Legea nr. 554/2004, art. 14
Suspendarea autorizaţiei de construire în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se impune, în considerarea prevalenţei interesului privat al reclamantului de a obţine o sistare temporară a lucrărilor de construcţii până la verificarea legalităţii actului administrativ, faţă de interesul public astfel cum este materializat în actul administrativ atacat.
C.A. Bucureşti, s. a VIII a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1652 din 18 iunie 2009, nepublicată
Prin încheierea civilă pronunţată la data de 4 februarie 2009 de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a de administrativ
şi fiscal, a fost admisă cererea promovată de către reclamantul C.F. în contradictoriu cu pârâţii S.M. şi Primăria Sectorului 2 Bucureşti, având ca obiect suspendarea executării autorizaţiei de construire nr. 1310/12Z din 6 octombrie 2008 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că prin autorizaţia de construire atacată s-a încuviinţat edificarea unui imobil cu regim de înălţime mai mare decât cel prevăzut în Planul Urbanistic Zonal, invocându-se întocmirea şi aprobarea unui Plan Urbanistic de Detaliu prin care s-au admis derogări de la acest indicator tehnic, plan a cărui legalitate este contestată de reclamant. Cum, în speţă, unul din motivele de nulitate invocate de către reclamant îl reprezintă tocmai depăşirea regimului legal de înălţime şi cum prin continuarea edificării construcţiei acest regim ar fi atins, având drept consecinţă faptul că operaţiunea de desfiinţare a etajelor superioare va deveni foarte dificilă şi costisitoare în eventualitatea teoretică a anulării autorizaţiei, instanţa de fond a dispus suspendarea executării, apreciind că în acest fel sunt prezervate interesele ambelor părţi.
împotriva acestei încheieri interlocutorii au declarat recurs pârâta S.M. şi Primarul Sectorului 2 Bucureşti.
Recurenta-pârâtă S.M. a solicitat modificarea în tot a încheierii, în sensul respingerii cererii de suspendare formulate, apreciind că încheierea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, criticând soluţia instanţei de fond, în esenţă, pentru că nu a verificat întrunirea celor două condiţii cumulative referitoare la un caz bine justificat şi Ia „paguba iminentă”, care nu au fost dovedite, instanţa reţinând în mod incorect că reclamantul ar fi atacat legalitatea Planului Urbanistic de Detaliu. Recurenta-pârâtă arată că măsura suspendării este abuzivă şi îi produce grave prejudicii. în drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 299 şi urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 şi art. 309 C. proc. civ.
Recurentul Primarul Sectorului 2 Bucureşti a solicitat modificarea în tot a încheierii, în sensul respingerii cererii de suspendare formulate, apreciind că prima instanţă nu a avut o atitudine obiectivă raportată la dispoziţiile legale în materie, neanalizând cele două condiţii impuse pentru suspendarea efectelor actului administrativ, în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada că prin emiterea autorizaţiei de construire s-ar fi produs un prejudiciu în sensul reglementat de lege, prejudiciu ce nu ar putea fi înlăturat decât prin suspendarea actului
administrativ. In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 14 alin. (4) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ.
Reclamantul-intimat C.F. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor vădit nefondate şi menţinerea încheierii ca legale şi temeinice. în esenţă, acesta a susţinut că cele două condiţii referitoare la cazul justificat şi paguba iminentă sunt întrunite, fiind generate de punerea în a actului administrativ suspendat şi din prisma gravelor deficienţe şi erori de ordin tehnic, procedural şi legal pe care conţinutul autorizaţiei de construire şi anexele le relevă, precum lipsa unui plan de fundare ştampilat „spre neschimbare”, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 50/1990; de asemenea, nu se regăsesc avizele pentru utilităţi, avizul Apa Nova vizând o construcţie total diferită de cea autorizată, cu regim de înălţime P+l şi nu P+3+4Er; omisiunea de a fi specificată expres suprafaţa de teren, aria construită şi aria desfăşurată a proiectului şi lipsa din cuprinsul proiectului anexat a planului de situaţie pe suport topografic, ştampilat de O.C.; de asemenea, lipseşte acordul vecinilor, deşi este autorizată o clădire de locuit cu regim de înălţime P+3+4Er amplasat grupat pe calcanul proprietăţii intimatului, impus de lit. A, subpet. 2.5.6. din Anexa 1 a Legii nr. 50/1990 şi de art. 599 C. civ.; se nesocotesc drepturile de servitute prevăzute de Codul civil – de vedere, de picătură a streşinii, precum şi dreptul la însorire, astfel cum este reglementat de Ordinul nr. 536/1997; se încalcă abuziv prevederile legale în vigoare privind Planul Urbanistic Zonal al Sectorului 2 Bucureşti, precum şi cele ale Regulamentului General de Urbanism nr. 525/1996, aspecte reţinute în concluziile expertizei tehnice extrajudiciare întocmite de către expert S.D. Apreciază că prin continuarea lucrărilor de construcţii în condiţiile tehnice actuale reglementate de autorizaţia de construire nr. 1310/127 din 6 octombrie 2008 i s-ar leza în mod direct, ireversibil şi ireparabil drepturile recunoscute de lege şi i s-ar genera în aceeaşi măsură pagube iminente, întrucât în eventualitatea anulării autorizaţiei, desfiinţarea etajelor superioare construcţiei ar fi dificilă, îndelungată, complexă şi în aceeaşi măsură costisitoare, aceste operaţiuni putând avea consecinţe nefaste şi asupra imobilului deţinut de intimat (degradare fundaţie, slăbire structură de rezistenţă, distrugere faţade imobil, acoperiş etc.).
