Poziţia processuală a reclamantei:
Constată că prin cererea privind acţiunea în anulare a somaţie de plată, înregistrată la data de 13 iulie 2015 la această instanţă, reclamanta – creditoare X, a depus cerere în anulare a Încheierii nr. 401/08.06.2015 pronunţată în dosarul nr. al Judecătoriei Lipova, prin care s-a respins cererea de emitere a ordonanţei de plată.
În motivare, reclamanta – creditoare a argumentat că prin cererea înregistrată la Judecătoria Lipova sub nr. 470 din data de 09 aprilie 2015, a solicitat să se dispună emiterea ordonanţei de plată pentru suma de 366 lei. A mai precizat că cererea a fost respinsă, deoarece instanţa a reţinut că trebuie probate modalitatea de evidenţiere a debitoarei pe piaţa de capital, perioada de timp în care societatea debitoare a fost evidenţiată ca societate tranzacţionată, modalitatea de înştiinţare a debitoarei în privinţa sumelor datorate, precum şi modalitatea de plată la scadenţă. Reclamanta – creditoare a argumentat că a depus în susţinerea cererii înscrisuri din care rezultă obligaţia debitoarei de plată a sumei de 366 lei, reprezentând tariful de menţinere în evidenţele CNVM, conform Regulamentului nr. 7/2006 privind veniturile extrabugetare constituite din cotele şi tarifele menţionate în acesta pentru societăţile tranzacţionate pe piaţa de capital. A precizat că debitoarea a fost admisă la tranzacţionare pe piaţa de capital, fiind înregistrată şi figurând în evidenţele Y cu un capital social de 2.737,50 lei şi având capital social/valoare emisiune de până la 200.000 lei inclusive, rezultând că societatea datorează către Y suma de 366 lei, reprezentând tariful de menţinere a valorilor mobiliare în valoare de 350 lei/an, precum şi accesoriile acestor sume. A argumentat că debitoarea figurează ca societate deţinută public în evidenţele Oficiului de Evidenţă Valorilor Mobiliare până la data radierii valorilor mobiliare. A mai precizat că creanţa este certă, deoarece se întemeiază pe prevederile statutare şi cee ale regulamentelor ASF/CNVM. De asemenea, a mai precizat că creanţa este lichidă, deaorece cuantumul acesteia este determinat în mod expres prin prevederile Regulamentelor CNVM/ASF nr. 2/2005 şi nr. 7/2006 cu modificările ulterioare. A argumentat că creanţa este exgibilă, deoarece sumele datirate au ajuns la termenul scadent şi nu au fost achitate de societatea debitoare
În drept, a invocat dispoziţiile 1023 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâta – debitoare a solicitat respingerea cererii în anulare ca netemeinică şi menţinerea Încheierii nr. 401/08.06.2015 pronunţată în dosarul nr. al Judecătoriei Lipova. Cu cheltuieli de judecată.
În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispoziţiile art. 1018 alin. 3 coroborate cu dispozițiile art. 205, art. 1014, art. 1018 şi art. 1020 – 1021 Cod de procedură civilă.
Verificându-şi competenţa potrivit dispoziţiilor art. 131 raportat la art.650 Cod procedură civilă, instanţa va constata că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cerere.
În soluţionarea cererilor de probaţiune formulate de către părţi, se procedează astfel:
În temeiul dispoziţiilor art. 254 alin. 1 Cod procedură civilă, va încuviinţa ca probe necesare soluţionării cauzei înscrisurile care conţin documentaţia depusă în dosarul nr. al Judecătoriei Lipova, constând din următoarele înscrisuri; notificare, notă de inventor, confirmare de primire, bursa de valori.
