Dosar nr. 2862/212/2013
TRIBUNALUL CONSTANŢA
SECŢIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 441/2014
Şedinţa publică din 22 Aprilie 2014
PREŞEDINTE : jud.
JUDECĂTORI :
GREFIER :
Pe rol soluţionarea recursului civil având ca obiect – anulare act, recurs formulat de recurentul reclamant …, domiciliat în …, împotriva sentinţei civile nr.10900/10.09.2013 pronunţată de Judecătoria …în dosarul civil nr.2862/212/2013, în contradictoriu cu intimatele pârâte … şi …, ambele cu domiciliul în … şi intimaţii în interes alăturat … și …, cu domiciliul în ….
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 15.04.2014 şi au fost menţionate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 22.04.2014, dată la care a pronunţat următoarea hotărâre.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului civil de faţă:
Prin sentinţa civilă nr.10900/10.09.2013, Judecătoria …a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul …, în contradictoriu cu pârâtele … şi …, a admis cererea de intervenţie în interes alăturat pârâtelor formulată de intervenienţii … şi … și a respins cererea pârâtelor privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
S-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei …sub nr.2862/212/2013, reclamantul … a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele … şi …, să se constate nulitatea absolută a înscrisului intitulat chitanţă de mână, datat 14.02.2007.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta … este fiica sa, cu care a continuat să ţină legătura după despărţirea de mama acesteia, pârâta …. La solicitarea fiicei sale, de a-i da o procură pentru a putea obţine acte de proprietate pentru casa în care locuia, reclamantul a încheiat înscrisul „chitanţă de mână”, fără ca între părţi să aibă loc vreo discuţie privind vânzarea imobilului.
S-a arătat că înscrisul este lovit de nulitate absolută, întrucât reclamantul s-a aflat în eroare cu privire la natura actului juridic încheiat, crezând că semnează o împuternicire fiicei pentru obţinerea actelor de proprietate. A considerat reclamantul că un alt motiv de nulitate îl constituie nesinceritatea preţului, respectiv 150.000.000 lei vechi, sumă modică faţă de valoarea imobilului în anul 2007. Preţul nici nu s-a plătit, reclamantul având convingerea că dă o împuternicire fiicei, iar aceasta nu avea posibilităţi financiare pentru a plăti această sumă. De asemenea, data menţionată în act nu corespunde cu ziua încheierii lui, înscrisul fiind redactat mai târziu.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Pârâta … a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond respingerea cererii. S-a arătat că actul a fost scris în întregime de reclamant şi semnat de acesta, care a declarat că preţul a fost achitat în întregime. Cu privire la cuantumul preţului, acesta a fost stabilit faţă de lipsa implicării reclamantului în întreţinerea copiilor rezultaţi din căsătoria cu … şi faţă de contribuţia financiară a acestora la ridicarea şi îmbunătăţirea construcţiei. În ceea ce priveşte eroarea asupra naturii actului, s-a arătat că acesta este scris de reclamant, care are discernământ deplin, iar părţile sunt identificate complet cu nume, prenume, calitate, arătându-se clar şi obiectul vânzării şi preţul.
Pârâta … a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că reclamantul a convenit de comun acord cu restul membrilor familiei să vândă locuinţa fiicei lor, …, preţul fiind fixat prin scăderea valorică a muncii şi banilor aduşi de copii, precum şi lipsa de contribuţie la întreţinerea acestora din partea reclamantului.
La data de 10.06.2013, … şi … au formulat cerere de intervenţie în interes alăturat pârâtei …, pe care instanţa a admis-o în principiu prin încheierea de şedinţă din data de 03.09.2013.
În probaţiune, a fost administrată proba cu înscrisuri, cu interogatoriul părţilor şi testimonială.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prin încheierea de şedinţă din data de 07.05.2013 instanţa a dispus respingerea acesteia, reținând caracterul imprescriptibil al acțiunii în raport de motivele de nulitate invocate.
