lei : 4 = 50 lei).
6.- În cursul anului 2006 martora D.D. (administrator la SC TEREDAN PRODUCTION SRL Sighetu Marmaţiei) i-a predat inculpatului C.V. pentru operaţiunile vamale efectuate după orele de program sumele de 100 şi 150 lei. Susţinerile martorei din faţa instanţei în sensul că pentru aceşti bani a primit chitanţe nu pot fi primite revenirea asupra poziţiei exprimate iniţial (în faza de urmărire penală) nejustificându-se. Mai mult, chiar inculpatul C.V. a recunoscut în faţa instanţei că din anul 2004 sau 2005 pentru orele prestate după programul de serviciu nu li s-a mai plătit vreo indemnizaţie suplimentară. De asemenea, în faza de urmărire penală martora a recunoscut faptul că inculpatul C.V. i-a pretins bani la finalul operaţiunii de vămuire. Şi aceşti bani s-au împărţit între cei patru angajaţi ai biroului vamal.
Prin urmare, fiecare inculpat a beneficiat de suma de câte 62,5 lei, însă de la inculpatul Ţ.I. pentru această sumă nu s-a dispus confiscarea, nefiind trimis în judecată şi pentru această faptă.
7.- În perioada 2004-2006 martorul P.Gh., la cererea celor doi inculpaţi, i-a predat personal sau prin intermediul martorului B.V. inculpatului C.V. bunuri din cele supuse vămuirii aparţinând Asociaţiei „Ajutor Creştin pentru Copii „ Ocna Şugatag în valoare totală de 100-150 lei şi de 2-3 ori suma de câte 250 lei şi inculpatului Ţ.I. bunuri în valoare totală de 50-60 lei şi de 3 ori suma de câte 250 lei.
În acest sens este declaraţia dată de acest martor în faza de urmărire penală care se coroborează cu declaraţiile de recunoaştere parţială date în faţa instanţei de cei doi inculpaţi şi de martor. Susţinerea din faţa instanţei a martorului în sensul că nu le-a predat celor doi inculpaţi bani, ci doar bunuri, iar inculpatului C.V. i-a dat bani, dar numai cu titlu de împrumut nu poate fi primită, revenirea asupra poziţiei exprimate iniţial nefiind justificată cu atât mai mult cu cât şi inculpatul C.V. a recunoscut faptul că a primit cu o ocazie suma de 250 lei.
Tribunalul a constatat că banii obţinuţi s-au împărţit în mod egal între cei 4 angajaţi ai biroului vamal, iar de bunurile primite a beneficiat fiecare în mod separat, fiind bunuri de uz personal (second hand). Aşadar inculpatul C.V. a beneficiat de bunuri în valoare medie de 125 lei, iar inculpatul Ţ.I. de bunuri în valoare de 60 lei şi fiecare inculpat a beneficiat de sume de câte 312,5 lei (3×250 lei=750; 2×250 lei=500 lei; 1.250 lei : 4 = 312,5 lei).
25
8.În cursul anului 2006 (până la 31 octombrie 2006 când inculpatul C.V. a fost arestat) martorul F.A.N. le-a predat celor doi inculpaţi suma de câte 100 lei pentru fiecare operaţiune de vămuire efectuată (odată pe săptămână) pentru S.C. „Vad Lux” Vişeu de Sus pentru că maşinile erau ţinute în vamă nejustificat şi ştia că se obişnuia să li se dea vameşilor bani pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în timp util. Nu li s-au pretins martorului şi şoferilor de la societatea comercială menţionată bani pentru că acesta i-a ameninţat cu faptul că îi va denunţa la D.N.A. Şi aceste sume s-au împărţit între cei 4 lucrători vamali.
Prin urmare fiecare inculpat a beneficiat de suma de câte 1.000 lei (10 luni x 4 săptămâni=40; 40 x 100 lei=4000 lei; 4.000 lei:4=1.000 lei).
9.În cursul anilor 2005 şi 2006 (până la 31 octombrie 2006 când a fost arestat inculpatul C.V.) s-au efectuat operaţiuni de vămuire pentru S.C. „Alin Mob” S.R.L. Sighetu Marmaţiei de 2-3 ori/trimestru, ocazii cu care s-a predat câte unuia dintre inculpaţi suma de câte 100 lei care era apoi împărţită cu ceilalţi lucrători vamali menţionaţi.
Aşadar fiecare dintre cei doi inculpaţi au beneficiat de suma de câte 500 lei (10 luni x 2 ani x 100 lei=2.000 lei; 2.000 lei:4=500 lei).
10.La data de 16 septembrie 2006, înainte de efectuarea operaţiunilor vamale pentru S.C. „Orizont” S.R.L. Sighetu Marmaţiei inculpatul C.V. i-a solicitat martorului V.S. să îi trimită „ceva pentru deranj” astfel că martorul i-a trimis suma de 250 lei prin intermediul martorului M.A.. Şi această suma s-a împărţit între cei 4 angajaţi menţionaţi de la biroul vamal.
Prin urmare, fiecare inculpat a beneficiat de suma de câte 62,5 lei (250 lei:4=62,5 lei).
11. Pe parcursul anului 2006 martorul G.V. i-a predat de 3 ori inculpatului C.V. suma de câte 50 euro şi de 2 ori câte o sticlă de whiskey (fiecare în valoare de circa 100 lei) pentru operaţiuni de vămuire efectuate pentru SC GEST DESIGN SRL Vişeu de Sus după orele de program fără a-i fi pretinse, dar şi în considerarea prestării de către inculpat a unor eventuale astfel de servicii viitoare. Şi acestea au fost împărţite între cele 4 persoane menţionate.
Aşadar, fiecare inculpat a beneficiat de suma de câte 37,5 euro (3×50 euro=150 euro; 150 euro:4=37,5 euro) şi de câte 50 lei (2×100 lei=200 lei; 200 lei:4=50 lei).
12. În perioada 2005-2006 inculpatul C.V. a primit la sugestia sa de la martora B.L. (din partea S.C. „Prima Fashion” S.R.L. Sighetu Marmaţiei) circa 20 de obiecte de îmbrăcăminte (bluze şi pantaloni) şi de 2 ori materiale pentru costum de circa 2,20-3 m fiecare. La fel i-a predat şi inculpatului Ţ.I. circa 15-20 de obiecte de îmbrăcăminte din proprie iniţiativă sau la sugestia inculpatului.
