Procedura falimentului. Contestaţie la tabelul definitiv al creanţelor. Condiţii de admisibilitate în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2006.
Art. 75 din Legea nr. 85/2006
Este admisibilă contestaţia întemeiată pe art. 75 din Legea privind procedura insolvenţei, chiar dacă se solicită înscrierea ori majorarea unor creanţe,
rămânând părţii să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii impuse de textul de lege – existenţa unui fals, dol sau a unei erori esenţiale care au
determinat admiterea creanţei.
(Decizia nr.492/R-COM din 30 aprilie 2009)
Prin sentinţa nr.215/F/16.02.2009, Tribunalul Comercial Argeş – judecător sindic a respins contestaţiile formulate de B.D ş.a. împotriva tabelului de
creanţe al debitoarei SC C. SA.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, judecătorul sindic a reţinut că s-a formulat contestaţie la tabelul definitiv al creanţelor de
contestatorii menţionaţi, ce au avut calitatea de salariaţi ai debitoarei, contestaţia având ca obiect salariile, sporul de emitere a deciziilor ce
privesc încetarea contractului de muncă, salariile compensatorii, cât şi stabilirea faptului dacă indemnizaţiile şi invenţiile au fost plătite.
Expertiza efectuată în cauză a precizat că salariile au fost acordate în baza contractului colectiv de muncă 5097/98/04.09.2002 care prevede şi modul de
stabilire şi calculul salariilor şi a actului adiţional la contractul colectiv de muncă nr. 5097/98/24.01.2006 ( f. 56).
S-a mai reţinut de către judecătorul sindic că analiza ştatelor de plată aferente perioadei 1.01.2006 – 30.06.2006 demonstrează respectarea modului de
calcul al salariilor cum au fost precizate în actul adiţional nr. 9 la contractul colectiv de muncă 2002-2006.
În ce priveşte momentul la care contractele individuale de muncă au încetat ca urmare a reorganizării judiciare, se menţionează că prevederile legale au
fost respectate, în sensul că la contractele individuale de muncă a fost înscrisă data pe decizia fiecărui salariat, dovedită atât prin semnarea
notificării cât şi prin primirea unui exemplar din decizie dată cu nota de lichidare de care s-a semnat.
În privinţa salariilor compensatorii, acestea au fost precizate în contractul colectiv de muncă de pe anul 2002-2006, însă au fost aplicabile numai până
la 04.09.2006, când părţile au încheiat şi semnat actul adiţional nr. 10 comunicate şi Agenţiei Judeţene pentru ocuparea forţei de muncă A., sub nr.
214442/14.08.2006 pentru disponibilizarea personalului salariat, cu precizarea că măsurile compensatorii nu se vor aplica. ( f. 52).
Pentru sumele de bani solicitate pentru aplicarea invenţiilor în cadrul unităţii, se arată că nu s-au găsit documente care să ateste pretenţiile
contestatorilor.
Aşa fiind, judecătorul sindic, în baza art. 73 alin.1 din Legea privind procedura insolvenţei a respins contestaţiile la tabelul definitiv al creanţelor,
ca fiind neîntemeiate
Împotriva sentinţei, în termen legal au formulat recurs contestatorii, care au criticat-o sub următoarele aspecte:
Instanţa de fond a reţinut că salariile restante au fost calculate în mod corect în raport de prevederile contractului colectiv de muncă, trecând peste
concluziile expertului care menţionează că aceste clauze sunt nelegale, întrucât prevăd drepturi inferioare contractului colectiv de muncă pe ramură.
Actul adiţional din data de 4.09.2006 nu a fost semnat de reprezentanţii salariaţilor nesindicalişti, faţă de care nu poate produce efecte.
S-a mai susţinut că doar Ş.A. a solicitat recunoaşterea recompenselor pentru invenţii, iar din actele depuse la dosar rezultă contribuţia sa şi faptul că
le-a solicitat.
Nu în ultimul rând, instanţa de fond nu s-a pronunţat pe toate petitele cu care a fost investită, respectiv în privinţa primelor de vacanţă, Crăciun şi
Paşte.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art.3041
Cod pr.civilă, Curtea a constatat următoarele:
La data de 15 martie 2007 (f.328) Ş.A. a formulat contestaţie cu privire la creanţa cu care a fost trecut în tabelul creditorilor, de 7281 lei
reprezentând drepturi salariale, în aceasta nefiind incluse cele 15 salarii compensatorii nete, primele de vacanţă de Crăciun şi de Paşte, recompensele
pentru invenţii, precizând că în perioada 01.01. – 30.06.2006 i s-a calculat în mod greşit salariu, cu încălcarea contractului colectiv de muncă la nivel
naţional. În drept a invocat prevederile art.73 din Legea nr.85/2006.
La data de 19.02.2007 s-a formulat o cerere şi din partea lui C.M., referitoare la drepturile sale.
