O.G. nr. 20/1994, republicată, art. 1 Legea nr. 10/1995, art. 40 alin. (1) lit. b)
în cazul unui imobil cu o vulnerabilitate mare la cutremur sunt aplicabile anumite proceduri speciale, reglementate, în principal, de O.G. nr. 20/1994 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată, şi de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fiscal, decizia nr. 1458 din 3 iunie 2010, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 715 din 20 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a de administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC F.F. SRL, SC R.T. SRL şi SC T.S.I.E. SRL, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată faţă de persoane fară calitate procesuală pasivă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL în contradictoriu cu pârâţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti prin primar, SC E.C. SRL, SC P.V.P. SRL, SC M. SA, astfel cum a fost precizată, a respins cererea în ceea ce priveşte obligarea pârâtului Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti la suspendarea autorizaţiei de funcţionare a pârâtelor SC E.C. SRL, SC
P.V.P. SRL, SC M. SA, ca neîntemeiată, a obligat pârâtul Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, prin autorităţile administrative locale, la luarea tuturor măsurilor legale pentru încetarea în totalitate a activităţilor comerciale în imobilul situat în Bucureşti, str. A., Sector 1.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC M.I. SRL a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti Sector 1, plângere împotriva refuzului de a pune în aplicare măsurile dispuse de Guvernul României – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor cu nr. 288.836 din 23 august 2007, solicitând obligarea pârâtului la suspendarea autorizaţiei de funcţionare şi luarea tuturor măsurilor pentru încetarea în totalitate a activităţilor comerciale în imobilul din A. (…), Sector 1, Bucureşti a societăţilor comerciale SC E.C. SRL, SC P.V.P. SRL, SC F.F. SRL (chiriaş), SC M. SA, SC R.T. SRL (chiriaş).
In motivarea acţiunii s-a arătat de către reclamantă că deţine în proprietate imobilul Hotel M. situat în Bucureşti, str. A (…). Imobilul construit în anul 1921 a fost încadrat în clasa de risc seismic I, fapt reconfirmat încă din 1986 prin 4 expertize de specialitate: construcţia a fost edificată folosindu-se materiale de slabă calitate, precum plafoane de stuf, zidărie portantă şi betoane de foarte proastă calitate. Structura imobilului a fost grav afectată de numeroasele seisme care s-au succedat în timp. Mai mult decât atât, tronsonul aflat la numărul poştal 19, care formează Pasajul V., a fost construit iniţial până la nivelul doi, iar apoi s-au adăugat încă două etaje, fară a se suplimenta în niciun fel structura de rezistenţă şi aşa deficitară. De-a lungul timpului, instituţiile abilitate au acordat o deosebită atenţie ansamblului pericolul public fiind evident.
Din acest considerent – siguranţa publică – activitatea Hotelului M. a fost întreruptă de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului începând cu data de 1 august 2006 prin Nota privind verificarea structurii de primire turistică Hotel M. din data de 29 iulie 2006. Acelaşi for a dispus şi oprirea funcţionării tuturor spaţiilor comerciale deţinute de pârâte în cadrul imobilului, întrucât clădirea nu mai corespunde din punct de vedere al asigurării siguranţei persoa-
nelor aflate în incintă sau în imediata vecinătate. In adresa nr. 797 din 14 august 2006, Inspecţia de Stat în Construcţii a confirmat că imobilul se încadrează în gradul I de risc seismic şi trebuie întreprinse măsuri de urgenţă.
Răspunderea majoră şi în faţa legii o are reclamanta, apreciază aceasta, ca proprietară în cotă majoritară, de peste 95%, a terenului şi a imobilului-hotel. In cadrul imobilului se află şi alţi trei deţinători de spaţii cu o cotă de 4 % – respectiv, SC E.C. SRL, SC P.V.P. SRL, SC M. SA, care, punând în mod iresponsabil în pcricol vieţi omeneşti, continuă activitatea comercială şi refuză orice demers legal privind consolidarea structurii de rezistenţă. Toate încercările de conciliere s-au lovit de refuzul categoric al acestora de a colabora pentru consolidarea imobilului.
In urma demersurilor efectuate, Guvernul României – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, prin Secretar de Stat H.I., a dispus, prin adresa nr. 288.836 din 23 august 2007, în vederea evitării pericolului public creat de iminenta prăbuşire a imobilului sus-menţionat, suspendarea autorizaţiei de funcţionare a activităţilor comerciale în tot imobilul. Prin urmare, având în vedere faptul că Primăria Sectorului 1 – singura autoritate în drept să pună în practică dispoziţiile sus-menţionate – nu a efectuat niciun demers în acest sens, s-a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea intimatei la suspendarea autorizaţiei de funcţionare şi luarea tuturor măsurilor pentru încetarea în totalitate a activităţilor comerciale în imobilul din str. A (…).
Reclamanta a formulat şi o precizare a acţiunii sale (în fapt, o completare), arătând că formulează acţiunea şi în contradictoriu cu pârâţii SC E.C. SRL, SC P.V.P. SRL, SC F.F. SRL, SC M. SA, SC R.T. SRL, SC T.I.E. S.R.L., solicitând obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, Sector 1, prin Primar, să suspende autorizaţiile de funcţionare ale societăţilor care desfăşoară activităţi comerciale în imobilul
situat în Bucureşti, A. (…). In motivare, s-a arătat că prin nesoluţionarea de către Municipiul Bucureşti Sector 1, prin Primar, a cererilor de suspendare a autorizaţiilor de funcţionare şi desiaşurare de activităţi economice în imobilul menţionat, se aduce atingere atât interesului său privat, cât şi interesului public, după cum urmează:
1. Continuarea activităţilor comerciale în clădirea din A (…) aduce atingere interesului legitim al societăţii reclamante de a reabilita această clădire, în condiţiile în care societatea deţine în proprietate peste 95% din imobilul compus din clădirc şi teren aferent situat în Bucureşti, A. (…). Clădirea cu destinaţia de hotel (Hotel M.) a fost construită în anul 1921 şi având în vedere că structura de rezistenţă a acesteia a fost grav afectată în urma seismelor care s-au succedat în timp, a fost încadrată în clasa de risc seismic de gradul I. Acest aspect
a fost confirmat de 4 expertize de specialitate efectuate începând cu anul 1986. Deoarece imobilul prezintă un grad foarte ridicat de risc pentru siguranţa publică, prin Nota privind verificarea structurii de primire turistică Hotel M., activitatea Hotelului M. a fost întreruptă de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului începând
cu data de 1 august 2006. începând cu această dată, societatea a început să facă demersurile necesare pentru a reabilita imobilul prin realizarea lucrărilor de consolidare recomandate de expertizele efectuate în cauză. Din păcate, în ciuda nenumăratelor demersuri, s-a lovit de refuzul categoric al acestora de a-şi da consimţământul la efectuarea lucrărilor de reabilitare a construcţiei.