Potrivit adresei nr.1771 din 18 decembrie 2006 emise de S.C. „Prima Fashion” S.R.L. – Punctul de lucru Sighetu Marmaţiei preţul unui pantalon este de circa 20 lei, al unei bluze de circa 10 lei, iar al unei bucăţi de material de 4 m de 26,60 lei (f. 150 dosar nr. 119/P/2006).
Prin urmare, inculpatul C.V. a beneficiat din partea acestei de bunuri în valoare totală de circa 350 lei (10 pantaloni x20 lei=200 lei; 10 bluze x10 lei=100 lei; 2 bucăţi de material de circa 3 m x25 lei=50 lei; 200 lei+100 lei+50 lei=350 lei).
Inculpatul Ţ.I. a beneficiat de bunuri în valoare totală de circa 270 lei (10 pantaloni x 20 lei=200 lei; 7 bluze x 10 lei=70 lei; 200 lei + 70 lei=270 lei).
13. În perioada 2003-2006 inculpatul C.V. a primit la sugestia sa de la martorele K.M., M.C. şi P.M.A. mai multe obiecte de îmbrăcăminte de la S.C.
26
„Steilmann” S.R.L.- Punctul de lucru Sighetu Marmaţiei în valoare de 550 lei. La rândul său, inculpatul Ţ.I. a primit la sugestia sa din partea aceleiaşi firme (de la martorele K.M., M.C.) 2-3 obiecte de îmbrăcăminte în valoare totală de circa 250 lei. Valoarea totală a bunurilor a fost precizată de martora D.R. în faza de urmărire penală (700-800 lei).
14.În luna decembrie 2005 inculpatul C.V. a tergiversat efectuarea unor operaţiuni vamale pentru S.C. „Construct Port Rom” S.R.L. Satu Mare din cauza unor neînţelegeri legate de valoarea bunurilor ce erau supuse vămuirii, iar înainte de ruperea sigiliului pentru a se verifica marfa aflată în container inculpatul l-a întrebat pe martorul N.N. „dacă iese ceva de un coniac”, martorul refuzându-l şi avertizându-l în sensul că va aduce televiziunea.
15.În cursul anului 2006 inculpaţii C.V. şi Ţ.I. au primit fiecare de 5-6 ori suma de câte 100 lei de la martorul L.R. ( de la S.C. „C.O.M.V. Mob” S.A. Sighetu Marmaţiei) personal sau prin intermediul S.C. „Romtrans” S.A. (sume de 50-100 lei) – sume care s-au împărţit între cei 4 angajaţi menţionaţi de la biroul vamal. Aceste sume s-au predat pentru operaţiunile de vămuire efectuate după orele de program, fiindu-i pretinse martorului de către inculpatul Ţ.I. înaintea efectuării vămuirii.
Nu s-a dovedit faptul că inculpatul C.V. ar fi pretins aceste sume, dar a existat o practică cunoscută în acest sens.
Prin urmare, fiecare inculpat a beneficiat efectiv de suma de 237,5 lei (6×75 lei=450 lei; 5×100 lei=500 lei;450 lei+500 lei=950 lei; 950 lei:4=237,5 lei).
16. Pe parcursul anului 2006 inculpatul C.V. a primit de la S.C. „Lindas Trade Com” S.R.L. Bucureşti prin intermediul martorului B.M. (angajat la comisionarul vamal S.C. „Romtrans” S.A.) sumele de 100 lei şi 200 lei, iar martorul
E.E. (angajat la acelaşi comisionar vamal) a predat alternativ celor doi inculpaţi de 4 ori sume de câte 100 lei pentru operaţiunile de vămuire efectuate după program. Şi aceste sume s-au împărţit în mod egal între cei 4 angajaţi menţionaţi ai biroului vamal.
Aşadar, ambii inculpaţi au beneficiat în mod efectiv de suma de câte 175 lei (100 lei+200 lei+4×100 lei=700 lei; 700 lei:4=175 lei).
17. În cursul anului 2006 inculpatul C.V. a solicitat o sponsorizare pentru Asociaţia Sportivă Tisa – Sighet la care era fotbalist fiul său, de care a şi beneficiat în mod efectiv în considerarea calităţii sale de vameş (500 lei de la S.C. „Aviva” S.R.L. Baia Mare şi 300 lei de la „Ita Production” S.R.L. Sighetu Marmaţiei).
De suma totală de 800 lei a beneficiat doar inculpatul C.V., nu şi ceilalţi trei angajaţi ai biroului vamal.
18. În perioada 2005-2006 martora C.M. i-a dat inculpatului C.V. diverse bunuri (cartuşe de ţigări, cafea şi un parfum marca „Avon”) pentru a-i permite acesteia să treacă frontiera României cu bunuri în cantităţi mai mari decât cele permise de normele legale în vigoare, martora T.F. precizând în faza de urmărire penală faptul că un parchet de cafea „Fort” valora circa 4 lei, iar un cartuş de ţigări 20 lei.
S-a constatat, aşadar, că inculpatul C.V. a beneficiat de bunuri în valoare totală de 136 lei (4×4 lei=16 lei; 4×20 lei=80 lei; 40 lei- contravaloarea unui parfum marca „Avon”, 16 lei+80 lei+40 lei=136 lei). De aceste bunuri a beneficiat doar acest inculpat, el însuşi recunoscând faptul că le-a dat, la rândul său, unui medic.
19. În data de 24 octombrie 2006 inculpatul C.V. i-a pretins martorului O.I.(administrator la S.C. „Lismar” S.R.L. Remeţi) suma de 200 lei pentru a-i vămui un camion pe care l-a adus din Germania, respectiv pentru a nu se mai efectua
27
controlul efectiv al camionului (banii au fost pretinşi în momentul în care inculpatul i-a predat actele completate). Neavând asupra sa întreaga sumă, inculpatul a refuzat să primească suma de 100 lei, pretinzându-i toată suma. Suma integrală ia fost predată acestui inculpat în data de 30 octombrie 2006 când a şi fost prins în flagrant.
Această sumă i-a fost restituită martorului O.I. de către D.N.A.-Serviciul teritorial Cluj (fila 114 dosar urmărire penală, volumul I).
Faţă de starea de fapt mai sus descrisă, tribunalul a apreciat că, în speţă, faţă de ambii inculpaţi sunt întrunite elementele constitutive ale câte unei infracţiuni de luare de mită prev. de art.7 alin. 1 din Legea nr.78/2000 (modificată şi completată) raportat la art.254 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi a art.19 din O.U.G. nr.43/2002.
