Art.6, art.10 – HG nr.804/2008
Prin cererea înregistrata cu nr.1040/88/20 mai 2009 la Tribunalul Tulcea, reclamanta S.C. N. S.R.L a formulat contestatie împotriva Deciziei nr.2 din 19.01.2009 prin care a fost solutionata contestatia înregistrata sub nr.187 din 12.01.2009 împotriva actului administrativ reprezentat de procesul verbal de control nr. 8862 din 16.12.2008, decizie emisa de pârâtii D.J.A.O.V. TULCEA, D.R.A.O.V. GALATI si A.N.V., solicitând anularea acesteia si restituirea sumei de 2.961,59 lei reprezentând diferente de accize pentru motorina livrata cu acciza redusa în cursul lunilor august si septembrie si solicitata în luna octombrie 2008.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca cererile de restituire a accizei la motorina înregistrate sub nr. 98/19.11.2008 si nr. 99/19.11.2008 au fost respinse de catre D.J.A.O.V Tulcea.
Precizeaza reclamanta ca cererile au avut ca obiect restituire de acciza platita pentru motorina care a fost înscrisa în adeverintele din luna august si septembrie 2008, livrata în cursul lunii octombrie 2008 si întocmita documentatia de restituire în luna noiembrie 2008.
Motivul nerestituirii sumei datorate este faptul ca cererea a fost depusa peste termenul în care se putea solicita restituirea, iar organul de control a luat aceasta decizie motivat de prevederile Ordinului nr. 2599/2008 privind aprobarea procedurii de restituire a sumelor reprezentând diferente de accize pentru motorina livrata cu acciza redusa si care la pct. 4 prevede ca cererile de confirmare a cantitatii totale de motorina livrata cu acciza redusa se depun de catre furnizori, în temeiul prevederilor art. 10 al. 2 din H.G. nr. 804/2008, pâna la data de 10 a lunii urmatoare celei în care a fost livrata motorina, la Directiile pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Judetene sau a municipiului Bucuresti care au emis adeverintele, dupa caz.
Organul de control a constatat ca aceste cereri nu au fost depuse în termenul prevazut de lege, respectiv pâna la data de 10 a lunii urmatoare celei în care a fost livrata motorina.
Apreciaza reclamanta ca decizia atacata este netemeinica si nelegala având în vedere modul în care organul de control a interpretat aceste prevederi legale, precum si dispozitiile pct. 5 din ordin, care prevede ca aceste solicitari de restituire de accize se fac pe masura livrarii motorinei în cauza, iar reclamanta a depus aceste cereri la momentul la care a fost livrata întreaga cantitate de motorina
Printr-o interpretare restrictiva si contrara spiritului legii, organul de control a refuzat restituirea unor sume pentru motorina existenta în adeverintele din luna august si septembrie 2008, motivând ca au fost solicitate tardiv, considerându-se ca pentru ceea ce exista în adeverintele din lunile august si septembrie 2008 trebuia sa se solicite restituirea de accize în lunile septembrie si octombrie, desi nu toata cantitatea de motorina a fost livrata în aceste luni.
Considera reclamanta ca în raport de prevederile art. 10 al. 2, 3 si 4 din H.G nr. 804/2008, cerinta legii este aceea de a se depune cererile reprezentând cantitatea totala de motorina livrata si nu cantitatea totala de motorina însumând adeverintele primite într-o anumita luna.
În situatia în care legiuitorul nu a înteles sa distinga între livrarea totala a motorinei înscrise în adeverinte si a livrarii partiale, sustine reclamanta ca nici organul de control nu trebuie sa faca acest lucru; mai mult, acesta recunoaste ca situatia livrarii partiale a motorinei înscrisa în adeverinte nu este reglementata.
Arata în continuare reclamanta ca, în ce priveste solicitarea sa de restituire diferente de accize, au fost îndeplinite conditiile H.G. nr. 804/2008 si anume: a depus la Autoritatea Fiscala Teritoriala o cerere de restituire a sumelor reprezentând diferente de accize pentru motorina livrata cu acciza redusa, cu confirmarea Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, fiind anexate în original adeverintele emise în acest sens. Totodata, au fost îndeplinite si prevederile Ordinului nr. 2599/2008, respectiv s-au depus cererile de confirmare a cantitatii totale de motorina livrata cu acciza redusa pâna la data de 10 a lunii urmatoare celei în care a fost livrata motorina.