În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut că, între reclamantul … şi pârâta …, pe de o parte şi pârâta …, pe de altă parte, a fost încheiat înscrisul sub semnătură privată din data de 14.02.2007, prin care primii declarau că vând celei din urmă întreg imobilul – casă şi teren, situat în …, cu preţul total de 150.000.000 lei (vechi), pe care au declarat că l-au primit de la … şi l-au împărţit.
Prin s.c. FN/29.03.2007 pronunţată de Judecătoria …în dosarul nr.5117/212/2007, instanţa a admis acţiunea în uzucapiune formulată de reclamanţii din acea cauză, … şi …, şi a constatat că aceştia au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 4.606 mp situat în …, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani realizată prin joncţiunea posesiilor, iar asupra construcţiei cu destinaţia de locuinţă şi a anexelor gospodăreşti edificate pe terenul respectiv, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
Prin s.c nr.16050/16.10.2012 pronunţată de Judecătoria …în dosarul nr.1491/212/2012, instanţa a admis acţiunea formulată de … în contradictoriu cu … şi … şi a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea între aceştia a imobilului compus din teren în suprafaţă de 4.606 mp şi construcţie la preţul de 15.000 lei. Hotărârea nu este irevocabilă, fiind atacată de pârât cu recurs, a cărui soluţionare a fost suspendată până la dezlegarea prezentei pricini.
Cu privire la înscrisul sub semnătură privată încheiat, s-a reținut că reclamantul a invocat ca motive de nulitate a acestuia eroarea-viciu de consimţământ şi neseriozitatea preţului.
Cu privire la primul motiv de nulitate, respectiv eroarea, instanţa a reţinut disp. art.953 C.Civ., potrivit cărora „consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenţă, sau surprins prin dol”, disp. art.954 alin.1 C.Civ., care prevăd că „eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei”.
Rezultă aşadar, că singura formă de eroare ce are drept consecinţă nulitatea absolută a actului juridic, este eroarea-obstacol, numită şi distructivă de voinţă, în cazul căreia falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului juridic încheiat („error in negotio”), fie asupra obiectului („error in corpore”).
În cazul de faţă, reclamantul a invocat prima formă a erorii-obstacol, respectiv cea cu privire la natura juridică a actului încheiat, potrivit susţinerilor acestuia, el având reprezentarea la nivel mental că acordă un mandat fiicei sale pentru încheierea unor acte juridice ulterioare.
Din analiza înscrisului încheiat de părţi, a cărui nulitate se cere a fi constatată, instanţa a reţinut că acesta are natura juridică a unui antecontract de vânzare-cumpărare. Astfel, faţă de lipsa existenţei unui titlu de proprietate care să legitimeze transferul acestui drept de la vânzător la cumpărător, înscrisul sub semnătură privată încheiat de părţi are valoarea juridică a unei promisiuni de vânzare-cumpărare, aspect reţinut de altfel şi prin s.c. nr.16050/16.10.2012 a Judecătoriei Constanţa.
În ceea ce priveşte pretinsa convingere a reclamantului că, prin respectivul înscris acordă o procură fiicei sale, instanţa de fond a dispus înlăturarea acesteia. Astfel, din observarea conţinutului înscrisului, se observă terminologia specifică operaţiunii de vânzare-cumpărare – „subsemnatul … şi … vindem”, în cuprinsul actului fiind în mod concret descris obiectul promisiunii de vânzare şi preţul, cu privire la care promitenţii-vânzători au declarat încasarea şi împărţirea acestuia.
Mai mult decât atât, chiar prin cererea de chemare în judecată reclamantul confirmă că înscrisul a fost redactat de el personal, astfel că este exclusă ipoteza ca acesta să nu fi avut cunoştinţă despre conţinutul actului sau de a-l fi semnat în necunoştinţă de cauză. Mai mult decât atât, ipoteza potrivit căreia reclamantul a intenţionat să o mandateze pe fiica acestuia, pârâta …, pentru a face demersurile necesare în vederea obţinerii actelor de proprietate pentru imobil, este contrazisă chiar de faptul că acţiunea în constatarea uzucapiunii a fost formulată de … şi … personal, nu prin mandatar.