S-a apreciat că, chiar dacă unele din sumele de bani şi din bunuri s-au predat de către unii martori după îndeplinirea formalităţilor vamale, nu se poate reţine pentru aceste acte materiale faptul că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite întrucât acestea au fost date nu numai pentru actele deja îndeplinite, dar şi în considerarea celor viitoare, respectiv pentru ca inculpaţii să îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu şi cu ocazia operaţiunilor vamale următoare. De asemenea, o parte din bani şi din bunuri s-au pretins înaintea efectuării operaţiunilor vamale, în mod direct sau indirect (inculpaţii sugerându-le unora dintre martori faptul că doresc să beneficieze de un anumit gen de produse).
S-a reţinut că faţă de ambii inculpaţi sunt aplicabile prevederile art.19 din O.U.G, nr.43/2002 întrucât au denunţat şi facilitat tragerea la răspunderea penală şi a altor persoane care au comis astfel de infracţiuni (a celorlalţi angajaţi de la Biroul vamal Sighetu Marmaţiei). Chiar dacă prin rechizitoriu nu s-a reţinut incidenţa acestui text legal şi faţă de inculpatul Ţ.I., aplicarea lui se justifică (acesta a indicat şi alte persoane de la biroul vamal că au primit bani cu titlu de mită – M.L., la 6 decembrie 2006 l-a indicat pe martorul T.I. ca fiind al infracţiunii de dare de mită, faţă de acesta fiind extinse cercetările ulterior în dosarul nr.93/P/2006 – la 15 decembrie 2006 – fila 298 vol. I dosar nr.119/P/2006).
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate fiecărui inculpat tribunalul a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor comise (dat de modul în care au fost săvârşite şi de numărul mare de acte materiale comise de fiecare) şi al inculpaţilor (nu au antecedente penale, au recunoscut comiterea faptelor).
În baza art.71 alin.1,2 C.penal s-a aplicat faţă de fiecare inculpat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c C.penal. Aplicarea art.64 lit.a teza I C.penal (interzicerea dreptului de a alege) s-a justificat întrucât persoanele care au comis fapte de o asemenea gravitate nu sunt în măsură să aprecieze modul în care este ales organul legiuitor, acesta neputând fi constituit din persoane cu acelaşi profil moral. Aplicarea şi a art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.penal s-a justificat având în vedere faptul că persoanele ce urmează a fi alese în autorităţile publice, în funcţii elective publice şi în funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat este necesar să aibă o conduită şi un profil moral impecabil. Întrucât ambii inculpaţi s-au folosit de profesia pe care şi-au exercitat-o la Biroul vamal Sighet pentru comiterea infracţiunilor – obiect al prezentei cauze, faţă de aceştia este necesar a se da eficienţă şi prevederilor art.64 lit.c C.penal.
Cu privire la inculpatul C.V. tribunalul a constatat că acesta a executat din pedeapsă perioada 31 octombrie 2006-27 decembrie 2006 ( a fost reţinut la 31
28
octombrie 2006 şi arestat preventiv la aceeaşi dată prin încheierea penală nr.501 din 31 octombrie 2006 şi liberat provizoriu sub control judiciar la 27 decembrie 2006 prin decizia penală nr.780/R/2006 a Curţii de Apel Cluj).
Chiar dacă acest inculpat a comis un număr mare de acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii continuate de luare de mită, raportat la împrejurarea că acesta nu are antecedente penale, şi-a recunoscut faptele şi are studii superioare, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea ei în regim de detenţie. Pentru aceste motive, văzând şi faptul că sunt îndeplinite şi celelalte cerinţe prev. de art.81 C.penal, s-a dat eficienţă cu privire la acest inculpat acestui text legal.
Dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prev. de art.64 lit.a,b,c C.penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, conform art.71 alin.5 C.penal.
În temeiul art.357 alin.2 lit.b C.pr.penală s-a menţinut măsura liberării provizorii sub control judiciar luată faţă de acest inculpat până la rămânerea definitivă a sentinţei.
În privinţa inculpatului Ţ.I., tribunalul a constatat că acesta a executat din pedeapsă o zi – 6 decembrie 2006 (a fost reţinut la data de 6 decembrie 2006 la ora 1205 – măsură înlocuită cu cea a obligării de a nu părăsi ţara – la ora 1930 -filele 33, 36-38 dosar nr. 119/P/2006).
Scopul pedepsei închisorii putând fi atins şi fără executarea ei în regim de detenţie, având în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale şi prezintă o serie de afecţiuni afecţiuni (insuficienţă renală cronică -a suferit în anul 2005 un transplant renal, accident vascular cerebral – fila 43 dosar nr.119/P/2006), văzând că sunt îndeplinite şi celelalte cerinţe prev. de art.81 C.penal, s-a dat eficienţă acestui text legal şi faţă de acest inculpat.
În baza art.71 alin.5 C.penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c C.penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
S-a menţinut, în temeiul art.350 alin.1 şi 357 alin.2 lit.b C.pr.penală, măsura obligării acestui inculpatul de a nu părăsi ţara până la rămânerea definitivă a sentinţei (în faza de judecată această măsură s-a luat prin încheierea penală din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosarul nr.115/100/2007).
În baza art.19 din Legea nr.78/2000 cei doi inculpaţi au fost obligaţi în solidar să restituie martorului L.I. contravaloarea în lei a sumei de 700 euro de la data plăţii (a solicitat în faza de urmărire penală a-i fi restituită această sumă – fila 327 dosar nr.93/P/2006).
Ceilalţi martori nu au solicitat restituirea banilor sau a bunurilor date cu titlu de mită celor doi inculpaţi, astfel că s-a dispus confiscarea lor de la aceştia din urmă în măsura în care au beneficiat în mod efectiv de aceşti bani şi de aceste bunuri după cum acest fapt a fost mai sus evidenţiat.
Prin urmare, s-a confiscat de la inculpatul C.V. suma de 6.060,7 lei şi contravaloarea în lei de la data plăţii a sumei de 50 euro aceste sume rezultând din însumarea sumelor mai sus descrise de care a beneficiat acesta în mod efectiv.
De la inculpatul Ţiplea Ioan s-a confiscat suma de 4.417,2 lei şi contravaloarea în lei de la data plăţii a sumei de 50 euro rezultând din însumarea sumelor de care a beneficiat efectiv – astfel cum au fost evidenţiate anterior.
