RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. ACHIZIŢII PUBLICE. NEDESCHIDEREA PLICURILOR CU DOCUMENTELE DE CALIFICARE ŞI CU OFERTA TEHNICĂ ÎN ŞEDINŢA DE DESCHIDERE A OFERTELOR, NU ÎNCALCĂ PRINCIPIUL TRANSPARENŢEI ŞI ACCESUL LA DOSARUL DE ACHIZIŢIE PUBLICĂ.


Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. ACHIZIŢII PUBLICE. NEDESCHIDEREA PLICURILOR CU DOCUMENTELE DE CALIFICARE ŞI CU OFERTA TEHNICĂ ÎN ŞEDINŢA DE DESCHIDERE A OFERTELOR, NU ÎNCALCĂ PRINCIPIUL TRANSPARENŢEI ŞI ACCESUL LA DOSARUL DE ACHIZIŢIE PUBLICĂ.

-art.2, art.211, 212, 213, 215, 274 din O.U.G. nr.34/2006;

-art.32, 33 din H.G. nr.925/2006.

Decizia nr.2522/CA/31.05.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Constată că, prin decizia nr. 951/103 C 9 / 873 pronunţată la 11.04.2012 de CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR BUCUREŞTI, în baza art. 278 alin. 5 şi 6 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, a respins ca nefondată contestaţia formulată de A. E. P. V. în contradictoriu cu M. C., dispunând continuarea procedurii de atribuire.

Analizând susţinerile contestatoarei şi ale autorităţii contractante, prin prisma documentelor depuse de acestea la dosarul cauzei, Consiliul a constatat următoarele:

M. C., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de cerere de ofertă offline în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Reconstrucţia ecologică forestieră pe terenuri degradate pe raza municipiului Cărei”, cod CPV: 77230000-1 – Servicii pentru silvicultură conexe (Rev.2), elaborând în acest sens documentaţia de atribuire şi publicând în SEAP invitaţia de participare nr. 319270/29.12.2011.

Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că invitaţia de participare nr. 319270 împreună cu documentaţia de atribuire au fost publicate în SEAP la data de 29.12.2011, răspunsul la solicitările de clarificări ale operatorilor economici fiind publicate ulterior, în cadrul invitaţiei de participare la rubrica „documentaţie şi clarificări”, iar valoarea estimată a contractului de achiziţie ) publică este de 467.483 Lei fără TVA.

Deschiderea ofertelor a avut loc în data de 23.01.2012, comisia de evaluare a ofertelor întocmind procesul-verbal nr. 814 al şedinţei de deschidere.

În cadrul prezentei proceduri, A. E. P. V. a mai formulat o contestaţie împotriva procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 814/23.01.2012, ce fost soluţionată de Consiliu prin decizia nr. 353/C9/233 din data de 10.02.2012, prin care a dispus: „în baza art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, respingerea ca nefondată a contestaţiei formulată de A. E. P. V. în contradictoriu cu M. C. şi în baza art. 278 alin. (6) din OUG nr. 34/2006 continuarea procedurii de atribuire”. În cadrul documentelor transmise, Autoritatea contractantă a prelungit perioada de evaluare până la data de 13.03.2012, având în vedere contestaţia depusă de A. E. P. V. la CNSC”, cu respectarea prevederilor art. 200 alin. (2) şi (3) din OUG nr. 34/2006.

Urmare a primirii deciziei CNSC, comisia de evaluare a procedat la finalizarea evaluării ofertelor, întocmind raportul procedurii de atribuire nr. 3263/12.03.2012 şi comunicând rezultatul procedurii la data de 13.03.2012.

Ulterior primirii rezultatului procedurii de atribuire ce i s-a comunicat prin adresa nr. 3363/13.03.2012, a formulat prezenta contestaţie A. E. P. V. completată ulterior, pentru motivele mai sus invocate.

Cu privire la cererea de suspendare a procedurii formulată de A. E. P. V. , Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor s-a pronunţat prin decizia nr. 137S/C9/873 din data de 27.03.2012, prin care a dispus „în baza art. 2751 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele invocate în motivare, a respins ca nefondată cererea de suspendare a procedurii formulată în contestaţia depusă de A. E. P. V. , în contradictoriu cu M. C.

