Inculpat plecat in străinătate. nelegala citare . casarea sentintei cu trimitere spre rejudecare la aceeasi instanţă


MATERIA PENAL

INCULPAT PLECAT IN STRĂINĂTATE. NELEGALA CITARE . CASAREA SENTINTEI CU

TRIMITERE SPRE REJUDECARE LA ACEEASI INSTANŢĂ

DOSAR NR. 909/324/2009

SENTINTA PENALĂ NR. 214/2009

Prin rechizitoriul parchetului de pe lângă judecătoria Tecuci nr. 1640/P/2008 a fost trimisă în

judecată  inculpata  H N pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie, prevăzută  de art. 305

alin.1  lit.c Cod penal, cu aplicarea  dispoziţiilor  art. 37  lit.a Cod penal.

S-au reţinut  următoarele :

La data de 01.11.2008, partea vătămată CI a sesizat organele de cercetare penală cu privire la

faptul că fosta sa soţie – inculpata  H N, nu a mai plătit, din luna februarie 2008, pensia de întreţinere

stabilită, în sarcina sa şi în favoarea minorelor C V-V în vârstă de 10 ani şi C A A vârstă de 8 ani, prin

sentinţa civilă nr.145/31.06.2006 a Judecătoriei Tecuci.

 Prin sentinţa civilă nr.145/31.06.2006, pronunţată de către Judecătoria Tecuci în dosarul civil

nr. 5312/2004 şi rămasă definitivă prin neapelare, s-a declarat desfăcută căsătoria dintre C I şi C N, din

vina pârâtei, s-a încuviinţat ca pârâta să revină la numele de „H”,s-au încredinţat reclamantului , spre

creştere şi educare, cei doi copii minori rezultaţi din căsătorie C V V şi C A A, şi a fost obligată pârâta

să plătească suma de 100 lei cu titlu de contribuţie de întreţinere în favoarea celor două minore, 60 lei

pentru minora C V V şi 40 lei pentru minora CA A, începând cu data de 30.11.2004 şi până la

majoratul acestora.

 Prin sentinţa penală nr. 1092/30.10.2006 a Judecătoriei Tecuci , definitivă prin decizia penală

nr.22/10.01.2007 a Tribunalului Galaţi, inculpata H N a fost condamnată la 1 an închisoare, cu

suspendarea condiţionată a executării pedepsei în temeiul art.81 şi 82 Cod penal, pentru săvârşirea

infracţiunii de abandon de familie prevăzută de art.305 al.1 lit.c Cod penal, reţinându-se că nu şi-a

îndeplinit, cu rea-credinţă, în perioada decembrie 2004-iunie 2006, obligaţia de întreţinere stabilită în

sarcina sa şi în favoarea minorelor C V V şi C A A prin sentinţa civilă nr.145/31.06.2006 de către

Judecătoria Tecuci.

 Ulterior, inculpata H N a mai fost trimisă în judecată tot pentru săvârşirea infracţiunii de

abandon de familie prevăzută de art.305 al.1 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal .

 Prin sentinţa penală nr.78/12.02.2008 Judecătoria Tecuci a dispus, în temeiul 11 pct.2 lit. a

C.p.p. raportat la art.10 lit.a C.p.p., achitarea inculpatei H N sub aspectul săvârşirii infracţiunii de

abandon de familie prevăzută de art.305 al.1 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

 Însă, prin decizia penală nr.427/05.11.2008 Tribunalul Galaţi a dispus casarea sentinţei penale

nr.78/12.02.2008  pronunţată de Judecătoria Tecuci şi, în rejudecare, condamnarea inculpatei H N sub

aspectul săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prevăzută de art.305 al.1 lit.c Cod penal, cu

aplicarea art.37 lit.a Cod penal la 1 an şi 2 luni închisoare.

 În temeiul art.83 Cod penal, instanţa a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării

pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei  H N, prin sentinţa penală nr.1092/30.10.2006 de către

Judecătoriei Tecuci, pe care a alăturat-o pedepsei pronunţate, urmând ca aceasta să execute pedeapsa

de 2 ani şi 2 luni închisoare.

 În baza art.304 al. 4 Cod penal, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării

pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 2 luni închisoare.

 Din luna februarie 2008 şi până în prezent, inculpata  HN  nu a mai achitat pensia de

întreţinere în favoarea minorelor C V V şi C A A, stabilită prin sentinţa civilă nr. 145/31.06.2006 a

Judecătoriei Tecuci.

 Deşi a fost citată în repetate rânduri de către organele de urmărire penală, inculpata H N nu s-a

prezentat în vederea audierii şi prezentării materialului de urmărire penală.

Din verificările efectuate de către organele de cercetare penală rezultă că inculpata H N nu este

decedată, nu se află încarcerată, iar din declaraţiile mamei sale , martorul H M,  rezultă că inculpata

este plecată din ţară din luna august 2007 la muncă, cel mai probabil în Italia, fără însă a putea preciza

adresa la care şi-a stabilit reşedinţa în străinătate.