Pentru termenul din data de 21 mai 2009, recurenta S.M. a invocat excepţia nulităţii încheierii pronunţate la data de 4 februarie 2009 de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. (…), pe motiv că această încheiere s-a pronunţat în contradictoriu cu Primăria Sectorului 2, Bucureşti, care nu are nicio legitimitate procesual pasivă în cauza de faţă, fiind terţ faţă de obiectul cauzei şi în lipsa citării emitentului actului, Primarul Sectorului 2 Bucu
reşti, nulitate întemeiată pe dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi apreciată ca fiind de ordine publică, putând fi invocată, conform dispoziţiilor art. 108 C. proc. civ., în orice stare a pricinii. încheierea a fost astfel pronunţată fară citarea emitentului actului a cărui suspendare s-a dispus.
In şedinţa publică din data de 21 mai 2009, recurentul Primarul Sectorului 2 Bucureşti a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale şi a lipsei calităţii procesuale pasive a autorităţii pe care o reprezintă, fară a le motiva, excepţiile fiind însuşite şi susţinute în scris de către recurenta-pârâtă S.M., pentru aceleaşi motive pentru care a fost invocată excepţia nulităţii încheierii pronunţată la data de 4 februarie 2009 de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, în şedinţa publică de astăzi, 18 iunie 2009, inti-matul-reclamant C.F. a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului de către recurentul Primarul Sectorului 2 Bucureşti, precum şi excepţia nulităţii recursului promovat de către recurenta-pârâtă S.M. pentru nemotivarea acestuia în termenul de declarare a recursului, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 14 pct. 4 din Legea nr. 554/2004, încheierea atacată este şi poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Analizând cu prioritate excepţiile procedurale invocate, conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
In ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării recursului de către recurentul Primarul Sectorului 2 Bucureşti, precum şi excepţia nulităţii recursului promovat de către recurenta-pârâtă S.M. pentru nemotivarea acestuia în termenul de declarare a recursului, având în vedere dispoziţiile art. 14 pct. 4 din Legea nr. 554/2004, fiind excepţii ce ţin de legala învestire a instanţei de recurs sau care ar face de prisos cercetarea motivelor de recurs, şi având acelaşi argument juridic, Curtea le-a respins cu aceeaşi argumentare, referitoare la eroarea inti-matului-reclamant în ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul pentru declararea căii de atac a recursului.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 21 din Legea nr. 262/2007, în vigoare începând cu data de 2 august 2007, dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător, iar art. 14 alin. (4), astfel cum a fost modificat prin acelaşi act normativ, pct. 20, prevede că: „Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în
termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare”.
Cum situaţia-premisă a momentului de la care curge termenul de recurs avută în vedere de către intimatul-reclamant este eronată, verificând dovezile de comunicare trimise de către Tribunalul Bucureşti, Curtea constată că, raportat la data comunicării încheierii recurate, 13 februarie 2009 pentru ambii recurenţi, data formulării recursului de către recurentul Primarul Sectorului 2 Bucureşti, 19 februarie 2009, şi a motivării recursului de către recurenta-pârâtă S.M., 18 februarie 2009, se situează în interiorul termenului, calculat pe zile libere, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ., în ceea ce priveşte recursul Primarului Sectorului 2 Bucureşti, depus la O.P. Bucureşti 10.