Critica cu privire la încălcarea principiului transparenţei prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. d) din OUG nr. 34/2006 de către autoritatea contractantă, întrucât urmare a solicitării sale din data e 27.01.2012 aceasta i-a pus la dispoziţie la data de 03.02.2012 dosarul achiziţiei publice incomplet, a fost apreciată ca neîntemeiată constatându-se a fi tardiv formulată, prin raportare la data depunerii contestaţiei, respectiv 9.03.2012 şi la prevederile art. 2562 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 4/2006, termenul de contestare în prezenta cauză fiind depăşit. Potrivit prevederilor evocate, Persoana vătămată poate sesiza Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în vederea anulării actului şi/sau recunoaşterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de: … b) 5 zile începând cu ziua următoare luării cunoştinţă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, despre i act al autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art. 23 şi ale cap. II secţiunea a 2-a, este mai mica decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2). Totodată, având în vedere valoarea estimată a contractului de lucrări, respectiv 467.483 lei, fără TVA, Consiliul reţinând că aceasta este mai mică decât pragul prevăzut de art. 55 alin. (2) lit. c) din OUG nr. 34/2006, respectiv 4.845.000 euro.

Prin urmare, calculat potrivit prevederilor art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006, termenul de contestare a refuzului autorităţii contractante de a-i pune la dispoziţie dosarul achiziţiei publice complet se împlinea la data de 08.02.2012, prin raportare la data de 03.02.2012, când aceasta i-a transmis dosarul achiziţiei publice incomplet, contestaţia fiind înaintată Consiliului cu poşta la data de 19.03.2012, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut în acest sens.

In sensul celor de mai sus, s-a constatat ca fiind tardiv formulate şi cererile noi cuprinse de contestatoare în cadrul completărilor la contestaţie, cereri care nu au fost indicate în cadrul contestaţiei.

Critica cu privire la obligaţia autorităţii contractante de a solicita clarificări societăţii declarate câştigătoare cu privire la preţul ofertat întrucât se încadrează în prevederile art. 202 din OUG nr. 34/2006, a fost analizată de Consiliu prin raportare la documentele transmise de autoritatea contractantă.

Astfel, Consiliul a constatat că, pe parcursul evaluării ofertelor depuse, comisia de evaluare a solicitat societăţii declarate câştigătoare prin adresa nr. 2519/27.02.2012 următoarele: “având n vedere prevederile art. 361 din HG nr. 925/2006 … preţul ofertei dvs. reprezintă 80,74% din valoarea estimată a contractului, vă rugăm a ne prezenta aspectele legate de prevederile art. 361 în special alin. (3), privind motivarea preţului neobişnuit de scăzut”. Ulterior, comisia de evaluare a revenit cu adresa nr. 662/29.02.2012 în care precizează: “… conform art. 361 din HG r. 925/2006, comisia de evaluare solicită documente privind Următoarele: a) preţuri la furnizori, b) situaţia stocurilor de materii rime şi materiale, c) modul de organizare şi metodele utilizate în Cadrul procesului de lucru, d) nivelul de salarizare a forţei de luncă, e) performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje au echipamente de lucru…”

Ofertanta a răspuns prin adresa nr. 102/02.03.2012, înregistrată la sediul autorităţii contractante cu nr. 770/02.03.2012, la care a anexat:

– oferta de preţ pentru 47 de produse, respectiv: ciment, pietriş, cherestea de fag cal. II, sârmă ghimpată zincată etc., în valoare totală de 120.221,04 lei, fără TVA:

– justificarea de preţ pentru utilajele: tocător de resturi îgetale-35 lei, plus TVA, buldozer pe şenile 81 CP-40 lei/oră, plus /A, tractor pe pneuri-30 lei/oră, la care a anexat fişele mijloacelor ;

– descrierea executării lucrărilor şi modul de organizare;

– ofertă de preţ emisă de SC S. P. SRL pentru produse de pepinieră în valoare totală de 42.587,74 lei fără TVA:

– statul de salarizare-chenzina a Il-a pe luna decembrie 2011.

