Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. —– la data —-X, în contradictoriu cu intimatul Y, a formulat contestaţie împotriva Ordinului Secretarului General al Guvernului nr.— prin care s-a dispus încetarea raportului de muncă al contestatorului cu intimatul; se solicită anularea ordinului, reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului, plata unei daune egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi la care contestatorul era îndreptăţit la momentul emiterii ordinului şi până la data reintegrării efective, plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale şi cheltuieli de judecată.
În motivare contestatorul arată următoarele: la începutul anului 2006 contestatorul a fost angajat în funcţia de consilier în cadrul Departamentului pentru —— conform contractului individual de muncă nr. ——— (ce a fost încheiat în baza contractului Phare nr.——-). Prin OUG 3/2009 DLAF a fost transferat de la Cancelaria Primului Ministru la SGG. La —- contestatorul a primit ordinul ce este contestat prin prezenta.
Arată contestatorul faptul că Ordinului Secretarului General al Guvernului nr.—- este lovit de nulitate absolută pentru următoarele motive:
* Cauza de încetare a contractului de muncă nu se încadrează în cele prevăzute de art. 55 Codul Muncii;
* Nu are temei legal, prevederile OUG 3/2009 nefiind aplicabile faţă de momentul încheierii contractului de muncă;
* Ordinul nu cuprinde motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza încetării contractului de muncă.
Se mai arată faptul că ordinul s-a emis cu încălcarea art. 169 Codul Muncii coroborat cu Lg. 67/2006. Dispoziţiile art. 4 OUG nr.3/2009 produc efecte numai în cazul noilor angajaţi, pentru peroanele ce erau deja angajate acest articol fiind lipsit de efecte juridice întrucât SGG este şi a fost obligat să preia contractele de muncă astfel cum au fost încheiate de Cancelaria Primului Ministru.
Măsura luată este cu atât mai abuzivă cu cât pregătirea şi cariera contestatorului sunt excepţionale. Contestatorul a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii —– în anul — cu media —, a publicat numeroase materiale, a fost acceptat la Universitatea — din Thessaloniki pentru o bursă universitară, a fost admis la programul de master — în cadrul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii —–. A fost coordonatorul Programului Phare —- precum şi unul din coordonatorii Programului de Formare a Formatorilor din domeniul ———-. În — este admis la Şcoala doctorală a Facultăţii de Istorie din cadrul ——- şi obţine o bursă doctorală pentru 3 ani din Fondul Social European. În——- a fost decorat cu ordinul ———.
În ceea ce priveşte plata daunelor morale contestatorul invocă dispoziţiile art. 269 Codul Muncii precum şi modalitatea abuzivă, discriminatorie, nejustificată prin care SGG a dispus concedierea sa raportat la pregătirea şi cariera descrisă mai sus. Se arată faptul că I s-a produs un grav prejudiciu prin suferinţele psihice pricinuite, atingerea adusă reputaţiei, prestigiului profesional, dreptului la imagine.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 55-61, 65, art. 74, 78, 169 Codul Muncii, art. 5 al.1 Lg. 69/2006.
S-au anexat, în copie, ordinul contestat, contractul individual de muncă, ordinul —–, 2 acte adiţionale.
În termen legal, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei pentru următoarele motive: în dezlegarea problemei de drept deduse judecăţii trebuie avută în vedere finalitatea demersului judiciar întreprins de contestator şi posibilitatea punerii în a hotărârii pronunţate. Instanţa judecătorească nu poate, în caz de admitere a acţiunii, să dispună restabilirea situaţiei anterioare ignorând respectarea condiţiilor prevăzute de art. VIII al.4 OUG 3/2009. OUG 3/2009 derogă de la dispoziţiile Codului Muncii. Atâta timp cât contestatorul nu a solicitat acordarea încrederii Primului Ministru (din omisiune sau neştiinţă) instanţa, în baza rolului activ prevăzut de art. 129 C.pr.civ., ar trebui să pună în discuţia părţilor dreptul pe care contestatorul îl are, conform art. 132 C.pr.civ., de a-şi completa cererea cu acest petit.