29
Având în vedere necesitatea de a se asigura plata de către inculpaţi către martorul L.I. şi către stat a sumelor mai sus menţionate, s-a menţinut măsura sechestrului asigurator luată prin ordonanţa, încheierea şi rechizitoriul menţionate în dispozitivul sentinţei până la achitarea acestor sume (măsura luată faţă de inculpatul Ţ.I. se va menţine până la concurenţa sumei datorate).
Împotriva soluţiei instanţei de fond, au declarat apel DNA – Serviciul Teritorial Cluj şi inculpaţii C.V. şi Ţ.I., solicitând admiterea acestora, desfiinţarea în întregime a hotărârii tribunalului şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe întrucât în cauză nu a fost efectuată o cercetare judecătorească completă, prin aceasta încălcându-se dreptul la apărare al inculpaţilor, iar pe de altă parte, sentinţa este nemotivată, neputând fi verificate apărările formulate de inculpaţi.
Sub aspectul laturii penale, deşi chiar instanţa a pus în vedere schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în cea de primire de foloase necuvenite, în sentinţă, printr-o singură propoziţie lipsită de argumente juridice, tribunalul a conchis că faptele inculpaţilor constituie infracţiunea vizată de art. 254 C.pen.
Se constată încălcări grave şi în privinţa modului de soluţionare a laturii civile a cauzei, împrejurări ce impun desfiinţarea hotărârii şi pe acest temei.
DNA Cluj prin motivele orale a mai precizat că în mod eronat au fost reţinute prevederile art.19 din OUG 43/2002 şi în favoarea inculpatului Ţ.I., deşi acestea operau doar în favoarea inculpatului C.V.
În privinţa inculpatului C.V. s-a solicitat de către apărătorul acestuia extinderea limitei teritoriale pe care trebuie să o respecte inculpatul până la soluţionarea definitivă a cauzei, respectiv a apreciat că se impune modificarea controlului judiciar instituit faţă de acesta prin dec.pen.780/2006 a Curţii de Apel Cluj întrucât inculpatul are locul de muncă la SC TRANSVAL MOB sRl Sighetu Marmaţiei, unde are calitatea de inspector de protecţia muncii, situaţie care nu mai corespunde cu cea fixată prin hotărârea de mai sus, când avea interdicţia depăşirii limitei teritoriale a oraşului Sighetu Marmaţiei. În drept, a invocat prevederile art.1603 C.proc.pen.
Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
Conform art. 1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal.
30
Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Din considerentele sentinţei pronunţate în cauza penală de faţă rezultă că tribunalul nu a examinat apărările inculpaţilor şi a reţinut, nemotivat, probele administrate numai în cursul urmăririi penale şi nu a înlăturat neconcordanţele vădite existente.
Este de remarcat că potrivit art. 200 din Codul de procedură penală, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul ca să se dispună trimiterea în judecată.
Articolul 289 din acelaşi cod, dispune că “judecata cauzei se face în faţa instanţei constituită potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu”.
Din economia textelor legale menţionate, rezultă că probele strânse în cursul urmăririi penale, servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată, de către instanţă, în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şi în contradictoriu.
Numai după verificarea efectuată în aceste condiţii, instanţa poate reţine, motivat , că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 62 şi art. 63 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 din acelaşi cod, hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în cauză, constituind un lanţ deductiv fără discontinuitate.
Din verificarea pieselor dosarului rezultă că tribunalul nu şi-a exercitat suficient rolul activ pentru a verifica prin cercetarea judecătorească dacă inculpaţii sunt sau nu autorii infracţiunilor imputate. Neefectuând o cercetare judecătorească completă, instanţa de fond a încălcat reguli de bază ale procesului penal.
Astfel, potrivit art. 65 alin.1 C.proc.pen., sarcina probaţiunii, în procesul penal, revine organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti, iar potrivit art. 66 alin.1 din acelaşi cod, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa.
În raport de particularităţile modului în care s-a pretins că au fost comise faptele, instanţa de fond pentru a stabili cert dacă inculpaţii sunt sau nu autorii faptelor, trebuia să manifeste o deosebită rigoare în cercetarea judecătorească, pentru a identifica fiecare element de detaliu din faptele şi împrejurările ce formează obiectul probaţiunii.
În speţă, se constată că prima instanţă a pronunţat soluţia de condamnare fără să verifice în cursul cercetării judecătoreşti în mod complet, în condiţiile
31
prevăzute de art. 289 şi 290 C.proc.pen., depoziţiile tuturor martorilor invocaţi în actul de trimitere în judecată şi fără să administreze orice alte probe rezultate ca fiind necesare din cercetarea judecătorească pentru aflarea adevărului.
Procedând în acest mod, tribunalul a dat dovadă de lipsă de preocupare în vederea efectuării cercetării judecătoreşti, abdicând astfel de la principiul aflării adevărului.
Astfel, dintr-un număr foarte mare de martori, 32 propuşi în rechizitoriu în acuzarea inculpaţilor, instanţa a ascultat 28, omiţând audierea martorilor L.I., L.N., M.S., C.M.. Chiar dacă tribunalul a fost în imposibilitate de a-i asculta nemijlocit, în ipoteza în care a avut în vedere conform art.327 alin.3 C.proc.pen., declaraţiile acestora din faza de urmărire penală trebuiau analizate prin prisma coroborării lor cu celelalte mijloace de probă.
În speţă, sentinţa tribunalului apare şi sub acest aspect ca nemotivată, fiind preluate integral susţinerile acuzării, din rechizitoriu.
Mai mult, din dezbateri a reieşit necesitatea audierii martorilor, ascultaţi de altfel în faţa procurorului: M.L., I.F., M.D., B.M., R.T., martori care însă nu au fost ascultaţi în mod nemijlocit de către instanţă pentru a dovedi condiţiile concrete de comitere a faptelor.
În speţă, în cele ce urmează curtea va analiza succint nelegalităţile identificate în cuprinsul sentinţei apelate.
Hotărârea primei instanţe în ansamblul ei reprezintă o înşiruire a actelor materiale de luare de mită comise de inculpaţi, în ordinea stabilită în rechizitoriu, fără nici o referire la poziţia procesuală a inculpaţilor cu privire la aceste fapte şi la probele din care rezultă vinovăţia apelanţilor.