Prin adresa nr. 3062/08.03.2012, autoritatea contractantă a

solicitat societăţii declarate câştigătoare “detalierea modului de

formare a preţurilor unitare pentru utilaje la următoarele articole de

deviz din lista cu cantităţile de lucrări: IFF06A1…,IFF20A2…,

IFF08A1…, IFF10A1…”.Aceasta a răspuns prin adresa nr. 122/09.03.2012, înregistrată la sediul autorităţii contractante cu nr. 3131/09.03.2012, la care a anexat lista cu cantităţile de lucrări în valoare totală de 452,82 lei fără TVA.

Urmare a primirii răspunsului transmis de SC O. C. I. SRL, comisia de evaluare s-a întrunit şi a decis prin raportul procedurii nr. 3263/12.03.2012, aprobat de conducătorul autorităţii contractante, că în urma aplicării criteriului de atribuire “preţul cel mai scăzut”, oferta declarată câştigătoare a procedurii este oferta depusă de SC O. C. I. SRL cu un preţ de 377.461,43 lei, fără TVA.

Consiliul a constatat că autoritatea contractantă, în virtutea principiului asumării răspunderii şi cu respectarea atribuţiilor comisiei de evaluare prevăzute la art. 72 alin. (2) din HG nr. 925/2006, a făcut aplicarea criteriului de atribuire stabilit în documentaţia de atribuire şi a declarat admisibilă şi câştigătoare oferta SC O. C. I. SRL. De asemenea au fost respectate prevederile art.202 din OUG nr. 34/2006 şi art. 361 şi art. 72 alin. 2) din HG nr. 925/2006 precum şi principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, enunţate la art. 2 alin. (2) in OUG nr. 34/2006. Prin urmare, critica contestatoarei din acest punct de vedere a fost apreciată ca nefondată.

Critica referitoare la prelungirea nejustificată a perioadei de evaluare a ofertelor, a fost respinsă ca nefondată de Consiliu având în vedere prevederile art. 200 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, potrivit căruia autoritatea contractantă poate prelungi o singură dată perioada de evaluare a ofertelor, fără a fi precizat un termen limită.

Prin urmare, contestatoarea nu a adus vreun argument sau vreo probă prin care să justifice cum anume a fost prejudiciată prin calificarea şi declararea câştigătoare a ofertei prezentate de SC O. C. I. SRL potrivit art. 297 din OUG nr. 34/2006, coroborat cu art. 129 Cod procedură civilă, părţile având obligaţia să-şi probeze pretenţiile şi apărările”.

Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept invocate, în baza art. 278 alin. (5) şi (6) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul a respins ca nefondată contestaţia formulată de A. E. P. V. şi a dispus continuarea procedurii de atribuire.

Împotriva acestei decizii, a formulat plângere petenta A. E. P. V. solicitând admiterea plângerii, modificarea deciziei atacate în sensul anulării procedurii de atribuire organizată de autoritatea contractantă cu toate consecinţele ce decurg din această anulare.

În motivarea plângerii sale, petenta arată următoarele:

În data de 23.01.2012 a depus la ora 10:14 Scrisoarea de înaintare a ofertei nr. 791 23.01.2012 împreuna cu documentele cerute prin documentaţia de atribuire pentru procedura de atribuire cerere de oferte, având ca obiect Reconstrucţie ecologica forestiera pe terenuri degradate constituite in perimetre de ameliorare de pe raza municipiul C.”, cod PY 77230000-1 – Servicii pentru silvicultura conexe, nr. invitaţie/anunţ de participare: 19270. La ora 12:30 comisia de evaluare a procedat la deschiderea şedinţei si la întocmirea procesului – verbal de deschidere a ofertelor.

În cadrul şedinţei de deschidere a ofertelor s-au consemnat in procesul – verbal următoarele: dovada constituirii garanţiei de participare, dovada privind încadrarea ca IMM, existenta plicurilor cu documente de calificare si cu documentaţia tehnica (plicuri care nu s-au deschis in cadrul şedinţei) si plicul cu documentaţia financiară care a fost deschis pentru consemnarea preţului in procesul verbal.

Prin urmare, plicul cu documentele de calificare şi plicul conţinând oferta tehnică nu s-au deschis in faţa reprezentanţilor operatorilor economici încălcându-se astfel prevederile legale in vigoare in domeniul achiziţiilor publice, în special cele referitoare la principiul transparentei prevăzute în art. 2 alin. 2 lit. d din OUG 34/2006, art. 32 alin. 2, art. 33 alin. 1 şi alin. 4 din HG nr. 925/2006 cu modificările si completările ulterioare.

