Act administrativ nelegal. Încălcarea transparenţei decizionale în administraţia publică.


Act administrativ nelegal. Încălcarea transparenţei decizionale în administraţia publică.

Se impune anularea ca nelegal a unui act administrativ cu caracter normativ care încalcă prevederile art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ,

 sentinţa nr. 41/PI din 14 februarie 2005

Prin acţiune, Organizaţia pentru Tehnica Măsurării OTMAS A., a solicitat anularea ca nelegală a H.G. nr. 862/2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 568/28.06.2004, partea I, pentru încălcarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, întrucât Biroul Român de Metrologie Legală sau Ministerul Economiei şi Comerţului trebuiau să publice un anunţ referitor la acţiunea de elaborare a proiectului actului normativ în site-ul de internet propriu, să-l afişeze la sediul propriu şi să-l transmită mass-mediei centrale.

S-a mai arătat că la data de 30.04.2004 – a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 135/1, directive 2004/22/EC, referitoare la mijloacele de măsurare. După mai bine de o lună de la publicarea acestei directive, Guvernul României a aprobat prin H. G. nr. 862/2004, şapte reglementări de metrologie legală care sunt în contradicţie flagrantă cu prevederile directivei amintite, încălcându-se astfel prevederile art. 148 din Constituţia României şi ale art. 20 din Legea nr. 24/2000, privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative (modificată şi completată prin Legea nr. 189/2000). Ambele documente obligă autorităţile române la adoptarea legislaţiei comunitare, având în vedere că integrarea României în Uniunea Europeană este o obligaţie constituţională.

Prin sentinţa civilă nr. 41 din 14 februarie 2005 pronunţată în dosarul nr. 9019/CA/2004, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea şi a anulat ca nelegală H. G. nr. 862/2004, cu motivarea că prin art. 1 alin. 1 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică se prevede că prezenta lege stabileşte regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenţei decizionale în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, alese sau numite, precum şi a altor instituţii publice care utilizează resurse financiare publice, în raporturile stabilite între ele cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale acestora, şi scopul legii îl constituie sporirea gradului de responsabilitate a administraţiei publice faţă de cetăţeni, ca beneficiari ai deciziei administrative, stimularea participării active a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor administrative şi în cel de elaborare a actelor normative şi de asemenea de a spori gradul de transparenţă la nivelul întregii administraţii publice, conform art. 1 alin. 2 lit. a, b şi c din lege.

Art. 2 al Legii nr. 52/2003 consacră trei principii pe care se întemeiază aceasta şi anume informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi asupra proiectelor de acte normative, consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa autorităţilor publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative şi participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative.

Prin art. 3 din aceeaşi lege sunt definiţi unii dintre termenii utilizaţi de această reglementare, astfel prin noţiunea de act normativ se înţelege cel emis de o autoritate publică, cu aplicare generală, iar obligaţia de transparenţă înseamnă obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a informa şi de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea deciziilor administrative şi la minutele şedinţei publice.

În scopul îndeplinirii principiilor care guvernează această lege, prin dispoziţiile art. 6 şi 7 din acest act normativ s-au stabilit procedurile privind participarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative şi la cel de luare a deciziilor.

Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 52/2003, în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală după caz. Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.

Art. 6 alin. 2 – 8 din lege reglementează termenul în care se publică anunţul susmenţionat, componenţa dosarului privind anunţul, termenul până la care se pot formula propuneri privind proiectul de act normativ, cu menţiunea că proiectul se transmite spre analiză şi avizare autorităţilor publice numai după definitivare, pe baza propunerilor formulate în condiţiile art. 6 aliniatul 4 din lege.

Art. 6 alin. 9 al Legii nr. 52/2003 prevede o derogare de la procedura obligatorie instituită prin art. 6 alin. 1 – 8, numai în ipoteza reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, situaţie în care proiectele de acte normative se supun adoptării în procedură de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare. 

În vederea aplicării în practică a prevederilor acestei legi, prin art. 17 din capitolul final al legii, se instituie obligaţia pentru autorităţile administraţiei publice prevăzute la art. 4, de a-şi modifica regulamentul de organizare şi funcţionare în conformitate cu prevederile acestei legi, în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a acesteia.

Raportat la dispoziţiile legale invocate, se constată că H.G. nr. 862/2004, cu toate că este un act normativ emis de o autoritate administrativă publică, nu a respectat nici una din dispoziţiile legale cuprinse în art. 6 din Legea nr. 52/2003, privind procedura de elaborare a actelor normative.

Apărările susţinute de pârât prin întâmpinare privind neincidenţa Legii nr. 52/2003, pe motiv că H.G. nr. 862/2004 nu este un act normativ cu aplicabilitate generală, este contrazisă de însăşi conţinutul art. 1 al hotărârii, în care se prevede că prin aceasta se aprobă instrucţiunile de metodologie legală, instrucţiuni care, potrivit art. 1, reglementează condiţiile de atestare,  conservare, utilizare, perfecţionare, compunere şi racordare la sistemul internaţional de unităţi a etaloanelor naţionale, stabilindu-se totodată cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească organizaţiile deţinătoare ale acestora.

Deci, actul atacat reglementează domeniul general al activităţii de metrologie, ceea ce rezultă şi din preambulul H.G. nr. 862/2004, în care se precizează că hotărârea s-a elaborat în temeiul art. 37 din O.G. nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie modificată şi aprobată prin Legea nr. 11/1994.

Cum actul normativ în litigiu nu cade sub incidenţa prevederilor art. 6 alin. 9 din Legea nr. 52/2003, privind adoptarea unor acte normative în procedură de urgenţă, instanţa constată că H.G. nr. 862/2004, este nelegală, prin nerespectarea procedurii reglementate în art. 6 alin. 1 – 8 din acelaşi act normativ, motiv pentru care acţiunea s-a admis.

S-a apreciat că este irelevantă în cauză invocarea art. 148 din Constituţia României, de către pârât, pentru că indiferent dacă la data elaborării Hotărârii de Guvern atacate, România a fost sau nu parte la Tratatul constitutiv al Uniunii Europene, obligaţia de a respecta transparenţa decizională în administraţia publică a fost consacrată printr-o lege internă şi anume Legea nr. 52/2003, adoptată de Parlamentul României în condiţiile art. 47 alin. 2 din Constituţie.

Recursul declarat în cauză de pârâtul Guvernul României a fost respins prin decizia civilă nr. 4482 din 22 septembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 1699/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.