Pe fondul cauzei se arată faptul că, la emiterea ordinului contestat, au fost respectate prevederile art. 65 şi 73 al.1 Codul Muncii. OUG 3/2009 este aplicabilă contestatorului aşa Cum a reţinut Curtea Constituţională în deciziile nr. 288/2002, 46/2003 şi 218/2003 (“a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.)
În ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor art. 74 al.1 lit.a Codul Muncii intimatul arată faptul că, atâta timp cât s-a realizat o expunere detaliată a cauzelor încetării raportului de muncă, nu se impunea detalierea suplimentară a acestor motive relevante în condiţiile legii. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 169 Codul Muncii se arată faptul că, nu trecerea departamentului unde era încadrat reclamantul în cadrul aparatului de lucru al Guvernului a constituit motivul încetării raportului de muncă, ci faptul că nu s-a încadrat în prevederile art. VIII al.4 OUG 3/2009.
Raportat la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale se arată faptul că, o simplă înşiruire de aprecieri subiective nu sunt de natură a demonstra prejudiciul, astfel cum acesta este reglementat de lege. Pentru a fi admisibilă o asemenea cerere trebuie să se dovedească existenţa prejudiciului, a caracterului său cert, legătura de cauzalitate între acesta şi emiterea actului contestat. În ceea ce priveşte cuantificarea acestor daune, intimatul arată faptul că, prejudiciile morale fiind nemateriale, nu pot avea echivalent valoric, deci nu pot fi evaluate în bani. Se invocă decizia ICCJ, secţiile unite, nr. XL/7.05.2007.
S-a solicitat în dovedire proba cu acte, ce au fost anexate, în copie, la întâmpinare: înscrisul 5/3097/2009, decizia ÎCCJ invocată, OUG 3/2009. S-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Instanţa a unit excepţia nulităţii absolute a ordinului contestat cu fondul cauzei conform art. 137 al.2 Cpr.civ. S-a încuviinţat proba cu acte solicitată de contestator, probă administrată în această cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
La ——- s-a emis Ordinul nr.—- de către Guvernul României, Secretariatul General prin care, având în vedere faptul că domnul X nu se încadrează în prevederile art. VIII al.4 OUG 3/2009, în baza actului ——–, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 al.1 Lg. 53/2003, s-a dispus încetarea raportului de muncă dintre contestator şi intimat.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a Ordinului nr.——-, instanţa o va respinge pentru următoarele motive:
> Cauza de încetare a contractului de muncă nu se încadrează în cele
prevăzute de art. 55 Codul Muncii. Conform aceste dispoziţii contractul individual de muncă poate înceta de drept, ca urmare a acordului părţilor, ca urmare a voinţei unilaterale a uneia din părţi în cazurile şi condiţiile limitativ prevăzute de lege.
Art. VIII al.4 OUG 3/2009 prevede faptul că “Retragerea încrederii de către primul-ministru, cu avizul viceprim-ministrului, are ca efect revocarea încadrării, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă, după caz.” În aceste condiţii, cel puţin din punct de vedere formal, instanţa reţine faptul că cauza de încetare se încadrează în cuprinsul art. 55 lit.c Codul Muncii.
> Nu are temei legal, prevederile OUG 3/2009 nefiind aplicabile
faţă de momentul încheierii contractului de muncă: motivarea în drept priveşte temeiul juridic al concedierii. Reţine instanţa faptul că, în cauza de faţă, intimatul a invocat dispoziţiile pe care le-a considerat aplicabile, respectiv art. VIII al.4 OUG 3/2009, faţă de care instanţa consideră îndeplinite dispoziţiile art. 74 Codul Muncii. În acest sens Curtea Constituţională a reţinut că, în jurisprudenţa sa, respectiv în Decizia nr.330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.59 din 28 ianuarie 2002, “a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.
> Ordinul nu cuprinde motivele de fapt şi de drept ce au stat la
baza încetării contractului de muncă: în ceea ce priveşte motivele de drept instanţa si-a exprimat părerea mai sus. În ceea ce priveşte motivele de fapt instanţa consideră, de asemenea, că sunt îndeplinite dispoziţiile Codului Muncii, intimatul arătând faptul că domnul X nu se încadrează în prevederile art. VIII al.4 OUG 3/2009. Astfel concedierea a fost determinată de faptul că domnul X nu s-a mai încadrat în dispoziţiile OUG privind existenţa încrederii acordate de primul-ministru, cu avizul viceprim-ministrului.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 169 Codul Muncii, instanţa reţine că nu au eficienţă în prezenta cauză.