– în data de 27.01.2012 petenta a formulat Contestaţia cu nr. 506 prin care solicita anularea procedurii de achiziţie publica pentru încălcarea prevederilor art. 63 alin. 1, art. 32 alin. 2 şi art. 33 alin. 1 şi alin. 4 din HG 925/2006 şi în special pentru nerespectarea principiului transparentei prevăzut de art. 2 alin. 2 lit. d din OUG 34/2006, actul contestat fiind procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 814/23.01.2012 şi tot în data de 27.01.2012 a transmis autorităţii contractante cererea cu nr. 507/27.01.2012 prin care solicita în baza art. 215 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, acordarea dreptului de a consulta dosarul achiziţiei publice în vederea constatării existentei sau inexistentei depunerii documentelor de calificare solicitate prin fisa de date a achiziţiei publice. Prin punctul de vedere cu nr. 1266/01.02.2012 autoritatea contractantă şi-a motivat refuzul de a pune la dispoziţia sa dosarul achiziţiei publice cuprinzând şi documentele de calificare, subliniind faptul că principiul transparenţei şi “obligaţia de a permite accesul persoanelor la informaţiile conţinute în dosarul achiziţiei publice, după finalizarea procedurii, şi alte asemenea, nicidecum nu se referă la o transparenţă legată de aspecte care se verifică în cadrul şedinţelor de evaluare, ulterioare şedinţei de deschidere a ofertelor”, arătând de asemenea că nu s-a creat nici un prejudiciu pentru ofertanţi.

Prin Decizia cu nr. 1794/233/C9/10.02.2012, CNSC a reţinut argumentele autorităţii contractante prezentate în cuprinsul Punctului de vedere cu nr. 1266/01.02.2012, respingând ca nefondată contestaţia sa şi mai mult decât atât a insistat pe lipsa dovezii prejudiciului suferit de către ea prin încălcarea principiului transparentei. Ca urmare a respingerii contestaţiei depusă de ea către CNSC, autoritatea contractantă a reţinut o parte din valoarea garanţiei de participare în baza art. 278 ind. 1 din OUG nr. 34/2006.

– în data de 13.03.2012, petenta a luat la cunoştinţă de Comunicarea nr. 3363/13.03.2012 prin care a fost informată asupra rezultatului procedurii achiziţiei publice, astfel că ea nu a reuşit până la această dată să ia la cunoştinţă despre documentele de calificare şi propunerea tehnica depuse de ceilalţi participanţi la procedură, în ciuda solicitărilor făcute în acest sens.

Pentru că prin Comunicarea nr. 3363/13.03.2012 a fost informată că oferta depusă ea nu a fost stabilită ca fiind câştigătoare, a formulat Contestaţia nr. 566/19.03.2012, actul contestat fiind Comunicarea nr. 3363/13.03.2012 privind rezultatul procedurii prin care a solicitat Consiliului să se pronunţe şi asupra susţinerii autorităţii contractante referitoare la includerea documentelor de calificare în dosarul achiziţiei publice şi în cazul în care va considera întemeiate argumentele ei cu privire la necesitatea includerii acestora în dosarul achiziţiei publice, să procedeze la obligarea autorităţii contractante la includerea respectivelor documente în dosarul achiziţiei publice şi totodată a adresat autorităţii contractante o nouă cerere ( Adresa nr. 564/19.03.2012) pentru acordarea dreptului de a consulta dosarul achiziţiei publice.

– prin Decizia nr. 5186/873-C9/11.04.2012, CNSC a respins ca nefondată contestaţia depusă şi în motivarea acesteia a reţinut că, “contestatoarea nu a adus vreun argument sau vreo probă prin care să justifice cum anume a fost prejudiciată prin calificarea şi declararea câştigătoare a ofertei prezentate de S.C. O. C. I. S.R.L. potrivit art. 297 din OUG nr. 34/2006, coroborat cu art. 129 Cod procedura civila, părţile au obligaţia să-şi probeze pretenţiile şi apărările”. Prin decizia emisa Consiliul nu s-a pronunţat asupra obligaţiei autorităţii contractante de a include în dosarul achiziţiei publice şi de a pune la dispoziţia ofertanţilor documentele de calificare şi propunerile tehnice în măsura în care acestea nu conţin informaţii confidenţiale sau documente clasificate.