Faţă de aceste considerente, excepţiile tardivităţii formulării recursului de către recurentul Primarul Sectorului 2 Bucureşti, precum şi excepţia nulităţii recursului promovat de către recurenta-pârâtă S.M. pentru nemotivarea acestuia în termenul de declarare a recursului au fost respinse ca neîntemeiate.
în ceea ce priveşte nulitatea încheierii recurate, invocată pe cale de excepţie procesuală de către recurenta-pârâtă S.M. direct în recurs, Curtea a reţinut, pe de o parte, că motivele de fapt care stau la baza invocării acesteia se încadrează, din punct de vedere formal, în motivele de recurs reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate ca motive de recurs, iar pe de altă parte, că excepţia procesuală vizează motive de nulitate relativă virtuală, sancţiunea nulităţii nefiind expres prevăzută nici pentru judecarea unei cauze în contradictoriu cu o parte lipsită de capacitate procesuală civilă, nici pentru soluţionarea acesteia în contradictoriu cu altă persoană decât titularul de drepturi şi obligaţii ce figurează în raportul juridic dedus judecăţii, altele fiind sancţiunile procesuale ce pot interveni în asemenea situaţii (lipsa caracterului executoriu faţă de persoana lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, respectiv lipsa opozabilităţii faţă de titular).
Astfel, susţinerile recurentei-pârâte referitoare la caracterul de ordine publică al excepţiei sunt total nefondate, aceasta însăşi invocând, ca temei de drept, dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care are în vedere nulităţile relative şi doar instituie o prezumţie de existenţă a unei vătămări în situaţia nulităţilor relative exprese. Chiar şi în aceste condiţii, tuturor nulităţilor relative le sunt aplicabile dispoziţiile art. 108 alin. (2) şi (3), referitoare la dreptul de a invoca nerespectarea
formelor de procedură numai de către partea interesată (în cauză Primarul Sectorului 2 Bucureşti şi Primăria Sectorului 2) şi termenul în care se poate invoca – până la prima zi de înfăţişare ce a urmat nere-gularităţii şi înainte de a pune concluzii în fond. Cum recurenta-pârâtă a fost reprezentată în faţa instanţei de fond la toate termenele de judecată, inclusiv la termenul pronunţării încheierii recurate, când a pus concluzii pe fondul cauzei, aceasta este decăzută din dreptul de a mai invoca vreo vătămare a intereselor sale, în ceea ce priveşte interesele celorlalte părţi sau persoane neavând calitate procesuală să o facă.
Pentru aceste considerente, deliberând asupra mijlocului de apărare formulat de către recurentă pe cale de excepţie, Curtea l-a respins ca neîntemeiat.
Analizând excepţiile lipsei capacităţii procesuale şi a lipsei calităţii procesuale pasive a autorităţii pe care o reprezintă, ridicate de către recurentul Primarul Sectorului 2 Bucureşti, excepţii nemotivate, Curtea are în vedere, pe de o parte, faptul că excepţiile nu vizează faza procesuală a recursului, ci a soluţionării fondului, putându-se constitui doar în motive de recurs, iar pe de altă parte, faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de Primarul General al Municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor Municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor pentru executarea lucrărilor definite la art. 3”, astfel încât recurentul are capacitate procesuală de drept administrativ în raportul juridic dedus judecăţii, precum şi calitate procesuală în cadrul acestui litigiu. Faptul că în citaţiile emise de către instanţa de fond şi în cuprinsul încheierii recurate figurează ca parte Primăria Sectorului 2 Bucureşti, care este „o structură funcţională cu activitate permanentă, compusă din „primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului”, având ca atribuţii să ducă „la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului”, „soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale”, nu sunt de natură să producă vreo vătămare recurentului, care face parte din structura funcţională citată, în special în condiţiile în care a fost reprezentat în faţa instanţei de fond, potrivit delegaţiei de reprezentare din dosarul de fond, semnată personal de recurentul Primarul Sectorului 2 Bucureşti, dreptul de reprezentare fiind, de asemenea, dat de către recurent personal. Potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (4) C. proc. civ., recurentul nu-şi poate invoca propria culpă în nesemnalarea inadvertenţei de natură procesuală şi săvârşeşte un abuz de drept procesual invocând lipsa propriei capacităţi procesuale într-un litigiu ce vizează un act administrativ pe care el însuşi l-a emis, în exercitarea atribuţiilor legale.
