Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. 4027/99/2009 la data de 23.06.2009 reclamantele M E şi M O Ş, în contradictoriu cu pârâta S.C. “x” S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, 100.000 euro, la cursul BNR de la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale, la plata unei prestaţii lunare în echivalent lei a sumei de 250 euro pe perioada studiilor, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 ani pentru M O Ş precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat faptul că defunctul M C a fost angajat al pârâtei pe funcţia de sudor începând cu data de 06.06.2007 şi până la 05.12.2008 când i-a încetat contractul conform art. 56 lit.a C.M. La data de 24.03.2008 părţile au încheiat convenţia nr. 9/440 având ca obiect activitatea de lucrări montaj la Fabrica de Ciment din Republica Letonă, pentru care i se achita lunar o indemnizaţie netă de 1000 euro. Decesul lui M C a intervenit în urma unui accident de muncă, cauza acestuia fiind organizarea insuficientă a locului de muncă, faptul că nu au fost eliminate cauzele de risc mediu (accesul şi lucrul accidentatului într-o zonă periculoasă) – conform Declaraţiei nr. 01/1300072009 a Comisiei de Cercetare a accidentului la locul de muncă. Concluzia a fost că pârâta este responsabilă de încălcările regulamentului de securitate a muncii precum şi a altor acte normative. În urma autopsiei efectuate cadavrului nu s-au constatat urme de alcool, medicamente sau substanţe psihotrope în sângele lui M C şi nici încălcări ale acestuia ale regulamentului de securitate a muncii.
Daunele materiale constau în cheltuielile de înmormântare efectuate conform obiceiului (inclusiv praznicele tradiţionale: la 9 zile, la 40 zile şi la 6 luni). Arată reclamantele faptul că nu au primit nici un ajutor de la pârâtă, ci doar de la colegii defunctului.
Daunele morale au fost solicitate drept urmare a suferinţei prin care au trecut reclamantele, pierderea tatălui, respectiv soţului fiind ireparabilă.
În ceea ce priveşte prestaţia lunară se arată faptul că fiica acestuia este elevă în clasa a XII-a, are 19 ani, cheltuielile cu creşterea şi educarea acesteia trebuind a fi suportate şi de către angajator corespunzător cotei de 1/4 din media veniturilor pe ultimele 6 luni pe care le realiza M C.
În dovedirea acţiunii se solicită proba cu acte, martori.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 269, 281, 282 şi 286 C.M. S-au anexat o serie de acte în copie xerox (filele 10-32).
La primul termen pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat o serie de excepţii (necompetenţă materială şi funcţională, netimbrare) ce au fost respinse de către instanţă. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată pentru următoarele motive: pârâta a fost alături de reclamante, acordându-le suma de 3730 lei (1550+1650) plătiţi din fonduri proprii şi din fonduri destinate CAS, cu titlu de ajutor de deces şi ajutor de înmormântare; pe lângă acest ajutor au beneficiat şi de ajutorul colegilor autorului reclamantelor. De asemenea acestea au mai beneficiat şi de o despăgubire de 14.174.82 lei (3300 euro) achitate de O (în baza asigurării de accidente). Tot în sprijinul reclamantelor li s-a pus la dispoziţie o unitate locativă în cadrul unui cămin propriu începând cu luna decembrie 2008 pentru care s-a dispus scutirea de chirie şi subvenţionarea utilităţilor de către pârâtă (aprox. 500 lei lunar). În consecinţă, arată pârâta, daunele materiale au fost acoperite. În privinţa daunelor morale se arată faptul că şi acestea au fost acoperite de despăgubirile primite în baza poliţei de asigurare. Se mai arată faptul că instanţa trebuie să aibă în vedere criterii de apreciere ce trebuie să decurgă direct din situaţia concretă a persoanelor ce solicită daunele şi nu doar o prezumţie a efectelor negative asupra psihicului persoanelor apropiate. Daunele morale nu trebuie deturnate de la scopul pe care l-a dat legiuitorul; ele nu trebuie transformate într-o metodă de îmbogăţire rapidă. În ceea ce priveşte prestaţia lunară se arată faptul că diurna nu reprezintă un venit, ci este o sumă plătită angajatului în scopul acoperirii cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu (este înscrisă în contabilitatea angajatorului ca şi cheltuială deductibilă, nu salariu). Mai mult, legislaţia nu prevede posibilitatea acordării unor daune în prestaţie succesivă, reclamanta putând solicita doar o sumă globală. Reclamanta nu a făcut dovada faptului că urmează o formă de învăţământ.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 115 C.pr.civ., art. 998-999 C.civil.