Analizând probele administrate în cauză, respectiv; documentaţia depusă în dosarul nr. al Judecătoriei Lipova, constând din următoarele înscrisuri; notificare, notă de inventor, confirmare de primire, bursa de valori, extras din reglementările legale referitoare la plata taxelor către Y, instanţa reţine următoarele:
Prin cererea formulată în dosarul nr. al Judecătoriei Lipova, reclamanta – debitoare a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată prin care să se dispună obligarea pârâtei – debitoare la plata sumei de 366 lei, reprezentând tariful de menţinre a valorilor mobiliare la Y pentru anul 2014 în valoare de 350 lei şi accesorii în valoare de 16 lei, sumă ca va fi aplicată până la data plăţii efective. În argumentarea cererii, reclamanta – creditoare a precizat că, că este autoritate centrală, de specialitate, care îşi exercită atribuţiile prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1, lit. a) din OUG nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Y, aprobată şi completată prin Legea nr. 113/2013, exercită atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control asupra emitenţilor de valori mobiliare, altor persoane fizice şi juridice care desfăşoară activităţi conform Legii nr. 297/2004, OUG nr. 32/2012, OUG nr. 25/2002, Legii nr. 253/2004, OG nr. 9/2004 şi OUG nr. 99/2006.
Examinând admisibilitatea cererii în anulare formulate de reclamanta creditoare, se reţine, din aceste reglementări, că tarifele percepute de această autoritate pentru menţinerea valorilor mobiliare sunt reglementate după caz: prin Regulamentul ASF/CNVM nr.7/2006, pct. 6.5 din anexă şi prin acte normative care stabilesc că aceste sume se calculează în funcţie de capitalul social al respectivelor societăţi şi se fac venit la bugetul ASF/CNVM. Pentru plata acestor tarife, sumele provenite din tarifele percepute pentru operaţiunile prevăzute la pct. 6.5 din anexă se plătesc de către emitenţii de valori mobiliare cel mai târziu în ultima lună a semestrului I al anului pentru care aceste sume se datorează. Pentru nevirarea sumelor prevăzute de prezentul regulament la termenele stabilite A.S.F/C.N.V.M are dreptul să calculeze penalităţi pe zi întârziere în conformitate cu legislaţia aplicată veniturilor bugetare.
Prin încheierea nr. 401/08.06.2015 pronunţată în dosarul nr. al Judecătoriei Lipova, s-a respins cererea de emitere a ordonanţei de plată, cu motivarea că părţile îşi dispută pe calea unei proceduri speciale creanţa pentru care creditoarea susţine că valoarea calculată de 366 lei întruneşte condiţiile caracterelor cert, lichid şi exigibil ale unei creanţe faţă de debitoare. Însă, pentru verificarea acestor condiţii impuse ca această creanţă pretinsă să poată fi valorificată, deoarece debitoarea contestă caracterul cert şi exigibil al creanţei, soluţionarea obiecţiilor ridicate tind la abordarea fondului litigiului. S-a reţinut că procedura notificării prevăzută de art. 1.014 C. pr. civ. a fost îndeplinită de creditoare. Notificarea adresată debitoarei fiind comunicată prin scrisoare recomandată cu aviz de primire şi conţinut declarat, filele 12 – 14 dosar.
Examinând cererea de anulare a încheierii atacate, instanţa constată că, din extrasul paginii de internet listat în data de 30 ianuarie 2015, fila 16 dosar, informaţiile privind situaţia debitoarei pe Piaţa RASDAQ, cum s-a menţionat mai sus, la data de 13 decembrie 2000, aceast era menţionată cu o stare a instrumentelor financiare suspendată în 7 noiembrie 2002, societate fără contract de registru şi transfer ARENA, având un preţ de 0,4000. Informaţiile se coroborează cu cele conţinute de Extrasul din Registrul Comerţului referitor la situaţia juridică a debitoarei, filele 29 – 34 dosar, debitoarea fiind menţionată că are un număr total de 27.375 acţiuni nominative, fiecare în valoare de 5,81 RON cu un capital subscris de 159.048,75 Ron.