Pentru toate aceste motive, Curtea a respins şi aceste excepţii ca neîntemeiate.
Analizând actcle şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea a apreciat că recursurile declarate sunt nefondate, respingându-le şi menţinând încheierea recurată ca fiind legală şi temeinică.
In ceea ce priveşte aspectele de ordin procedural invocate de către recurenţi pe cale de excepţii, referitoare la lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, în contradictoriu cu care s-a pronunţat încheierea recurată, şi la necitarea emitentului actului contestat, pentru argumentele reţinute la analizarea excepţiilor, privind asigurarea şi realizarea dreptului la apărare al emitentului actului, Primarul Sectorului 2 Bucureşti, prin prezenţa acestuia la întreaga etapă a judecăţii în fond a cauzei, prin reprezentant, prin formularea întâmpinării, punerea concluziilor pe fondul cererii de suspendare şi exercitarea căii de atac a recursului, Curtea apreciază că motivele de recurs nu sunt întemeiate, fiind atinsă finalitatea formelor de procedură referitoare la citarea părţilor raportului juridic dedus judecăţii şi a emitentului actului administrativ atacat.
Astfel, dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), însă nulitatea la care se face referire este o nulitate relativă, care determină anularea actului numai în măsura în care produce o vătămare părţii care nu poate fi înlăturată într-un alt mod, or, în cauză, Primarul Sectorului 2 Bucureşti nu a suferit nicio vătămare, fiindu-i asigurate drepturile procesuale, iar citarea Primăriei Sectorului 2 Bucureşti nu este de natură a produce vreo vătămare vreuneia dintre părţi. Părţile pierd din vedere principiile exercitării drepturilor procesuale cu bună credinţă şi ale interpretării şi aplicării normelor de drept procesual şi material în sensul finalităţii pentru care au fost edictate şi nu într-un sens formal, abstract, care să tindă doar la tergiversări nejustificate.
In privinţa fondului celor două recursuri, care, în esenţă, vizează aceleaşi aspecte referitoare la neîntrunirea cerinţelor prevăzute cumulativ pentru suspendarea executării actului administrativ, Curtea a avut în vedere următoarele:
Pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, în speţă, a autorizaţiei de construire nr. 1310/12Z7 din 6 octombrie 2008, emisă de către recurentul Primarul Sectorului 2 Bucureşti în favoarea recurentei-pârâte S.M., în baza căreia efectuează cea din urmă pârâtă lucrări de construcţii, era necesară, în mod exclusiv, cercetarea coexistenţei celor două condiţii cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv un caz bine justificat care să impună suspendarea efectelor actului administrativ şi prevenirea unei pagube iminente, astfel cum aceste sintagme sunt definite în art. 2 din Legea nr. 554/2004, introduse prin Legea nr. 262/2007, respectiv existenţa unor „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” şi „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Astfel, analizând motivele invocate de către reclamant, Curtea a constatat că acesta invocă aspecte referitoare la starea de fapt, constând în afectarea structurii de rezistenţă a imobilului propriu, precum şi de drept, constând în nerespectarea regimului zonal de înălţime stabilit prin PUZ şi lipsa acordului vecinilor, care erau de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, prima instanţă neputând intra în cercetarea fondului cauzei pentru a verifica legalitatea derogărilor de la regimul zonal de înălţime sau existenţa unei situaţii de excepţie de la necesitatea acordului, întrucât aceste motive vizează legalitatea şi temeinicia actului atacat, atribut ce revine instanţei învestite cu cererea de anulare a acestui act. De asemenea, în mod corect s-a apreciat că prin executarea lucrărilor de construcţii şi depăşirea regimului de înălţime stabilit prin PUZ se prefigurează un prejudiciu material viitor pentru reclamantul-intimat, în situaţia anulării autorizaţiei, astfel încât în analiza proporţionalităţii situaţia de fapt dată justifică înfrângerea prezumţiilor de legalitate şi valabilitate ce determină caracterul executoriu al actului şi restrângerea dreptului de a construi al titularului acestuia.
Curtea a apreciat că în momentul de faţă primează interesul privat al intimatului-reclamant de a obţine o sistare temporară a lucrărilor de construcţii până la verificarea legalităţii actului administrativ, faţă de interesul public, astfel cum este el materializat în actul administrativ atacat.
Faţă de aceste considerente Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a respins recursurile ca nefondate.
