Contencios administrativ. Anularea actelor administrativ-fiscale – decizii de impunere cu privire la plata accizelor – pentru încadrarea greşită a produselor importate provenind din achiziţii intracomunitare.
Dispoziţiile art. 175 din Legea nr. 571/2003 prevăd în mod expres produsele energetice cărora li se aplică accizele, organul fiscal neavând abilitarea legală de a extinde categoriile enumerate de legiuitor şi nici de a considera – în lipsa unor înscrisuri justificative – că produsele se încadrează în una din aceste categorii şi că, în consecinţă, operaţiunile de import al căror obiect îl constituie sunt supuse plăţii accizelor.
Verificarea încadrării sau neîncadrării produselor în categoriile prevăzute de art. 175 din Legea nr. 571/2003 trebuia făcută de către organul fiscal, în primul rând, prin luarea în considerare a declaraţiilor vamale – documente în care nu sunt incluse codurile la care face referire organul de control fiscal, coduri prevăzute în Normele tehnice de interpretare a sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, ed. a II-a, 1996.
Prin sentinţa nr. 616 din 28 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Mureş , Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. M. T. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi s-a dispus anularea deciziei nr. 11 din 31 martie 2008 emisă de pârâtă – Biroul Soluţionare Contestaţii; anularea deciziei de impunere nr. 269 din 20 decembrie 2007 emisă de Administraţia Financiară pentru Contribuabili Mijlocii Mureş şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 431 din 27 decembrie 2007. Pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma totală de 55.584 lei, actualizată cu aplicarea dobânzii de 0,1% pe zi de întârziere, începând de la data pronunţării şi până la restituirea sumei. Cererea reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, a fost respinsă. Pârâta a fost obligată şi la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În urma inspecţiei fiscale efectuate la S.C. M. T. SRL, s-a întocmit Raportul de inspecţie fiscală de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş – Activitatea de Inspecţie Fiscală, la data de 19 decembrie 2007. În baza acestui raport a fost emisă decizia de impunere nr. 269 din 20 decembrie 2007, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală în sarcina societăţii reclamante, reprezentând accize încasate din vânzarea produselor energetice în sumă de 40.364 lei şi majorări de întârziere în sumă de 15.220 lei.
Reclamanta a formulat, în termen legal, contestaţie împotriva acestei decizii, contestaţie care a fost respinsă ca neîntemeiată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş – Biroul Soluţionare Contestaţii, prin decizia nr. 11 din 31 martie 2008. La data de 1 aprilie 2008 reclamanta a achitat obligaţiile fiscale reţinute în sarcina sa, în sumă totală de 55.584 lei.
Instanţa de fond, analizând pe fond acţiunea reclamantei privind anularea actelor administrativ-fiscale, în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi a raportului de expertiză tehnică întocmit, a apreciat că aceasta este întemeiată.
Astfel, s-a constatat că în sarcina reclamantei au fost în mod nelegal stabilite obligaţii suplimentare de plată, constând în accize şi majorări de întârziere, având în vedere că produsele pentru care au fost calculate aceste obligaţii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi supuse accizelor.
Constatând că obligaţiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei şi achitate de aceasta, sunt nedatorate, instanţa de fond a dispus restituirea către reclamantă a sumei totale de 55.584 lei, având în vedere dispoziţiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 şi ale Ordinului nr. 1899/2004, privind procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a despăgubirilor, constând în dobânda de 0,1% pe zi de întârziere calculată la suma de mai sus, instanţa a avut în vedere că faptul care a determinat obligaţia de restituire şi de acordare a dobânzilor a fost anularea titlului de creanţă, anulare care a fost dispusă doar la data pronunţării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor – ANAF – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantei şi menţinerea deciziilor de impunere precum şi a raportului de inspecţie fiscală.
În motivarea cererii de recurs se invocă în principal nulitatea hotărârii recurate, pe motiv că nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină hotărârea pronunţată, motivarea hotărârii fiind obligatorie întrucât prin aceasta se asigură posibilitatea exercitării unui control judiciar real.
Pe fond, se susţine că reclamanta în perioada septembrie 2002 – noiembrie 2007, nu a evidenţiat, declarat şi plătit la bugetul consolidat al statului accize pentru importurile efectuate, respectiv pentru uleiurile minerale contrar dispoziţiilor art. 26 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2001 şi 175 din Legea nr. 571/2003. Se arată că potrivit declaraţiilor vamale de import reclamanta a încadrat produsele aditiv pentru motorină şi ulei Best Oil 2T la poziţiile tarifare 3811, 21.00 şi 2710,1981 produse care fac parte din categoria uleiurilor minerale, aşa cum sunt ele definite de dispoziţiile art. 26 alin. 1 lit. i din O.U.G. nr. 158/2001, privind regimul accizelor şi de dispoziţiile art. 175 alin. 1 din l nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv din categoria produselor energetice aşa cum sunt ele definite de dispoziţiile art. 175 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 Cod fiscal.