Însă, din documentaţia ataşată cererii, respectiv extrasul de la fila 15 dosar , rezultă că că debitoarea este trecută cu informaţii de tranzacţionare pe piaţa de capital la Bursa de Valori Bucureşti cu un capital social de 2.737,50 lei şi având un capital social/valoare emisiune de până la 200.000 lei, inclusiv, însă datele conţinute de acest extras nu depăşesc data de 27.10.2006. Astfel, pentru a se stabili dacă debitoarea datorează creditoarei 366 lei reprezentând tariful de menţinere a valorilor mobiliare în valoare de câte 350 lei/an (pentru anul 2014) precum şi accesoriile acestor sume, stabilit potrivit celor precizate la pct. 2.2 din cerere, ar trebui efectuate demersuri probatorii spre a se specifica serviciile prestate debitoarei pârâte după această data întrucât suma pretinsă este aferentă anului 2014.
În aceste condiţii, completul colegial apreciază că cererea reclamantei, care se pretinde creditoarea pârâtei, cade sub incidenţa art. 1020 alin. 2 Cod procedură civilă; ,,Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere”. Astfel, este evident că, din această perspectivă, aceasta nu este admisibilă.
În plus, se poate constata că obligaţia debitoarei provine dintr-o dispoziţie legală prevăzută de legislaţia specială a pieţei de capital, respectiv aceea de a achita tariful de menţinere a valorilor mobiliare în evidenţele creditoarei pentru fiecare an financiar, precum şi accesoriile acestor sume. În aceste condiţii, obligaţia debitoarei are natură legală şi nu contractuală. Aceasta, deoarece din art.1 al OUG nr.25/2002, actul normative de bază ce reglementează statutul legal al reclamantei, rezultă cu certitudine că aceasta este o autoritate publică cu atribuţii de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital, acţionând în raporturile cu terţii de pe această poziţie de autoritate care nu are nimic comun cu legislaţia civilă ce presupune poziţia de egalitate a părţilor în raporturile juridice dintre acestea. Textul legal amintit este relevant pentru concluzia de mai sus;
,,(1) Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, denumită în continuare C.N.V.M., este o autoritate administrativă autonomă, de specialitate, independentă, autofinanţată, cu personalitate juridică.
(2) C.N.V.M. reglementează şi supraveghează piaţa de capital, pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, precum şi instituţiile, instrumentele şi operaţiunile specifice acestora.
(2^1) C.N.V.M. este autoritatea competentă de reglementare şi supraveghere, în sensul art. 22 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.060/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agenţiile de rating de credit, şi are atribuţiile şi competenţele stabilite prin acesta, exercitate în conformitate cu prevederile prezentului statut”.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din examinarea textului care reglementează atribuţiile acesteia, art. 2 din acelaşi act normativ;
,,Obiective fundamentale
C.N.V.M. elaborează şi aplică politica pieţei de capital şi are drept obiective fundamentale:
a) stabilirea şi menţinerea cadrului necesar dezvoltării pieţelor de instrumente financiare;
b) promovarea încrederii în pieţele de instrumente financiare şi în investiţiile în instrumente financiare;
c) asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase;
d) promovarea funcţionării corecte şi transparente a pieţelor de instrumente financiare;
e) prevenirea fraudei, a manipulării pieţei şi asigurarea integrităţii pieţelor de instrumente financiare;
f) stabilirea standardelor de soliditate financiară şi de practică onestă pe pieţele de instrumente financiare;
g) adoptarea măsurilor necesare pentru evitarea apariţiei riscului sistemic pe pieţele de instrumente financiare;
h) prevenirea afectării egalităţii de informare şi tratament al investitorilor sau a intereselor acestora;
i) cooperarea pe plan internaţional cu autorităţi competente similare, în scopul atingerii obiectivelor prevăzute la lit. a) – h)”.
Actele emise de această autoritate sunt acte administrative unilaterale şi nu evocă prin niciuna din caracteristicile lor contractile civile sau administrative. Astfel, art. 7 din acelaşi act normativ demonstrează neechivoc aceasta;
,,Prerogativele şi actele C.N.V.M.