S-a considerat că instanţa nu poate acorda forţă probantă declaraţiilor martorilor … şi …, audiaţi la propunerea reclamantului, pentru că aceştia nu au participat în mod direct la discuţiile dintre părţi, neavând cunoştinţă nemijlocită despre natura actului încheiat, pe care nu l-au văzut personal, toate informaţiile fiind aflate de martori din relatările reclamantului.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada erorii în care s-a aflat cu privire la actul încheiat, impunându-se a fi remarcat şi faptul că prezenta acţiune pentru constatarea nulităţii „chitanţei de mână” a fost promovată de reclamant abia după pronunţarea s.c. nr.16050/16.10.2012 a Judecătoriei Constanţa, prin care s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea, în ale cărei considerente s-a reţinut tocmai că până la acel moment nu s-a invocat eroarea cu privire la actul întocmit (f.46 verso).
În ceea ce priveşte motivul de nulitate legat de nesinceritatea preţului, s-a apreciat că și acesta este nefondat. Astfel, una dintre condiţiile actului juridic civil este obiectul acestuia, iar în cazul contractului de vânzare-cumpărare (în speţa dată, a antecontractului), obiectul este reprezentat de lucrul vândut şi de preţ.
Cu privire la preţ, s-a afirmat că acesta trebuie să fie stabilit în bani, determinat sau determinabil, sincer şi serios. Se impune astfel a fi făcută distincţia între sinceritatea preţului – ce presupune ca acesta să fie real, iar nu fictiv, şi seriozitatea preţului – ce vizează cuantificarea acestuia, respectiv să coincidă cu valoarea reală a lucrului înstrăinat.
În ceea ce priveşte sinceritatea preţului, instanţa a apreciat că aceasta este confirmată de probele administrate, cu atât mai mult cu cât reclamantul personal a scris actul contestat, declarând că a încasat acest preţ. Or, dacă intenţia părţilor ar fi fost de a trece un preţ fictiv, nu se justifică şi inserarea menţiunii privind nu doar încasarea acestuia, dar şi împărţirea lui.
Mai mult decât atât, instanţa de fond a înlăturat și susţinerile reclamantului legate de imposibilitatea achitării acestei sume de către pârâta …, din lipsa resurselor financiare, fiind valorificate sub aspect probator înscrisurile depuse la dosarul cauzei în legătură cu veniturile salariale obţinute de aceasta, dar şi de intervenienţii accesorii.
În ceea ce priveşte seriozitatea preţului, instanţa de fond a apreciat – la fel cum s-a susţinut şi în doctrină – că un preţ poate fi serios şi atunci când este mult inferior sau superior valorii bunului, echivalenţa fiind relativă şi raportată nu doar la această valoare, ci şi la poziţia subiectivă a părţilor, relaţiile de rudenie putând fi unul dintre cei mai influenţi factori în stabilirea preţului.
Astfel, date fiind relaţiile părinte-fiică între promitenţii-vânzători şi promitenta-cumpărătoare, dar şi lucrările de îmbunătăţire aduse imobilului de aceasta, prin eforturi financiare proprii (aspect reţinut pe baza declaraţiei martorului …), instanţa de fond a apreciat că stabilirea unui preţ inferior valorii de circulaţie a imobilului nu conduce automat la concluzia unui preţ derizoriu.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor … şi …, potrivit cu care pârâta … era împrumutată de tatăl ei cu sume de bani, acestea nu pot conduce la concluzia că preţul a fost unul derizoriu, din perspectiva faptului că reclamantul şi-a întreţinut fiica, întrucât niciunul din martori nu a putut atesta ce sume erau acordate sau cu ce titlu.