Definiţia dată de către reclamantă dar şi de către instanţă, în sensul că produsele importate, respectiv uliul Best Oil 2T este un lubrifiant care asigură ungerea şi curăţirea corespunzătoare a motoarelor în doi timpi şi că nu poate fi încadrat în categoria carburanţi, este greşită, aşa cum s-a arătat mai sus, aceste produse întrunesc caracteristicile prevăzute de textele legale, respectiv art. 26 alin. 1 lit. i din O.U.G. nr. 158/2001 şi art. 175 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, dar şi cele prevăzute în Normele tehnice de interpretare a sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor . ediţia a II-a (1996).
Prin întâmpinarea depusă la dosar se solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală, susţinând că aditivul pentru motorină nu poate fi utilizat drept carburant, nu poate fi asimilat cu benzina sau motorina, nu este un echivalent al acestora şi nici nu poate fi utilizat pentru a creşte volumul final al carburantului. Nici uleiul pentru motoare Best Oil 2T, nu a fost produs sau distribuit în scopul înlocuirii carburantului şi nici nu poate asimilat carburantului pentru a se putea include în categoria produse energetice supuse accizelor. Natura produselor importate a fost stabilită printr-un raport de expertiză în specialitatea petrochimie, expertul concluzionând după analizarea produselor importate, că acestea nu pot fi incluse în categoria produse energetice pentru a putea fi accizate.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limita prevăzută de art. 3041 Cod procedură civilă , curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În legătură cu excepţia nulităţii hotărârii pe motiv că aceasta nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se bazează soluţia pronunţată, instanţa constată că această excepţie este nefondată întrucât hotărârea pronunţată cuprinde motivele de fapt şi de drept care i-au format judecătorului convingerea, fiind analizată natura produselor importate de către societatea reclamantă, instanţa de fond apelând şi la părerea unui specialist în petrochimie pentru a stabili dacă aceste produse pot fi cuprinse în categoria produse energetice.
În considerentele hotărârii pronunţate sunt analizate concluziile expertului prin raportare la caracteristicile produselor importate, destinaţia acestor produse, precum şi la dispoziţiile legale care reglementează accizarea acestor produse, făcând trimitere la dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 158/2001 care definesc categoria uleiurilor minerale şi respectiv a produselor energetice dar şi la dispoziţiile art. 175 din Legea nr. 571/2003, dispoziţii prin care sunt indicate expres şi limitativ uleiurile minerale şi produsele energetice .
În atare situaţie, nu se poate susţine că hotărârea judecătorească nu este motivată şi că din considerentele reţinute nu se poate deduce convingerea judecătorului sau că nu poate fi efectuat controlul judiciar.
Analizând pe fond criticile din cererea de recurs formulată, instanţa de control reţine că prin raportul de inspecţie contestat, raport care a stat la baza emiterii deciziilor de impunere, s-a reţinut că reclamanta în perioada noiembrie 2002 – octombrie 2003, ianuarie 2004-decembrie 2006 nu a evidenţiat, declarat şi plătit la bugetul statului sumele reprezentând accize datorate pentru importurile, respectiv achiziţiile intracomunitare de aditiv pentru motorină şi ulei pentru motoare Best Oil 25. Prin contestaţia dedusă judecăţii, reclamanta a susţinut că produsele importate nu pot fi încadrate în categoria produse energetice, aşa cum ele sunt prevăzute în art. 175 din Legea nr. 571/2003, iar pentru a stabili dacă aceste produse sunt supuse accizării şi pot fi calificate ca şi produse energetice, instanţa de fond a apelat la părerea unui specialist în petrochimie, iar expertul în raport de calităţile fizice şi chimice ale produselor importate, a ajuns la concluzia că produsul aditiv pentru motorină, comercializat de S.C. M. T. SRL, nu poate fi utilizat, pus în vânzare pentru a creşte volumul final a carburantului, uleiul pentru motoare în doi timpi Best Oil 2T, nu poate fi utilizat, pus în vânzare drept carburant, pentru a creşte volumul final al carburantului.
Toate aceste concluzii cuprinse în raportul de expertiză şi în special caracteristicile fizice şi chimice ale produselor care justifică concluzia expertului în sensul că aceste produse nu pot fi folosite drept carburanţi, nu au fost contestate de către recurentă, în sensul prezentării de argumente pertinente prin care să fie combătute caracteristicile acestor produse.
Verificând însă şi declaraţiile vamale avute în vedere de organele fiscale de control – fila 27-46, se poate constata că în niciuna dintre aceste declaraţii nu sunt incluse codurile la care fac referire organele de control şi prevăzute în Normele tehnice de interpretarea sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor – Ediţia a II-a 1996, şi nici nu se regăsesc printre produsele energetice suspuse accizelor, aşa cum sunt ele expres indicate în alin. 3 al art. 26 din Legea nr. 158/2001 şi alin. 3 şi 4 ale art. 175 din Legea nr. 571/2003.
În atare situaţie se apreciază că în mod temeinic şi legal prima instanţă a admis contestaţia reclamantei şi a dispus anularea deciziilor de impunere cu consecinţa obligării pârâtei recurente la restituirea sumei reţinută cu titlu de accize, astfel că în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 316 din acelaşi cod, va respinge recursul ca nefondat şi va menţine soluţia primei instanţe ca temeinică şi legală.
În baza dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă pârâta recurentă va fi obligată să-i plătească reclamantei intimate suma de 2.976 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial justificat cu actul de pus la fila 10 dosar.