Pentru aceste motive instanţa va respinge excepţia nulităţii absolute a Ordinului nr. ———-.
Pe fondul cauzei, instanţa va admite capătul de cerere privind anularea ordinului pentru următoarele motive: raporturile (raporturi contractuale guvernate de Codul Muncii) dintre părţi s-au născut prin contractul individual de muncă nr. —— şi Ordinul nr. ——– prin care ——– a cesionat către SGG drepturile şi obligaţiile aferente raportului de muncă al angajatului X. SGG a dispus încetarea raportului de muncă dintre contestator şi intimat având în vedere faptul că domnul X nu se încadrează în prevederile art. VIII al.4 OUG 3/2009; s-a avut în vedere actul ——- şi dispoziţiile art. 73 al.1 Lg. 53/2003. Atât din studierea actului ——— cât şi a oricărui act depus la dosar instanţa reţine faptul că nu s-a făcut dovada faptului că angajatului i s-a retras încrederea de către primul-ministru, existând şi avizul viceprim-ministrului. Aceste condiţii sunt esenţiale, sunt prevăzute expres de legiuitor dar nu se regăsesc “în spatele” ordinului emis de SGG şi semnat de Secretarul General al SGG. Lista cu persoanele ce au primit votul de încredere al primului-ministru (fila 121) nu exclude ideea că ar mai exista şi alte persoane ce au primit votul de încredere (oricum nu poartă viza viceprim-ministrului).
În aceste condiţii ordinul nr. ——- emis de intimat nu a fost emis în condiţiile prevăzute de legiuitor şi pe care, chiar intimatul le invocă. Mai mult decât atât, eventuala retragere a încrederii ar fi trebuit să fie îndreptăţită în sensul existenţei unor fapte săvârşite de către angajat, lipsuri, neîndepliniri ale obligaţiilor existente în fişa postului, etc. Ori la dosar nu există nici un act în acest sens. Apărarea intimatului precum că întreaga carieră a contestatorului, experienţa asimiliată (nu a contestat cele invocate de către contestator în acest sens) sunt simple aprecieri subiective este cel puţin tristă: deci calităţile dobândite de către contestator ce au stat (alături de alte aspecte) la baza dobândirii încrederii s-au transformat, după încetarea raporturilor de muncă, în simple aprecieri subiective? Această muncă pe care a desfăşurat-o contestatorul şi care i-a adus satisfacţiile cuvenite poate fi înlăturată prin două cuvinte, fără a avea nici o acoperire, în sensul existenţei unor acte din care să reiasă faptul că angajatul nu mai este demn a lucra în cadrul SGG?
În final instanţa mai reţine aplicabilitatea, în cauza de faţă, a principiului bunei credinţe (art. 8 al.1 Codul Muncii) ce a fost încălcat în cauza de faţă de către angajator; buna credinţă înseamnă exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor în consens cu valorile morale, respectiv cu loialitate, cu prudenţă, cu respectarea ordinii de drept, fără acţiuni intempestive, potrivnice caracterului temperat, raţional, al conduitei subiectelor de drept.
Faţă de aceste motive, instanţa reţine faptul că Ordinul nr.——- este emis de intimat cu încălcarea actelor normative aplicabile în cauză.
Mai mult decât atât, apărarea invocată de numeroase ori în cuprinsul întâmpinării, precum că acest act – OUG 3/2009 – este valabil, nu mai poate fi reţinută faţă de decizia nr. 1039/09.07.2009 prin care s-a constatat că Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului este neconstituţională.
În motivare deciziei se reţine : ” Curtea constată că unul dintre principiile care stau la baza dreptului la muncă este stabilitatea raporturilor juridice care iau naştere odată cu încheierea contractului individual de muncă, acest principiu decurgând din obligaţia statului de a crea cadrul legislativ menit să asigure salariaţilor siguranţa şi garanţia păstrării locului de muncă. …Prevederea legală criticată constituie premisele încheierii sau încetării unor contracte individuale de muncă pe baza unor criterii aleatorii, pur subiective, deşi ceea ce trebuie să guverneze aceste raporturi este competenţa profesională care întotdeauna poate fi evaluată pe criterii obiective.
