Funcţionar public eliberat din funcţie. Lipsa unui drept vătămat
-Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010
-Legea nr. 188/1999 – art. 100 alin. (1) lit. b), alin. (3)
În măsura în care autoritatea publică a dispus o măsură de reorganizare conform Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.63/2010, în sensul art.100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, nu se impunea organizarea unui concurs conform art. 100 alin. (3) din aceeaşi lege, motiv pentru care dispoziţia de eliberare din funcţia publică nu este vătămătoare pentru reclamantă.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia Contencios administrativ şi fiscal
Decizia civilă nr. 9155 din 9 octombrie 2013, R.O.
Prin sentinţa civilă nr. 3594/16.11.2012, Tribunalul Timiş a Iuat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 332/03.08.2010, a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, a respins excepţia de nelegalitate a „Ghidului de restructurare al DFMT” invocată de reclamantă şi a respins acţiunea formulată de reclamantă.
În cauză a declarat recurs reclamanta şi prin decizia civilă nr. 9155/09.10.2013 pronunţată în dosarul nr. 536/30/2011 Curtea de Apel Timişoara l-a respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, reţinându-se că prin decizia nr. 489/22.10.2010 emisă de pârâta Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara s-a dispus eliberarea reclamantei recurente din funcţia publică deţinută în cadrul instituţiei pârâte, motivul pentru care s-a luat această măsură fiind reprezentat de reducerea de personal, efect al desfiinţării unor servicii, birouri şi posturi din cadrul instituţiei pârâte ca urmare a reorganizării în vederea executării prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie reclamanta, contestaţie care a fost respinsă prin Decizia nr. 563/16.12.2010.
Curtea a constatat că prima instanţă a analizat modul în care s-a aplicat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010.
În aceste sens, s-a observat că argumentele expuse în cererea de chemare în judecată, reluate în cererea de recurs, referitoare la disponibilizarea unui număr mai mare de funcţionari publici decât cel impus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 nu vizează legalitatea deciziei de încetare a raportului de serviciu al reclamantei, ci legalitatea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 332/2010, căci prin acest act administrativ s-au aprobat noua organigramă şi statul de funcţii, în aplicarea dispoziţiilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, fiind indicate numeric funcţiile publice de conducere şi de execuţie şi personalul contractual ce urmau a fi păstrate după aplicarea măsurilor de reorganizare.
Curtea a constatat că legalitatea acestui act administrativ a făcut obiectul unui alt proces (dosarul cu nr. 7627/30/2010 al Tribunalului Timiş), iar prin Decizia nr. 699/20.03.2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a constatat legalitatea şi temeinicia Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 332/2010, reţinându-se de către instanţă, cu putere de lucru judecat, că Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara a procedat la reducerea cu prioritate a funcţiilor şi posturilor vacante.
Curtea a reţinut că Tribunalul Timiş a administrat probatoriul necesar pentru stabilirea adevărului în cauză, respectiv a probelor cu înscrisuri, care lămuresc inclusiv modul în care pârâta a determinat numărul funcţiilor publice desfiinţate ca urmare a reorganizării în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 (anume, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 332/2010 cu anexele cuprinzând noua organigramă şi statul de funcţii, referatul prin care s-au propus măsurile de reorganizare, din care rezultă numărul de posturi existente la acel moment în statul de funcţii, numărul celor ocupate, a celor vacante, numărul posturilor desfiinţate, cifra celor vacante şi ocupate dintre posturile desfiinţate în urma reorganizării, analiza rezultatelor măsurilor de reorganizare, care reiau cifrele indicate în referatul menţionat, dovedindu-se astfel că măsurile propuse în referat au fost executate ca atare de Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara).
Contrar susţinerilor recurentei, Curtea a constatat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică. Astfel, nu se verifică susţinerile acesteia potrivit cărora instanţa de fond nu ar fi analizat „modul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 în cadrul Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara”. Dimpotrivă, s-a constatat din considerentele hotărârii atacate că prima instanţă a observat dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, considerând chiar că acestea au caracter special faţă de cele din Legea nr. 188/1999, justificându-se astfel în speţă aplicarea de către pârâtă a criteriilor pe baza cărora aceasta a selectat funcţionarii publici ale căror raporturi de serviciu au încetat urmare a reorganizării.
De asemenea, instanţa de fond a motivat concluzia sa potrivit căreia în cazul concret din speţă nu se impunea organizarea unui concurs pentru ocuparea posturilor din noul stat de funcţii, corespunzător noii organigrame adoptate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 332/2010, arătând că organizarea unui astfel de concurs se impune doar în măsura în care, după aplicarea criteriilor de selecţie a funcţionarilor publici vizaţi de reorganizare, ar fi necesară departajarea între funcţionari care îndeplinesc aceleaşi condiţii, situaţia ce nu s-a dovedit a fi fost incidentă în speţă.
Aceste concluzii sunt corecte. Astfel cum a observat şi instanţa de fond, art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 impune ca selectarea funcţionarilor publici vizaţi de măsurile de reorganizare să se facă în baza unor criterii, precizându-se că organizarea unui examen este necesară „în cazul în care există mai mulţi funcţionari publici”, doar pentru ipoteza în care aplicarea acestor criterii conduce la situaţii în care nu se poate efectua o departajare între funcţionari publici care îndeplinesc aceleaşi condiţii.