Astfel, deşi în faza de urmărire penală în declaraţia de la fila 12, inculpatul Ţ.I. arată textual: „nu recunosc acuzaţiile ce mi se aduc”, iar ulterior în declaraţia de la fila 19 u.p.învederează că „recunosc acuzaţiile cu următoarele precizări” după care, la fila 24 afirmă că „nu am condiţionat în nici un caz îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de pretinderea unor sume de bani de la reprezentanţii firmelor ce solicitau efectuarea procedurilor vamale”, în sentinţă nu se face nici o referire la poziţia procesuală a inculpaţilor, de ce reţine motivat probele din faza de urmărire penală şi nu cele din faţa instanţei, neindicând probele care susţin vinovăţia inculpaţilor.
În rechizitoriu se reţine că ambii inculpaţi au primit mită în mod repetat în cursul anului 2006 de la Sc HJP MANUFACTURED SRL Vişeu de Sus şi SC REGELE MAROCANILOR SRL Vişeu de Sus, câte 100 Ron pentru fiecare vămuire efectuată în afara orelor de program, frecvenţa acestora fiind de aproximativ una pe săptămână. În acelaşi act de sesizare se arată că valoarea mitei de 100 Ron/operaţiune a fost stabilit de vameşi, iar banii au fost împărţiţi între ei în mod egal. Inculpaţii C.V. şi Ţ.I. recunosc în faza de urmărire penală că fiecare a primit câte 500-600 Ron. În sentinţă, se reţine – fără referire la nici o probă – că inculpaţii nu au pretins nici o sumă de bani, dar totuşi au acceptat ce li s-a predat, respectiv câte 1000 lei pe perioada ianuarie – octombrie 2006.
Evident, în hotărâre trebuiau menţionate probele din care instanţa şi-a format convingerea că inculpaţii au pretins sau acceptat mită în valoare mai mare decât propria recunoaştere.
O situaţie similară se regăseşte şi în cazul infracţiunii menţionate la pct.5 din rechizitoriu – inculpat C.V. – în dauna SC ZIZO. Astfel, în rechizitoriu se precizează că O.L., din proprie iniţiativă, în vara anului 2006 i-a dat mită inculpatului C.V. când a efectuat vămuirea, după orele de program. În instanţă,
32
denunţătorul revine şi precizează că „i-a dat banii inculpatului C.V., după efectuarea vămuirii”, fără ca instanţa să stabilească când a avut loc înţelegerea dintre denunţător şi inculpat înainte de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, sau din contră, după îndeplinirea acestora.
Tribunalul Maramureş a înlăturat nemotivat revenirea lui O.L. şi a reţinut starea de fapt din rechizitoriu.
În acelaşi context se reţine că denunţătorul P.Gh. – preşedinte al Asociaţiei de Ajutor Creştin pentru Copii Ogna Şugatag (poziţia 7 din rechizitoriu inculpatul C.V.) în perioada 2004-2006 le-a dat celor doi inculpaţi bani şi bunuri, întrucât au fost solicitate de cei doi vameşi (f.362-368 şi f.370-372 vol.I). În motivarea sentinţei se arată că P.Gh. în faţa instanţei a revenit asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală în sensul că nu le-a dat bani, ci numai bunuri, iar inculpatului C.V. i-a dat bani, dar numai împrumut.
Reţinerea declaraţiei ca dovedind vinovăţia inculpaţilor, din faza de urmărire penală, trebuia motivată convingător cu referire la probe, cu atât mai mult cu cât potrivit practicii judiciare „împrejurarea că sumele de bani primite de inculpat au fost solicitate de acesta cu titlu de împrumut, este irelevantă sub aspectul existenţei infracţiunii prevăzute de art.254 C.pen.; într-adevăr, împrumutul constituie „un folos” în sensul textului susmenţionat, astfel că, din moment ce a fost solicitat de către funcţionari în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, toate elementele infracţiunii de luare de mită sunt realizate”.
De asemenea, cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor faţă de SC MARWOOD SA Vişeu de Sus, în rechizitoriu se reţine că cei doi au pretins şi primit de la societatea comercială de mai sus câte 100 Ron pentru fiecare vămuire în afara orelor de program, potrivit propriei recunoaşteri a inculpaţilor revenindu-le în total câte 600 Ron.
Cu toate acestea, în motivarea hotărârii se reţine că ambii inculpaţi au obţinut cu titlu de mită suma de câte 1000 lei, fără referire la nici o probă din care să rezulte starea de fapt reţinută. În privinţa infracţiunii reţinută în dauna SC ORIZONT SRL Sighetu Marmaţiei, denunţătorul, V.V. şi M.O., complicele la infracţiunea de dare de mită, s-au autodenunţat. Ei nu au solicitat restituirea banilor respectiv suma de 250 Ron, obiectul mitei, potrivit rechizitoriului.
În faţa procurorului, inculpatul C.V. în declaraţia sa recunoaşte primirea sumei de doar 200 Ron. Cu toate acestea, în considerentele hotărârii se reţine suma din rechizitoriu de 250 Ron, fără referire la vreo probă concretă din care să rezulte cuantumul ei. La poziţia 11 din rechizitoriul inculpatului C.V., se reţine că acesta a primit de la administratorul Ghilezan Valentin al SC GEST DESIGN SRL Vişeu de Sus, pentru vămuire în afara orelor de program de trei ori câte 50 euro şi 2 sticle Wisky a câte 100 lei fiecare. Tot în faţa procurorului, inculpatul C.V. recunoaşte doar primirea banilor cu titlu de mită pentru doar două operaţiuni vamale şi nu trei şi precizează că nu a primit băuturi alcoolice.
Apărarea inculpatului a fost înlăturată, fără nici o motivare şi fără referire la probe, instanţa reţinând ca primite sumele de bani şi bunurile indicate în rechizitoriu.
Deşi în faza de urmărire penală, inculpatul Ţ.I. recunoaşte primirea, tot de la reprezentantul societăţii SC GEST DESIGN SRL Vişeu, doar a unei sume de bani, în considerentele sentinţei, fără nici o motivare, se stabilesc ca fiind primite sticle de wisky şi bani, fără referire la probele dosarului, reţineri eronate ce au însă consecinţă asupra măsurii confiscării, deoarece denunţătorul nu a solicitat restituirea banilor.
33
Cu privire la fapta comisă în dauna SC PRIMA FASHION SRL Sighetu Marmaţiei, deşi denunţătorul B.L. s-a autodenunţat, nu a solicitat restituirea bunurilor sau echivalentului bănesc, operând astfel măsura confiscării.
