Cazurile de revizuire
– Cod procedură penală: art. 371, art. 394
Instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel. Instanţa este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat
fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
(Decizia nr. 184/A din 12.08.2009, Secţia I-a penală)
Prin sentinţa penală nr. 680/24.07.2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a ll-a penală, a respins cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 1550/07.12.2004 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a ll-a penală, formulată de revizuientul C.F., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea formulată, petentul condamnat C.F. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 1550/ 07.12.2004 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 4620/14.04.2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174-175 lit. i) C. p., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. p.
în susţinerea cererii de revizuire petentul condamnat a arătat că se consideră nevinovat şi că instanţele nu i-au încuviinţat audierea celor 16 martori pe care i-a propus şi de asemenea nu s-a ţinut seama de faptul că martorul C.D., audiat fiind în faţa instanţei, a declarat că nu îşi mai aduce aminte cu exactitate fizionomia inculpatului C.F.
A reţinut de asemenea instanţa de fond că motivele invocat de condamnat nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. p. p.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs condamnatul C.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de revizuire fără a ţine seama de faptul că nu este el autorul faptei, solicitând audierea martorilor, probă respinsă de instanţele care au soluţionat fondul cauzei.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate sub aspectul motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. 2 C. p. p., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a apreciat că apelul inculpatului nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. p. p., revizuirea poate fi cerută când:
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
Ca atare, art. 349 C. p. p. reglementează situaţiile în care se poate cere revizuirea unei sentinţe penale definitive, aspectele invocate de apelantul condamnat neputând fi încadrate în niciuna dintre situaţiile expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege.
Prin cererea formulată, apelantul condamnat solicită prelungirea probei testimoniale constând în audierea a 16 martori, împrejurare ce nu se încadrează în cerinţele prev. de art. 394 C. p. p., revizuirea fiind o cale extraordinară de atac având ca scop îndreptarea unei erori judiciare, şi nu prelungirea materialului probator.
De asemenea, faptul că martorul C D. a fost audiat cu ocazia soluţionării în fond a cauzei conduce la concluzia că instanţele au avut în vedere, la pronunţarea soluţiei, depoziţia acestui martor, inclusiv afirmaţiile acestuia în sensul că nu îşi aduce aminte cu exactitate fizionomia inculpatului C.F.
Faţă de considerentele arătate, reţinând că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. p. p., a respins apelul condamnatului ca nefondat.