2. Continuarea activităţilor comerciale în clădirea din A. (…) aduce atingere interesului legitim public de a preveni un potenţial dezastru. Este foarte important de subliniat faptul că în spaţiile ocupate şi folosite de către societăţile comerciale pârâte, cele care refuză consolidarea clădirii, intră în perioada week-end-ului sute de persoane. Astfel, spaţiul clubul ui-discotecă amenajat la subsol este de aproximativ 1000 mp, la această suprafaţă însumându-se şi restaurantul, şi spaţiul comercial de la parter. Orice seism poate conduce la declanşarea unei tragedii, având în vedere gravele probleme ale structurii de rezistenţă ale clădirii în cauză.
însemnătatea acestei probleme a fost reţinută şi de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor care prin Secretarul de Stat H.I. a emis adresa nr. 28836 din 23 august 2007, existentă la dosarul cauzei. Această adresă, emisă către toate instituţiile abilitate, confirmă următoarele: existenţa unui pericol potenţial de prăbuşire şi a unui risc major pentru viaţa persoanelor aflate în incinta şi în spaţiile comerciale din clădire; obstrucţionarea demarării acţiunilor de punere în siguranţă a imobilului din partea coproprietarilor societăţilor comerciale care desfaşoară activităţi la parterul şi subsolul imobilului; vulnerabilitatea ridicată a clădirii la acţiuni seismice, sens în care se solicită admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată.
Pârâta SC M. SA a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că ea este proprietara spaţiului comercial situat în Bucureşti, V. (…), Sector 1, în suprafaţă de 1017,36 mp, situat la subsolul construcţiilor amplasate pe laturile Pasajului V. şi sub spaţiul de circulaţie al
aceluiaşi pasaj. In imobilul situat în A. (…) mai deţin spaţii şi alte persoane fizice şi juridice, printre care şi pârâta, care deţine în coproprietate forţată şi perpetuă toate părţile comune ale imobilului. Astfel,
o parte din imobilul proprietatea subscrisei se află la subsolul construcţiilor amplasate pe latura de nord a Pasajului V., respectiv sub imobilul situat în A. (…) (Hotel M.). încadrarea imobilului în clasa 1 de risc seismic, aşa cum afirmă reclamanta, presupune o anumită conduită din partea coproprietarilor, potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 20/1994, cu modificările şi completările ulterioare, lege specială în materia punerii în siguranţă a construcţiilor existente care reprezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice. Pentru ca reclamanta să pretindă o anumită conduită atât din partea pârâtei SC M. SA, cât şi din partea celorlalte persoane fizice sau juridice, în calitate de coproprietari asupra imobilului, în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 20/1994, trebuie ca aceasta să întrunească această calitate. Totodată, ca o modalitate de obţinere forţată a acordului pârâţilor, pentru a putea iniţia şi demara lucrările de demolare, reclamanta a formulat în contradictoriu cu pârâta SC M. SA o cerere de chemare în judecată având ca obiect grăniţuire şi revendicare, fiind înregistrată sub nr. (…) pe rolul Judecătoriei Sectorului 1.
Astfel, în răspunsul dat reclamantei, în urma adresei nr. 288.836 din 23 august 2007 către Guvernul României – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor prin Secretarul de Stat H.L, se arată că, în urma încadrării în clasa I de risc seismic a unei clădiri care implică riscul ridicat de prăbuşire la cutremure, „în caz extrem” autorităţile administraţiei publice pot lua măsuri de având în vedere utilitatea publică a lucrărilor de consolidare. Acest răspuns dat unei adrese, care emite informaţii generale privind clădirile supuse acestui risc seismic şi care arată că numai într-un caz extrem care nu reiese din situaţia imobilului în discuţie, nu poate să ţină loc de măsură de aplicare a suspendării de funcţionare şi încetarea în totalitate activităţilor comerciale în imobil.
Totodată, în urma adresei către Primăria Municipiului Bucureşti nr. 670836 din 15 octombrie 2007, înregistrată la D.G.D.I.P.U. -Direcţia investiţii cu nr. 3766 din 16 octombrie 2007, depusă de către pârâta SC M. SA într-un alt dosar în care se face vorbire despre acelaşi risc seismic de gradul 1, în contradictoriu cu aceeaşi reclamantă, se arată în răspunsul înregistrat cu nr. 1983 din 17 octombrie 2007 dat de către aceste instituţii ca expertiză tehnică elaborată în anul 1998 de firma C. pentru imobilul situat la adresa pârâtei SC M. SA, că imobilul face parte din clasa III de risc seismic. Deci, din acest răspuns al Primăriei Municipiului Bucureşti, D.G.D.I.P.U. – Direcţia
investiţii reiese clar că nu avem în cauză un risc ridicat de prăbuşire al clădirii în cauză şi, implicit, nu sunt întrunite condiţiile de caz extrem.
Pârâtul Municipiul Bucureşti Sector 1, prin primar, a formulat întâmpinare împotriva acţiunii reclamantei, solicitând respingerea ca lipsită de obiect a cererii privind suspendarea autorizaţiilor de funcţionare a societăţilor SC E.C. SRL, SC P.V.P. SRL, SC M. SA, arătând că aceste socictăţi nu au formulat cercre de autorizare şi, prin urmare, nici nu sunt beneficiarele unor astfel de autorizaţii, situaţie în care este evident că societatca reclamantă nu poate cere suspendarea autorizaţiilor inexistente. Pe fondul cauzci, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a autorizaţiei de funcţionare a SC F.F. SRL, pentru că, astfel cum rezultă şi din cererea de chemare în judecată, această societate funcţionează într-un corp de clădire distinct, aflat la adresa C. (…), şi nu în str. A (….). Situaţia de fapt a acestui corp de clădire nu este diferită, neintrând sub incidenţa actelor invocate de către societatea reclamantă, respectiv adresa nr. 797 din 14 august 2006 a Inspectoratului de Stat în Construcţii şi adresa nr. 288.836 din 23 august 2007 a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.