Faţă de cele evocate mai sus consideră că atât autoritatea contractantă cât şi Consiliul au interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 2 alin. 2 lit. d si ale art. 215 din OUG nr. 34/2006 referitoare la principiul transparenţei deoarece articolul nu prevede obligaţia de a pune la dispoziţia ofertanţilor dosarul achiziţiei publice numai după finalizarea procedurii aşa cum susţine autoritatea contractantă şi nici nu limitează accesul numai la documentele din anumite etape ale procedurii.

De asemenea, aşa cum motivează Curtea de Apel M. în Decizia nr. 1413/R/ 07.07.201.1 “dreptul petiţionarei la vizionarea documentelor depuse de celălalt ofertant rezultă din calitatea lui de participant, prezent la procedura licitaţiei deschise, calitate care îl obligă să semneze procesul verbal în care este consemnat modul de desfăşurare a procedurii şi în care sunt descrise şi documentele depuse de către fiecare participant, ori fără vizionarea acestora nu poţi confirma valabilitatea depunerii lor”.

Totodată referitor la susţinerea Consiliului şi a autorităţii contractante cu privire la lipsa dovedirii prejudiciului suferit a arătat că, respectarea principiilor este reglementată în termeni imperativi şi prin urmare încălcarea principiului transparenţei nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu.

De asemenea, a arătat şi faptul că petenta a susţinut în Contestaţia cu nr. 585/06.04.2012 că societatea declarată câştigătoare nu a îndeplinit cerinţele minime de calificare referitoare la deţinerea de certificate ISO 9001 si ISO 14001, iar Consiliul în Decizia emisă nu a criticat şi nu s-a pronunţat asupra îndeplinirii sau a neîndeplinirii cerinţei încălcând astfel prevederile art. 129 Cod procedura civila referitoare la principiul rolului activ al judecătorului.

Astfel, potrivit doctrinei, neîndeplinirea rolului activ este sancţionată cu desfiinţarea hotărârii pentru nelegalitate întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 129 Cod procedură civilă şi pentru netemeinicie întrucât, în sensul celor impuse de art. 304 Cod procedură civilă, hotărârea instanţei poate fi casată şi atunci când ea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate ori când hotărârea se întemeiază pe o greşeala gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronata a probelor administrate.

Totodată potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, judecătorii trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a se preveni orice greşeală în aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale ei putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Astfel, prin neverificarea documentelor de calificare solicitate de autoritatea contractantă şi depuse de către ofertanţi consideră că nu s-au întreprins toate masurile şi nu s-au administrat toate probele necesare aflării adevărului în cauză, fapt ce a condus la stabilirea greşita a stării de fapt şi implicit la emiterea unei decizii cu încălcarea sau aplicarea greşita a legii.

În drept au fost invocate prevederile art. 281 alin. 1, art. 283 alin. 1, art. 2 alin 2 lit. d, art. 297, art. 278 alin. 3, art. 215 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, art. 63 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 33 alin. 1 şi alin. 4 şi art. 36 alin. 2 lit. b din MG nr. 925/2006 şi art. 129 alin. 5 şi 304 din Codul de procedura civila, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Verificând decizia atacată, prin prisma criticilor invocate de către petentă, precum şi din oficiu, conform art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel O. a reţinut următoarele:

Critica petentei privind interpretarea greşită de către autoritatea contractantă şi de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a prevederilor art.2 alin.2 lit. d şi ale art.215 din OUG nr.34/2006 şi ale art. 32 alin.2 şi art.33 alin.1 şi 4 din HG nr.925/2006, prin nedeschiderea plicurilor cu documentele de calificare şi cu oferta tehnică în şedinţa de deschidere a ofertelor constând în încălcarea principiului transparenţei şi a accesului la dosarul de achiziţie publică, este neîntemeiată.

Transparenţa, principiu a cărui este reglementată de art.2 al.2 lit. d din OUG nr.34/2006, presupune atât publicarea tuturor informaţiilor relevante care să poată permite participantului în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică să decidă în cunoştinţă de cauză dacă participă sau nu în cadrul acestei proceduri, cât şi realizarea procesului de desemnare a câştigătorului procedurii pe baze obiective, ceea ce în speţă s-a respectat.

