Contencios fiscal. Suspendarea soluţionării contestaţiei în
baza art. 214 Cod pr. fiscală. Condiţii.
Art. 214 alin. 1 pct. a), art. 108 Cod proc. fiscală
În măsura în care procedura la care se referă art.108 Cod
procedură fiscală nu a fost respectată de organele de procedură
fiscală, deci nu au întocmit în condiţiile prevăzute de lege
sesizarea penală, nu se poate lua măsura la care se referă lit.a din
art.214, pentru că nu a existat o sesizare conformă.
Legiuitorul a încercat astfel să creeze un echilibru între
respectarea drepturilor agentului economic şi respectarea legii,
fiind nefiresc ca numai în măsura în care se formulează contestaţie
împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere
să fie sesizate organele de urmărire penală.
(Decizia nr. 846 din 30 septembrie 2009 )
Prin acţiunea înregistrată la 2 februarie 2009, reclamanta SC MP
MNC SRL a solicitat în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor
Publice Vâlcea anularea deciziei nr.61/30 iulie 2008, a deciziei de
impunere nr.198/29 mai 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală
nr.56413/28.05.2008, emise de pârâtă.
În motivare s-a arătat că se impune anularea măsurii de
suspendare a soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva
actului fiscal prin care se reţinuse că datorează suma de 351.483 lei şi
exonerarea de plata sumei de 17.649 lei, întrucât, în mod greşit, prin
decizia criticată, s-a luat măsura suspendării pentru o parte din datoriile
bugetare reţinute şi respingerii contestaţiei pentru majorările de
întârziere.
Astfel, au fost încălcate prevederile art.108 din Codul de
procedură fiscală, în sensul că nu s-a întocmit, cu ocazia controlului
fiscal, un proces verbal de sesizare a organelor de urmărire penală, aşa
încât nu se putea face aplicarea prevederilor art.214 din acelaşi act
normativ.
Aceasta este interpretarea care se impune în raport şi de
dispoziţiile art.244 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă, coroborat cu prevederile
art.2 alin.3 din Codul de procedură fiscală.
Prin sentinţa nr.504/2009, Tribunalul Vâlcea a respins
acţiunea, reţinând că, potrivit art.214 alin.1 lit.a din OG nr.92/2003,
organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda verificarea acesteia
când au fost sesizate organele în drept de existenţa săvârşirii unor
infracţiuni, ceea ce a avut loc în cauză date fiind modul de întocmire a
facturilor prin care reclamanta a pretins că s-a aprovizionat cu marfă.
Nu se poate reţine nici agravarea situaţiei în propria cale de
atac şi încălcării accesului la justiţie şi a termenului rezonabil de
soluţionare a unui litigiu, dat fiind că, după pronunţarea asupra laturii
penale, procedura administrativă este reluată.
În ceea ce priveşte majorările de întârziere în sumă de 17.469
lei, acestea se datorează ca urmare a neachitării la scadenţă a
contribuţiilor de asigurări sociale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta,
invocând dispoziţiile art.304 pct.8, 9 şi art.3041 Cod pr.civilă, în
dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
– suspendarea la care se referă art.214 din Codul de procedură
fiscală poate să intervină numai dacă organul care a efectuat activitatea de
control a sesizat organele în drept, pentru că o astfel de sesizare se face
în urma încheierii unui proces verbal întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale,
act ce se comunică şi contribuabilului care îl poate semna cu sau fără
obiecţiuni;
– se încalcă, prin soluţia pronunţată de către pârâtă, principiul
neagravării situaţiei în propria cale de atac, cu atât mai mult cu cât
introducerea contestaţiei nu suspendă executarea;
– în cauză, sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut
după depunerea contestaţiei şi nu în timpul inspecţiei fiscale şi astfel,
agentul economic este pus în imposibilitatea antamării fondului şi
prezentării unui punct de vedere.
Examinând criticile formulate, Curtea a constata că ele sunt
fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Potrivit art.214 alin.1 pct.a Cod pr.fiscală, organul competent
poate, printr-o decizie motivată, să suspende soluţionarea contestaţiei pe
cale administrativă dacă „a) organul care a efectuat activitatea de control
a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei
infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra
soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;…”.
În ceea ce priveşte modalitatea în care are loc această sesizare,
ea este stabilită de art.108 din cod, text potrivit căruia organele fiscale
(deci organul de control) sunt acelea care, constatând existenţa unor
indicii de săvârşire a unor infracţiuni „au obligaţia de a întocmi proces-
verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus
inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului.
În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal,
organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-
verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat
contribuabilului.”
Aceste dispoziţii legale se corelează cu cele precitate din
art.214 ale aceluiaşi act normativ, care au în vedere situaţia că sesizarea a
fost deja făcută şi numai atunci se poate aprecia asupra necesităţii sau nu
a suspendării procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei.
În măsura în care procedura la care se referă art.108 nu a fost
respectată de organele de procedură fiscală, deci nu acestea au întocmit
în condiţiile prevăzute de lege sesizarea penală, nu se poate lua măsura la
care se referă lit.a din art.214, pentru că nu a existat deja o sesizare
conformă.
Legiuitorul a încercat astfel un echilibru între respectarea
drepturilor agentului economic şi respectarea legii, fiind nefiresc ca
numai în măsura în care se formulează contestaţie împotriva raportului
de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere să fie sesizate organele de
urmărire penală.
În cauză, raportul de inspecţie a fost încheiat la 28 mai 2008,
recurenta a depus contestaţie la 23 iunie 2008, iar plângerea penală s-a
formulat la 14 iulie 2008 (fila 30) în absenţa procesului verbal la care se
referă art.108 din Codul de procedură fiscală.
Faţă de toate acestea se apreciază că decizia nr.61, emisă de
intimată la 30 iulie 2008, este nelegală în ceea ce priveşte măsura
suspendării, de altfel singura criticată în prezentul recurs.
În consecinţă, recursul a fost admis, iar sentinţa modificată în ceea
ce priveşte măsura suspendării şi s-a dispus soluţionarea contestaţiei în
ceea ce priveşte suma de 351.483 lei, urmând ca decizia să fie menţinută
sub aspectul soluţiei pronunţate pentru suma de 17.469 lei.