Pârâtele SC E.C. SRL şi SC P.V.P. SRL au formulat întâmpinare împotriva acţiunii reclamantei, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a persoanei chemate în judecată, respectiv Municipiul Bucureşti Sector 1 prin primar, făcând trimitere la dispoziţiile Legii nr. 215/2001, persoana pârâtului indicată de către reclamantă fiind inexistentă, potrivit legii. Pe fondul cauzei, s-a arătat că, potrivit Legii nr. 554/2004, pentru ca o acţiune în contencios întemeiată pe refuz nejustificat de a emite un act administrativ să fie admisibilă, se cere ca refuzul să fie nejustificat. Or, în speţă, refuzul este justificat, atât timp cât cererile formulate în faţa autorităţii administrative cât şi în faţa instanţei nu sunt de competenţa autorităţilor publice evocate, dacă ne referim la subdiviziunea administrativ teritorială Sector 1 Bucureşti. Totodată, chestiunea nu se rezolvă nici după aşa-zisa precizare depusă la termenul din 26 martie 2008, întrucât autoritatea la care presupunem că se face referire nu are niciun fel de competenţe în sensul solicitării reclamantei. De altfel, reclamanta le-a chemat în faţa instanţelor din Municipiul Bucureşti într-o întreagă serie de procese ce tind să epuizeze acţiunile recunoscute de procedura civilă română doar pentru a-şi satisface interese comerciale oculte, care presupun deposedarea pârâtelor de dreptul de proprietate dobândit legal.
Pârâta SC R.T. SRL a formulat de asemenea întâmpinare, solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei
R.T. iar în subsidiar, respingerea ca nefondată a cererii prin care reclamanta solicită obligarea pârâtului Municipiului Bucureşti Sector 1, prin primar, la suspendarea autorizaţiilor de funcţionare ale societăţilor care desfăşoară activităţi comerciale în imobilul situat în Bucureşti, A. (….), precum şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată până la soluţionarea prezentei cauze. Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, aceasta precizează faptul că, în cauză, calitatea procesuală (legi ti mat io ad causam) se analizează în cerinţa existenţei unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana titulară a dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală activă) şi, tot astfel, între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă). Calitatea de reclamant într-un anumit proces aparţine numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său, iar calitatea de pârât numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept, or, în speţă, între pârâta R.T. şi reclamanta M.I. nu există un raport juridic obligaţional. Mai mult, obiectul cererii formulate de reclamantă se referă la un imobil situat în Bucureşti, Sector 1, A. (..), în timp ce spaţiul închiriat de R.T. de la pârâta SC M. SA, cu sediul în Bucureşti, V. (…), este situat în Bucureşti, V. (…).
Cu privire la fondul acţiunii, în situaţia în care instanţa înţelege să respingă excepţia invocată de pârâta R.T., pe fondul cauzei solicită să fie respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta M.I. împotriva pârâtei R.T., prin care solicită obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti Sector 1, prin primar, la suspendarea autorizaţiilor de funcţionare ale societăţilor care desfaşoară activităţi comerciale în imobilul situat în Bucureşti, Sector 1, A. (…). Reclamanta se referă în cererea sa la suspendarea autorizaţiilor de funcţionare ale societăţilor care desfaşoară activităţi comerciale în imobilul situat în Bucureşti, Sector 1, A. (…), în timp ce pârâta R.T. îşi desfaşoară activitatea în spaţiul amplasat în Bucureşti, Sector 1, V. (…), astfel încât nu există o identitate între cele două adrese; prin urmare, motivul pentru care pârâta R.T. a fost introdusă în această cauză nu este justificat. Mai mult, conform adresei nr. 286468 din 14 martie 2007, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia de investiţii, la solicitarea SC E.C. SRL şi SC P.V.P. SRL, de asemenea pârâte în acest dosar, cele două imobile cu adresa poştală în A. (…) şi respectiv V. (…) nu au fost tratate ca având o structură comună, în susţinerea acestei afirmaţii fiind ataşate fotocopii ale planului parter din documentaţia de expertiză a acestui imobil şi planul de situaţie 1:1000.
Adresele nr. 286468 din 14 martie 2007 şi nr. 37661983 din 5 noiembrie 2007, cea din urmă emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia generală de dezvoltare, investiţii şi planificare urbană, precizează faptul că imobilul situat în Bucureşti, Sector 1, V (…) a fost încadrat în clasa III de risc seismic şi nicidecum în clasa 1, aşa cum arată reclamanta în cerere, astfel că, neexistând această identitate, nici nu se poate dispune cu privire la activitatea din imobilul situat în Bucureşti, V. (…).
Analizând probele administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
Imobilul din Bucureşti, strada A. (…), nr. 19-21, Sector 1 este o construcţie cu regim de înălţime S+P+5E, cu funcţiunea de hotel, amplasat în subzona CP4 – subzona nucleului central comercial şi de afaceri, situat în Zona protejată nr. 16 – V (…) a PUZ – Zone construite protejate, aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 279/2000, astfel cum reiese din certificatul de urbanism nr. 228/53/A/2655 din 28 februarie 2007 eliberat de Primăria Sectorului 1 Bucureşti reclamantei SC M.I.
SRL. In acest imobil îşi au sediul social reclamanta SC M.I. SRL (proprietară a unei cote majoritare din dreptul de proprietate asupra imobilului, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 3260 din 10 octombrie 2000 emis de BNP R.H.) şi pârâta SC E.C. SRL, aceasta din urmă desfăşurând, la fel ca şi celelalte două pârâte, SC P.V.P. SRL şi SC M. SRL, activitate comercială în imobil.
Astfel, potrivit notei de constatare a Primăriei Municipiului Bucureşti – Direcţia inspecţie şi control general, Serviciul control comercial pârâta SC E.C. SRL desfaşoară activitate comercială în imobilul din A. (…), deţine la parterul imobilului un magazin de reparaţii bijuterii (prestări-servicii), acest fapt fiind consemnat şi în adresa nr. 18/2296 din 10 iulie 2008 a aceleiaşi direcţii a Primăriei Municipiului Bucureşti, Direcţia inspecţie şi control general: „SC E.C. SRL desfâşoară activitate cu profil de comerţ cu bijuterii în spaţiul deţinut în proprietate”, adică în imobilul de la adresa Bucureşti, str. A. (…).
Aceeaşi constatare privitoare la desfăşurarea activităţii comerciale în imobil de către pârâtă, care deţine spaţiul în imobil şi în proprietate, este menţionată în adresa Inspectoratului de Stat în Construcţii al Municipiului Bucureşti nr. 2405 din 14 decembrie 2006, cu referire la SC E.C. SRL, ca fiind o societate ce îşi desfaşoară activitatea în imobilul din str. A (…) nr. 19-21, iar dreptul de proprietate al pârâtei este dovedit cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2745 din 22 septembrie 1999 de BNP M. prin care această SC E.C.
SRL a cumpărat spaţiul comercial în suprafaţă de 22,20 mp şi cota indiviză din terenul aferent construcţiei de la adresa menţionată, spaţiul comercial fiind situat la parterul imobilului.