Referitor la fapta comisă în dauna SC STEILMANN BUKAREST SRL punctul de lucru Sighet, în rechizitoriu se arată că inculpatul C.V., în mod repetat, a pretins bunuri de la reprezentanţii firmei. Tot în faza de urmărire penală inculpatul C.V. arată că nu a pretins nimic de la societatea de mai sus, bunurile fiind primite la insistenţele denunţătoarelor K.M., M.C. şi P.M. Cu toate acestea, în sentinţă se reţine acuza din rechizitor, respectiv pretinderea bunurilor fără referire la probe.
În privinţa infracţiunii reţinute la punctul 15 în rechizitoriu se stabileşte că inculpatul C.V. recunoaşte că a primit mită din partea SC COMV MOB Sighetu Marmaţiei de 4-5 ori câte 100 Ron/operaţiune, prin intermediul lui E.E. R. Tot în faza de urmărire penală, la fel recunoaşte şi inculpatul Ţ.I., procurorul afirmând că sumele au fost pretinse şi de acest inculpat.
Cu toate acestea, în sentinţă se arată că „nu s-a dovedit faptul că, inculpatul C.V. ar fi pretins aceste sume, dar a existat o practică cunoscută în acest sens”.
Deci, peste propria recunoaştere a inculpaţilor, instanţa a reţinut o stare de fapt contrară, fără referire la probe. Denunţătorul nu a solicitat restituirea banilor.
În faza de urmărire penală, Asociaţia Sportivă TISA Sighet (infracţiunea de la pct.7 inculpat C.V.), nu a formulat pretenţii cu privire la suma de 500 de lei, ce a format obiectul contractului de sponsorizare nr.226 din 23 iunie 2006.
De asemenea, în privinţa infracţiunii reţinută la pct.18 din rechizitor, inculpat C.V., este de remarcat că tribunalul nu a mai putut-o audia pe martora C.M., aceasta neoperând schimbarea domiciliului la SEIP Maramureş, dar împrejurările relatate de aceasta în faza de urmărire penală, puteau fi dovedite prin audierea în mod nemijlocit a martorei T.L., martor omis a fi ascultat.
Reţinerea în sarcina inculpatului C.V. şi a actului material de luare de mită în dauna lui C.M., apare ca nesusţinută de probe prin prisma nemotivării hotărârii, ştiut fiind că probele din faza de urmărire penală constituie temei doar pentru trimiterea în judecată şi nu pentru condamnarea inculpaţilor.
Şi în privinţa inculpatului Ţiplea Ioan în rechizitoriu se reţine că în anii 20052006 de la SC AVIVA SRL Baia Mare, şi SC XILOBAIA prin intermediul lui Tomoioagă Ioan a primit mită 1000 Ron, iar inculpatul Cîrciu Vasile de la aceeaşi societate tot 1000 Ron. Inculpatul Cîrciu, în faza de urmărire penală recunoaşte că lui i-au revenit din partea acestei societăţi 600-700 Ron. Cu toate acestea, în considerentele sentinţei se reţine că ambii inculpaţi au beneficiat doar de 181 lei, fără referire la vreo probă din care să rezulte modul de calcul al sumei.
Tot în privinţa inculpatului Ţ.I. se reţine în rechizitoriu că acesta a pretins şi primit mită de la denunţătorul L.I., administrator al SC MANFRED SRL Vişeu de Sus, 600 euro, iar inculpatul C.V. 100 euro. Această stare de fapt, în acest mod se reţine şi în hotărârea tribunalului însă, la aplicarea art.19 din Legea 78/2000, în loc să se restituie suma de care a beneficiat fiecare, inculpaţii au fost obligaţi în solidar la restituirea sumei către denunţător.
Este de remarcat că deşi în declaraţiile din faţa instanţei (f.21) inculpatul C.V. arată „îmi menţin ultima declaraţie dată în faza de urmărire penală, nu şi pe celelalte date anterior, întrucât acestea nu sunt conforme cu realitatea şi arăt că am revenit în final asupra poziţiei exprimate anterior, întrucât am dorit să se afle adevărul şi am considerat că şi eu am partea mea de vină faţă de faptele reţinute
34
în sarcina mea”, Tribunalul Maramureş nu face nici o referire în cuprinsul sentinţei la poziţia procesuală a inculpatului dacă aceste reveniri sunt sau nu justificate, mai ales că acesta la fila 23 din declaraţia în faţa instanţei face nuanţări în legătură cu banii sau bunurile primite de la anumite societăţi comerciale.
De altfel, rezultă că Tribunalul Maramureş a avut în vedere doar declaraţiile inculpaţilor din faza de urmărire penală nereferindu-se deloc la cele din faza de cercetare judecătorească.
Şi în privinţa inculpatului Ţ.I. este omisă analizarea poziţiei procesuale din faza de urmărire penală şi coroborarea acesteia cu cea din faza de judecată. În declaraţia de la fila 44 instanţă, inculpatul Ţ.I. precizează că „îmi menţin declaraţia din faza de urmărire penală din 6 decembrie 2006 şi 13 decembrie 2006 cu următoarele precizări”. În considerentele hotărârii nu se înlătură motivat apărările inculpatului din faza de cercetare judecătorească, dar se au în vedere probele din faza de urmărire penală, neţinându-se astfel seama de prevederile art.200 C.proc.pen.
Nicăieri în cuprinsul sentinţei instanţa nu a făcut referire la probele din care să rezulte vinovăţia inculpaţilor şi nici la faptul dacă declaraţiile martorilor ce nu au putut fi audiaţi nemijlocit, au fost avute sau nu în vedere la condamnarea inculpaţilor.
Cu referire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa nu a analizat încadrarea în drept a acestora, nu a stabilit dacă faptele inculpaţilor întrunesc elementele infracţiunii vizate de art.254 alin.1 şi 2 C.pen., dacă fapta este în formă continuată, dacă inculpaţii au avut sau nu atribuţii de control, şi nici diferenţierea faţă de infracţiunea de primirea de foloase necuvenite incriminată prin art.256 C.pen., deşi s-a solicitat de către apărătorii inculpaţilor schimbarea încadrării juridice în această infracţiune.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât prin încheierea din 6 noiembrie 2007 instanţa din oficiu a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei pentru ambii inculpaţi din luare de mită în primire de foloase necuvenite, ulterior însă, neargumentând de ce reţine infracţiunea pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi nu cea vizată de art. 256 C.pen.
