Consecintele juridice ale includerii in certificatul de mostenitor a unui teren anterior eliberarii titlului de proprietate in baza Legii 18/1991


Prin sentinţa civilă nr. 1490 din 23 mai 2013, a fost admisa in parte actiunea formulată de reclamantele RG,  RMA si RDE împotriva  pârâtelor  DM si RF, admisa exceptia lipsei calitatii procesuale a paratului notar public xxx, respinsa actiunea impotriva acestuia, ca formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, admisa exceptia lipsei calitatii procesuale a paratelor pe capatul de cerere privind constatarea nulitatii partiale a certificatului de mostenitor nr. x/12.02.2008, respinsa  cerere privind constatarea nulitatii partilale a certificatului de mostenitor nr. x/12.02.2008, ca formulata impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva si respinsa exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate, ca neintemeiata.

Totodata, s-a constatat nulitatea absoluta partiala a certificatului de mostenitor nr. x/14.01.2008 cu privire la terenul in suprafata de 2.010 mp situat in com. xxx mentionat la pct. 1 ce va fi scos din masa succesorala; dreptul de proprietate in indiviziune in cote de 2/8, 3/8 si 3/8 al reclamantelor asupra terenului in suprafata de 2.010 mp dobandit in baza actului de partaj voluntar, certificatului de mostenitor nr. xxx/1992, titlului de proprietate nr. xxx/1998 si certificatului de mostenitor nr. xxx/12.02.2008 si s-a dispus rectificarea in parte a CF  xxx in sensul ca suprafata din acte este de 1760 mp (2010 mp conform titlului de proprietate nr. xxx/1998 minus 250 mp intabulati in CF xxx), iar titulari ai dreptului de proprietate in indiviziune, in cote de 2/8, 3/8 si 3/8, sunt reclamantele.

Pentru a pronuntat aceasta hotarâre, instanta a avut în vedere urmatoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina reclamantele RG,  RMA si RDE  au solicitat să se constate nulitatea absoluta parţiala a certificatului de moştenitor  nr. x/14.01.2008, în sensul  de a se dispune scoaterea din  masa  succesorala a terenului în suprafaţă de  2010 mp situat  în intravilanul com. xxx, jud. Prahova, pentru care s-a emis titlul de proprietate; nulitatea  absoluta parţiala a certificatului de moştenitor  legal nr. 5/12.02.2008, în sensul că în mod greşit s-a reţinut  de pe urma defunctului RGG  numai  o cota indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate  asupra imobilului teren  în suprafaţă de 2010 mp situat în intravilanul. com. xxx jud. Prahova, in loc de 1/1 din1800 mp; să se constate că reclamantele, în calitate de moştenitoare  ale defunctului  RGG,  detin in proprietate terenului în suprafaţă de 2050 mp (250 +1800 mp);  rectificarea înscrierilor de carte funciară  nr. xxx, în sensul că suprafaţa corectă din acte  nu este 2010 mp  ci 1800 mp  (2050 mp – 250 mp deja întabulaţi  în CF xxx), precum şi radierea  pârâtelor.

In motivarea acesteia, reclamantele au arătat  că sunt moştenitoarele legale  ale  defunctului RGG, în calitate de soţie supravieţuitoare şi fiice  conform certificatului de moştenitor nr. xxx/12.02.2008. La rândul său defunctul RGG împreună cu pârâtele din prezenta cauză sunt moştenitori legali  ai defunctului  RG  conform  certificatului de moştenitor  nr. xxx/1992 şi suplimentului  la certificatul de mostenitor nr. xxx/14.01.2008.

Potrivit  certificatului de moştenitor  nr. xxx/1992 la deschiderea succesiunii  defunctului  RG, masa succesorala se compunea din terenul în suprafaţă de 2050 mp,  din care  250 mp curte şi 1800 mp livadă,  situat  în com. xxx, suprafata de 250 mp fiind dobândită  de catre defunct  conform adeverinţei  nr. xxx/1991 şi deciziei  nr. xxx/1991,  iar pentru diferenţa de 1800 mp urmand a se face dovada proprietăţii, fiind stăpânită  în fapt si casa de locuit  situată pe terenul de mai sus, dobândită  prin cumpărare în timpul căsătoriei.