Potrivit art.33(1) din HG 925/2006, autoritatea contractantă are obligaţia de a deschide ofertele şi după caz, alte documente prezentate de participanţi la data, ora şi în locul indicate în anunţul de participare.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că în cadrul şedinţei de deschidere a ofertelor, nu este obligatoriu să fie deschise toate documentele depuse de ofertanţi, comisia de evaluare având latitudinea să aprecieze care documente se impune a fi deschise, în raport de criteriul de atribuire a achiziţiei, întrucât decizia cu privire la calificarea/selecţia ofertanţilor/candidaţilor sau, după caz, cu privire la evaluarea ofertelor se adoptă de către comisia de evaluare în cadrul unor şedinţe de analiză ulterioare, celei de deschidere a ofertelor, conform art.6 al aceluiaşi articol.

În ce priveşte nedeschiderea plicului cu oferta tehnică, potrivit art.274 (4) din ordonanţă, la cerere contestatorul are acces la documentele aflate la dosarul achiziţiei publice depuse de autoritatea contractantă la Consiliu, cu excepţia propunerilor tehnice ale celorlalţi ofertanţi la procedura de atribuire, acestea din urmă putând fi consultate de contestator numai cu acordul scris al respectivilor ofertanţi, acord care se anexează la cererea pe care contestatorul o adresează Consiliului, acord ce în speţă nu există.

În ce priveşte îngrădirea accesului la dosarul de achiziţie complet, potrivit art.215 (1) din OUG nr.34/2006 dosarul achiziţiei publice are caracter de document public.

Accesul persoanelor la aceste informaţii se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii sunt clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii.

Din interpretarea acestui texte de lege, rezultă că accesul persoanelor la informaţiile cuprinse în dosarul de achiziţie publică se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public, prevederi legale respectate în cauză.

Referitor la nepronunţarea Consiliului CNSC şi a autorităţii contractante asupra includerii documentelor de calificare în dosarul de achiziţie publică, din prevederile art.212 şi 213 din OUG 34/2006 rezultă că, documentele de calificare însoţesc ofertele şi dosarul de achiziţie publică „dosarul de achiziţie publică precum şi ofertele însoţite de documentele de calificare şi selecţie ….” – art.212, neregăsindu-se printre documentele pe care trebuie să le cuprindă dosarul de achiziţie publică, enumerate de art.213 din Ordonanţă, fără ca enumerarea să fie limitativă.

Dar faţă de formularea prevederilor art.212 în sensul că documentele de calificare însoţesc ofertele şi dosarul de achiziţie, rezultă că nu sunt incluse în acest dosar, componenţa acestui dosar fiind reglementată de legiuitor în art.213 şi nu de autoritatea contractantă sau de consiliu, iar pe de altă parte dosarul de achiziţie se întocmeşte pentru fiecare contract atribuit, deci după atribuirea contractului, conform art.211 din ordonanţă.

În ce priveşte nepronunţarea CNSC asupra îndeplinirii sau neîndeplinirii cerinţei de calificare de către ofertanta câştigătoare referitoare la deţinerea de certificate ISO 9001 şi ISO 14001, invocată în Contestaţia nr.585/06.04.2012, critica petentei este neîntemeiată, CNSC reţinând corect ca fiind tardiv formulate cererile noi cuprinse în completările la contestaţie, cereri ce nu au fost indicate în cadrul contestaţiei, nefiind încălcate prevederile art.129 Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, autoritatea contractantă a făcut dovada deţinerii de către ofertanta câştigătoare a celor două certificate, anexându-le întâmpinării depusă la dosar prin care a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică şi nelegală.

Referitor la susţinerea petentei în sensul că încălcarea principiului transparenţei nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu, s-a reţinut că aceasta nu poate fi acceptată de curte, faţă de prevederile art.255 din OUG nr.34/2006 din care rezultă fără nici un dubiu că vătămarea într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice este o condiţie pentru a putea solicita anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile ordonanţei.

Faţă de toate aceste considerente, în baza art.285 (4) din OUG nr.34/2006, curtea a respins ca nefondată plângerea, toate motivele invocate fiind neîntemeiate.

Cheltuielile de judecată solicitate de autoritatea contractantă au fost respinse ca nedovedite, nefiind depus nici un act justificativ al plăţii acestora.