PROCEDURA INSOLVENŢEI. PLAN DE REORGANIZARE.
LIPSA CALITĂŢII PROCESUALE ACTIVE A
ADMINISTRATORULUI SOCIAL, CĂRUIA I S-A RIDICAT
DREPTUL DE ADMINISTRARE, ÎN FORMULAREA
ACESTUIA.
– art. 3 pct. 26 şi 30, art. 18 alin. 1 şi 2, art. 107 alin. 1 pct. A lit.
b) şi c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Administratorul special are puterea de a reprezenta pe debitor în
procedura insolvenţei numai sub condiţia ca judecătorul-sindic să nu fi ridicat
debitorului dreptul de administrare. După ridicarea acestui drept, potrivit art.3 pct.
26 şi pct. 30 şi a art. 18 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, administratorul special are
doar abilitarea legală de a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor. De asemenea,
din textele arătate, completate cu textul art. 18 alin. 2, rezultă că până la ridicarea
dreptului de administrare, administratorul special poate să exprime intenţia de
reorganizare a societăţii debitoare şi să depună plan de reorganizare. Ulterior acestui
moment, dreptul administratorului special de a formula acţiuni în numele societăţii,
inclusiv de a propune plan de reorganizare şi de a formula cerere de reorganizare a
societăţii pe temeiul planului de reorganizare propus de el, încetează şi nu mai are
calitatea de a sta în justiţie în numele debitoarei.
( Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr. 489/R-C/2 mai
2008)
Constată că, prin sentinţa nr. 71/F/22.01.2008 a
Tribunalului Comercial Argeş a fost respins planul de reorganizare
propus de debitor ca inadmisibil, iar în temeiul art. 107 alin. 1 A litera b
şi c a fost decisă intrarea debitoarei SC L. SRL în faliment, prin
procedura generală. Totodată a fost dispusă dizolvarea societăţii şi
ridicarea dreptului de administrare, ca şi alte măsuri specifice trecerii la
faliment.
Pentru a decide astfel, judecătorul-sindic a constatat că, la
11.01.2008, SC L. SRL, prin administrator special, a solicitat
reorganizarea societăţii potrivit planului de reorganizare depus în acest
sens.
Analizând cererea, judecătorul-sindic a constatat că debitoarea a
formulat contestaţie la cererea de deschiderea procedurii de insolvenţă,
contestaţie respinsă, şi rămasă irevocabilă, prin decizia nr. 1214/R-
C/30.11.2007 a Curţii de Apel Piteşti şi că, în consecinţă, potrivit art. 33
alin. 4 din Legea nr. 85/2006, debitorul căruia i-a fost respinsă
contestaţia împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei nu
mai poate propune plan de reorganizare.
În concluzie, judecătorul-sindic a constatat că cererea de
reorganizare a societăţii, depusă de debitor, este inadmisibilă.
La 13.02.2008, SC L. SRL, prin administratorul special, a
formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca neîntemeiată.
1. Nelegalitatea sentinţei deoarece judecătorul-sindic a dispus
intrarea în faliment în temeiul art. 107 alin. 1 A litera b şi c din Legea nr.
85/2006, însă, în motivare, acesta a reţinut că planul de reorganizare a
fost propus de debitor şi nu de administratorul judiciar; în realitate
susţine recurentul, planul de reorganizare a fost conceput împreună cu
administratorul judiciar. În consecinţă, susţine recurentul nu se aplică
dispoziţiile art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
2. Soluţia judecătorului-sindic este greşită deoarece este
întemeiată pe dispoziţiile literei b şi a literei c din art. 107 alin. 1 A din
Legea nr. 85/2006, texte care se exclud. Se arată că litera b din textul
arătat se coroborează cu art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, nu însă şi
textul de la litera c.
3. Soluţia judecătorului-sindic este greşită, deoarece acesta a
încălcat dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 85/2006. Se susţine că
judecătorul-sindic a invocat procesul-verbal al Adunării generale a
creditorilor din 9.01.2008, însă nu a observat că această adunare a fost
ţinută fără cvorumul necesar.
4. Soluţia judecătorului – sindic este greşită, deoarece
administratorul judiciar a propus intrarea în faliment, în temeiul art. 107
litera D însă, instanţa a dispus trecerea la faliment în temeiul art. 107
litera A din legea arătată.
5. Soluţia judecătorului-sindic este greşită, deoarece „acesta
nu a convocat şedinţă pentru a pune în discuţie acest plan sub aspectul
titularului dreptului de a-l depune şi al conţinutului acestui plan, cât şi
pentru a pune în discuţie dreptul procentului de creanţe prevăzut de lege
de a-şi exprima intenţia de a depune plan de reorganizare”.