S-a apreciat că nici susţinerea reclamantului că înscrisul nu a fost încheiat la data de 14.02.2007, ci ulterior, şi semnat ulterior de pârâta …, nu se circumscrie unui motiv de nulitate anume, faţă de forma consensuală a antecontractului, ce presupune că înscrisul ce cuprinde convenţia părţilor are doar valoare probantă. Astfel fiind, câtă vreme consimţământul părţilor a fost dat, iar acordul de voinţă s-a realizat, actul fiind semnat de toate părţile obligate, momentul întocmirii efective a înscrisului constatator este irelevant sub aspectul valabilităţii convenţiei.
În consecință, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată, iar față de această soluție, a fost admisă cererea de intervenţie în interes alăturat pârâtei … formulată de … şi …, apreciindu-se că apărările acestora au profitat pârâtelor, conducând la soluţia de respingere a acţiunii principale.
În ceea ce priveşte solicitarea pârâtelor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa a respins-o pentru că, deşi potrivit art.274 C.Proc.Civ. reclamantul reprezintă partea căzută în pretenţii, pârâtele nu au făcut dovada avansării unor cheltuieli legate de soluţionarea prezentului litigiu.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat în termen legal recurs.
În motivarea cererii de recurs, a susținut că în mod neîntemeiat prima instanță a respins solicitarea sa de efectuare a unei expertize grafoscopice și a unei expertize imobiliare/evaluatorii, acestea fiind utile cauzei pentru a demonstra că intimata … nu a fost prezentă când a scris chitanța de mână și nu a semnat la acel moment, iar în momentul scrierii reclamantul nu se afla la imobil în localitatea …. Expertiza grafoscopică ar fi arătat dacă înscrisul de mână a fost semnat la momentul când a fost scris și de către intimatele … și … și la ce interval de timp de la momentul scrierii a fost semnat de acestea, iar expertiza imobiliară evaluatorie ar fi stabilit valoarea de circulație a imobilului la momentul scrierii chitanței, dovedind astfel prețul derizoriu și fictivitatea prețului menționat în înscrisul de mână.
În mod greșit prima instanță a calificat înscrisul ca fiind un antecontract de vânzare cumpărare, atât timp cât nu a existat o manifestare de voință în acest sens, nu este prevăzut un termen la care părțile să încheie actul translativ de proprietate.
Deși în dosarul de uzucapiune nr.5117/212/2007 apare ca fiind parte, a susținut recurentul că nu a avut cunoștință de acel dosar, cererea fiind semnată de un avocat cu care nu a încheiat niciun contract de asistență juridică în acest sens, iar domiciliul indicat fiind pe …, unde nu mai locuiește de mult timp. Mai mult decât atât, … a folosit acest înscris abia în anul 2012, când recurentul a divorțat de mama acesteia, ….
Recurentul a reluat motivarea din cererea de chemare în judecată, cu privire la faptul că s-a aflat în eroare cu privire la natura juridică a actului încheiat, având credința că dă o împuternicire fiicei pentru a obține acte de proprietate pentru imobilul din …, întrucât nu avea încheiată cu foștii proprietari decât o chitanță de mână pentru casă, nu și pentru teren. În răspunsul la interogatoriu, intervenienții au recunoscut că recurentul le-a pus pe fiica și mama acesteia să se ocupe de obținerea actelor de proprietate, practic confirmând susținerea sa și în acest scop … cerându-i înscrisul de mână.
Declarațiile martorilor, chiar dacă nu au avut cunștință nemijlocită despre natura actului încheiat, coroborate cu celelalte probe, pot duce la aflarea adevărului. În mod neîntemeiat instanța a avut în vedere declarațiile martorilor intimaților, în condițiile în care martorul … a fost condamnat penal și a executat o pedeapsă privativă de libertate.