La data de 13.05.1998 autorul reclamantelor RGG, împreună cu  surorile acestuia,  pârâtele din prezenta cauză, au hotărât sistarea  stării de indiviziune cu privire la  terenul în suprafaţă de 2.050 mp  încheind  actul de partaj voluntar aut. sub nr. xxx, fiind atribuit lui RGG întregul teren in suprafaţă de 2050 mp  şi  construcţiile edificate pe acesta, paratele primind sulte egalizatoare.

Reclamantele au invederat ca partajul incheiat intre parti avand efect declarativ retroactiveaza pana in momentul deschiderii succesiunii, nefiind posibila o noua imparteala a acelorasi terenuri, iar in cazul in care de pe urma defunctului RG apareau si alte bunuri omise la data dezbaterii succesiunii, doar pentru acestea notarul putea elibera un certificat de mostenitor suplimentar.

Astfel, cum reiese din anexa la partajul voluntar, reclamantele au mai aratat ca vointa copartajantilor a fost de a dispune de intreg terenul de 2.050 mp, acesta intrand in propritatea si folosinta autorului lor, motiv pentru care ulterior impartelii prin buna invoiala toate lucrarile de renovare a casei, constructiile noi realizate si intretinerea intregii suprafete de teren au fost realizate exclusiv de catre RGG.

Avand in vedere ca de pe urma autorului comun au ramas o serie de bunuri omise din masa de partaj, in data de 14.01.2008  reclamantele împreună cu pârâtele  s-au prezentat la BNP xxx  care a eliberat certificatul de mostenitor suplimentar  nr. xxx/14.01.2008, acesta  spunandu-le ca nu poate avea in vedere actul de partaj voluntar intrucat nu avea intocmita documentatia cadastrala, urmand ca dupa eliberarea certificatului de mostenitor si inscrierea terenului in cartea funciara, partile sa incheie un act cu privire la partaj.

Prin urmare a fost eliberat certificatul de mostenitor suplimentar nr. xxx/14.01.2008, fara a se face mentiune in cuprinsul sau ca suprafata de teren mentionata la pct. 1 facuse deja obiectul dezbaterii succesorale conform certificatului de mostenitor nr. xxx/1992 si asupra carora partile dispusesera prin actul de partaj voluntar.

Reclamantele au invederat ca notarul public nu a luat in considerare efectul retroactiv al partajului conform caruia fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur si imediat toate bunurile care compun partea sa.

Urmare a acestei erori, reclamantele au dezbatut succesiunea defunctului RGG, fiind cuprins gresit in masa de partaj terenul in suprafata de 250 mp si cota indiviza de 1/3 din terenul de 2010 mp.

Dupa intabularea terenului, reclamantele s-au prezentat la notar in vederea convocarii paratelor pentru incheierea actului necesar ca intreaga suprafata de teren de 2010 mp sa figureze in proprietatea defunctului RGG, ocazie cu care au fost anuntate de lipsa acordului acestora

In drept cererea a fost întemeiată pe disp. art.45, 81 alin. 3 din Legea nr. 36/1995, art. 730 alin. 1, 786 c.civ, art. 50 ind.1  şi art. 51  din  Legea 71/1996.

Prin intampinare, pârâtele au invocat  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe capătul doi din  petitul acţiunii  introductive, precum şi excepţia inadmisibilităţii  capătului 3 de cerere, iar pe fond respingerea  actiunii  ca neîntemeiată.

In motivarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, paratele au aratat ca actiunea in constatarea nultatii unui act juridic se solutioneaza exclusiv in contradictoriu cu persoanele ce figureaza in actul respectiv sau cu succesorii lor in drepturi, ele nefiind mostenitoarele defunctului RGG.

Cu privire la exceptia inadmisibilitatii au invederat ca actiunea in constatarea dreptului de proprietate nu poate fi primita atunci cand partea are la indemana o cerere in realizare.