în ceea ce o priveşte pe pârâta SC P.V.P. SRL, aceasta are punct de lucru în Bucureşti, str. A (…) nr. 19-21, potrivit calificatului constatator emis de O.R.C.T.B. Conform adresei nr. 70 din 21 aprilie 2008 a Consiliului local Bucureşti Sector 1, Direcţia inspecţie, Biroul inspecţie monumente istorice, societatea desfăşoară activitate comercială în imobil, iar în adresa Inspectoratului de Stat în Construcţii al Municipiului Bucureşti nr. 2405 din 14 decembrie 2006, menţionată anterior, se face referire şi la pârâta SC P.V.P. SRL ca fiind o societate ce îşi desfăşoară activitatea în imobilul din str. A (…) nr. 19-21.
Pârâta SC M. SRL notifică, prin adresa nr. 2127 din 27 noiembrie 2006, pe reclamanta SC M.I. SRL, Primăria Sectorului 1 Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, solicitând neeliberarea autorizaţiei de construire în favoarea reclamantei, pentru imobilul din str. A (…), Sector 1, invocând calitatea sa
de proprietară a imobilului. In adresa Inspectoratului de Stat în Construcţii al Municipiului Bucureşti nr. 2405 din 14 decembrie 2006 este trecută, alături de celelalte două pârâte şi SC M. SRL, ca desfă-
şurând activitate în imobilul din str. A (…) nr. 19-21. In adresa nr. 18/2296 din 10 iulie 2008 a Primăriei Municipiului Bucureşti, Direcţia inspecţie şi control general, Serviciul control comercial, se face referire la pârâtă ca fiind deţinătoarea unui spaţiu în imobilul din str. A nr. 18-21, iar în concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cu părţile SC M.I. SRL şi SC M. SA, se menţionează: „Spaţiul în litigiu este subsolul de sub amprenta la sol a construcţiilor de pe str. A. nr. 19 şi nr. 21, care este un fost hotel fără activitate. Reclamanta SC M.I. SRL are acces la subsolul din corpul de clădire de la nr. 19. La subsol, pârâta SC M. SA are acces dinspre V. (…) şi dinspre str. A. (…), acces fără autorizaţie. Având accesul dinspre str. A. (…), pârâta a ocupat subsolul de sub construcţia de la nr. 19 din str. A (…)”.
Reclamanta a chemat în judecată, în calitate de pârâte, şi alte trei societăţi comerciale, SC F.F. SRL, SC R.T. SRL şi SC T.S.I.E. SRL, în calitate de chiriaşc ale celor trei pârâte iniţiale, însă, atât în ceea ce priveşte cererea referitoare la suspendarea autorizaţiilor de funcţionare ale acestor socictăţi, cât şi aceea referitoare la suspendarea activităţii lor comerciale, instanţa apreciază că în cee ce le priveşte pe aceste pârâte, acţiunea este formulată faţă de persoane fără calitate proce
suală pasivă, pentru că acestea nu desfaşoară activitate în imobilul din str. A. (…) nr. 19-21.
Din actele dosarului reiese că, prin contractul de închiriere nr. 2 din 15 mai 2007, contract cu valabilitate până la 31 decembrie 2008, pârâta SC P.V.P. SRL a închiriat către pârâta SC F.F. SRL spaţiul din V. (…), Sector 1, în suprafaţă de 329,86 mp, compus din parter şi terasă. Pârâta SC M. SRL a închiriat, începând cu 21 iunie 2007, spaţiul pe care îl deţine în imobilul din V. (…), nr. 48-50, Sector 1, către SC R.T. SRL, iar în ceea ce priveşte pârâta SC T.S.I.E. SRL, nu s-a dovedit prin niciun mijloc de probă că a închiriat un spaţiu din imobilul situat la adresa din str. A. (…) nr. 19-21, iar din certificatul constatator nr. 501435 din 7 octombrie 2008, emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti rezultă că aceasta are un punct de lucru în V. (…), nr. 48-50. Un aspect esenţial atât cu privire la cererea formulată în contradictoriu cu aceste pârâte, dar şi cu cele trei pârâte iniţiale, SC E.C. SRL, SC P.V.P. SRL şi SC M. SRL şi, pe fondul cauzei, şi cu autoritatea publică locală, îl reprezintă delimitarea faptică, pe teren, dar şi juridică, a celor două imobile – cel situat la adresa A (…) nr. 19-21 (compus, la rândul său, din două imobile-clădiri) şi cel situat la adresa V. (…) nr. 48-50.
Trebuie menţionat că imobilele de la adresele A. (…) şi V. (…) nr. 48-50, distincte din punct de vedere constructiv, sunt unite printr-un pasaj – Pasajul V., constituind un ansamblu arhitectural de importanţă istorică pentru Bucureşti, unul dintre cele patru pasaje (alături de Pasajul E., Pasajul C. şi Pasajul M.) ce fac legătura între două artere vechi şi importante ale capitalei României, V. (…) (fostă Podul M.) şi strada A. (…), (fostă Ş., fostă – din 1919 – R.P.), artere împreună cu care au constituit, practic, imaginea reprezentativă (marca) Bucureştiului de sfârşit de secol XIX – început de secol XX.
Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de SC V.E. SRL în beneficiul pârâtei SC M. SRL, depus la dosarul cauzei şi pe care instanţa îl va avea în vedere din punct de vedere probatoriu ca înscris ce instituie o prezumţie simplă, întărită de celelalte probe administrate în cauză, evidenţiază cel mai bine această diferenţiere constructivă, distincţie ce este confirmată şi de celelalte rapoarte de expertiză tehnică extrajudiciară depuse la dosarul cauzei, dar şi în actele emanând de la autorităţile cu atribuţii în domeniu, Inspectoratul de Stat în Construcţii al Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 1 Bucureşti. (…) Diferenţierea constructivă este dublată de individualizarea realizată pe plan juridic,
astfel cum rezultă din actele dosarului: prin extrasul de carte funciară pentru informare – O.C.P.I. Sector 1, Cartea funciară nr. 21649 şi Fişa bunului imobil se confirmă pentru spaţiul comercial de la subsol, situat în V. (…) nr. 48-50, că suprafaţa utilă este de 1017,36 mp şi terenul indiviz aferent (proprietatea statului) atribuit în folosinţă, în suprafaţă de 288,0 mp.
Prin încheierea O.C.P.I. Sector 1 nr. 9989 din 18 martie 2000 se înscrie în Cartea funciară imobilul din str. A. (…) nr. 21, Sector 1, cu documentaţia aferentă, respectiv suprafaţa de teren de 371,0 mp, în proprietate exclusivă. Prin încheierea O.C.P.I. Sector 1 nr. 9596 din 18 martie 2000 se înscrie în Cartea funciară imobilul din str. A. (…) nr. 19, Sector 1, cu documentaţia aferentă, respectiv suprafaţa de teren construit de 677,0 mp, din care: 427,47 mp în proprietate exclusivă şi 204,53 mp în proprietate indiviză.