Dispoziţiile …art.VIII alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.3/2009 încalcă, pe lângă dispoziţiile art.41 din Constituţie, şi principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în drepturi, de vreme ce acestea introduc o condiţie care se constituie într-o derogare nejustificată de la prevederile Codului muncii, poziţionând persoanele vizate într-o situaţie de vădită inegalitate juridică în raport cu ceilalţi angajaţi.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea constată că textele criticate instituie o prezumţie de culpă profesională în sarcina personalului căruia i se retrage încrederea primului-ministru sau nu i se acordă încrederea primului-ministru pentru reîncadrare, contrar principiului legalităţii care guvernează concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului, consacrat prin art.61-64 din Codul muncii.
Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2009 înfrâng prevederile art.115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, aşa cum sunt consfinţite în prevederile constituţionale ale art.16 şi art.41.”
Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării acestea sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Trebuie însă subliniat că efectele produse de deciziile Curţii Constituţionale în procesele în care s-au invocat excepţiile de neconstituţionalitate nu au semnificaţia unor efecte retroactive ale deciziei, ci reprezintă o aplicare firească a acesteia, având în vedere că de dispoziţia care a făcut obiectul excepţiei depinde soluţionarea cauzei respective. În consecinţă, instanţa reţine că admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate poate produce implicit unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior.
În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, instanţa îl va admite în temeiul dispoziţiilor art. 78 Codul muncii. Instanţa va obliga intimatul să îl reintegreze pe contestator pe postul deţinut anterior emiterii Ordinului nr.——– şi să îi achite o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, instanţa va respinge acest capăt de cerere pentru următoarele motive: instanţa reţine faptul că au fost solicitate raportat la modalitatea abuzivă, discriminatorie, nejustificată prin care SGG a dispus concedierea sa raportat la pregătirea şi cariera descrisă mai sus; s-au invocat suferinţele psihice pricinuite, atingerea adusă reputaţiei, prestigiului profesional, dreptului la imagine.
Conform art. 269 C.M. “Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.”
Dispoziţiile art. 998 şi 999 C.Civil nu fac distincţie după cum prejudiciul este moral sau material, astfel încât ambele sunt susceptibile de a fi reparate pe cale bănească, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere.
În cauza de faţă instanţa reţine faptul că nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit; având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat şi fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare; în această situaţie sarcina probei aparţine salariatului lezat, respectiv a contestatorului din cauza de faţă. Astfel, contestatorul nu a probat existenţa şi întinderea prejudiciului moral, a existenţei şi întinderii vătămării, nefiind suficientă simpla susţinere în sensul lezării onoarei şi demnităţii prin măsura luată de angajator, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală. Mai mult, prin reintegrarea sa şi plata tuturor drepturilor de care ar fi beneficiat s-a acoperit eventualul prejudiciu cauzat (acesta a fost repus în situaţia anterioară).
În ceea ce priveşte apărarea intimatului, referitor la cuantificarea daunelor morale instanţa reţine faptul că, în cazul în care s-ar fi admis acest capăt de cerere, stabilirea cuantumului acestora ar fi putut include o doză de aproximare; astfel, a reţinut ÎCCJ, în decizia 4505/3.07.2008 a secţiei civile şi de proprietate intelectuală: faptul că nu se poate apela la probe materiale în stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral cauzat. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei (în cauza de faţă moştenitorilor defunctei) – S.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr.89 din 9 iunie 2003.
Faţă de considerentele de mai sus, instanţa va admite în parte contestaţia formulată de contestatorul x, în contradictoriu cu intimatul y, va anula Ordinul— emis de intimat, va obliga intimatul să îl reintegreze pe contestator pe postul deţinut anterior emiterii Ordinului nr.—— şi să îi achite o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă. Va respinge cererea contestatorului de obligare a intimatului la plata daunelor morale.