Pe teren se află două case, nu una singură, este vorba de casa veche cumpărată de la … (compusă din 4 camere) și casa nouă, edificată de recurent, evaluată de expertul … în anul 2007 în dosarul de uzucapiune la o valoare de 58.850 lei. Nu s-au făcut niciun fel de îmbunătățiri, casa este exact la fel cum a lăsat-o când a plecat. Prețul nu s-a plătit în realitate, pentru că nu a fost vorba de nicio vânzare și nu avea de ce să vândă imobilul la un preț atât de derizoriu, mai ales că urma să divorțeze de … și să-și recupereze partea sa prin partaj, … nu avea cu ce să achite acel preț în anul 2007, când avea doar 15 ani, iar intervenienții își cumpăraseră autoturisme și plăteau rate la bănci.
În drept, s-au invocat disp. art.3041 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, intimatele … și … au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, tribunalul reţine următoarele:
Așa cum a reținut și prima instanță, cauzele de nulitate ale înscrisului sub semnătură privată datat 14.02.2007 și invocate de reclamant au constat în eroarea-obstacol și neseriozitatea/fictivitatea prețului.
Fără a relua în totalitate considerentele teoretice ale hotărârii primei instanțe, reținem că eroarea-obstacol împiedică formarea actului juridic, deoarece falsa reprezentare a unei părți cade asupra naturii actului juridic ce se încheie, respectiv în cauza de față reclamantul a susținut că a avut reprezentarea că încheie o procură și nu un antecontract de vânzare cumpărare. Prin urmare, eroarea-obstacol este mai mult decât un viciu de consimțământ, deoarece, practic, partea nu și-a dat consimțământul pentru încheierea actului juridic în cauză, or viciul de consimțământ presupune totuși un consimțământ exprimat.
În speță, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, înscrisul sub semnătură privată ce face obiectul cauzei nu poate fi considerat ca având natura unei procuri, a unui contract de mandat. Așa cum s-a arătat în doctrină, dar și în raport de conținutul art.1532 și urm. C.civ. 1864, mandatul este un contract prin care o persoană, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numită mandant, care îi dă această împuternicire și pe care îl reprezintă.
Recurentul reclamant a susținut că a avut convingerea că îi dă împuternicire fiicei sale pentru a obține acte de proprietate pentru imobilul din com. …, …, pentru a obține acte de proprietate pentru acesta, deoarece exista temerea că foștii proprietari vin să-i ia casa, întrucât nu avea decât o chitanță de mână că a cumpărat casa, nu și terenul. Din analiza conținutului acestui înscris, nu rezultă niciun element care să confirme aceste susțineri: „declarăm că vindem lui …”, „cu prețul total de 150.000.000 lei”, „pe care i-am încasat (primit) de la …”, „i-am împărțit între noi”. Dimpotrivă, se remarcă o grijă deosebită în a se consemna toate detaliile vânzării cumpărării, inclusiv mențiunea că banii s-au împărțit între reclamant și fosta soție, aspect care nu poate avea nicio legătură cu împuternicirea pretinsă de reclamant. De asemenea, nici titulatura actului nu este în sensul susținerilor reclamantului, termenul de „chitanță” fiind folosit în materia antecontractelor de vânzare cumpărare sub semnătură privată și fiind total diferit de termenul de „împuternicire”, „procură” sau „mandat”.
Față de acești termeni clari, tribunalul reține și faptul că reclamantul este o persoană în vârstă de 56 de ani, știe să scrie și să citească și are un nivel mediu de instruire, astfel încât nu poate susține că nu știe sau nu a perceput care este diferența dintre o împuternicire și un antecontract de vânzare cumpărare.
Împrejurarea că fosta soție … și fiica … ar fi semnat ulterior înscrisul nu are relevanță sub aspectul valabilității actului, față de caracterul consensual al acestuia și de faptul că el a fost scris personal de către reclamant și semnat de acesta. Chiar și în situația în care nu ar fi fost semnat deloc de cele două intimate, actul nu ar fi fost nul: el nu ar mai fi valorat ca promisiune bilaterală de vânzare cumpărare, dar ar fi fost valabil ca promisiune unilaterală de vânzare cumpărare.
