CONTENCIOS ADMINISTRATIV. RECURS. Comunicare informaţie de interes public


 SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

CONTENCIOS ADMINISTRATIV. RECURS. Comunicare informaţie de interes public

– art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001
– art. 488 Cod de procedură civilă

Instanţa a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii recursului declarat de intervenientul accesoriu, raportat la prevederile art. 67 alin. 4 din Noul Cod de procedură civilă, dat fiind faptul că partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac.
Potrivit art. 67 alin. 4 din Cod de procedură civilă, „calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond”.
Raportat la textul de lege menţionat anterior, faţă de împrejurarea că reclamanta U.A.T. A. în interesul căreia s-a formulat cerere de intervenţie nu a declarat recurs în cauză, Curtea a constatat neavenit recursul declarat de intervenientul Sindicatul Funcţionarilor Publici „S”.

Decizia nr. 1807/CA/13.05.2015 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Dosar nr. 7579/111/CA/2013 – R

Prin Sentinţa nr. 9105/CA din 18.11.2014 Tribunalul B. a respins excepţia lipsei de interes, a respins ca nefondate acţiunea şi cererea de intervenţie formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială A. şi de intervenientul Sindicatul Funcţionarilor din Administraţia Publică „S.” în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi B., fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen şi scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurentul-intervenient în numele altei persoane Sindicatul Funcţionarilor Publici „S.”, solicitând admiterea recursului, admiterea cererii de intervenţie formulate în interesul contestatoarei şi, pe fond, admiterea contestaţiei, reţinând ca lipsită de interes cererea, urmare a apariţiei legii de amnistie fiscală.
La termenul din 13 mai 2015, instanţa a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii recursului declarat de intervenientul accesoriu, raportat la prevederile art. 67 alin. 4 din Noul Cod de procedură civilă, dat fiind faptul că partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac.
Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 67 alin. 4 Cod de procedură civilă, Curtea a constatat următoarele:
Potrivit art. 67 alin. 4 din Cod de procedură civilă, „calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond”. Raportat la textul de lege menţionat anterior, faţă de împrejurarea că reclamanta U.A.T. A. în interesul căreia s-a formulat cerere de intervenţie nu a declarat recurs în cauză, Curtea a constatat neavenit recursul declarat de intervenientul Sindicatul Funcţionarilor Publici „S”.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.