(1) În vederea îndeplinirii obiectivelor sale stabilite la art. 2 C.N.V.M. îşi exercită prerogativele legale privind reglementarea prin adoptarea de norme, emiterea de acte individuale şi dispunerea de măsuri, după deliberare în şedinţe ţinute conform prevederilor art. 3.
(2) În vederea îndeplinirii obiectivelor sale privind protecţia operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, precum şi pentru funcţionarea corectă şi transparentă a pieţei, prevenirea manipulării şi evitarea apariţiei riscului sistemic pe pieţele reglementate, C.N.V.M. va supraveghea în timp real şi periodic instituţiile, operatorii şi operaţiunile de pe piaţa de capital şi de pe pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate.
(2^1) Obligaţia de păstrare a secretului de serviciu nu poate fi opusă C.N.V.M. în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege.
(2^2) Informaţiile de natura secretului profesional primite de către C.N.V.M. în exercitarea atribuţiilor sale pot fi utilizate numai în următoarele situaţii:
a) în scopul verificării respectării condiţiilor impuse pentru acordarea autorizaţiei entităţilor reglementate, pentru facilitarea supravegherii, pe baze consolidate sau neconsolidate a desfăşurării activităţii entităţii reglementate, în special a cerinţelor de adecvare a capitalului, a procedurilor contabile şi administrative şi a mecanismelor de asigurare a controlului intern;
b) în scopul impunerii de sancţiuni;
c) în cadrul plângerilor administrative şi acţiunilor intentate împotriva actelor individuale emise de C.N.V.M.
(3) C.N.V.M. adoptă norme prin regulamente şi instrucţiuni care sunt puse în aplicare prin ordin al preşedintelui acesteia.
(3^1) C.N.V.M. este competentă să ia măsuri pentru impunerea respectării legislaţiei pieţei de capital şi să aplice sancţiunile legale în cazurile de nerespectare a acestora.
(3^2) C.N.V.M. autorizează, controlează şi verifică, pe baza raportărilor primite şi prin inspecţii la faţa locului, registrele, conturile de numerar şi de instrumente financiare şi orice alte documente ale entităţilor reglementate, autorizate şi/sau supravegheate, dacă apreciază că este necesar.
(3^3) C.N.V.M. are dreptul să solicite orice informaţii şi să aibă acces la orice document, sub orice formă ar fi, de la şi cu privire la orice persoană sau entitate supusă supravegherii sale, în exercitarea atribuţiilor sale de autorizare, supraveghere şi control, pentru îndeplinirea obiectivelor fundamentale prevăzute la art. 2.
(4) Actele individuale emise de către C.N.V.M. sunt deciziile, ordonanţele, atestatele şi avizele.
(5) Actele individuale ale C.N.V.M. sunt înscrisuri oficiale şi beneficiază de forţa probantă a înscrisurilor autentice, conţinutul lor putând fi contrazis numai prin procedura înscrierii în fals.
(6) C.N.V.M. poate realiza, la cerere sau din oficiu, interpretarea oficială a tuturor reglementărilor emise de aceasta, aplicabile entităţilor reglementate şi supravegheate.
(7) C.N.V.M. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale, prevăzute la alin. (1) şi (2). În caz de litigiu, actele individuale emise de către C.N.V.M. cu privire la interpretările prevăzute la alin. (6) pot fi atacate cu contestaţie la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea pronunţată este definitivă. Până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, executarea actelor C.N.V.M. nu se suspendă”. Însăşi calea de atac a acestor ultime acte denotă că ne aflăm în prezenţa unor acte administrative.
Or, prin art. 1.013 din Codul de procedură civilă, pentru a fi aplicabilă procedura somaţiei de plată, creanţa trebuie să provină dintr-o obligaţie de plată care să rezulte dintr-un contract civil. Chiar când creanţa este determinată potrivit unui statut sau regulament ori alt înscris, ea are aceeaşi natură contractuală civilă, căci presupune încheierea contractului între un profesionost şi o autoritate contractantă şi cerinţa însuşirii prin semnătură sau în alt mod admis de lege; ,, Prevederile prezentului titlu se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege”. Or, reclamanta, având doar atribuţii de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital, emiţând doar acte administrative unilaterale, nu poate pretinde că se află în poziţia unei autorităţi contractante, căci nu are atribuţii care să îi permită încheierea unor contracte, fie ele chiar administrative.