În acest condiții, expertiza grafoscopică nu ar fi condus la soluționarea cauzei, astfel că în mod corect această probă a fost respinsă ca nefiind utilă.
Prețul reprezintă un element esențial al vânzării cumpărării, asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voință al părților – art.1295 C.civ. 1864. Pentru ca prețul să existe, el trebuie să fie sincer și serios. Prin preț sincer se înțelege un preț real, pe care părțile să-l fi stabilit nu în mod fictiv, ci în scopul de a fi cerut și plătit în realitate. Prețul este fictiv când din intenția părților, exprimată în actul secret, rezultă că nu este datorat. În speță, nu s-a invocat existența vreunui act secret, astfel că nu se poate susține că prețul este fictiv (simulat).
Prețul trebuie să fie serios (art.1303 C.civ.), adică să nu fie derizoriu (infim), atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut, încât să nu existe preț. Dacă prețul este sincer și serios, convenția părților este valabilă, chiar dacă prețul este mult inferior sau mult superior valorii reale a lucrului vândut, întrucât părțile sunt libere să determine prețul sub sau peste valoarea lucrului, iar echivalența este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului vândut, dar și la subiectivismul părților.
Prin urmare, prețul din act nu se confundă cu valoarea reală a lucrului, părțile fiind libere să stabilească un preț mai mare sau mai mic decât această valoare, în speță subiectivismul părților fiind dat de natura relației dintre ele, respectiv părinte-fiică și de alte împrejurări susținute de pârâte și intervenienți și confirmate de martorii propuși de aceștia, respectiv părăsirea imobilului de către reclamant în anul 1997, când construcția refăcută de soții Vlad nu era finisată și ulterior, finalizarea construcției de către cei trei copii împreună cu mama lor, care au locuit continuu în imobil.
Prin urmare, în raport și de aceste considerente, în mod corect a fost respinsă proba cu expertiză imobiliară evaluatorie.
În cazul antecontractului de vânzare cumpărare, mai ales în cazul înscrisurilor sub semnătură privată, care sunt încheiate de părți, în genere fără cunoștințe juridice, valabilitatea sa nu este condiționată de mențiuni cum sunt cele invocate de recurent: mențiunea că va fi încheiat în viitor contractul translativ de proprietate, stabilirea termenului când va avea loc încheierea acestuia. Niciun text de lege nu cuprinde obligativitatea unor astfel de mențiuni, iar dacă s-ar invoca necesitatea existenței unor garanții în acest sens, în cauza de față nu trebuie pierdut din vedere că imobilul nu se mai afla în posesia recurentului reclamant, ci a fiicei și fostei soții.
Susținerea intervenienților din cererea de intervenție depusă în dosarul primei instanțe, în sensul că tatăl „a pus-o pe mama noastră și pe sora noastră să se ocupe de dobândirea actelor de proprietate”, nu dovedește decât că între părți a existat o înțelegere sub acest aspect, concretizată în declanșarea și finalizarea procesului având ca obiect „uzucapiune”, dar nu este de natură să schimbe înțelesul explicit al termenilor folosiți în înscrisul sub semnătură privată ce face obiectul cauzei de față.
