Se reţine aplicabilitatea deciziei CEDO în cauza Burdov c. Rusia, conform căreia „complexitatea procedurii interne de silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligaţia sa, în baza Convenţiei, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, într-un interval rezonabil. De asemenea, autorităţile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti. Revine statelor obligaţia de a organiza sistemul legal într-o asemenea manieră încât autorităţile să îşi poată îndeplini obligaţia lor în această privinţă”.
C.A. Timişoara, secţia administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 271/R/24.02.2010
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 911/PI/D./17.11.2009, a admis acţiunea formulată de reclamanţii T.N., T.N. şi B.T., în contra-
dictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
A dispus suspendarea executării deciziei nr. 60/02.07.2009, până la soluţionarea irevocabilă a plângerii prealabile formulate.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Se reţine aplicativitatea deciziei CEDO în cauza Burdov c. Rusia, conform căreia „complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligaţia sa, în baza Convenţiei, de a garanta ficcărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, într-un interval rezonabil. De asemenea, autorităţile nu pot invoca lipsa dc fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti. Revine statelor obligaţia de a organiza sistemul legal într-o asemenea manieră încât autorităţile să îşi poată îndeplini obligaţia lor în această privinţă”.
La această speţă, se adaugă şi speţa Driha c. Romanici.
In speţă, este vorba despre drepturi salariale câştigatc în baza unor sentinţe judccătorcşti definitive şi irevocabile, executorii de drept.
Prin actul administrativ cc face obiectul ccrcrii dc suspendare, reclamanţilor li se poate produce un prejudiciu material imediat, constând în diminuarea drepturilor salariale, prin eliminarea unui spor prevăzut prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi executorii.
Aplicarea acquis-ului comunitar în dreptul intern, prin aderarea României la UE, presupune respectarea mai multor principii de drept, cum ar fi cel al proporţionalităţii dintre măsura dispusă şi interesul general, precum şi cel al cercetării apartenenţei de legalitate.
In acest context trebuie avut în vedere raportul de cauzalitate dintre cântărirea intereselor părţilor faţă de fiecare rezultat posibil, lucru ce se circumscrie noţiunii de „caz bine justificat”.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal recurenţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul
Public – Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., curtea reţine că recursurile sunt neîntemeiate, după cum urmează:
Prin Ordinul nr. 1472/092.07.2009 emis de Procurorul General al
Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 526/03.03.2009, începând cu data de 01.06.2009, iar prin Decizia nr. 60/02.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a luat măsura suspendării Deciziei nr. 21/16.03.2009, începând cu aceeaşi dată, 01.06.2009.
Faţă de aceste acte administrative, prin care s-a dispus suspendarea plăţii sporului de 50%, reclamanţii au formulat prezenta cerere de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform dispoziţiilor cuprinse la acest articol, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poată să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, pe lângă formularea plângerii prealabile dovedită de reclamanţi prin actele aflate la dosar fond, prin care s-a solicitat autorităţilor emitente revocarea actelor atacate, trebuie dovedită atât existenţa cazului bine justificat, dar şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Cazul bine justificat care să încalce regula executării din oficiu a actului administrativ impune prezenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, emis în baza legii şi pentru executarea acesteia.
Fără îndoială că cercetarea nelegalităţii actului administrativ este de competenţa instanţei, învestite cu cererea de anulare a acestuia, iar instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare a executării actului administrativ va reţine ca îndeplinind condiţia cazului bine justificat nu o dovadă de nelegalitate evidentă, ci sunt suficiente indiciile dc nelegalitate a actului administrativ, rcspectiv subzistenţa unui argument juridic aparent valabil de nelegalitate.
Pentru aceasta trebuie ţinut cont şi de Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, România fiind membră a Consiliului Europei, cu consecinţa că judecătorul naţional trebuie să ţină seama şi de conţinutul acestei Recomandări în analiza cererilor dc suspendare a exccutării unor acte administrative.
Astfel, acest act juridic emis la nivel european a considerat că este de dorit a se asigura persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie în condiţiile în care executarea imediată şi ilegală a actelor administrative contestate poate în anumite circumstanţe să cauzeze persoanelor un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Asemenea măsuri pot fi acordate astfel mai ales când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de legalitatea actului administrativ.
In concret, aparenţa de nelegalitate a actelor administrative atacate rezidă din mai multe aspecte care nu sunt cercetate decât sumar de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare, fiind, aşa cum s-a arătat anterior, de competenţa instanţei învestite cu acţiunea în anulare să verifice în concret aceste aspccte.
Se observă astfel că decizia nr. 60/2.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara este motivată prin accea că plata sporului de risc şi suprasolicitare ncuro-psihică de 50% intră sub incidenţa O.U.G. nr. 71/2009 care a eşalonat plata drepturilor salariale prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii conform proccdurii prevăzute de acest act normativ.
Instanţa observă însă că plata sporului de risc dispusă prin Ordinul
nr. 526/03.03.2009 a avut la bază hotărârea pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi justiţie – Secţiile Unite în recurs în interesul legii, respectiv decizia nr. 21/2008 care a constatat că magistraţii au dreptul la acest spor şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001 şi deci nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 71/2009. Pe de altă parte, acest act normativ stabileşte eşalonarea, iar nu suspendarea plăţii drepturilor băneşti stabilite prin hotărâri jude
cătoreşti devenite executorii conform procedurii enunţate şi deci în aparenţă, Ordinul nr. 1472/02.07.2009 ce dispune suspendarea plăţii unui spor nu se poate justifica pe dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009.