Pe fondul cauzei au precizat ca mentiunile din certificatul de mostenitor fac dovada deplina impotriva succesorilor atata vreme cat nu s-a dovedit ca acordul este urmare a unui viciu de consimtamant. Includerea in masa succesorala a unor bunuri care apartineau altor persoane nu este o cauza de anulare a certificatului de mostenitor deoarece acesta nu face decat dovada calitatii de mostenitor a persoanelor care au dobandit cu acest titlu bunurile ce constituie masa succesorala, iar reclamantele nefiind terti fata de acesta isi invoca propria culpa.

Paratele au mai aratat ca reclamantele aveau cunostinta de continutul anexei la actul de partaj voluntar la momentul completarii certificatului de mostenitor si au acceptat includerea terenului in suprafata de 2.010 mp in masa succesorala a def. RG, si ulterior a unei cote de 1/3 in masa def. RGG.

Un alt aspect invederat de parate il constituie imprejurarea ca la momentul actului de partaj voluntar nu exista niciun titlu de proprietate eliberat pe numele mostenitorilor def. RG pentru terenul in suprafata de 2.010 mp, astfel incat acestia nici nu ar fi putut dispune de acest imobil, partajandu-l voluntar. La nivelul anului mai 1998, paratele au precizat ca singurul teren care ar fi putut fi partajat era cel de 250 mp.

Prin incheierea de sedinta din 17.01.2012 a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale a paratului Notar Public xxx invocata din oficiu si a paratelor pe capatul de cerere privind constatarea nulitatii partilale a certificatului de mostenitor nr. 5/12.02.2008, dispunandu-se respingerea actiunii/capatului de cerere impotriva acestora, totodata dispunandu-se unirea cu fondul a exceptiei inadmisibilitatii actiunii, pentru considerentele aratate in cuprinsul acesteia.

Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca potrivit certificatului de mostenitor nr. xxx/1992, de pe urma defunctului RG au ramas urmatoarele bunuri imobile: teren in suprafata de 2.050 mp, situat in com. xxx, jud. Prahova, din care 250 mp curte dobandit  prin reconstituirea dreptului de proprietate prin adeverinta nr. xxx/1991 si decizia nr. xxx/1991, pentru diferenta de 1.800 mp urmand a se face dovada proprietatii, in prezent fiind stapanit in fapt, precum si o casa de locuit situata pe terenul de mai sus, dobandita prin cumparare cu actul aut. sub nr. xxx/1976, in timpul casatoriei si mostenire, care au fost culese de catre defunctul RGG, autorul reclamantelor, in calitate de fiu, cu o cota de 1/3 si paratele DM si RF, in calitate de fiice, fiecare cu o cota de 1/3.

La data de 13.05.1998, cei trei mostenitori ai defunctului RG, defunctul RGG, autorul reclamantelor si cele doua parate au incheiat actul de partaj voluntar autentificat sub nr. xxx de catre BNP xxx, prin care au hotarat incetarea starii de indiviziune, astfel: defunctul RGG primind in deplina proprietate si posesie terenul in suprafata de 250 mp impreuna cu casa, anexa gospodareasca si garajul, iar pentru restul de teren de 1800 mp urmand a se constitui dreptul de proprietate, in timp ce paratele au primit sulta in suma de 2.000.000 ROL. Totodata copartajantii au declarat ca nu mai au nicio pretentie unul fata de altul, intrarea in stapanirea terenului avand loc la acea data.

Conform anexei la actul autentic nr. xxx/1998, partajul voluntar a privit intreg terenul delimitat de pct. ABCDEF in suprafata de 2.050 mp situat in com. xxx, care a fost repartizat defunctului RGG, autorul reclamantelor, paratale fiind renuntatoare.

Din coroborarea acestor inscrisuri rezulta, fara echivoc, ca intentia partilor a fost aceea de a pune capat starii de indiviziune asupra intregii suprafete de teren de 2.050 mp dobandite pana la acea data de pe urma defunctului RG.