Omisiunea motivării instanţei, de ce fapta inculpaţilor trebuie încadrată în art.254 alin.1, 2 C.pen.cu art.41, 42 C.pen.rap.la art.7 din Legea 78/2000, nu poate fi înţeleasă câtă vreme practica judiciară este constantă atunci când stabileşte că „fapta de a pretinde şi primi un folos necuvenit, săvârşită de către un funcţionar, după îndeplinirea, în parte, a unei îndatoriri de serviciu, dar înainte de finalizarea ei, constituie infracţiunea de luare de mită, iar nu aceea de primire de foloase necuvenite”.
Luarea de mită este o infracţiune instantanee, care se consumă în momentul în care funcţionarul a primit, pretins, a acceptat sau nu a respins banii sau alte foloase necuvenite în scopul de a nu îndeplini sau a întârzia efectuarea unui act la care era obligat potrivit îndatoririlor sale de serviciu, ori a efectuat un act contrar acestor îndatoriri. Practica judiciară a confirmat constant acest punct de vedere, statuând repetat că atâta vreme cât infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul acceptării de către funcţionar a promisiunii unor sume de bani sau alte foloase, în scopurile arătate mai sus, este lipsit de relevanţă faptul că banii sau foloasele promise, au fost date după efectuarea actului. În speţa de faţă, instanţa nu a precizat când a avut loc înţelegerea dintre denunţător şi inculpaţi înainte de îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau după efectuarea acestora, trebuind să arate în mod expres ziua, luna şi anul.
35
Prin „funcţionar cu atribuţii de control”, în accepţiunea art.254 alin.2 C.pen. trebuie înţeles salariatul căruia îi revine îndatorirea de a realiza o activitate complexă de verificare şi analiză a unor situaţii, în vederea urmăririi evoluţiei acestora şi propunerii sau luării de eventuale măsuri de remediere. În raport de aceste criterii, şi de atribuţiile ce le aveau inculpaţii stabilite prin fişa postului, instanţa trebuia să hotărască asupra reţinerii sau nu a acestei încadrări juridice.
Trebuia evidenţiat de asemenea, caracterul continuat sau nu al infracţiunii pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.
Nici latura civilă a cauzei nu a primit o soluţionare legală.
Astfel, trebuia stabilit pentru fiecare caz de luare de mită în parte, şi în raport de elementele de fapt ale dosarului dacă trebuia dispusă măsura restituirii sumelor sau a măsurii confiscării. Procedura trebuia să se realizeze cu citarea inculpaţilor şi a denunţătorilor.
În concret, trebuia stabilit care dintre denunţătorii infracţiunii de dare de mită s-au prevalat de beneficiul restituirii banilor ori a bunurilor şi care nu, pentru a aplica disp.art.19 din Legea 78/2000.
Conform art.19 din Legea 78/2000 banii şi bunurile ce au format obiectul mitei luată de inculpaţi şi care nu servesc la restituirea către persoanele care au dat mită, se confiscă de la inculpaţi iar dacă bunurile nu se găsesc, aceştia vor fi obligaţi la plata echivalentului lor în bani.
Sub acest aspect, se remarcă că deşi din partea SC MANFRED SRL Vişeu de Sus, denunţătorul L.I. a solicitat restituirea sumelor predate inculpaţilor respectiv 100 euro inculpatului C.V. şi 600 euro inculpatului Ţ.I., instanţa în loc să oblige la restituirea sumelor de care a beneficiat fiecare inculpat, în mod nelegal ia obligat pe aceştia în solidar la restituirea lor.
În privinţa celorlalţi denunţători trebuia efectuată de asemenea, o precizare a poziţiei procesuale, identificată prin nume, prenume şi firma în cadrul căreia acţionau, precum şi a sumelor pe care le pretindeau a fi restituite sau nu de la inculpaţi, pentru a fi dispuse de către tribunal, măsuri de confiscare sau returnare a acestora.
A reţine în motivare, împrejurarea că, „ceilalţi martori nu au solicitat restituirea banilor sau a bunurilor date cu titlu de mită celor doi inculpaţi, astfel că se va dispune confiscarea lor de la aceştia din urmă, în măsura în care au beneficiat în mod efectiv de aceşti bani şi de aceste bunuri, după cum acest fapt a fost mai sus evidenţiat”, face imposibilă exercitarea controlului judiciar asupra sumelor de bani confiscate de la inculpaţi, a modului de calcul al acestora precum şi a persoanelor care au renunţat la restituirea lor.
Nu în ultimul rând, în încheierea de amânare a pronunţării din 11 martie 2008, apărătorii inculpaţilor C.V. şi Ţ.I. au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în cea de primire de foloase necuvenite, deoarece în faţa instanţei martorii au revenit asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală, dar acestor apărări ale apelanţilor, instanţa nu le-a răspuns prin considerentele hotărârii judecătoreşti.
De asemenea, prin concluziile scrise depuse la fila 396 instanţă, inculpatul C.V. a arătat că reprezentantele SC STEILMaNn BUKAREST în faţa Tribunalului Maramureş au precizat că „bunurile materiale ce i-au fost predate – articole de îmbrăcăminte – erau bunuri fără valoare contabilă, în fapt rebuturi, care nu făceau obiectul livrării către beneficiari, fiind încadrate în balanţa societăţii, la pierderi”.
Pe aceeaşi linie a nemotivării sentinţei, se înscrie şi lipsa analizei apărării inculpatului C.V. din concluziile scrise depuse la dosar, cu privire la fictivitatea
36
contractelor de sponsorizare (contract de sponsorizare nr.226 din 23 iunie 2006) -poziţia 17 din rechizitoriu, faptă comisă în dauna ITA PRODUCTION SRL Sighetu Marmaţiei.
Curtea constată că prin modalitatea prin care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească în prima instanţă, au fost încălcate două dintre principiile fundamentale ale procesului penal: contradictorialitatea şi nemijlocirea. În baza acestor principii, instanţa este obligată să readministreze toate probele administrate în cursul urmăririi penale, putând astfel să le perceapă prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral şi în şedinţă publică de toate părţile.
Încălcarea dreptului la apărare precum şi cel la un proces echitabil potrivit art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu pot fi înlăturate, decât prin anularea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Maramureş.
Din examinarea dispoziţiilor citate ale Convenţiei – la care România este parte, astfel că, potrivit art.11 şi art.20 din Constituţie, aceste dispoziţii fac parte din dreptul intern – rezultă că , încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată (acuzat), aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.
Ori, în înţelesul unui proces echitabil intră, aşa cum reglementează art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie şi cum relevă jurisprudenţa CEDO, asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată şi aflat în faţa instanţei de a pretinde ascultarea martorilor în prezenţa lui, cu posibilitatea de a pune întrebări, de a i se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit şi contradictoriu cu celelalte părţi, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.