În dovedire s-a solicitat proba cu acte, cu interogatoriul reclamantelor precum şi orice alte probe necesare. S-au anexat o serie de acte în copie xerox (filele 38-72).
La 14.10.2009 instanţa a încuviinţat reclamantelor proba cu acte şi cu 2 martori, probe administrate în cauză; pârâta nu s-a prezentat în instanţă pentru a formula probe.
Reclamantele au mai depus o serie de precizări la ultimul termen.
La ultimul termen pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi pasive a pârâtei. Instanţa, în analizarea acestor excepţii, va avea în vedere faptul că în cauză nu se poate vorbi de calitatea procesuală activă a pârâtei (doar reclamantele au calitate procesuală activă întrucât aceasta presupune existenţa unei identităţi intre persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat), faptul că instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor la 30.09.2009. Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi cel ce este subiect pasiv în raportul dedus judecăţii. Calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul reclamantului, în cazul nostru al pârâtei, societatea la care a fost angajat M C, şi care şi-a asumat anumite obligaţii prin încheierea Convenţiei nr. 9/440 din 24.03.2008; nerespectarea acestor obligaţii a dus la producerea accidentului de muncă, respectiv a prejudiciului solicitat de reclamante prin formularea prezentei acţiuni. Pentru aceste motive instanţa va respinge cele două excepţii invocate de către pârâtă prin precizările depuse.
Faţă de actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
M C a decedat la data de 05.12.2008 (conform certificatului de deces depus, în copie, la fila 60), de pe urma sa rămânând în calitate de moştenitoare reclamantele: fiică şi soţie (conform certificatului de moştenitor şi actelor de stare civilă depuse la dosar la filele 27,28 şi 32). M C a fost angajatul pârâtei, conform contractului de muncă nr. 132/07.06.2007, având funcţia de sudor şi un salariu de bază de 656 lei. La 24.03.2008 părţile au încheiat convenţia nr. 9/440 conform căreia M C urma să lucreze timp de 10 luni la Fabrica de Ciment Cemex – Broceni. Pe această perioadă de timp M C primea o indemnizaţie de 1000 euro lunar reprezentând salariu net de 500 lei lunar (echivalentul a 135 euro), diurnă netă la şantier de 865 euro lunar (28 euro pe zi). Prin această convenţie pârâta s-a obligat şi la încheierea unei poliţie de pentru accidente de muncă şi medicală, pe perioada detaşării, poliţă depusă la dosar (fila 44) în copie.
Aşa cum reiese din Declaraţia nr. 01/1300072009 a Comisiei de Cercetare a accidentului la locul de muncă (filele 10-14) M C a decedat în timpul serviciului în urma lovirii cu un obiect în cădere. Se reţine, la punctul 14, faptul că pârâta se face responsabilă de încălcarea clauzei 2 din partea 1 a art.4 Lg. securităţii muncii, a regulamentului de securitate a muncii şi a altor acte normative ce au determinat producerea accidentului în urma căruia M C a decedat. Se mai reţine, la pct. 13 al.2 şi pct. 14.4 faptul că M C utiliza, la momentul producerii accidentului, mijloace de protecţie individuală (cască de protecţie, vestă reflectorizantă, bocanci de lucru, mijloace de protecţie a ochilor şi mănuşi de lucru) precum şi faptul că nu consumase alcool, medicamente sau substanţe psihotrope.
> În ceea ce priveşte daunele materiale:
Instanţa reţine faptul că, în baza poliţei de asigurare seria nr. reclamantele au primit suma de 14.174.82 lei reprezentând despăgubire integral cuvenită ca urmare a evenimentului produs la 5.12.2008; M E a declarat că nu mai are nici o pretenţie în legătură cu paguba respectivă. Mai reţine instanţa faptul că reclamantele au mai primit un ajutor financiar din partea colegilor defunctului (aspect necontestat de către reclamante), din partea vecinilor (aşa cum reiese din declaraţia martorului N, de la societatea pârâtă: din fondurile unităţii suma de 1650 lei, din fondurile CAS suma de 1550 lei, punerea la dispoziţie o unei unităţi locative în cadrul unui cămin propriu începând cu luna decembrie 2008 pentru care s-a dispus scutirea de chirie şi subvenţionarea utilităţilor de către pârâtă (aprox. 500 lei lunar, în total 3714 lei conform adresei emise de pârâtă cu nr. 2577/09.07.2009).