Cu toate că inculpata H N nu a fost audiată în prezenta cauză, totuşi reau-credinţă a acesteia este

dovedită având în vedere că aceasta are capacitate de muncă, realizează venituri din muncă, fiind

plecată din ţară la muncă, cel mai probabil în Italia.

 Totodată, mai trebuie menţionat faptul că suma la care inculpata H N este obligată a o plăti

copiilor săi minori este modică în raport de necesităţile unor copii în creştere, fiind în cuantum total de

100 lei.

 De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că inculpata H N a arătat o lipsă totală de interes

faţă dezvoltarea fizică,intelectuală şi morală a copiilor săi minori, în vârstă de 10, respectiv 8 ani, fapt

demonstrat şi de cele două condamnări susmenţionate, condamnări ce indică perseverenţa infracţională

a inculpatei.

 De altfel, inculpata H N, prin atitudinea sa constantă de a se sustrage de la îndeplinirea

obligaţiei de întreţinere faţă de fiicele sale minore, a adus atingere principiului interesului superior al

copilului care, conform art.2 al.2 şi 3 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea

drepturilor copilului, este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor

copilului şi prevalează în toate demersurile şi deciziile ce privesc copiii.

 Se mai impune a fi menţionat faptul că, potrivit atr.5 şi 6 din Legea nr.272/2004, răspunderea

pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având

obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seamă cu

prioritate de interesul superior al acestuia, iar respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizată

şi prin asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului.

 Prin urmare, inculpata H N nu numai că nu a plătit, cu rea-credinţă, mai mult de două luni,

pensia de întreţinere, la care a fost obligată prin hotărâre judecătorească în favoarea copiilor săi minori,

dar a şi pus în pericol, prin consecvenţa sa infracţională, normala dezvoltare a copiilor săi.

 Au fost administrate următoarele mijloace de probă : plângerea şi declaraţiile părţii vătămate

CI (filele 5,16-17 d.u.p) ; copie de pe sentinţa civilă nr. 145/31.06.2006 pronunţată de Judecătoria

Tecuci (fila 8-10 d.u.p.); copie de pe sentinţa penală nr.1092/30.10.2006 pronunţată de Judecătoria

Tecuci (filele 12-13 d.u.p.); copie de pe decizia penală nr.427/05.11.2008 pronunţată de Tribunalul

Galaţi (filele 6-7 d.u.p.); copii de pe certificatele de naştere ale minorelor C V V şi C A A (filele 14-15

d.u.p.); declaraţiile martorului H M – mama inculpatei H N-(filele 18-19 d.u.p. şi fila 10 ds. fond), prin

care acesta a arătat că are cunoştinţă de faptul că fiica sa a fost obligată prin hotărârea de divorţ să

plătească o contribuţie lunară celor două minore ale sale, însă nu ştie care este motivul pentru care

aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată. Totodată, mama inculpatei a mai arătat că fiica sa este

plecată din ţară, din anul 2007, la muncă în străinătate, fiind cel mai probabil în Italia, dar nu poate

preciza cu exactitate unde se află întrucât nu a mai discutat cu aceasta de mult timp.

 Astfel, fapta inculpatei  H N care, începând cu luna februarie 2008 şi până în prezent, nu a

achitat cu rea-credinţă, mai mult de două luni, pensia de întreţinere stabilită în sarcina sa şi în favoarea

minorelor C V V şi C A A, prin sentinţa civilă nr. 145/31.06.2006 a Judecătoriei Tecuci, întruneşte

elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie, prevăzute de art.305 al.1 lit.c C.p.

 Întrucât inculpata H N a săvârşit fapta în stare de recidivă post condamnatorie i se vor aplica

dispoziţiile art.37 lit.a C.p.

 În ce priveşte latura civilă a cauzei s-a reţinut că la data de 26.01.2009, partea vătămată Costin

Iulian a declarat că se constituie parte civilă, în procesul penal, cu suma de 1200 lei, reprezentând

contravaloarea pensiei de întreţinere neachitate de către inculpata HN în perioada februarie 2008-

ianuarie 2009.

 Cu privire la  persoana inculpatei  HN s-a reţinut că aceasta are vârsta de 28 de ani, este

cetăţean român, este divorţată, are doi copii minori având vârste de 10 şi 8 ani şi este recidivistă.

 Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpata H N a suferit mai multe condamnări pentru

săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prevăzută de art.305 al.1 lit.c C.p.

 Astfel, prin sentinţa penală nr.1092/30.10.2006 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin decizia

penală nr.22/10.01.2007 a Tribunalului Galaţi, inculpata H N a fost condamnată la 1 an închisoare, cu

suspendarea condiţionată a executării pedepsei în temeiul art.81,82 C.p.,pentru săvârşirea infracţiunii

de abandon de familie prevăzută de art.305 al.1 lit.c C.p.