La 4.04.2008, SC L. SRL, prin administratorul special L.S., a
invocat excepţia neconstituţionalităţii art. 33 alin. 4 din Legea nr.
85/2006, text care este contrar dispoziţiile art. 21 alin. 3 şi a art. 53 din
Constituţia României.
La termenul din 2.05.2008, din oficiu, a fost pusă în discuţie
puterea administratorului special de a reprezenta societatea debitoare,
având în vedere dispoziţiile art. 3 pct. 30 din Legea nr. 85/2006 precum
şi a dispoziţiilor sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei, prin care
a fost dispusă ridicarea dreptului de administrare a societăţii.
1. Analizând excepţia, curtea constată că aceasta este
întemeiată.
Curtea constată că, prin sentinţa nr. 906/F/2.10.2007 a fost
respinsă contestaţia formulată de debitoarea SC L. SRL împotriva cererii
de deschidere a procedurii insolvenţei şi a fost admisă cererea creditoarei
SC M. SA; a fost dispusă deschiderea procedurii generale de insolvenţă
împotriva debitoarei arătate; a fost desemnat administrator judiciar; a fost
dispusă ridicarea dreptului de administrare a societăţii; şi au fost luate
celelalte măsuri specifice deschiderii procedurii de insolvenţă. Prin
decizia nr. 1214/RC/30.11.2007, această sentinţă a rămas irevocabilă
prin respingerea recursului formulat de debitoare.
De asemenea, curtea constată că, în drept, textele incidente în
speţă sunt: art. 3 pct. 26, potrivit căruia: administratorul special este
reprezentantul desemnat de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului,
persoană juridică, să efectueze în numele şi pe seama acestuia actele de administrare
necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să-şi administreze
activitatea şi să le reprezinte interesele în procedură pe perioada în care debitorului i s-
a ridicat dreptul de administrare. … şi pct. 30 din acelaşi articol, potrivit
căruia: ridicarea dreptului de administrare atrage suspendarea mandatului
administratorului special sau al consiliului de administraţie al debitorului. În cazul
ridicării dreptului de administrare al debitorului, conducerea acestuia este preluată de
administratorul judiciar sau de lichidator, după caz;
Textul art. 18, potrivit căruia: după deschiderea procedurii,
adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, va
desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică,
administrator special, care să reprezinte interesele societăţii şi ale acestora şi să
participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de
administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi
conduce şi activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la
a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor.
(2) Administratorul special are următoarele atribuţii:
a) exprimă intenţia debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit.
h), coroborat cu art. 33 alin. (2);
b) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acţiunilor
prevăzute la art. 79 şi 80;
c) formulează contestaţii în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege;
d) propune un plan de reorganizare;
e) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului
judiciar, după confirmarea planului;
f) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primeşte
raportul final şi bilanţul de închidere şi participă la şedinţa convocată pentru
soluţionarea obiecţiunilor şi aprobarea raportului;
g) primeşte notificarea închiderii procedurii.
Din textele arătate rezultă că, administratorul special are
puterea de a reprezenta pe debitor în procedura insolvenţei numai sub
condiţia ca judecătorul-sindic să nu fi ridicat debitorului dreptul de
administrare. După ridicarea acestui drept, potrivit art. 3 pct. 26 şi pct. 30
şi a art. 18 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, administratorul special are doar
abilitarea legală de a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor. De
asemenea, din textele arătate, completate cu textul art. 18 alin. 2, rezultă
că până la ridicarea dreptului de administrare, administratorul special
poate să exprime intenţia de reorganizare a societăţii debitoare şi să
depună plan de reorganizare.
În speţă însă, curtea constată că prin sentinţa
nr.906/F/2.10.2007, încă din luna octombrie 2007 a fost ridicat dreptul
de administrare al societăţii şi prin aceasta a fost ridicat şi dreptul
administratorului special de a formula acţiuni în numele societăţii,
inclusiv de a propune plan de reorganizare şi de a formula cerere de
reorganizare a societăţii pe temeiul planului de reorganizare propus de el.
De asemenea, curtea constată că, în speţă, administratorul
special este cel care a propus planul de reorganizare şi a formulat cerere
de reorganizare. Astfel, la 11.01.2008, S.F.L. a depus cerere de
reorganizare a societăţii pe temeiul planului de reorganizare propus şi
semnat de el; aşadar, la peste două luni de la ridicarea dreptului de
reprezentare a societăţii şi inclusiv a dreptului de propune plan de
reorganizare şi de a cere reorganizarea societăţii. Invocând planul de
reorganizare propus, administratorul special ignoră regulile de mai sus şi
depune cererea de reorganizare pe temeiul planului de reorganizare
propus de el.
