Latura civilă. Calitatea de parte civilă a mamei victimei unei infracţiuni.


Latura  civilă. Calitatea de parte civilă a mamei victimei unei

infracţiuni.

Împrejurarea că mama victimei nu are calitatea de 

moştenitor legal, nu este de  natură a-l exonera pe

inculpat de la plata către aceasta a despăgubirilor 

civile şi a daunelor morale solicitate cu ocazia 

constituirii ca parte civilă în termenul prevăzut de

art.15 alin.2 din Codul de procedură penală, în

condiţiile în care s-a făcut dovada că şi ea  a

suferit  un prejudiciu ca urmare a faptei culpabile 

a  inculpatului.

(decizia penală nr.60/R/15.02. 2005).

Prin sentinţa penală nr.177 din 15.04.2003 pronunţată de 

Judecătoria Bălceşti, inculpatul M.N. a fost condamnat în  baza art.182 alin.1

Cod penal la 3 ani închisoare cu executare  în condiţiile art.57, 71 Cod penal

şi obligat la plata sumei de 80.000.000 lei cu titlu de daune morale şi la

40.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către părţile civile E.E.şi B.F.

În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că, în luna aprilie

1999, partea vătămată N.P. a intervenit să aplaneze un conflict produs între

mama sa E.E. şi inculpat,  ocazie cu care, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate

o lovitură în regiunea ochiului stâng, producându-i o leziune  pentru a cărei

vindecare au fost necesare 80 zile de  îngrijiri medicale.

Tribunalul Vâlcea,  prin decizia penală nr.196/2003 a admis

apelurile declarate împotriva acestei prime hotărâri şi, desfiinţând  în parte

sentinţa, a aplicat art.74, 76 Cod penal reducând pedeapsa aplicată

inculpatului la 1  an închisoare.

Sub aspectul laturii penale, hotărârea primei instanţe a rămas

definitivă prin decizia penală nr.426/R/2003 a Curţii de Apel Piteşti prin care

au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de parchet şi de părţi,  însă

cât priveşte latura civilă, aceasta  urma să fie rejudecată de către instanţa de 

fond, aşa cum s-a hotărât prin  decizia penală nr.196/2003 a Tribunalului

Vâlcea.

După rejudecarea laturii civile, Judecătoria Bălceşti, prin sentinţa

penală nr.317/21.05.2004, a admis în parte acţiunea civilă exercitată de

părţile civile E.E.  şi B.F. şi a obligat inculpatul să plătească acesta 

despăgubiri civile (câte  30.000.000 lei  fiecăreia) şi daune morale

( câte 20.000.000 lei fiecăreia).

A reţinut instanţa de fond că, cele două părţi civile, mamă şi fiică,

au acordat  sprijin material,  precum şi îngrijirea de care a  avut nevoie victima

N.P.(decedată la 25.05.2005, din alte cauze,  străine de incident), pe perioada

20 aprilie  1999 – 27 mai 2002, adică de  la data incidentului şi până la deces.

În considerentele sentinţei se arată că în afară de cheltuielile

necesitate de internările victimei şi de tratamentul prescris acesteia, s-a făcut

dovada că N.P. nu a mai putut lucra în gospodărie, fiind nevoită să vândă trei

bovine din curte pentru a face faţă cheltuielilor generate  de imposibilitatea de

a munci, ca urmare a invalidităţii cauzate de inculpat.

Prin decizia penală nr.259/2004, Tribunalul Vâlcea a respins ca 

nefondate toate apelurile declarate de părţi.

Criticile invocate de inculpat prin apărătorul său, în sensul că

mama victimei,  partea civilă E.E., nu are calitatea de moştenitor legal sau

testamentar, astfel că aceasta nu se putea  constitui parte civilă în cauză, ci

numai fiii victimei, ce au calitatea de  descendenţi ai  acesteia şi că 

despăgubirile la plata cărora a fost obligat sunt mult mai mari decât sumele 

dovedite, nu au fost însuşite de instanţa de  recurs care,  prin decizia penală

nr.60/R/15 februarie 2005 a respins ca  nefondat recursul declarat de 

inculpat.

inculpat.

În motivarea deciziei s-a reţinut că, la data de 12 noiembrie 2002, 

înainte de citirea actului de sesizare, E.E.,mama victimei, decedată la  25 mai

2002, a  depus la dosar cerere prin care s-a constituit parte civilă în procesul

penal, solicitând obligarea recurentului  la plata despăgubirilor civile

reprezentând cheltuieli cu tratarea, îngrijirea şi întreţinerea victimei, în sumă

de 100.000.000 lei şi a  daunelor morale în cuantum de  100.000.000 lei.

Separat de aceasta, în cauză s-a  constituit parte civilă şi B.F., fiica

victimei,  iar ceilalţi descendenţi ai acesteia au depus în scris o declaraţie prin

care învederau instanţei că, numai cele două părţi civile au suportat întreg

prejudiciul provocat prin infracţiune, astfel încât ei nu au pretenţii faţă de

Este adevărat că mama victimei, E.E. nu are calitate de moştenitor

legal. Această parte nici nu a pretins, de altfel,  că ar avea o asemenea calitate,

ci ea a  înţeles să participe în cauză în nume propriu, solicitând repararea

prejudiciului pe care ea însăşi l-a suferit ca urmare a faptei  culpabile a

inculpatului,constând atât  în îngrijirea şi cheltuielile efectuate cu tratarea

victimei, cât şi în prejudiciul moral încercat, văzând-o pe fiica  sa rămasă fără

vedere la unul dintre ochi  şi suportând pentru refacerea  sănătăţii, numeroase

tratamente şi intervenţii chirurgicale.

În această situaţie,  hotărârea instanţei de fond prin care s-a

dispus, potrivit  art.14, art.346  Cod procedură penală  şi art.998 Cod civil, 

obligarea inculpatului la repararea prejudiciului încercat de mama victimei,

constituită parte civilă în condiţiile art.15  alin.2 din Codul de procedură

penală, menţinută de tribunal, este legală şi temeinică.