 Ulterior, prin sentinţa penală nr.78/12.02.2008 Judecătoria Tecuci a dispus, în temeiul 11 pct.2

lit.a C.p.p. raportat la art.10 lit.a C.p.p.,achitarea inculpata H N sub aspectul săvârşirii infracţiunii de

abandon de familie prevăzută de art.305 al.1 lit.c C.p., cu aplicarea art.37 lit.a C.p., însă, prin decizia

penală nr. 427/05.11.2008 Tribunalul Galaţi a dispus casarea sentinţei penale nr.78/12.02.2008 

pronunţată de Judecătoria Tecuci şi, în rejudecare, condamnarea inculpata H N sub aspectul săvârşirii

infracţiunii de abandon de familie prevăzută de art.305 al.1 lit.c C.p., cu aplicarea art.37 lit.a C.p. la 1

an şi 2 luni închisoare.

 În temeiul art.83 C.p., instanţa de recurs a dispus revocarea suspendării condiţionate a

executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpata H N, prin sentinţa penală nr.1092/30.10.2006

de către Judecătoriei Tecuci, pe care a alăturat-o pedepsei pronunţate, urmând ca aceasta să execute

pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, iar în baza art.304 al.4 C.p., instanţa a dispus suspendarea

condiţionată a executării pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 4

ani şi 2 luni închisoare.

 Având în vedere cele expuse, faţă de prima condamnare, inculpata  a săvârşit fapta pentru care

a fost trimisă în judecată în stare de recidivă post condamnatorie.

 Cu privire la efectuarea urmăririi penale  s-a reţinut că prin rezoluţia din data 07.01.2009,

confirmată prin rezoluţia nr.2640/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, s-a dispus

începerea urmăririi penale faţă de inculpata H N sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abandon de

familie, prevăzute de art.305 al.1 lit.c C.p., cu aplicarea art.37 lit.a C.p.

În cursul cercetărilor inculpatei i-a fost asigurat dreptul la apărare, conform art.6 C.p.p., însă nu

i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, întrucât deşi a fost citată în datele de 02.03.2009 şi

05.03.2009 aceasta nu s-a prezentat.

De altfel, inculpata a fost citată în repetate rânduri şi de către organele de cercetare, respectiv în

datele de 06.02.2009,14.02.2009,19.02.2009 şi 27.02.2009, însă nu s-a prezentat.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că inculpata HN nu este decedată, nu se află

încarcerată, iar din declaraţia mamei acesteia – martorul H N a rezultat faptul că aceasta este plecată în

străinătate la muncă, din cursul anului 2007, cel mai probabil în Italia, fără însă a putea preciza adresa

la care şi-a stabilit reşedinţa în străinătate.

În instanţă,  legal citată, inculpata nu s-a prezentat pentru a-şi apăra interesele.

Fapta inculpatei, comisă în împrejurările prezentate, prezintă un pericol social ridicat, cu 

consecinţe asupra dezvoltării fizice şi mentale a minorelor lipsite de întreţinerea stabilită  prin hotărâre

judecătorească .

La stabilirea sancţiunii, în raport de prevederile  art. 72 din Codul penal, se va avea în vedere

starea de recidivă a inculpatei dar şi perseverenţa sa în comiterea  faptelor penale de acelaşi gen, 

pedeapsa urmând a fi cu privare de libertate, interzicându-i-se inculpatei drepturile  prevăzute de art.

64 lit. a, teza a 2-a şi lit. b Cod penal.

Conform  dispoziţiilor  art. 191  C.p.p. inculpata  va fi  obligată la plata  cheltuielilor  judiciare 

avansate de stat .

Prin sentinta penală nr. 214/2009 : Condamnă pe inculpata HN  la 1 (unu) an închisoare pentru

comiterea infracţiunii de abandon de familie prevăzută de art. 305 lit.c  Cod penal,

cu aplicarea  disp. art. 37 lit.a Cod penal.

Conform disp. art. 305 pct.5 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei

de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare aplicată inculpatei prin decizia penală nr. 427 din 05.11.2008

pronunţată de  Tribunalul Galaţi, pedeapsă ce va fi  executată  alături de pedeapsa aplicată prin

prezenta sentinţă, inculpata având de executat pedeapsa de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare.

Conform disp. art. 71 C.p. interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a 2-a şi

lit.b din Codul penal .

Conform disp. art. 191 C.p.p. obligă pe inculpată  să plătească  statului cu titlu de cheltuieli

judiciare 100 lei.

Prin decizia penală 292R/2009 s-a casat sentinţa penală a Judecătoriei Tecuci, s-a trimis cauza

spre rejudecare la aceeaşi instanţă deoarece instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală soluţionată fără a

cita în mod legal inculpata în străinătate.