Obiectul judecăţii în prezenta cauză, astfel cum a fost învestită instanţa prin acţiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL, îl constituie activitatea desfăşurată exclusiv în imobilul din str. A. (…) nr. 19-21, Sector 1 Bucureşti, nu şi cea desfăşurată în imobilul din str. V. (…) nr. 48-50, Sector 1 Bucureşti, astfel că distincţia regimului juridic, dar şi cea tehnică conturează opinia instanţei în sensul lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC F.F. SRL, SC R.T. SRL şi SC T.S.I.E. SRL.
Existenţa calităţii procesuale pasive presupune identitatea între persoana chemată în judecată în calitate de pârât şi persoana obligată prin raportul juridic obligaţional dedus judecăţii; în cazul de faţă, calitatea de pârât o pot avea, alături de autoritatea administrativă căreia i se solicită efectuarea unei operaţiuni administrative – suspendarea activităţii comerciale în imobilul din str. A (…) nr. 19-21, respectiv suspendarea autorizaţiilor de funcţionare, persoanele care îşi desfaşoară activitatea comercială în acest imobil, nu în cel de la adresa V. (…) nr. 48-50, şi cărora li s-a eliberat de către Primăria Sectorului 1 Bucureşti autorizaţie de funcţionare – în fapt, de desfaşurare a activităţii comerciale, în baza dispoziţiilor O.G. nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Or, din actele depuse la dosar şi menţionate anterior, respectiv contracte de închiriere, rezultă că cele trei societăţi chiriaşe, pârâte în prezenta cauză, nu îşi desfăşoară în prezent activitatea în clădirile din str. A. (…) nr. 19-21, ci în spaţiul din V (…) nr. 48 -50.
De asemenea, aşa cum arată Primăria Sectorului 1 Bucureşti, aceasta nu a emis autorizaţii de desfaşurare a activităţii de comerciali
zare a produselor pentru toate cele trei societăţi, ci doar pentru SC F.F. SRL şi SC R.T. SRL, nu şi pentru SC T.S.I.E. SRL, reclamanta neprobând contrariul, iar în ceea ce le priveşte pe pârâtele SC F.F. SRL şi SC R.T. SRL, acestea deţin autorizaţiile privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică nr. D 374 din 5 februarie 2008 şi nr. D 1244 din data 21 mai 2008, dar activitatea lor se desfăşoară în unităţile restaurant şi bar situate în V. (…), nr. 48-50 Sector 1, Bucureşti, şi nu în str. A. (…) nr. 19-21; astfel, pentru motivele menţionate, instanţa a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor trei pârâte este întemeiată, atât în ceea ce priveşte suspendarea autorizaţiilor emise în baza O.G. nr. 99/2000, cât şi a suspendării efective a activităţii în imobilul din str. A. (…) nr. 19-21, Sector 1, respingând ca atare acţiunea formulată în contradictoriu cu aceste pârâte.
In legătură cu cererea de chemare în judecată formulată faţă de pârâtele SC E.C. SRL, SC P.V.P. SRL şi SC M. SRL, prin care reclamanta SC M.I. SRL solicită obligarea pârâtei Primăria Sectorului 1 Bucureşti la suspendarea autorizaţiilor de funcţionare, în fapt, a autorizaţiilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, emise în baza O.G. nr. 99/2000, instanţa apreciază acţiunea ca nefiind întemeiată.
Pârâta Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti a susţinut, aşa cum s-a arătat şi anterior, că nu a emis asemenea autorizaţii pentru cele trei pârâte, iar reclamanta nu a probat contrariul prin niciun mijloc de probă administrat în prezenta cauză, la dosarul cauzei neexistând vreun act referitor la faptul că celor trei pârâte li s-ar fi eliberat asemenea autorizaţii.
Potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 99/2000, respectiv art. 5 alin. (1): „Orice exerciţiu comercial se desfăşoară numai de către comercianţi autorizaţi în condiţiile legii”, însă faptul că cele trei societăţi desfăşoară activitate comercială în spaţiul menţionat nu poate institui decât o prezumţie simplă a autorizării lor pentru desfăşurarea activităţii, prezumţie ce nu este, însă, coroborată de nicio probă administrată în cauză.
In consecinţă, faţă de aceste motive, instanţa a apreciat că solicitarea reclamantei de obligare a Primăriei Sectorului 1 Bucureşti la suspendarea autorizaţiilor de funcţionare a pârâtelor SC E.C. SRL, SC P.V.P. SRL şi SC M. SRL este neîntemeiată şi a respins-o ca atare.
Cu privire la cererea reclamantei privind obligarea pârâtei Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti de a lua toate măsurile, prin organele sale deliberative sau executive, pentru încetarea în totalitate a activităţilor comerciale în imobilul din str. A (…) nr. 19-21, Sector 1, se
constată că distincţia între imobilele de la adresa din str. A. (…) şi imobilele din V. (…) nr. 48-50 este esenţială. Aşa cum s-a arătat anterior, instanţa nu se poate pronunţa, în niciun caz, cu privire la activitatea desfăşurată în imobilul din V. (…), pentru că ar depăşi limitele
învestirii sale şi s-ar pronunţa asupra ceva ce nu s-a cerut. In ceea ce priveşte, însă, cele două clădiri de la adresa str. A (…) nr. 19-21, Scctor 1, cel cu regim de înălţime P+4, situat în str. A (…) nr. 19 şi cel cu regim de înălţime P+5, situat în str. A (…) nr. 21, din înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine următoarele:
Potrivit Notei privind verificarea structurii de primire turistice Hotel M., emisă de Autoritatea Naţională pentru Turism, „imobilul funcţionează într-o clădire veche din anul 1921; din verificările efectuate a rezultat că acest imobil este într-o stare avansată de degradare, nemaiavând o reparaţie capitală din anul 1980”; în adresa nr. 427 din 8 septembrie 2006 a Inspectoratului de Stat în Construcţii Bucureşti se menţionează că imobilul din str. A. (…) nr. 19-21 este trecut în clasa I de risc seismic, iar adresa nr. 7724 din 19 martie 2008, emisă de Prefectura Municipiului Bucureşti conţine menţiunea că imobilul este încadrat în clasa I de risc seismic şi există pericolul deosebit creat de riscul prăbuşirii imobilului.