În drept, îsi întemeiaza cererea pe dispozitiile art. 10 din H.G. nr. 804/2008 pct. 5 din Ordinul nr. 2599/2008; Legea nr. 554/2004 si O.U.G. nr. 92/2003.
În dovedirea cererii, s-au depus în copie înscrisuri.
Pârâta D.A.O.V. Galati a formulat în nume propriu, cât si pentru D.J.A.O.V. Tulcea întâmpinare, solicitând respingerea actiuni ca nefondata.
Arata pârâta ca decizia nr. 2/19.01.2009 este temeinica si legala întrucât reclamanta nu îndeplineste conditiile prevazute de H.G. nr. 804/2008 privind aprobarea nivelului si a conditiilor de aplicare a accizei reduse la motorina achizitionata în perioada august – decembrie 2008 în vederea utilizarii în agricultura, din documentatia depusa de catre reclamanta constatându-se ca cererile de restituire pentru lunile august si septembrie 2008 au fost depuse peste termenul prevazut la pct. 4 din O.M.E.F. nr. 2599/2008 si art. 10 al. 2 din H.G. nr. 804/2008 .
Arata de asemenea pârâta ca daca pentru cererea nr. 100/19.11.2008 s-a propus restituirea diferentei de accize în suma de 16.426,03 lei pentru motorina livrata în cursul lunii octombrie 2008, în ce priveste cererile de restituire nr. 98 si 99/19.11.2008 pentru suma de 2.961,59 lei reprezentând diferenta de acciza pentru motorina livrata cu acciza redusa în cursul lunilor august si septembrie 2008, acestea au fost depuse peste termenul prevazut de lege.
Totodata, pârâta a depus la dosarul cauzei si actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate.
Prin sentinta civila nr. 473/26.02.2010 instanta a respins contestatia ca nefondata.
Au fost retinute urmatoarele:
Prin decizia nr. 2/19.01.209 emisa de D.J.A.O.V. Tulcea s-a respins ca nefondata contestatia formulata de S.C. N. S.R.L. Tulcea împotriva actului administrativ reprezentat de procesul verbal de control nr. 8862/16.12.2008 privind respingerea cererilor nr. 98 si 99/19.11.2008 pentru restituirea sumei reprezentând diferente de accize pentru lunile august si septembrie 2008.
Pentru a se pronunta în acest fel s-a retinut ca prin adresa nr. 11395/21.11.2008, D.G.F.P. Tulcea – Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a transmis documentatia în original întocmita de reclamanta S.C. N. S.R.L. si a solicitat verificarea legalitatii cu privire la solicitarea de restituire a sumelor reprezentând diferente de accize pentru motorina livrata cu acciza redusa pentru lunile august si septembrie .
Controlul efectuat de D.J.A.O.V. Tulcea a constatat ca prin cererile de restituire nr. 98 si 99/19.11.2008, depuse la D.G.F.P. Tulcea împreuna cu documentatia aferenta, înregistrate cu nr. 11395/20.11.2008, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 130 lei, respectiv 2831, 59 lei reprezentând diferente de accize pentru motorina livrata cu acciza redusa în cursul lunilor august si septembrie 2008 pentru cantitatea totala de 200 l motorina, respectiv 4.356,28 l motorina, conform H.G. nr. 804/2008 si O.M.E.F. nr. 2599/2008.
Totodata, s-a constatat ca din documentele depuse de catre reclamanta, cererile de restituire nr. 98 si 99/19.11.2008 pentru lunile august si septembrie 2008, au fost depuse peste termenul de depunere prevazut la pct. nr. 4 din O.M.E.F. nr. 2599/2008.
Potrivit prevederilor pct. 13.3 din O.M.E.F. nr. 2599/2008, prin respingerea cererilor de restituire formulate de reclamanta, D.J.A.O.V. Tulcea nu a propus organului fiscal competent restituirea sumei privind achizitionarea motorinei cu acciza redusa pentru motorina livrata în cursul lunilor august si septembrie 2008, datorita nerespectarii procedurii de restituire a sumelor reprezentând diferente de accize pentru motorina livrata cu acciza redusa prevazuta de O.M.E.F. nr. 2599/2008 si H.G. nr. 804/2008.