Chiar dacă în dreptul procesual penal român situaţia prevăzută în art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie nu are o consacrare expresă, cerinţa realizării condiţiei este obligatorie sub sancţiunea nulităţii şi, deci, a desfiinţării hotărârii pronunţate cu încălcarea acestei exigenţe.
Este evident că, în baza efectului devolutiv în apel, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, însă, şi a altor probe pertinente concludente şi utile administrate pentru prima dată în apel. Efectul devolutiv nu poate fi însă înţeles ca o administrare a întregului material probator şi deci, ca o efectuare a întregii cercetări judecătoreşti de către instanţa de apel, căci aceasta din urmă este una de control judiciar, neputând suplini lipsa cercetării judecătoreşti în primă instanţă. În caz contrar, s-ar putea ajunge la situaţii inacceptabile, cum este de altfel şi cea din speţă, în care, prima instanţă, în urma unei cercetări judecătoreşti superficiale, soluţionează cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanţa superioară va administra ea însăşi probele pe care, din motive subiective tribunalul nu le-a administrat în mod nemijlocit.
Realizarea în apel a întregii cercetări judecătoreşti, ar răpi inculpaţilor un grad de jurisdicţie şi le-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, câtă vreme ei ar avea la dispoziţie ulterior numai o singură cale de atac, a recursului, care este preponderent devolutivă asupra chestiunilor de drept, neputând fi puse în discuţie, ca regulă, aspecte de fapt şi neputându-se administra alte probe în recurs, cu excepţia oricăror înscrisuri.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional.
37
Hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care îşi găsesc exponenţialul în motivarea hotărârii judecătoreşti.
Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii ce determină pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căilor de atac.
Pentru a conchide, curtea constată o nemotivare a soluţiei pronunţate atât sub aspectul laturii penale cât şi a celei civile. Neefectuând o cercetare judecătorească completă şi nerăspunzând apărărilor formulate de părţi instanţa de fond a încălcat reguli de bază ale procesului penal, hotărârea fiind lovită de nulitate absolută.
Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Ministri ai Statelor Membre asupra Independenţei eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor”.
Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr.7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziţie a instanţei de apel este reliefată şi de practica CEDO – cauza Boldea contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi”.
Pentru aceste motive, în baza art.379 pct.2 lit.b C.proc.pen., fiind incidente cazurile de nulitate reglementate prin art.197 alin.1 şi 4 teza finală C.proc.pen. a admis ca fondate apelurile declarate de inculpaţi, precum şi DNA- Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr.213 din 10 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureş, desfiinţând în întregime sentinţa şi dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Tribunalului Maramureş.
Cu ocazia noii judecăţi în fond, se va lua act de poziţia inculpaţilor conform art.70 sau 323 C.proc.pen., cercetarea judecătorească se va efectua cu respectarea celor 4 principii fundamentale, obligatorii în faza de judecată şi în urma exercitării rolului activ, prin administrarea oricăror altor probe care apar necesare, tribunalul trebuie să ajungă, motivat, la o soluţie temeinică şi legală, ca unic rezultat care exprimă cert adevărul impus de probele obţinute şi administrate conform legii. Se va avea în vedere, motivat şi aplicarea disp.art.19 din OUG 43/2002 în favoarea inculpatului Ţiplea Ioan.
38
Cu privire la cererea de modificare a controlului judiciar instituit faţă de inculpatul C.V. prin decizia penală 780/27 decembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj sau reţinut următoarele:
Din actele depuse la dosar reiese că după începerea urmăririi penale inculpatul C.V. a încetat raporturile de muncă cu biroul vamal Sighetu Marmaţiei, efectuând o reorientare profesională, participând la un curs de calificare în vederea ocupării locului de inspector de protecţia muncii. Absolvind cursul, inculpatul s-a angajat în muncă în calitate de inspector de protecţia muncii la SC Transval-Mob SRL Sighetu Marmaţiei. În contextul în care acesta are interdicţia de a depăşi limitele teritoriale ale oraşului Sighetu Marmaţiei, inculpatul este expus riscului de a-şi pierde locul de muncă prin imposibilitatea efectivă de a-şi îndeplini obligaţiile şi criteriile de competenţă profesională avute în vedere de angajator. Astfel, în calitatea sa de inspector de protecţia muncii, inculpatul C.V. trebuie să reprezinte angajatorul SC Transval-Mob SRL Sighetu Marmaţiei la Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş cu sediul în Baia Mare pentru depunerea documentaţiei şi consultanţă de specialitate pe linie de securitate şi sănătate în muncă. Mai mult, este necesar ca inculpatul să reprezinte angajatorul în calitate de responsabil tehnic PSI la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş pentru depunerea documentaţiei şi consultanţă tehnică pe linie de prevenire a incendiilor. De asemenea, societatea la care inculpatul lucrează are obligativitatea angajării unui cadru tehnic PSI atestat, potrivit disp.art.12 alin. 1 din Legea 307/2006 privind protecţia împotriva incendiilor, în condiţiile în care unitatea este încadrată în grad cu mare risc de incendiu. În acest scop, este necesar ca inculpatul să participe la cursul “cadru tehnic cu atribuţii PSI” organizat de o societate specializată doar în Baia Mare, aşa cum reiese din corespondenţa purtată de angajator cu furnizorul de servicii de formare profesională, depuse la dosar.
Având în vedere că potrivit art.1603 C.proc.pen.controlul judiciar instituit de instanţă poate fi modificat oricând sau ridicat de aceasta, în totul sau în parte, pentru motive temeinice, curtea va admite ca întemeiată cererea inculpatului şi va extinde limita teritorială pe care acesta trebuie să o respecte până la soluţionarea definitivă a cauzei, astfel că îl va obliga pe inculpatul C.V. să nu depăşască limita teritorială a judeţului Maramureş, cu excepţia cazurilor în care este solicitat de organele judiciare.
S-au menţinut celelalte obligaţii instituite în sarcina inculpatului C.V. prin decizia penală 780/2006 a Curţii de Apel Cluj.
În baza art.1602 C.proc.pen.s-a dispus comunicarea modificării controlului judiciar instituit faţă de inculpat către Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor a jud.Maramureş; Poliţia municipiului Sighetu Marmaţiei, Jandarmeria Sighetu Marmaţiei, Poliţia Comunitară, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
C.RECURSURI