Ultima concluzie rezultă din modul de reglementare a sursei creanţei în litigiu. Astfel, art. 13 din OUG nr. 25/2002, care reglementează sursele de finanţare ale CNVM este şi el elocvent;
,, Surse de finanţare
(1) C.N.V.M. se finanţează integral din venituri extrabugetare.
(2) Veniturile C.N.V.M. provin din:
a) o cotă de cel mult 0,08% din valoarea tranzacţiilor cu instrumente financiare supuse reglementării şi/sau supravegherii C.N.V.M., suportată de către cumpărător, cu excepţia instrumentelor financiare derivate;
b) o cotă lunară de cel mult 0,1% din valoarea activului net al organismelor de plasament colectiv;
c) o cotă de cel mult 0,5% din valoarea ofertelor publice de vânzare;
d) o cotă de cel mult 2% din valoarea ofertelor publice de cumpărare-preluare;
e) tarife şi cote pentru tranzacţiile cu instrumente financiare derivate;
f) tarife şi cote percepute la activităţi pentru care se emite de către C.N.V.M. un act individual;
g) tarife şi cote percepute pentru prestarea de servicii către entităţi supravegheate sau terţe persoane;
h) penalităţi stabilite prin reglementări proprii ca sancţiuni patrimoniale;
i) donaţii;
j) activităţi de editură, publicitate, multiplicare;
k) orice alte surse legale.
(3) Cotele şi tarifele prevăzute la alin. (2) se stabilesc periodic prin regulament al C.N.V.M”.
Ultimul alineat prevede clar că aceste cote şi tarife sunt stabilite în mod unilateral.
În ce priveşte natura juridică a creanţei pretense, se reţine că reclamanta îşi motivează cererea susţinând că SC Agromec este o societate ale cărei acţiuni sunt înregistrate la CNVM şi listate pe piaţa de capital, ca urmare a participării acestei societăţi la Programul de Privatizare în Masă. Ea ar fi înscrisă ca societate aflată public în evidenţele Oficiului de Evidenţă a Valorilor Mobiliare până la data radierii valorilor mobiliare. Astfel, susţine reclamanta că, pentru această societate, obligaţia de plată a taxelor de menţinere a valorilor mobiliare la ASF/CNVM ca şi toate celelalte obligaţii ce cad în sarcina societăţii, încetează în momentul radierii emitentului din Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare. În concluzie obligaţia de plată a tarifului de menţinere a valorilor mobiliare la ASF/CNVM incumbă debitoarei până la data retragerii valorilor mobiliare de pe piaţa de capital şi a radierii acestora din evidenţa ASF/CNVM. În consecinţă, reclamanta pretinde o creanţă care ar reprezenta o ,, (…) taxă de menţinere a valorilor mobiliare la ASF/CNVM” iar în altă formulare că acestea ar avea natura unor ,,(…) tarife percepute de ASF/CNVM pentru menţinerea valorilor mobiliare emise de societăţile comerciale şi admise la tranzacţionare”. În aceste condiţii, cum art. 13 alin. 3 din OUG nr. 25/2002 relevă modul unilateral în care sunt stabilite aceste tarife (,,Cotele şi tarifele prevăzute la alin. (2) se stabilesc periodic prin regulament al C.N.V.M”), ele nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 1013 alin. 1 Cod procedură civilă. Căci, acesta prevede două condiţii; prima, ca suma de bani pretinsă să provină dintr-un contract civil, iar a doua subsecventă, în ipoteza în care suma este determinate potrivit unui regulament, statut sau altui înscris, condiţia însuşirii acestuia de către părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