De asemenea, alte înscrisuri depuse la dosar confirmă starea de degradare a imobilului şi pericolul pentru siguranţa publică: adresa M.A.I. – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă nr. 87927 din 30 noiembrie 2006, în care se menţionează: „vă recomandăm să luaţi cât mai urgent măsurile ce se impun pentru punerea în siguranţă a imobilului, atenţionându-vă că rămâneţi direct răspunzători asupra consecinţelor ce pot apărea, respectiv, pagube materiale, vătămări corporale sau chiar pierderi de vieţi omeneşti”; în procesul-verbal de control emis de Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti la data de 5 februarie 2007, se certifică faptul că documentele prezentate de reclamantă indică încadrarea clădirii din str. A. (…) nr. 19-21 în clasa 1 de risc seismic şi faptul că aceasta şi-a pierdut parţial capacitatea portantă; certificatul de urbanism nr. 825 din 53 din 28 februarie 2007 emis de Primăria Sectorului 1 Bucureşti menţionează la capitolul „Regimul tehnic” că „este necesar ca deţinătorii spaţiilor din str. A. (…) nr. 19-21 să iniţieze de îndată consultarea unui expert tehnic atestat, măsuri de punere în siguranţă a imobilului, realizarea lucrărilor de intervenţie impuse prin reglementări legale, precum şi măsurile ce se impun în vederea evitării accidentelor, a prăbuşirii imobilului şi pentru evitarea de pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti”.
In cazul unui imobil cu o vulnerabilitate mare la cutremur sunt aplicabile anumite proceduri speciale, reglementate, în principal, de O.G. nr. 20/1994, republicată, privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente şi de Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii.
Aceste acte normative stabilesc obligaţii atât în sarcina autorităţilor publice, cât şi a persoanelor fizice sau juridice, sau administratori ai construcţiilor supuse unui risc seismic superior, aşa cum este în cazul de faţă, imobilul din str. A. (…) nr. 19-21, Sector 1. Astfel cum se menţionează în art. 1 din O.G. nr. 20/1994, republicată: „Reducerea riscului seismic al construcţiilor constituie o acţiune complexă, de interes naţional, în contextul atenuării efectelor unui potenţial dezastru provocat de cutremure şi cuprinde măsuri de intervenţie la construcţiile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acţiuni seismice”.
Pentru punerea în aplicare a măsurilor ce reprezintă obligaţii stabilite strict în sarcina autorităţii publice, respectiv cele menţionate la art. 4 şi art. 5 din actul normativ citat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a emis adresa nr. 28836/HII din 23 august 2007, prin care se solicită, printre alte autorităţi, Primarului Sectorului 1 Bucureşti să ia măsurile legale pentru: emiterea în regim de urgenţă a autorizaţiei de construire potrivit art. 7 alin. (10) din Legea nr. 50/1991, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către organele cu atribuţii de control ale autorităţilor administraţiei publice locale, potrivit art. 21 alin. (4) din O.G. nr. 20/1994, suspendarea autorizaţiilor de funcţionare a activităţilor comerciale şi non-profit în spaţiile existente din clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol de prăbuşire, potrivit competenţelor atribuite prin art. 68 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
Din actele depuse la dosar nu rezultă că autorităţile executive sau deliberative ale pârâtului au luat măsuri de sistare a activităţii comerciale din spaţiile supuse riscului de prăbuşire, susţinerile reclamantei nefiind infirmate prin niciun mijloc de probă, dimpotrivă, din actele depuse la dosar rezultă că se continuă activitatea comercială în imobilul menţionat, cu menţiunea că nu este vorba de imobilul din V. (…), nr. 48 -50 şi cu precizarea că instanţa nu are în vedere strict operaţiunea de suspendare a înscrisurilor-autorizaţii, cu alte cuvinte,
lipsirea mecanică de valabilitate a acestor înscrisuri, şi nici de menţionare a faptului că nu îşi mai produc efectele autorizaţiile emise în baza O.G. nr. 99/2000, ci luarea măsurilor concrete de suspendare a activităţii în imobil, obligaţie pe care autorităţile Sectorului 1 Bucureşti nu au îndeplinit-o.
Faţă de faptul că, prin adresa menţionată, nr. 28836/HI din 23 august 2007 a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor se punea în vedere pârâtului că prevederile O.G. nr. 20/1994 îl obligau la luarea măsurilor necesare în vederea punerii la adăpost a populaţiei împotriva riscului seismic, inacţiunea pârâtului în vederea îndeplinii acestor obligaţii a fost interpretată de către instanţă ca fiind un refuz nejustificat de efectuare a unei operaţiuni administrative şi, având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza finală, instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la luarea tuturor măsurilor legale solicitate prin adresa menţionată, în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 20/1994.
Trebuie precizat că obligaţia pârâtului priveşte luarea tuturor măsurilor privind sistarea activităţii comerciale în imobil, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 4 şi 5 din O.G. nr. 20/1994, desfăşurarea activităţilor de expertizare, proiectare sau de execuţie a lucrărilor de consolidare a clădirilor sau a altor asemenea lucrări, mergând până la sesizarea instanţelor de judecată în vederea restrângerii folosinţei încăperilor din imobilul menţionat sau evacuarea în totalitate a acestora, solicitări pe care pârâta nu le-a făcut, prevederile legale menţionând operaţiuni distincte atât în sarcina organelor deliberative ale unităţii administrativ-teritoriale, respectiv consiliul local, cât şi a organelor executive – primarul.
Două precizări sunt necesare, faţă de două critici exprimate în întâmpinarea pârâtei SC E.C. SRL: (1) instanţa nu dispune sistarea activităţii din imobil, pentru că această măsură se poate dispune faţă de persoanele ce îşi desfăşoară activitatea în clădirile de la nr. 19, respectiv 21, numai de către autoritatea administrativă, în cazul neexe-cutării de către aceasta a obligaţiei fixate existând posibilitatea controlului instanţei prin intermediul instituţiei reglementate de art. 24-25 din Legea nr. 554/2004; (2) prin această acţiune, ca şi prin altele intentate tot faţă de aceleaşi pârâte, reclamanta nu urmăreşte eliminarea riscului de pierderi omeneşti sau de punere în siguranţă a cetăţenilor, ci doar scopuri mercantile, „eliminarea” celorlalţi proprietari ai imobilului în vederea obţinerii demolării imobilului, aspecte ce nu fac
obiectul sesizării prezentei instanţe, care nu poate dispune vreo măsură în legătură cu acestea.
