Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu din data de 22.06.2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului J M O.
În fapt, s-a reţinut în esenţă prin actul de trimitere în judecată că inculpatul cu rea credinţă nu a achitat pensia de întreţinere în favoarea minorului J A.
Starea de fapt astfel cum mai sus a fost expusă se arată că ar fi susţinută de următoarele mijloace de probă:
-plângerea şi declaraţiile părţii vătămate şi a reprezentantului legal al minorului.
-copiile sentinţelor civile (adresa AJOFM Sibiu din care rezultă că inculpatul nu figurează ca beneficiar de ajutor de şomaj şi nici nu a depus diligenţe în vederea obţinerii unui loc de muncă.
-declaraţii inculpat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr.8861/306/2011.
După acordarea a două termene de judecată consecutive pentru a da posibilitatea părţilor să se împace şi inculpatul să achite pretenţiile civile, inculpatul a arătat instanţei că înţelege să uzeze de procedura prevăzută de art. 3201 alin. 1 Cpp., judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei , arătând că nu mai doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei.
Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză a reţinut instanţa următoarea stare de fapt:
Prin sentinţele civile nr.3294/2008 şi nr.2413/2008 a Judecătoriei Sibiu, inculpatul J M, a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 171 lei lunar pentru minorul J M şi 127 lei pentru minorul J A.
Din luna ianuarie 2009 inculpatul nu a mai achitat pensia de întreţinere, fapt pentru care în luna august 2010 a fost formulată plângere prealabilă de către ambii minori prin reprezentant legal. În ceea ce o priveşte pe J M, aceasta a împlinit vârsta de 18 ani în luna februarie 2010.
Cu ocazia audierilor inculpatul a recunoscut că nu a mai achitat pensia de întreţinere motivat de faptul că nu a mai avut loc de muncă, şi implicit venituri.
Starea de fapt astfel cum mai sus a fost expusă a fost susţinută de probele administrate în cauză.
Că inculpatul a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea copiilor săi minori a fost atestat fără putinţă de tăgadă de sentinţele civile prin care s-a instituit în sarcina sa această obligaţie.
Faptul că inculpatul a prestat totuşi o activitate producătoare de venituri , acesta a plătit doar sporadic sume de bani.
În fine, inculpatul a recunoscut atât în faza de urmărire penală cât şi de judecată că nu a achitat pensia de întreţinere la care a fost obligat, deşi obţinea venituri fie ele şi ocazionale.
Reaua – credinţă a inculpatului în neplata pensiei de întreţinere a rezultat din faptul că acesta deşi este apt de muncă care-i permitea îndeplinirea obligaţiilor ce-i reveneau şi nici nu a făcut demersuri în găsirea unui loc de muncă.
În drept, fapta inculpatului J M, care cu rea credinţă timp de 2 luni nu a achitat pensia de întreţinere în favoarea minorului J A întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 305 lit. c Cp..
La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 C.pen., şi anume: dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pedeapsa pentru infracţiunea comisă este închisoarea de la 1 la 3 ani sau amenda de la 500 lei la 30.000 lei, conform art.63 alin.3 teza a II-a C.pen, iar în baza art.3201 Cpp aceste limite ale amenzii s-au redus de la 125 lei la 7500 lei.
Ţinând cont de cele expuse mai sus şi având în vedere şi interesul minorului de a i se plăti pensia de întreţinere fără privarea de libertate a inculpatului, instanţa a apreciat că prin aplicarea unei pedepse de 200 lei amendă penală s-a realizat scopul educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art.52 C.pen. Lipsa oricăror antecedente penale, atitudinea sinceră a inculpatului, diligenţele depuse de către acesta atât pentru plătirea pensiei restante cât şi pentru găsirea unui loc de muncă ce să-i permită pe viitor achitarea cu regularitate a acesteia au determinat instanţa să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea pedepsei cu amendă.
În baza art.81alin.1 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 1 an, termen de încercare calculat potrivit art.82 alin.2 C.pen, pentru următoarele motive:
– pedeapsa aplicata este amenda;
– inculpatul nu a mai fost condamnat anterior;
– instanţa a apreciat că, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, reţinute mai sus, şi faţă de conduita sa sinceră în cursul procesului penal scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
În baza art.359 C.pr.pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a reţinut că partea vătămată minorul J A, prin reprezentant legal P S s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3000 lei reprezentând contravaloarea pensiei de întreţinere restante.
Instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr.2413/04.04.2008 a Judecătoriei Sibiu inculpatul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului parte civilă J A în cuantum de 127 lei lunar. Instanţa a mai reţinut că partea vătămată, prin reprezentant legal, nu a înţeles să pună în executare acea sentinţă, respectiv să investească respectiva sentinţă şi să purceadă la executarea silită a inculpatului
Astfel că instanţa a respins acţiunea civilă a părţii vătămate, de vreme ce aceasta avea un titlu executoriu împotriva inculpatului care putea fi pus în executare prin executare silită. În aceste condiţii, inculpatul nu a mai putut fi obligat din nou prin prezenta sentinţă de condamnare, la plata încă odată a aceleiaşi sume pentru care exista deja titlu executoriu.
Prin urmare în baza art. 14 pşi 346 alin.1 Cpp. a respins acţiunea civilă a părţii civile J A, prin reprezentant legal P S.