Conform art.4 din Lg. nr. 346 din 5 iunie 2002 republicata privind asigurarea pentru accidente de si boli profesionale: “(1) Prin asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale răspunderea civilă a persoanei fizice sau juridice pentru prestaţiile prevăzute în prezenta lege şi pentru care s-a plătit contribuţia de asigurare este preluată de asigurător.(2) În situaţia în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt acoperite prin prevederile prezentei legi, în mod subsidiar şi complementar, intră în funcţiune răspunderea civilă, potrivit dreptului comun.” Iar conform art. 45.” (1) În cazul decesului asiguratului, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, beneficiază de despăgubire în caz de deces o singură persoană, care poate fi, …sau, în lipsa acesteia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.(2) Cuantumul despăgubirii în caz de deces este de 4 salarii medii brute, comunicate de Institutul Naţional de Statistică.”
Având în vedere faptul că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 175 C.M., faptul că prejudiciul material suferit de reclamante a fost reparat prin plata unei despăgubiri de 14.174.82 lei (3300 euro) achitate de O (M E declarând că nu mai are nici o pretenţie în legătură cu paguba respectivă), prin ajutorul financiar din partea colegilor defunctului şi al vecinilor, prin suma achitată de societatea pârâtă (din fondurile unităţii suma de 1650 lei, din fondurile CAS suma de 1550 lei), prin punerea la dispoziţie o unei unităţi locative în cadrul unui cămin propriu începând cu luna decembrie 2008 pentru care s-a dispus scutirea de chirie şi subvenţionarea utilităţilor de către pârâtă (aprox. 500 lei lunar, în total 3714 lei conform adresei emise de pârâtă cu nr. 2577/09.07.2009) precum şi prin angajarea reclamantei (soţia defunctului) la societatea pârâtă, instanţa reţine faptul că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile prevăzute de art. 998.999 C.Civil datorită faptului că prejudiciul a fost reparat, motiv pentru care va respinge acest capăt de cerere (T.Suprem, col.civ., decizia nr.212/02.02.1956). Suma solicitată cu titlu de daune materiale – pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare – a putut fi acoperită prin sumele primite de reclamante.
> În ceea ce priveşte daunele morale:
Instanţa reţine faptul că au fost solicitate raportat la suferinţa prin care au trecut reclamantele, pierderea tatălui, respectiv soţului fiind ireparabilă.
Conform art. 269 C.M. “Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.”
Dispoziţiile art. 998 şi 999 C.Civil nu fac distincţie după cum prejudiciul este moral sau material, astfel încât ambele sunt susceptibile de a fi reparate pe cale bănească, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere. Suprimarea vieţii celui apropiat este un caz semnificativ de acordare a daunelor morale
În cauza de faţă instanţa reţine faptul că reclamantele, prin probele administrate, au făcut dovada prejudiciului moral suferit; astfel din declaraţiile de martori rezultă faptul că reclamantele au trecut prin puternice stări de depresie. Suferinţa psihică se află în strâns raport de cauzalitate cu accidentul de muncă în urma căruia a decedat M C, fiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de lege. Daunele morale nu sunt acoperite prin despăgubirea acordată în baza poliţei de asigurare ce priveşte doar daunele materiale.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reţinut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. Stabilirea cuantumului acestora include o doză de aproximare avându-se în vedere consecinţele negative suferite de reclamante pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii este necesar ca cel ce pretinde daunele să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituţie, au fost lezate prin suferinţa produsă, şi, pe cale de consecinţă, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul. În privinţa daunelor morale – a reţinut ÎCCJ în decizia 4505/3.07.2008 a secţiei civile şi de proprietate intelectuală – nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral cauzat, fără ca prin aceasta să se încerce o reparare cu mult peste vătămarea produsă, determinând o îmbogăţire fără justă cauză în persoana reclamantului. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei (în cauza de faţă moştenitorilor defunctei) – S.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr.89 din 9 iunie 2003.