Faţă de probele administrate în cauză, ce confirmă riscul seismic şi atitudinea pasivă a autorităţii, nu se poate desprinde concluzia fraudării legii de către reclamantă, adică folosirea prevederilor legale în vederea atingerii unor scopuri cel puţin imorale, dacă nu ilicite; însă, nu trebuie uitat că, potrivit actelor prezentate în chiar cauza de faţă, pârâtele au o cotă-parte a dreptului de proprietate asupra imobilului, iar, pe de altă parte, o punere în aplicare a legii cu bună credinţă din partea autorităţilor administrative presupune şi luarea în considerare a poziţionării imobilului într-o zonă protejată, a faptului că, aşa cum s-a arătat, imobilul prezintă importanţă în ceea ce priveşte istoria Bucu-reştiului, iar o intervenţie în vederea eliminării riscului seismic nu presupune luarea ca primă măsură a demolării construcţiei, ci exper-tizarea şi, în funcţie de aceasta, măsura adecvată pentru protejarea vieţilor omeneşti şi a valorilor din patrimoniul arhitectonic municipal.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat recurs SC M. SRL, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, prin Primarul Sectorului 1 şi SC E.C. SRL.
1) In recursul formulat, SC M. SRL a invocat ca motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, iar pe fond respingerea cererii de obligare a pârâtului Sector 1 al Municipiului Bucureşti, prin autorităţile administrative locale, la luarea măsurilor legale pentru încetarea în totalitate a activităţilor comerciale din imo-
bilul situat în Bucureşti, A. (…). In argumentarea recursului s-a susţinut în esenţă că dispoziţiile O.G. nr. 20/1994 nu instituie niciun fel de competenţă în sarcina pârâtului Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, astfel încât refuzul de a efectua anumite operaţiuni administrative, în vederea punerii la adăpost a populaţiei de riscul seismic, este justificat.
2) Autoritatea publică recurentă – Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, prin Primarul Sectorului 1, deşi nu a invocat niciun motiv de recurs pentru care a înţeles să critice hotărârea atacată doar generic, a invocat art. 299 şi urm. C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată. Recurentul a arătat, în esenţă, că în imobilul din A. (…) nu îşi desfaşoară activitatea nicio societate comercială, reclamanta fiind singura ce a activat la această adresă până la oprirea funcţionării hotelului. în consecinţă, instanţa de fond a admis cererea reclamantei în abstract, fară a ţine cont de situaţia reală,
caz în care este imposibil să aducă la îndeplinire obligaţia stabilită prin sentinţa atacată.
3) Recurenta SC E.C. SRL a invocat ca motiv de recurs prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii
formulate de reclamantă. In dezvoltarea motivelor, recurenta a argumentat că instanţa a încălcat limitele învestirii sale prin crcarea unui petit al cererii reclamantei, introdusă şi precizată ulterior, petit pe care reclamanta nu l-a formulat, şi anume aşa-zisa cerere de obligare a pârâtei Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti de a lua toate măsurile prin organele sale deliberative sau executive, pentru încetarea în totalitate a activităţilor comerciale în imobilul din A (…).
O altă critică, nesubsumată unui motiv de recurs, s-a referit la „caracterul nelegal şi nefondat al considerentelor privitoare la încadrarea imobilului în clasa I de risc seismic, precum şi la aplicarea şi consecinţele aplicării O.G. nr. 24/1994”, instanţa ignorând o probă esenţială depusă de recurentă, respectiv raportul de expertiză extrajudiciară depus ce face trimitere şi ţine cont de anexa la H.G. nr. 286 din
12 martie 2008. In fine, s-a mai susţinut şi că instanţa de fond a analizat greşit actul normativ în baza căruia a dispus măsura criticată, O.G. nr. 24/1994, întrucât în conformitate cu art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 20/1994, competenţa de a notifica proprietarii sau administratorii imobilelor indicate la art. 2 alin. (1) revine în mod exclusiv Primarului General al Municipiului Bucureşti, or, în speţă, până în prezent, nu s-a primit o astfel de notificare în legătură cu obligaţia de a expertiza tehnic structura de rezistenţă a clădirii. Totodată, s-a mai arătat că nu Sectorul 1 este competent să ia măsuri privind aplicarea O.G. nr. 24/1994, ci Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi că reclamanta nu doreşte efectuarea lucrărilor de consolidare a imobilului, ci demolarea şi desfiinţarea lui.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de prevederile legale, Curtea constată că judecătorul fondului a făcut o corectă şi judicioasă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, situaţie în care, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, recursurile vor fi respinse ca atare.
Astfel, din actele dosarului, rezultă că litigiul din cauza de faţă priveşte imobilul situat în A. (..), imobil construit în 1921, cu regim de înălţime S+P+5E şi al cărui proprietar în cotă majoritară este intimata-
reclamantă SC M.I. SRL. In acest imobil îşi are sediul social intimata-
reclamată SC M.I. SRL şi recurenta-pârâtă SC E.C. SRL, aceasta din urmă desfăşurând, la fel ca recurenta-pârâtă SC M. SRL şi intimata-pârâtă SC P.V.P. SRL, activităţi comerciale.
Curtea mai reţine că, potrivit art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 20/1997 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată în 2007: „Coordonarea din punct de vedere tehnic a activităţii în domeniul reducerii riscului seismic al construcţiilor existente se realizează de către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor prin: (a) organizarea elaborării, avizarea şi aprobarea reglementărilor tehnice în domeniul protecţiei antiseismice; (b) avizarea din punct de vedere tehnic a soluţiilor de intervenţie pentru construcţiile de importanţă vitală pentru societate, a căror funcţionalitate, în timpul cutremurului şi imediat după cutremur, trebuie să fie asigurată integral (…)”, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol: „Inspectoratul de Stat în Construcţii – I.S.C., din subordinea Guvernului şi în coordonarea Cancelariei Primului Ministru, prin inspectoratele teritoriale în construcţii din subordinea acestuia, vor aviza din punct de vedere tehnic listele cuprinzând priorităţile pe categorii de construcţii privind expertizarea tehnică, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente”. Or, din înscrisurile existente la dosarul cauzei ce vor fi menţionate în continuare, rezultă că imobilul în discuţie se află din punct de vedere tehnic în următoarea stare:
Astfel, prin adresa nr. 427 din 8 septembrie 2006, Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti menţiona că imobilul din A. (..) este încadrat la clasa I de risc seismic, iar potrivit adresei nr. 7724 din 19 martie 2008, Prefectura Municipiului Bucureşti preciza că imobilul în discuţie este încadrat în clasa I de risc seismic şi există riscul de prăbuşire a imobilului. Mai mult decât atât, prin adresa nr. 87927 din 30 noiembrie 2006, M.A.I. – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă preciza că: „Vă recomandăm să luaţi cât mai urgent măsurile ce se impun pentru punerea în siguranţă a imobilului, atenţionându-vă că rămâneţi direct răspunzători asupra consecinţelor ce pot apărea, respectiv pagube materiale, vătămări corporale sau chiar pierderi de vieţi omeneşti”. Chiar şi în certificatul de urbanism nr. 825/53 din 28 februarie 2007, emis de recurenta-pârâtă Primăria Sector 1 Bucureşti, se arăta că „deţinătorii spaţiilor din A. (…) să iniţieze de îndată consultarea unui expert tehnic atestat, măsuri de punere în siguranţă a imobilelor, realizarea lucrărilor de intervenţie impuse prin reglementări
legale, precum şi măsurile ce se impun în vederea evitării accidentelor, a prăbuşirii imobilului şi pentru evitarea pagubelor materiale sau pierderi de vieţi omeneşti”.