În mod corect prima instanță a reținut din declarațiile martorilor propuși de reclamant, … și …, că aceștia nu au avut cunoștință nemijlocită de natura actului încheiat, văzând doar că în cabina tirului pe care lucra reclamantul acesta scria o chitanță de mână în prezența fiicei sale, ulterior aflând de la acesta că scopul era acela de a „rezolva problema casei cu vechiul proprietar”. În același timp însă, martorul … a declarat că „din câte mi-a povestit reclamantul, copiii doreau să cumpere casa de la acesta”. În aceeași ordine de idei, se reține și faptul că martorul …, care locuiește în com. … de 64 de ani și cunoaște toate părțile, a declarat că „știu de la mama reclamantului că în anul 2007 părinții au vândut fiicei, Ramona, imobilul, prețul fiind de 150 milioane lei, pe care reclamantul l-a împărțit cu fosta soție”. În ceea ce privește situația martorului …, recurentul nu a făcut dovada că acesta ar fi fost condamnat penal și a executat o pedeapsă privativă, neindicând nici perioada și nici infracțiunea săvârșită; oricum, raportat strict la motivele de nulitate invocate în cauză, acesta nu a declarat decât că știe în mod indirect, de la …, „că au vândut casa fetei pentru suma de 150 milioane lei, împărțind banii”.
Așadar, contrar susținerilor recurentului, declarațiile martorilor săi, coroborate cu celelalte probe, nu sunt de natură să conducă la confirmarea faptului că a avut convingerea că scrie o împuternicire pentru fiica sa.
Celelalte susțineri ale recurentului legate de neplata efectivă a prețului, de proveniența acestuia și de identificarea construcției – în raport de susținerea sa, confirmată de nota de constatare nr.7876/18.12.2013 întocmită de Primăria com. … (înscris depus în recurs) în sensul că ar exista, în fapt, 2 construcții cu destinația de locuință pe teren – nu pot fi analizate în cauza de față, deoarece nu au legătură cu motivele de nulitate invocate de reclamant, ci pot fi valorificate în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului nr.1491/212/2012 având ca obiect „constatare vânzare cumpărare”.
De asemenea, nici susținerile reclamantului privind faptul că nu a avut cunoștință de procesul ce a făcut obiectul dosarului nr.5117/212/2007 finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr.10647/20.09.2007, că nu a semnat nicio cerere și nicio împuternicire avocațială, că expertiza … efectuată în acel dosar nu a identificat corect construcțiile de pe teren, că nu a fost prezent în instanță deși în sentința civilă menționată s-a consemnat contrariul, nu se circumscriu motivelor de nulitate invocate de reclamant în cauza de față, ci pot fi valorificate eventual în căile de atac ordinare şi extraordinare prevăzute de lege.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul disp. art.312 alin.1 rap. la disp. art.3041 C.proc.civ. 1865, constatând că nu există niciun temei de reformare a hotărârii instanței de fond, tribunalul va respinge recursul ca nefondat, iar în temeiul disp. art.274 alin.1 din același cod va obliga recurentul aflat în culpă procesuală către intimatele … și … la plata sumei de 1.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Totodată, având în vedere că la data pronunțării deciziei, recurentul mai avea de achitat o tranșă de 250 lei din taxa judiciară de timbru aferentă recursului, conform încheierii din 4.03.2014 prin care s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurent, tribunalul va dispune comunicarea acestei încheieri către organul fiscal competent, în vederea urmăririi creanței bugetare (cu mențiunea că, până la data motivării prezentei decizii, respectiv la data de 30.04.2014 recurentul a depus la dosar chitanța seria/nr. CT XWM 5399978 PJ/15.04.2014, prin care a făcut dovada achitării ultimei tranșe din taxa judiciară de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant …, domiciliat în …, împotriva sentinţei civile nr.10900/10.09.2013 pronunţată de Judecătoria …în dosarul civil nr.2862/212/2013, în contradictoriu cu intimatele pârâte … şi …, ambele cu domiciliul în … şi intimaţii în interes alăturat … ŞI …, cu domiciliul în …, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata către intimatele pârâte … şi … a sumei de 1.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Dispune comunicarea încheierii din 4.03.2014 către organul fiscal competent, în vederea urmăririi creanţei bugetare, constând în taxa judiciară de timbru de 250 de lei rămasă de achitat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.04.2014.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Jud. fond.
Red./tehnored. dec. recurs jud. 19.05.2014/2 ex.