Cererile de restituire nr. 98 si 99/19.11.2008 prin care se solicita de catre reclamanta restituirea sumei de 2.961,59 lei reprezentând diferentele de accize pentru motorina livrata cu acciza redusa în cursul lunilor august si septembrie 2008 în cantitate totala de 200 l respectiv 4.,356,28 l motorina, au fost depuse peste termenul de depunere prevazut de pct. 4 din Ordinul nr. 2599/2008, potrivit cu care cererile de confirmare a cantitatii totale de motorina livrata cu acciza redusa de depun de catre furnizor, în temeiul prevazut de art.10 al. 2 din H.G. nr. 804/2008, pâna la data de 10 a lunii urmatoare celei în care a fost livrata motorina la Directiile pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Judetene sau a municipiului Bucuresti care au emis adeverintele, dupa caz.
Prin urmare, pentru motorina livrata în cursul lunilor august si septembrie 2008, cererile au fost depusa în luna noiembrie 2008, cu încalcarea prevederilor legale mai sus aratate, iar nelivrarea întregii cantitati de motorina în cursul lunilor august si septembrie 2008 este o consecinta a modului de organizare si desfasurare a activitatii reclamantei.
Solutia a fost atacata cu recurs de catre SC N. SRL.
Prin motivele de recurs se arata ca nu era obligatorie livrarea întregii cantitati de motorina în aceeasi luna.
Contestatoarea a înteles sa depuna cererea de restituire în luna noiembrie 2008, luna urmatoare celei în care a livrat întreaga cantitate de motorina din adeverinta beneficiarului.
Atât instanta de judecata cât si organul constatator au ignorat faptul ca livrarile s-au facut pe parcursul mai multor luni iar cererile de restituire de accize au fost depuse la momentul la care a fost livrata întreaga cantitate de motorina.
Mai mult, pentru restituirea accizei se solicita adeverinta emisa pentru punctele de distribuire a combustibilului pentru motor implicate în original, ceea ce nu se poate face în cazul în care aceasta se depune în prima luna de livrare motorina.
Nici un text de lege nu impune ca întreaga cantitate de motorina care se afla înscrisa în adeverinta sa fie livrata odata, adica în aceeasi luna cu data emiterii adeverintei.
În drept se invoca art. 304 punctul 9 C.pr.civ. si art. 3041 C.pr.civ.
Intimata depune întâmpinare prin care solicita respingerea recursului întrucât cererile de restituire pentru lunile august si septembrie 2008 au fost depuse cu depasirea termenului legal.
Recursul a fost respins ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
Recurenta are calitatea de furnizor de motorina cu acciza redusa, în sensul HG nr. 804/2008. În aceasta calitate livreaza beneficiarilor sau prestatorilor de servicii împuterniciti, pe baza adeverintelor eliberate de directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, cantitatile de motorina necesare, la pretul practicat, mai putin diferenta de acciza (art. 10 alin. 1 din HG nr. 804/2008).
Pentru recuperarea sumelor reprezentând diferenta de acciza „furnizorii persoane juridice depun, pâna la data de 10 a fiecarei luni, pentru luna anterioara, la directia sau directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, care au eliberat adeverintele pentru cantitatile de motorina aprobate o cerere de confirmare a cantitatii de motorina livrata cu acciza redusa, împreuna cu adeverintele emise de acestea, în original” – art. 10 alin. 2.
În legatura cu adeverintele emise de catre directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene sau a municipiului Bucuresti, art. 6 alin. 4 prevede ca “directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti analizeaza cererile în vederea aprobarii si elibereaza adeverinte pentru cantitatile de motorina aprobate”.
Art. 6 alin. 5 stabileste ca “beneficiarii pot solicita eliberarea unei singure adeverinte pentru întreaga cantitate aprobata sau, dupa caz, eliberarea unui numar de maximum zece adeverinte pentru fractii din aceasta cantitate, pâna la acoperirea cantitatii totale de motorina aprobate”.
Beneficiarii sau prestatorii de servicii achizitioneaza motorina, în baza adeverintei în original, la pretul practicat de furnizor, mai putin diferenta de acciza, asa cum prevede art. 6 alin. 6 din HG nr. 804/2008.