Având în vedere această situaţie, în data de 23 august 2007, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor emite adresa nr. 28836/HI din 23 august 2007, prin care solicită autorităţilor administraţiei publice locale, deci inclusiv recurcntei-pârâte Primăria Sector 1 Bucureşti, prin primar, să ia măsurile legale pentru emiterea în regim de urgenţă a autorizaţiei de construire potrivit art. 7 alin. (10) din Legea nr. 50/1991, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către organele cu atribuţii de control ale autorităţii administraţiei publice locale, potrivit art. 21 alin. (4) din O.G. nr. 20/1994, suspendarea autorizaţiilor de funcţionare a activităţilor comerciale şi nonprofit în spaţiile existente din clădirile încadrate prin raportul de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol de prăbuşire, potrivit competenţelor atribuite prin art. 68 din Legea nr. 215/2001.
Cum autoritatea publică recurentă Primăria Sector 1 Bucureşti, prin primar, a refuzat în mod justificat să pună în aplicare măsurile dispuse de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor -forul coordonator – potrivit legii mai sus citate, instanţa a admis acţiunea reclamantei-intimate – SC M.I. SRL – astfel cum a fost formulată şi precizată şi a obligat-o pe aceasta la luarea măsurilor în conformitate cu prevederile legale şi competenţele sale. Că este aşa, rezultă din conduita ulterioară a recurentei-pârâte Primăria Sector 1 Bucureşti, prin primar, care, după pronunţarea sentinţei recurate din 20 februarie 2009 şi înainte de soluţionarea prezentului recurs, înţelegând gravitatea situaţiei şi obligaţiile ce îi revin în conformitate cu prevederile legale, la data de 14 octombrie 2009 a eliberat în regim de urgenţă certificatul de urbanism nr. 2973/168/A, în condiţiile art. 7 alin. (16) din Legea nr. 50/1991, modificată, aşa cum se solicitase iniţial şi prin adresa nr. 28836/HI din 23 august 2007 de către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi a cărei punere în aplicare, în mod nejustificat, fusese refuzată.
Mai mult decât atât, în data de 19 martie 2010, Primăria Municipiului Bucureşti, prin autorizaţia de construire nr. 33/88857 din 19 martie 2010, autorizează executarea lucrărilor de construire în regim de urgenţă pentru lucrări de punere în siguranţă a construcţiei, conform cererii adresate de intimata-reclamantă SC M.I. SRL la imobilul din str. A. (…) nr. 19-21. Totodată, prin procesul-verbal de control
nr. 1282 din 13 aprilie 2010, Inspectoratul de Stat în Construcţii, la capitolul „Măsuri”, menţionează: „Având în vedere riscul ridicat de prăbuşire a clădirii, risc consemnat în toate expertizele întocmite până la această dată şi având în vedere existenţa autorizaţiei de construire emisă în regim de urgenţă, se dispune începerea lucrărilor prevăzute în aceasta, în maxim 30 de zile de la data încheierii prezentului act de control, respectiv 12 mai 2010”. Prin urmare, pentru considerentele mai sus expuse, Curtea a respins în totalitate criticile formulate de recurente ca fiind total nefondate şi în contradicţie cu prevederile legale, care trebuie interpretate coroborat, în raport de toate actele normative incidente în cauză, iar nu extrase din context doar pentru a încerca să se „argumenteze juridic” susţinerile făcute în motivele de recurs.
Astfel, este adevărat că, în raport de O.G. nr. 20/1994, republicată în 2007, măsurile care se iau şi programele ce se desfaşoară ţin, printre alte autorităţi, şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi de Primarul General al Municipiului Bucureşti, însă acestea nu pot fi luate independent de primăriile de sector, ci în colaborare şi în interacţiune cu acestea, în raport, fireşte, de competenţele stabilite atât prin această lege, cât şi prin alte legi, precum Legea nr. 50/1991, Legea nr. 215/2001 etc., pentru fiecare autoritate în parte. Astfel, după cum s-a văzut şi în cauza de faţă, pentru eliberarea în regim de urgenţă a autorizaţiei de construire nr. 33/888857 din 19 martie 2010 de către Primăria Municipiului Bucureşti, a fost nevoie de eliberarea certificatului de urbanism nr. 2973/168 din 14 octombrie 2009 emis de Primăria Sectorului 1 Bucureşti. Pe de altă parte, susţinerea autorităţii publice recurente, potrivit căreia la adresa menţionată – A. (…) – nu îşi desfaşoară activitatea nicio societate comercială, este contrazisă chiar de adresa sa nr. 70 din 21 aprilie 2008, prin care aducea la cunoştinţă că Poliţia comunitară a Sectorului 1 a somat cele trei – SC M. SRL, SC P.V.P. SRL şi SC E.C. SRL să-şi înceteze activitatea comercială în termen de 30 de zile, întrucât folosirea în continuare a clădirii prezintă pericol de pierderi de vieţi omeneşti.
Nici critica referitoare la plus petita acordată de prima instanţă prin hotărârea pronunţată nu poate fi primită, câtă vreme reclamanta, atât în cererea iniţială, cât şi în precizarea/completarea de fapt a acţiunii, a solicitat să dispună „obligarea Municipiului Bucureşti, Primăria Sector 1 la luarea măsurilor legale în vederea încetării tuturor activităţilor comerciale în imobilul din A. (..)”, situaţie în care şi acest motiv a fost respins ca atare.
In fine, referitor la susţinerea recurentei-pârâte SC E.C. SRL, potrivit căreia intimata-reclamantă nu doreşte de fapt efectuarea lucrărilor de consolidare a imobilului, ci demolarea şi desfiinţarea acestuia, Curtea constată că, potrivit ultimului certificat de urbanism şi autorizaţiei de construire emise de autorităţi privind acest imobil, se vizează consolidarea clădirii prin lucrări de punere în siguranţă a clădirii în regim de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (16) din Legea nr. 50/1991, modificată, iar nu demolarea acesteia.
Astfel fiind, pentru considerentele mai sus expuse, Curtea, în conformitatea cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins ca atare recursurile formulate şi a menţinut ca legală şi temeinică hotărârea pronunţată de prima instanţă.