În situaţia debitoarei, chiar dacă s-ar considera că denumirea de tarif evocă contraprestaţia unui serviciu prestat ce ar putea deriva dintr-un contract civil, cu consecinţa că, în această ipoteză, reclamanta ar putea avea calitatea de autoritate contractantă, nu este îndeplinită condiţia însuşirii de către cealaltă parte. Căci nu poate fi identificat acel alt mod de însuşire admis de lege. Modalitatea în care a ajuns pârâta debitoare în evidenţele CNVM, prin participarea la programul de privatizare în masă, nu relevă îndeplinirea condiţiei însuşirii atât timp cât art. 224 din Lg. nr. 297/2004 stabileşte obligaţia înregistrării la CNVM pentru societăţile admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. Or, debitoarea contestă că ar fi depus vreo cerere de înregistrare iar reclamanta nu a probat existent unei atare cereri. Doar dacă s-ar fi depus o atare cerere s-ar putea susţine existenţa unui mod de însuşire a unui contract civil din care să decurgă plata tarifelor percepute. În caz că societatea debitoare nu şi-ar îndeplini atare obligaţie, ea nu poate fi sancţionată prin impunerea unui atare contract, căci nici măcar un contract administrativ nu poate fi considerat ca încheiat în această modalitate. Reclamanta ca autoritate de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital ar fi trebuit să îi aplice sancţiuni prevăzute de lege însă nu poate pretinde existent unui contract în acest caz cu consecinţa perceperii unor tarife. Legea stabileşte într-adevăr că reclamanta poate percepe atare tarife, le poate stabili şi cuantumul însă, pentru a intra sub incidenţa acestor tarife, ca ele să aibă natură civilă, este necesară prezenţa manifestării de voinţă a plătitorului tarifului. Doar obligaţiile care provin din taxe, impozite şi alte contribuţii de acest gen pot fi impuse în mod unilateral. Astfel, inclusiv din această perspectivă cererea reclamantei nu este admisibilă.
În consecinţă, în baza art art. 1023 din Noul Cod de procedură civilă, instanţa va respinge cererea de anulare a încheierii nr. 401/08.06.2015 prin care s-a respins cererea de emitere a ordonanţei de plată, cerere formulată de reclamanta – creditoare X, cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu debitoarea S.C. Z S.A, cu sediul în R, jud. A.
Constatând că s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâta – creditoare, în sumă de 500 lei în această procedură, se constată că avocatul pârâtei a reluat doar în argumentarea întâmpinării depuse cele motivate în cursul procedurii judecării cererii de emitere a somaţiei de plată. Or, în această ultimă procedură, s-au acordat deja 500 lei cheltuieli de judecată. În consecinţă, cum reprezentantul pârâtei nu s-a prezentat nici la acest termen, se justifică reducerea onorariului în raport cu activitatea avocatului în baza art. 451 alin 2 Cod procedură civilă, la suma de 200 lei. Ca atare, va obliga reclamanta – creditoare să plătească pârâtei – debitoare suma de 200 lei cheltuieli de judecată parţiale, prin reducerea onorariului reprezenatntului acesteia, de la suma de 500 lei, la cuantumul de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Constată că Judecătoria Lipova este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cererea.
Admite, ca probe necesare soluţionării cauzei, înscrisurile care conţin documentaţia depusă în dosarul nr. al Judecătoriei Lipova, constând din următoarele înscrisuri; notificare, notă de inventor, confirmare de primire, bursa de valori.
Respinge cererea de anulare a încheierii nr. 401/08.06.2015 prin care s-a respins cererea de emitere a ordonanţei de plată, încheiere pronunţată în dosar nr. al Judecătoriei Lipova, cerere formulată de reclamanta – creditoare Y, Cod fiscal Nr. X, cu sediul în B, în contradictoriu cu debitoarea S.C. X S.A, cu sediul în R, jud. A.
Obligă reclamanta – creditoare să plătească pârâtei – debitoare suma de 200 lei cheltuieli de judecată parţiale, prin reducerea onorariului reprezenatntului acesteia, de la suma de 500 lei, la cuantumul de 200 lei.
