În motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata reclamantii au solicitat instantei sa dispuna obligarea pârâtilor la plata catre fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006 – 2008, de un asimilat magistratilor din cadrul Ministerului Justitiei, cu dobânzi legale, de la data nasterii dreptului la actiune, cu cheltuieli de judecata, în motivare aratând ca în perioada mentionata personalului din cadrul Ministerului Justitiei i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 147/1997, context în care despagubirile solicitate prin actiunea de fata rezulta din existenta unei stari de , posibilitatea ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretata ca fiind un drept discretionar al acestuia devreme ce art. 5 din Codul muncii consacra principiul nediscriminarii, de altfel consilierii juridici din Ministerul Justitiei sunt cu prisosinta platiti cu indemnizatii mai mari decât cele ale magistratilor, în orice caz în toate cazurile de discriminare persoanele prejudiciate au dreptul sa pretinda despagubiri proportional cu prejudiciul suferit.
În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, este indeniabil, ca drepturile salariale pretinse prin actiunea de fata nu sunt prevazute în favoarea reclamantilor de nici o dispozitie legala în vigoare cu titlu imperativ, pentru perioada enuntata în cererea introductiva de instanta.
Pe de alta parte, în conformitate cu dispozitiile în materie ale O.G. nr. 137/2000, republicata, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se considera discriminata poate sesiza Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, care solutioneaza sesizarea prin hotarâre a Colegiului director, care dispune masurile specifice constatarii existentei discriminarii, iar hotarârea acestuia poate fi atacata, în conditiile legii, la instanta de administrativ (art. 20), dispozitiile mentionate fiind declarate neconstitutionale numai în masura în care sunt interpretate în sensul ca acorda C.N.C.D. competenta ca, în cadrul activitatii sale jurisdictionale, sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ori este lesne de observat ca reclamantii din cauza de fata nu s-au adresat institutiei deja mentionate pentru a-i solicita sa ia masurile care se impun pentru înlaturarea consecintelor faptelor pretins discriminatorii si respectiv restabilirea situatiei anterioare discriminarii.
Dintr-un alt punct de vedere, prin Decizia nr. 819 din 03.07.2008 a Curtii Constitutionale, care este definitiva si general obligatorie, s-a statuat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstitutionale în masura în care din acestea se desprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Astfel fiind, singura concluzie judicioasa care se impune cu necesitate este aceea ca, în masura în care institutia abilitata sa se pronunte în materia discriminarii nu a emis o hotarâre prin care sa consfinteasca existenta unei atare stari, precum în speta de fata, în ceea ce îi priveste pe reclamanti, pretentiile acestora apar ca fiind nefondate.