Pe de altă parte, se poate reţine ca argument aparent valabil şi aspectul retroactivităţii deciziei atacate ce a fost emisă la 02.07.2009 şi a dispus suspendarea plăţii sporului începând cu 01.06.2009, în condiţiile în care O.U.G. nr. 71/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial din 18.06.2009 şi a intrat în vigoare la acceaşi dată conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000.
Toate aceste aspecte sunt de natură a dovedi existenţa cazului bine justificat la care se adaugă şi dovada producerii unei pagube iminente care în speţă constă nu numai în perturbarea gravă a activităţii organelor judiciare prin prejudiciul material evident suferit astfel de reclamanţi, dar şi prin faptul că reclamanţii se află în ipostaza dc a vedea devenite inaplicabile, măsuri dispuse prin hotărâri judecătoreşti
mai precis de a deveni inaplicabilă o decizic emisă de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii care este astfel obligatorie conform art. 329 C. proc. civ., drepturile astfel conferite fiind lipsite de orice protecţie juridică.
De asemenea, trebuie ţinut cont şi de practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului care a consacrat dreptul oricărei persoane ce a obţinut o hotărâre judecătorească împotriva statului de a obţine executarea acestei hotărâri într-un termen rezonabil, autorităţile neputând invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, revenind statelor obligaţia de a-şi organiza sistemul legal într-o asemenea manieră încât autorităţile sale să-şi poată îndeplini obligaţiile în această privinţă (Burdov c. Rusiei, S. c. României etc.).
Instanţa nu poate reţine nici critica recurentului Parchetul dc pc lângă Curtea de Apel Timişoara potrivit cărcia în prezent acţiunea reclamanţilor este lipsită de obiect şi nu mai au interes în cauză atâta timp cât nu mai pot fi prejudiciaţi prin efectcle unui act administrativ care nu mai produce efecte juridicc pe considerentul intrării în vigoare a Ordinului nr. 526/2009 şi a Legii nr. 330/2009. Aceasta deoarece chiar dacă în prezent sunt incidcnte alte acte normative ce reglementează plata sporului dc risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, nu se poate reţine că reclamanţii nu mai au interes în prezenta cauză, deoarecc dccizia respcctivă a produs cfcctc juridicc pc perioada aplicării sale, care pentru considerentele anterior menţionate au fost considerate vătămătoare pentru reclamanţi.
Notă: Tot în privinţa sporurilor salariale pentru magistraţi, a se vedea şi:
• decizia nr. 455 din 29.01.2010, prin care I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal:
Instanţa a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că există o aparenţă de nelegalitate a actului contestat, întrucât s-a dispus restrângerea exerciţiului unor drepturi de natură salarială printr-un act normativ, şi nu prin lege, contrar art. 53 din Constituţie şi, de asemenea, este îndeplinită cerinţa producerii unei pagube iminente prin diminuarea considerabilă a veniturilor reclamanţilor.
Totodată, s-a arătat că măsura contestată în cauză a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a O.U.G. nr. 71/2009.
în ceea ce priveşte condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile cerute de textul de lege, atât sub aspectul cazului bine justificat, concretizat în îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului a cărei suspendare se solicită, cât şi în ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu material viitor şi previzibil, constând în reducerea, cu 50% a veniturilor intimatilor.
• I.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4890 din 05.11.2009, :
Dispoziţiile deciziei a cărei suspendare se solicită încalcă principiul neretroactivităţii întrucât, deşi a fost emisă la 2 iulie 2009, dispune şi cu privire la drepturile salariale aferente lunii iunie.
în ceea ce priveşte condiţia „pagubei iminente”, instanţa de fond a reţinut că aceasta este îndeplinită, deoarece decizia produce reclamanţilor un prejudiciu material concret încă de la emiterea acesteia, constând în diminuarea indemnizaţiilor reclamanţilor în mod consi-
derabil faţă de nivelul la care aceştia sperau în mod legitim, prin raportare la câştigul salarial aferent lunilor anterioare.
Prezumţia de legalitate a unui act administrativ este dată şi de modul în care autoritatea publică emitentă înţelege să îşi desfăşoare activitatea de administraţie în regim de putere publică, potrivit competenţei legale ce îi revine, activitate care se reflectă în actele emise şi care trebuie să denote stabilitate şi continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale.
Iminenţa pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activităţii sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.
Astfel, cum a reţinut şi instanţa de fond, această condiţie este îndeplinită în speţă, având în vedere că o consecinţă imediată a punerii în
executare a deciziei atacate i-ar lipsi pe reclamanţi de mijloacele financiare suficiente existenţei, iar afirmaţiile pârâtei în sensul că reclamanţii cunoşteau faptul că includerea sporului de 50% în indemnizaţie are caracter temporar nu a fost dovedită prin nicio probă administrată în cauză.
• I.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4806 din 03.11.2009, :
Actul administrativ a cărui suspendare se solicită este pus sub semnul unei îndoieli serioase până la pronunţarea instanţei asupra legalităţii acestuia, în acţiunea având ca obiect anularea actului administrativ, iar prin neacordarea procentului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, le cauzează reclamanţilor o pagubă iminentă.