Faţă de toate aceste aspecte, instanţa va admite cererea de acordare a daunelor morale de către pârâtă doar pentru suma de 25.000 euro cu atât mai mult cu cât suferinţa în urma decesului unei persoane apropiate nu poate fi acoperită prin acordarea unei sume de bani(chiar reclamantele au arătat, în motivarea cererii, faptul că pierderea suferită este ireparabilă). Instanţa a avut în vedere şi practica CEDO raportat la art. 41 din Convenţie.
> În ceea ce priveşte prestaţia lunară în favoarea reclamantei M O Ş
Instanţa reţine faptul că, la dosar, există dovada faptului că aceasta urmează o formă de învăţământ. (fila 26 şi 92). Instanţa are în vedere, în soluţionarea acestui capăt de cerere, sumele de bani pe care defunctul le afecta pentru întreţinerea şi pregătirea profesională a reclamantei. Astfel, persoana care, potrivit Codului Familiei (art.86-96), primea efectiv întreţinere de la defunct este îndreptăţită să obţină despăgubiri de la autorul faptei. Instanţa în ceea ce priveşte cota va avea în vedere dispoziţiile art. 94 C.familiei (1/4 din veniturile realizate de defunct). Faptul că reclamanta este majoră, în continuarea studiilor o îndreptăţeşte la primirea acestei prestaţii lunare întrucât incapacitatea de a muncă este considerată că există, nu doar în cazurile în care ea se datorează unor cauze fiziologice, ci şi a unor cauze de ordin social, cum este cazul copilului major aflat în continuarea studiilor (conform art. 86 alin. 2 din Codul familiei dreptul la întreţinere îl are numai acela care se află în nevoie, neavând putinţa unui câştig din muncă, din cauza incapacităţii de a munci.).
Având în vedere situaţia specială a reclamantei, instanţa apreciază că aceasta, dacă ar fi constrânsă să-şi asigure singură, prin muncă, veniturile necesare întreţinerii, timpul dedicat pregătirii pentru examene ar fi cu mult diminuat, ceea ce ar avea consecinţe negative asupra formării sale profesionale.
Ca urmare, instanţa apreciază că reclamanta, se află în stare de nevoie, determinată de continuarea studiilor.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte vârsta până la care reclamanta este îndreptăţită să primească pensia de întreţinere, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 66 lit. b din Legea nr. 19/2000, care prevăd dreptul copilului la “pensia de urmaş până la vârsta de 16 ani, iar dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora fără a depăşi vârsta de 26 de ani”. De asemenea, se va raporta şi la prevederile art. 51 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, conform cărora “la cererea tânărului (…) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, protecţia socială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.”
Astfel, pentru identitate de raţiune şi în temeiul principiului egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituţie, instanţa apreciază că nu există nici un motiv pentru care copilul major ai cărui părinţi sunt în viaţă ar trebui să se afle într-o situaţie inferioară în raport cu cea a copilului major ai cărui părinţi au decedat sau care este lipsit temporar sau definitiv de protecţia părinţilor săi.
Ca urmare, data până la care reclamanta este îndreptăţit să primească prestaţia lunară este cea a terminării studiilor, fără a putea depăşi vârsta ce 26 de ani.
În ceea ce priveşte veniturile realizate de defunct instanţa va avea în vedere veniturile din cartea de muncă şi nu din convenţia la care fac trimitere reclamantele pentru următoarele motive: convenţia a fost încheiată pe o perioadă de 10 luni, neavând caracter permanent iar în suma prevăzută în convenţie este trecută diurna ce nu poate fi avută în calcul la stabilirea prestaţiei. Diurna reprezintă indemnizaţia zilnică în valută în vederea acoperirii cheltuielilor de hrana, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea persoana respectivă.
Faţă de cele menţionate, instanţa va admite în parte acţiunea reclamantelor şi va obliga pârâta să achite reclamantelor suma de 25.000 Euro cu titlu de daune morale, să achite reclamantei M O Ş o prestaţie în cuantum de 164 lei lunar, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, Va respinge cererea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale.