Această interpretare este corectă. Concluzia referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 doar în subsidiar, după ce s-a dat efect prevederilor din art. 100 alin. (2) din acelaşi act normativ se impune raportat la topologia textelor, dar şi pentru un argument de interpretare logică, observându-se că interpretarea contrară ar lăsa fără efecte juridice dispoziţiile din art. 100 alin. (2). Într-adevăr, se poate observa că în orice situaţie de reorganizare prin reducerea numărului de posturi vor rezulta mai mulţi funcţionari publici decât funcţii disponibile, iar în măsura în care legiuitorul ar fi dorit să prevadă selectarea acestora pentru numirea pe noile funcţii exclusiv pe bază de examen, nu ar exista nicio raţiune pentru care acesta ar fi stabilit criteriile din art. 100 alin. (2), care privesc ordinea în care sunt numiţi pe funcţii funcţionarii publici vizaţi de măsurile de reorganizare.
Concluzionând că interpretarea instanţei de fond potrivit căreia organizarea examenului pentru ocuparea noilor funcţii se impune doar în situaţiile în care criteriile de selecţie reglementate de art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 fac imposibilă păstrarea unor funcţionari şi disponibilizarea altora fără o măsură de departajare, instanţa de recurs a constatat că nu pot fi reţinute argumentele recurentei potrivit cărora în cazul concret din speţă ar fi fost necesară organizarea examenului.
Aceste susţineri pornesc de la observaţia potrivit căreia o parte din personalul anterior încadrat la Serviciul de inspecţie fiscală de la Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, serviciu desfiinţat în urma reorganizării, a fost păstrat în funcţii, ocupând funcţii publice din cadrul altor compartimente, de la care au fost disponibilizaţi funcţionari publici.
Or, aceste argumente nu sunt de natură să conducă la anularea deciziei de încetare a raportului de serviciu al reclamantei. Înscrisurile depuse la dosar au dovedit că, pentru aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, pârâta Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara a înţeles să adopte Ghidul privind restructurarea Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara, prin actul emis de Directorul executiv sub nr. IF 2010-006763/26.07.2010, prin care s-au stabilit criteriile avute în vedere pentru selectarea personalului în cadrul măsurii de reorganizare impusă de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010.
Pârâta a dovedit că a făcut aplicarea acestor criterii pentru evaluarea tuturor funcţionarilor publici de la Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, nu doar a celor de la Serviciul de inspecţie fiscală, care a fost desfiinţat.
În fapt, a rezultat din referatul privind modificarea organigramei Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara întocmit de şefa compartimentului resurse umane, că, în vederea încadrării în numărul maxim de posturi stabilit de acest act normativ, măsurile de reorganizare au vizat desfiinţarea Serviciilor de inspecţie fiscală persoane fizice şi persoane juridice, transformarea Biroului impuneri mijloace de transport în compartiment în coordonarea directă a Directorului executiv, scindarea Biroului de achiziţii publice şi contabilitate, conform Legii nr. 273/2006, fuzionarea celor două servicii de colectare şi executare silită impozite şi taxe persoane fizice şi, respectiv, amenzi etc.
În alţi termeni, măsurile de reorganizare au vizat schimbarea structurii unor compartimente în sensul art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999. Cum aceste măsuri au avut ca şi criteriu atribuţiile asemănătoare ale funcţionarilor din aceste compartimente, pârâta a înţeles să procedeze la evaluarea, pe baza criteriilor din Ghidul privind restructurarea Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara, a tuturor funcţionarilor din toate aceste compartimente .
În concret, s-a observat că reclamanta a obţinut un punctaj mai redus decât alţi funcţionari publici care corespund cerinţelor de pregătire profesională, criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică, categoriei, clasei şi gradului profesional, necesare pentru ocuparea funcţiilor publice de la Serviciul inspecţie fiscală persoane fizice, rezultând astfel că nu era necesară organizarea unui examen pentru departajarea acesteia faţă de alţi funcţionari publici care îndeplinesc condiţii similare, pentru ocuparea unui post în serviciul menţionat, prevăzut în noua organigramă.
Recurenta a mai susţinut că era necesară organizarea concursului în aplicarea dispoziţiilor art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, pornind de la afirmaţia că pârâta Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara a organizat în cursul anului 2012 concurs pentru ocuparea unor funcţii publice, în perioada de interdicţie reglementată de art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, acreditându-se astfel ideea că măsura de reorganizare nu a avut un caracter real, efectiv şi că selecţia funcţionarilor publici pentru disponibilizare s-a făcut arbitrar.
Pârâta nu a organizat concurs pentru posturi similare celor desfiinţate în cadrul măsurii de reorganizare în cadrul anului 2010, ci pentru posturi noi înfiinţate în cursul anului 2012, iar pe de altă parte, se poate constata că acesta s-a organizat după expirarea termenului de un an de la data reorganizării, aceasta operând în speţă în perioada iulie – octombrie 2010.
Pe de altă parte instanţa a constatat că nerespectarea interdicţiei instituite prin art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 nu este de natură să atragă anularea deciziei de eliberare din funcţie a reclamantei, în condiţiile în care aceste măsuri survin ulterior emiterii actului ce face obiect al acţiunii, cauzele de nulitate ale actului juridic trebuind să se situeze în timp la un moment anterior ori cel mult concomitent emiterii sale, precum şi în considerarea faptului că legiuitorul nu a instituit vreo sancţiune pentru nerespectarea acestor interdicţii.