Vointa reala a partilor in sensul ca intreg terenul de 2.050 mp a intrat in stapanirea defunctului RGG, autorul reclamantelor reiese si din imprejurarea ca la scurt timp dupa incheierea actului de partaj acesta a procedat la obtinerea autorizatiei de construire nr. xxx/1998 pentru consolidarea si extinderea cassi si imprejmuire.

Apararile paratelor in sensul ca certificatul de mostenitor nu este titlu de proprietate si ca  partile nu puteau partaja voluntar ceea ce nu aveau in proprietate sunt neintemeiate.

Desi certificatul de mostenitor nr. xxx/1992 nu este titlu de proprietate conform legislatiei in vigoare la data incheierii lui, practica notariala de la acea data era de a include in masa succesorala inclusiv bunurile terenuri pentru care partile nu detineau acte de proprietate, doar pe baza declaratiilor de martor sau mentiunilor din registrele agricole sau fiscale.

Este adevarat ca in lipsa titlului de proprietate care sa justifice modalitatea de dobandire a bunurilor, in litigiile cu terti, certificatul de mostenitor nu poate fi opus pentru a face dovada calitatii de proprietar a mostenitorilor, insa in relatiile dintre acestia, face dovada bunurilor aflate in patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii.

Prin urmare, mostenitorii defunctului RG  au incheiat in mod valabil actul de partaj cu privire la intrega suprafata de 2.050 mp, toti avand reprezentarea ca detin titlu numai pentru 250 mp, urmand a se reconstitui dreptul de proprietate si pentru diferenta de 1.800 mp, situatie in care conventia a fost astfel afectata de o conditie suspensiva, aceea a dobandirii titlului.

Odata cu eliberarea titlului de proprietate nr. xxx/1998 asupra terenului in suprafata de 2.010 mp, compus din 646 mp curti – constructii, 810 mp faneata, si 554 mp arabil, in conditiile in care intre terenurile mentionate in certificatul de mostenitor nr. xxx/1992, actul de partaj si acesta exista identitate, dreptul de proprietate al reclamantelor dobandit prin actului de partaj voluntar s-a consolidat in mod retroactiv, prin implinirea conditiei suspensive.

Instanta constata ca prin titlul de proprietate nr. xxx/1998 a fost constituit dreptul de proprietate asupra unei suprafete totale de 2.010 mp, care include atat terenul in suprafata de  250 mp pentru care s-a eliberat adeverinta nr. xxx/1991 si decizia nr. xxx/1991, cat si diferenta de 1.800 mp, vecinatatile mentionate in planul de situatie intocmit in data de 08.05.1998 fiind identice cu cele din titlul eliberat de Comisia Judeteana Prahova, situatie de fapt confirmata si prin raportul de expertiza intocmit in cauza de catre expert SD.

Astfel, la pct. III al lucrarii topografice, expertul a aratat ca atat terenul in suprafata masurata de 252 mp, cat si terenul in suprafata de 1.424 mp sunt suprafete ce au facut obiectul titlului de proprietate nr. xxx/1998, in timp ce la  pct. I si II ale expertizei s-a aratat ca terenul de 252 mp reprezinta imobilul ce a facut obiectul adeverintei nr. xxx/1991, deciziei nr. xxx/1991 si certificatului de mostenitor nr. xxx/1992, iar terenul de 1424 mp este cel identificat si in certificatul de mostenitor nr. xxx/1992.

Cu toate acestea, la data de 14.01.2008 a fost eliberat certificatul de mostenitor suplimentar nr. xxx, in cuprinsul caruia s-a facut mentiune ca pe langa bunurile retinute in certificatul de mostenitor nr. xxx/1992 au mai ramas actiuni, dividende si o serie de bunuri imobile printre care, la pct. I.b.1 un teren in suprafata de 2.010 mp situat in intravilanul com. xxx si 1249 mp dobandit conform titlului de proprietate nr. xxx/1998.

Prin urmare in mod nelegal a fost inclus in masa succesorala a defunctului RG acelasi bun imobil de doua ori, o data in certificatul de mostenitor nr. xxx/1992 si apoi in certificatul de mostenitor suplimentar nr. x/14.01.2008.

