DIVORŢ. MOTIVE TEMEINICE.
Potrivit art.38 din Codul familiei, instanţa
judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când,
datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav
vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Trecerea unuia dintre soţi la un cult religios diferit decât
al celuilalt, nu poate constitui motiv temeinic de divorţ, dacă nu
conduce la deteriorarea relaţiilor de familie.
(Decizia civilă nr.2066/A-MF din 1
noiembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti).
Prin sentinţa civilă nr.636 din 26 mai 2004, Judecătoria Horezu a
admis în parte acţiunea reclamantului cu consecinţa desfacerii căsătoriei din
vina ambilor soţi şi a revenirii pârâtei la numele purtat anterior.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut de judecătorie că, în urmă cu mai
mulţi ani, pârâta a trecut la religia adventistă, generând discuţii între părţi care,
coroborate cu reproşurile pe care le făcea soţia în sensul că reclamantul avea
relaţii cu alte femei, au condus la despărţirea în fapt.
Sentinţa a fost apelată în termen legal de către pârâtă şi criticată
pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea că trecerea la o altă religie s-a
făcut în urmă cu 15 ani, iar convieţuirea cu reclamantul a continuat, din
relaţiile lor rezultând patru copii. Neînţelegerile dintre soţi sunt datorate
relaţiilor extraconjugale întreţinute de către reclamant cu alte femei, care în
ultima perioadă şi-a adus concubina în domiciliul comun, obligând-o pe
pârâtă să se mute la unul dintre fii.
Apelul a fost privit ca întemeiat şi admis ca atare potrivit
dispoziţiilor art.296 Cod procedură civilă, cu consecinţa schimbării în tot a
sentinţei, în sensul respingerii acţiunii de divorţ ca neîntemeiată şi a obligării
reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art.38 din Codul familiei, instanţa judecătorească poate
desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice,
raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai
este posibilă.
Trecerea unuia dintre soţi la un cult religios diferit decât al
celuilalt, nu poate constitui motiv temeinic de divorţ, dacă nu conduce la
deteriorarea relaţiilor de familie.
Unul din criteriile aprecierii asupra temeiniciei acestui motiv de
divorţ îl reprezintă şi durata de timp în care soţul a practicat cultul religios
diferit, respectiv 14-15 ani, fără ca prin modul de manifestare să cauzeze
contradicţii între soţi cu privire la convingerile lor religioase şi cu efect asupra
vieţii de familie, din căsătorie rezultând patru copii de a căror îngrijire şi
creştere s-a ocupat în mod corespunzător soţia.
Din probele administrate s-a reţinut că, vinovat de deteriorarea
relaţiilor de familie care a generat, de altfel, despărţirea soţilor în fapt, se face
reclamantul care obişnuia şi să o insulte pe pârâtă, iar în timpul convieţuirii, a
întreţinut relaţii intime cu diverse femei.
Prin urmare, conform dispoziţiilor art.38 din Codul familiei, culpa
exclusivă a reclamantului nu justifică prin ea însăşi pronunţarea divorţului,
neputându-şi invoca propria culpă în destrămarea relaţiilor de familie, atâta
timp cât pârâta nu are nici o culpă şi se opune desfacerii căsătoriei.