La 9 mai 2007 (fila 368 – 371) s-a formulat contestaţie de către B.D. ş.a. în privinţa înscrierii în tabelul creanţelor, întemeindu-şi cererea pe
prevederile art.75 din Legea nr.85/2006, contestaţia având în vedere calcularea greşită a salariului restant pe perioada 1.01. – 30.06.2006, fiind reţinut
75% din salariul minim pe economie în loc de cel trecut în cartea de muncă, primele de vacanţă, de Crăciun, de Paşte, salariile compensatorii cât şi
recompensele pentru Ş.A.
Prin sentinţa nr.497/F/9 mai 2007 au fost respinse contestaţiile, ca tardiv formulate. Această sentinţă a fost casată prin decizia nr.903/RC/21 septembrie
2007 a Curţii de Apel Piteşti, care a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal, cu motivarea de esenţă că au fost contestate în termenul legal.
Ulterior, după rejudecare, a fost pronunţată sentinţa nr.127/F/12.02.2008 prin care Tribunalul Comercial Argeş a respins aceleaşi contestaţii, reţinând în
esenţă că asupra tabelului preliminar şi celui suplimentar nu au fost formulate contestaţii, iar prevederile art.75 din Legea nr.85/2006 au ca scop doar
eliminarea din tabelul definitiv de creanţe a unor sume greşit admise.
Şi această sentinţă a fost casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, potrivit deciziei nr.529/R-C/16 mai 2008 a Curţii de Apel Piteşti, care
a apreciat că disp.art.73 şi 75 trebuiesc interpretate în sens larg, fiind admisibilă contestaţia întemeiată pe art.75 din lege, chiar dacă se solicită
înscrierea ori majorarea unor creanţe, rămânând părţii să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii impuse de textul de lege.
Prima instanţă avea îndatorirea de a verifica dacă sunt îndeplinite cerinţele privind existenţa unui fals, dol sau a unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei, aşa cum se stipulează în norma de sub art.75 din Legea nr.85/2006.
Asemenea cerinţe nu au fost dovedite, motiv pentru care contestaţia ar fi trebuit să fi fost respinsă, pentru neîntrunirea condiţiilor stipulate de lege,
conform îndrumărilor date în decizia de casare, obligatorii pentru judecătorul fondului, aşa cum se stipulează la art.315 Cod pr.civilă..
De altfel, argumentele reţinute de judecătorul sindic pentru respingerea contestaţiei sunt legale şi temeinice, constatându-se că modul de calcul al
salariilor pentru perioada 1.iunie 2006 – 30.06.2006 respectă clauzele din actul adiţional nr.9 la contractul colectiv de muncă din perioada 2002 – 2006,
ca şi în privinţa salariilor ce urmează reglementările contractului colectiv de muncă nr.5097/98/4.09.2002 cu actul adiţional de la fila 56.
După cum s-a arătat şi în raportul de expertiză judiciară, pentru perioada 2002-2006 a fost încheiat contractul colectiv de muncă nr.5097/98/4.09.2007, cu
salariaţii reprezentanţi în conformitate cu prescripţiile legale, contract modificat prin actul adiţional nr.9, în sensul că s-a stabilit salariul acordat personalului aflat în gol de lucru. A fost voinţa părţilor să stabilească nivelul salariului, efectele sale extinzându-se şi asupra personalului nesindicalist. Oricum, lichidatorul judiciar nu putea trece peste convenţia părţilor şi nu putea face aprecieri personale asupra cuantumului salariului, ce ar fi decurs din alte izvoare. Personalul unităţii nu a contestat prevederile contractului colectiv de muncă cu modificările ulterioare, ceea ce denotă faptul că s-a achiesat asupra conţinutului acestuia. Aceeaşi situaţie se reţine şi în ceea ce priveşte Actul adiţional nr.10, înregistrat la DMSS sub nr.9597/2006, prin care s-a stabilit nivelul compensaţiilor pentru ipoteza desfacerii contractului de muncă pentru motive imputabile salariatului, cum ar fi reorganizarea judiciară sau falimentul.
În ceea ce priveşte situaţia contestatorului Ş.A., s-a constatat că nu au fost depuse documente din care să reiasă acordarea unor recompense pentru
invenţiile sale, până la momentul intrării în faliment a debitorului, astfel că şi rezolvarea dată acesteia, este legală şi temeinică.
Oricum, esenţial pentru rezolvarea pricinii s-a reţinut faptul că nu s-a dovedit existenţa unui fals, dol sau a unei erori esenţiale care au determinat
admiterea creanţei (…), numai în această ipoteză putând fi verificat fondul susţinerilor contestatorilor, în sensul că le-ar fi fost înscrisă o creanţă
sub valoare şi, astfel, cercetarea tuturor motivelor de recurs a fost apreciată ca superfluă.
În concluzie, Curtea a respins recursul ca nefondat.
