În motivarea contestaţiei se arată că contestatorii au formulat notificare în temeiul legii 10/2001 pentru restituirea imobilului situat în Sibiu, întrucât la momentul emigrării au fost obligaţi să renunţe la proprietatea lor, fără a primi vreo despăgubire. Prin dispoziţia atacată s-a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că imobilul nu se încadrează în categoria celor preluate abuziv. Având în vedere că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, restituirea trebuie făcută în natură.
Din probele administrate în cauză, respectiv copia dispoziţiei atacate, acte de stare civilă, copia cărţii funciare, copiile hotărârilor judecătoreşti, instanţa reţine următoarele:
Imobilul în litigiu a fost proprietatea lui M. H., n. A. şi A. G., care, potrivit actelor de stare civilă sunt antecesoarele contestatorilor. Imobilul a fost preluat de Statul Român în anul 1972 ca urmare a declaraţiilor de renunţare la proprietate. În temeiul legii 10/2001 contestatorii au formulat notificare la data de 12.11.2001, solicitând restituirea în natură a imobilului, notificare soluţionată abia prin Dispoziţia nr. 2710/2009 atacată în prezenta cauză, prin care s-a respins cererea de restituire în natură, cu motivarea că imobil nu se încadrează în categoria celor preluate abuziv.
Prin sentinţa civilă nr. 8978/1997 a Judecătoriei Sibiu, menţinută prin dec. civ. nr. 482/1998 a Tribunalului Sibiu şi prin dec. civ. nr. 1792/1998 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a respins acţiunea formulată de foştii pentru care s-a solicitat constatarea nulităţii încheierii de întabulare prin care s-a întabulat imobilul în favoarea statului, instanţa reţinând că declaraţiile de renunţare la dreptul de proprietate au fost întocmite în formă autentică, fiind preluat cu titlu valabil, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, că nu s-a dovedit exercitarea violenţei statului în obţinerea acestor declaraţii.
De asemenea, în cauza în care foştii proprietari au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de stat cu foştii chiriaşi, prin dec. civ. nr. 1987/2003 s-a menţinut sentinţa civilă nr.367/2003 a Judecătoriei Sibiu, prin care s-a respins acţiunea, cele două instanţe reţinând că imobilul a fost preluat în baza celor două declaraţii de renunţare la dreptul de proprietate, că legea 10/2001 prevede expres ce se înţelege prin imobile preluate abuziv, ori cel în litigiu nu a fost preluat abuziv, nu există nici o hotărâre judecătorească de anulare a i, mai mult, prin hotărârile judecătoreşti anterioare s-a reţinut că nu s-a dovedit cu nimic exercitarea violenţei statului, concluzia fiind că imobilul a fost preluat în baza unui titlul al statului perfect valabil.
Potrivit art. 1 din legea 10/2001 persoanele îndreptăţite au dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ori cu privire la imobilul în cauză s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că nu a fost preluat abuziv, că titlul statului este perfect valabil.
În aceste condiţii, dispoziţia atacată este legală şi temeinică, corect s-a constat că foştii proprietari nu sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, întrucât imobilul nu se încadrează în cele prev. de art. 1 şi 2 lit.c din legea 10/2001, nefiind preluat abuziv de Statul Român.
Faţă de aceste împrejurări instanţa a constatat că, contestaţia este neîntemeiată motiv pentru care a fost respinsă.