În concluzie, la data de 11.01.2008, administratorul special nu
avea calitate procesuală de a sta în justiţie în numele societăţii debitoare,
pentru a propune plan de reorganizare şi de a solicita reorganizarea
societăţii, deoarece el nu mai avea puterea de a reprezenta societatea
debitoare. Pe aceleaşi temeiuri juridice arătate mai sus, administratorul
special nu putea să formuleze nici recurs, pentru aceeaşi lipsă de calitate
procesuală întemeiată pe lipsa puterii de a reprezenta societatea pentru
reorganizarea ei.
Judecătorul-sindic nu a observat că administratorul special nu
are calitate procesuală de a sta în justiţie în numele debitoarei; el a respins
acţiunea de reorganizare ca inadmisibilă, pe temeiul art. 33 alin. 4 din
Legea insolvenţei, observând că societatea debitoare nu mai poate
formula acţiune de reorganizare prin administratorul special dat fiind că
aceasta a formulat contestaţie împotriva cererii de deschidere a
procedurii. Această excepţie este justă, însă prevalează lipsa puterii legale
a administratorului special de a reprezenta societatea debitoare în cererea
de reorganizare a societăţii în condiţiile în care, încă din octombrie 2007,
data deschiderii procedurii de insolvenţă, fusese ridicat dreptul de
administrare al societăţii.
2. Nu este fondată prima critică, încadrată de recurentă în
motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod pr.civilă.
Curtea constată că, recurenta încearcă să susţină că
judecătorul-sindic nu ar fi observat că, în realitate, planul ar fi fost
întocmit împreună cu administratorul judiciar. Această critică nu poate fi
primită întrucât, relevant din punct de vedere al exprimării voinţei de
reorganizare este semnarea planului doar de către administratorul special,
ca şi formularea cererii de reorganizare, pe temeiul planului, de aceeaşi
persoană, respectiv administratorul special. Cum aceasta nu avea puterea
legală de a reprezenta societatea sau de a formula cerere de reorganizare,
soluţia judecătorului-sindic este legală şi temeinică.
3. Nu este fondată nici a doua şi nici a patra critică, încadrate
corect de recurentă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Curtea constată că, trecerea la faliment a fost dispusă de
judecătorul-sindic ca urmare a lipsei planului de reorganizare şi a cererii
de reorganizare propuse de persoanele abilitate legal. În concluzie,
întemeierea soluţiei pe temeiul art. 107 alin. 1A litera b şi c este legală, iar
întemeierea cererii de trecere la faliment de către administratorul judiciar
pe temeiul art. 107 litera D nu are relevanţă, pentru că judecătorul are
abilitarea legală de a face încadrarea în drept.
4. Nu sunt fondate a treia şi ultima critică, încadrate de
recurentă în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că, judecătorul-sindic a respins cererea de
reorganizare şi a dispus trecerea la faliment pentru că nu a existat un plan
de reorganizare propus de persoana abilitată legal să îl propună şi să
formuleze cerere de reorganizare. De aceea, nu poate fi primită critica
prin care este legată această soluţie de ţinerea sau de neţinerea şedinţei
adunării generale a creditorilor, aspecte care de altfel nu sunt incidente în
cauză. Judecătorul-sindic nu este ţinut de nici un text legal să supună
dezbaterii adunării generale a creditorilor un plan de reorganizare propus
de persoana lipsită de abilitarea legală de a îl propune. Acest demers
trebuia să-l facă administratorul special sau administratorul social,
convingând pe creditori că planul este viabil şi să îl însuşească aceştia,
luând ei iniţiativa de a propune planul de reorganizare.
Având în vedere şi lipsa puterii de reprezentare a
administratorului special de a formula cerere de reorganizare în numele
debitoarei, recursul formulat de acesta este nefondat.
De asemenea, având în vedere lipsa puterii administratorului
special de reprezentare a societăţii debitoare, curtea constată că ea nu
poate fi investită nici cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 33 alin. 4
din Legea nr. 85/2006. Pe de altă parte, curtea consideră că, această
excepţie nu poate fi primită şi pentru că textul art. 33 alin. 4 din Legea nr.
85/2006 nu are legătură cu soluţionarea prezentului recurs. Şi dacă ar fi
admisă neconstituţionalitatea textului arătat soluţia de respingere a cererii
de reorganizare ar rămâne în vigoare, pentru motivele expuse mai sus de
curte.
Cu privire la cererea de suspendare a sentinţei de intrare în
faliment, formulată de recurent, se constată că aceasta a rămas fără obiect
prin respingerea recursului.
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.
1 Cod proc. civilă.