Art. 10 alin. 3 si 4 din HG nr. 804/2008 prevede ca “dupa verificarea autenticitatii adeverintelor anexate cererii furnizorului, directia pentru agricultura si dezvoltare rurala confirma cantitatea totala de motorina cu acciza redusa livrata de respectivul furnizor beneficiarilor în luna de referinta si îi emite acestuia o adeverinta.
(4) Furnizorii persoane juridice depun la autoritatea fiscala teritoriala o cerere de restituire a sumelor reprezentând diferente de accize pentru motorina livrata cu acciza redusa, pentru care exista confirmarea directiei sau directiilor pentru agricultura si dezvoltare rurala, dupa caz, anexând, în original, adeverintele emise în acest sens pentru toate punctele de distribuire a combustibililor pentru motor implicate. Autoritatea fiscala va restitui sumele în cauza furnizorului persoana juridica în termenul legal de 45 de zile de la data înregistrarii cererii si cu respectarea prevederilor în materia restituirii. Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferente de accize pentru motorina livrata cu acciza redusa va fi aprobata prin ordin al ministrului economiei si finantelor, în termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei hotarâri”.
În vederea restituiii sumelor reprezentând diferente de accize pentru motorina livrata cu acciza redusa a fost emis ORDINUL nr. 2599 din 4 septembrie 2008 privind aprobarea Procedurii de restituire a sumelor reprezentând diferente de accize pentru motorina livrata cu acciza redusa.
Punctele 4, 5 si 6.1 din acest ordin prevad urmatoarele:
4. Cererile de confirmare a cantitatii totale de motorina livrata cu acciza redusa se depun de catre furnizori, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (2) din hotarâre, pâna la data de 10 a lunii urmatoare celei în care a fost livrata motorina, la directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene sau a municipiului Bucuresti care au emis adeverintele, dupa caz.
5. Furnizorul va anexa la fiecare cerere de confirmare a cantitatii de motorina livrata cu acciza redusa prin statiile proprii ori punctele de distribuire, depusa la una dintre directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala, copia facturii de livrare a motorinei, precum si totalitatea adeverintelor aferente, emise de acea structura beneficiarilor si colectate în luna anterioara, pe masura livrarii motorinei în cauza de catre toate statiile proprii ori punctele de distribuire.
6.1. Dupa verificarea autenticitatii adeverintelor anexate la cererea furnizorului, directia pentru agricultura si dezvoltare rurala care a emis adeverintele confirma cantitatea totala de motorina livrata cu acciza redusa de catre furnizor beneficiarilor, în luna anterioara, prin statiile ori punctele sale de distribuire, si emite, potrivit dispozitiilor art. 10 alin. (3) din hotarâre, o adeverinta al carei model este prezentat în anexa nr. 2, care face parte integranta din prezenta procedura.
În concluzie, asa cum sustine si recurenta, întrega cantitate de motorina aprobata beneficiarilor nu trebuie livrata deodata, existând posibilitatea livrarii chiar pe parcursul mai multor luni. Însa, pentru întrega cantitate de motorina livrata într-o luna – chiar daca aceasta este doar o fractiune din totalul motorinei aprobate beneficiarului – trebuie depusa pâna la data de 10 a fiecarei luni, pentru luna anterioara, la directia sau directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, care au eliberat adeverintele pentru cantitatile de motorina aprobate o cerere de confirmare a cantitatii de motorina livrata cu acciza redusa, asa cum prevede HG nr. 804/2008 si Ordinul 2599/2008.
În cazul în care beneficiarul nu solicita livrarea întregii cantitati de motorina aprobata într-o luna, acesta are posibilitatea sa solicite eliberarea unui numar de maximum zece adeverinte pentru fractii din aceasta cantitate, pâna la acoperirea cantitatii totale de motorina aprobate, potrivit art.6 alin.5 din HG nr.804/2008, astfel ca cererile lunare ale furnizorului vor fi însotite întotdeauna de adeverinta ceruta de lege în original.
În speta, cererile recurentei formulate în luna noiembrie pentru motorina livrata în lunile august si septembrie sunt tardive, motiv pentru care în mod corect s-a respins solicitarea de restituire a diferentei de acciza.
În plus, cererile 98 si 99 au fost formulate la 19.11.2008 desi legea prevede depunerea solicitarilor privind restituirea de acciza pâna la data de 10 a fiecarei luni.