Referitor la aceasta imprejurare, conform art. 106 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, verificarea componentei masei succesorale, cat si calitatea si cotele ce revin mostenitorilor este obligatia notarului public, fiind prevazuta de norme care ocrotesc un interes general, obstesc, neputandu-se retine in sarcina reclamantelor  vreo culpa cu privire la includerea de doua ori a aceluiasi teren sau prezuma acordul acestora, cata vreme prin efectul partajului voluntar, potrivit art. 786 Cod civil,  bunul a trecut in patrimoniul mostenitorului acestia fiind considerati proprietari inca de la data deschiderii succesiunii. 

Art. 107 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, prevede ca bunurile ce compun masa succesorală se dovedesc prin înscrisuri sau prin orice alt mijloc de probă admis de lege.

Ori, de vreme ce terenul in suprafata de 2010 mp a fost déjà inclus odata in masa succesorala si apoi trecut in patrimoniul reclamantelor, urmare a constituirii dreptului de proprietate care a consolidat actul de partaj, nu este valabila includerea aceluiasi bun intr-un  certificat de mostenitor suplimentar, care este astfel lovit de nulitate absoluta partiala fata de lipsa obiectului.

Referitor la exceptia inadmisibilitatii actiunii, instanta retine ca potrivit dispozitiilor art. 111 Cod proc. Civ., partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept, daca nu are deschisa o actiune in realizare.

In speta, se constata ca desi, astfel cum s-a retinut anterior, reclamantele sunt proprietarele intregului teren in suprafata de 2010 mp (din acte), conform certificatului de mostenitor nr. xxx/1992, actului de partaj voluntar nr. xxx/1998 si titlului de proprietate nr. xxx/1998, nu beneficiaza de o recunoastere deplina a dreptului lor din partea paratelor, si nici a autoritatilor publice fata de modalitatea de incheiere si succesiunea actelor juridice.

De asemenea, in conditiile in care reclamantele sunt coproprietare asupra intregului bun, nefiind in indiviziune cu paratele, nu au la dispozitie, pentru protejarea dreptului lor de proprietate calea iesirii din indiviziune.

Pe cale de consecinta, fiind indeplinite cerintele prevazute de textul legal sus mentionat, reclamantele neavand posibilitatea sa ceara realizarea dreptului, justificand un interes legitim si actual, urmarind sa se constate existenta dreptului lor de proprietate dobandit in urma partajului voluntar incheiat de catre autorul lor cu paratele din prezenta cauza, instanta va respinge exceptia inadmisibilitatii si va constata dreptului de proprietate al reclamantelor, in indiviziune, in cote de 2/8, 3/8 si 3/8, asupra terenului in suprafata de 2.010 mp, situat in  com. xxx, dobandit in baza actului de partaj voluntar aut. sub nr. xxx/1998, certificatului de mostenitor nr. xxx/1992, titlului de proprietate nr. xxx/16.11.1998 si certificatului de mostenitor nr. x/12.02.2008.

Referitor la capatul de cerere privind rectificarea cartii funciare, s-a constatat ca dreptul de proprietate asupra terenurilor mentionate in titlul de proprietate nr. xxx/1998 a fost inscris atat in CF nr. xxx a com. xxx – 250 mp pe numele reclamantelor, cat si in  CF nr. xxx a com. xxx – 2.010 mp din acte, 1371 mp  din masuratori, atat pe numele reclamantelor, cat si al paratelor.

Fata de cele expuse mai sus, intrucat inscrierile din cartea funciara nu corespund realitatii, in temeiul disp. art. 34 din Legea nr. 7/1996 (art. 908 din noul cod civil), instanta a dispus rectificarea CF  xxx in sensul ca suprafata din acte este de 1760 mp (2010 mp conform titlului de proprietate nr. xxx/1998 minus 250 mp intabulati in CF xxx), iar titulari ai dreptului de proprietate in indiviziune, in cote de 2/8, 3/8 si 3/8 sunt reclamantele.

JUDECĂTOR,

DAVID LUIGIA