Aplicarea art. 25 alin. 3 din Codul de procedură penală privind restabilirea situaţiei anterioare prin anularea înscrisurilor falsificate


Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 644 din data de 04.12.2014

PROCEDURĂ PENALĂ

Aplicarea art. 25 alin. 3 din Codul de procedură penală privind restabilirea situației anterioare prin anularea înscrisurilor falsificate

DECIZIA PENALĂ NR. 644/A/04 decembrie 2014

Dosar nr. 21266/271/2012

CURTEA DE APEL O.

Secția penală și pentru cauze cu minori

În apelul penal declarat de Parchet a fost desființată hotărârea apelată în sensul anulării de înscrisuri.

Curtea a constatat că potrivit art.25 alin.3 Cod procedură penală instanța, chiar dacă nu exista constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, ceea ce înseamnă că instanța este obligată din oficiu să rezolve acțiunea civilă atunci când modalitatea de reparare a pagubei este desființarea totală sau parțială a unui înscris, această obligație subzistând indiferent daca există sau nu constituire de parte civilă în cauză sau de soluția care a fost pronunțată cu privire la latura penală a cauzei. Se impune a se proceda in acest mod întrucât, în prezent, toate diplomele de licență, certificatele de absolvire, diplomele de studii aprofundate și actele prin care s-au conferit anumitor persoane titluri științifice/academice sunt apte de a produce consecințe juridice.

Prin sentința penală nr. 1236 din 10.09.2014 pronunțată de Judecătoria S. M., în baza art. 396 alin.1 și 6 NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ raportat la art. 16 alin.1 lit. f) NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ s-a constatat încetarea procesului penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul M. T.T., cetățenie română, studii superioare, medic, profesor universitar la Universitatea din O., căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul O., a infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzut de art.289 Cod penal de la 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal de la 1969 și a art.5 NOUL COD PENAL, intervenind prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin.1 și 6 NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ raportat la art. 16 alin.1 lit. f) NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ s-a constatat încetarea procesului penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul M. M.A., cetățenie română, studii superioare, medic, profesor universitar la Universitatea din O., căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul O., a infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 Cod penal de la 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal de la 1969 și a art.5 NOUL COD PENAL, intervenind prescripția răspunderii penale.

În baza art. 25 alin.5 NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă privind anularea diplomelor de licență, certificatelor de absolvire, diplomelor de studii aprofundate și a actelor prin care s-au conferit anumitor persoane titluri științifice.

În baza art. 275 alin.3 NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Nr. xxx/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații M. T.T., pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art.289 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (33 acte materiale); și M. M.A., pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art.289 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (6 acte materiale).

În actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că în perioada anilor 1990, în municipiul O. a luat ființă și s-a dezvoltat instituția de învățământ superior de stat “Universitatea din O.” (inițial sub denumirea,,Universitatea Tehnică O.” până la 22 martie 1991), care a ajuns la sfârșitul anului 2000, să aibă în structura sa un număr de 20 facultăți și colegii. La această universitate învinuiții au ocupat diferite funcții de conducere, astfel: 1.învinuitul M. T.: decan în perioada mai 1990 – decembrie 1990; rector în perioada 03.12.1990 – 30.03.2004; decan Facultatea de Electrotehnică și Informatică în perioada 30.03.2004 – 01.10.2006; 2.învinuitul M. T.T., prodecan al Facultății de Medicină și în perioada 12.12.1995 -01.04.2004; rector în perioada 04.04.2004 – 14.03.2007; șef de catedră la Facultatea de Medicină și Farmacie din data de 10.03.2008; 3. învinuitul M. M.A.: secretar științific al consiliului Facultății de Medicină și Farmacie în perioada 01.04.2000 – 30.03.2004; prodecan al Facultății de Medicină și Farmacie în perioada 30.03.2004 – 12.09.2006 și în perioada 17.10.2006 – 10.03.2008; decan al Facultății de Medicină și Farmacie în perioada 12.09.2006 – 17.10.2006 și din data de 10.03.2008 (a se vedea, adresa nr.5722/ 21.04.2008 emisă de rectoratul universității, vol. 15 fila 1-2).

În sarcina inculpatului M. T.T. s-a reținut că în perioada 1994 – 2007, în calitate de rector al Universității din O., respectiv decan al Facultății de Medicină din cadrul aceleiași universități, a semnat și eliberat un număr de 11 diplome de licență, 17 diplome de studii aprofundate, 3 certificate de absolvire studii postuniversitare de perfecționare și 2 diplome de conferire a titlului de,,doctor în osteopatie”, pe numele unor persoane, atestând în fals că cetățenii străini titulari ai actelor de studii ar fi urmat și absolvit, în condițiile legii, studii universitare și/sau postuniversitare organizate la această universitate pentru anumite domenii și specializări, deși aceștia nu au frecventat cursuri organizate la această instituție de învățământ și nici nu au susținut examenele de licență sau colocviile la sediul acestei universități, ori nu au fost înmatriculați la universitate.

Astfel, s-a reținut că inculpatul M. T.T. a semnat “la rubrica rector” 10, iar la “rubrica decan” 1, următoarele diplome de licență false : – seria R nr. xxxxxxx pe numele T. G.;- seria R nr. xxxxxxx pe numele L. G.P.; seria R nr. xxxxxxx pe numele R. S.; seria X nr. xxxxxxx pe numele A. P.; seria X nr. xxxxxxx pe numele B. G.; seria X nr. xxxxxxx pe numele M. C.; seria X nr. xxxxxxx pe numele R. G.; seria X nr. xxxxxxx pe numele T. G.; seria V nr. xxxxxxx pe numele G. F. B.; seria V nr. xxxxxxx pe numele S. G.; seria R nr. xxxxxxx pe numele P. N. (semnată la rubrica decan); următoarele diplome de studii aprofundate false, semnate/eliberate de către inculpatul M. T.T. la “rubrica decan” 15, iar la “rubrica rector” 2: seria D nr. xxxxxxx pe numele P. C.; seria D nr. xxxxxxx pe numele D.B. P.; seria D nr. xxxxxxx pe numele L. S.; seria D nr. xxxxxxx pe numele G. F.; seria D nr. xxxxxxx pe numele N. G.; seria D nr. xxxxxxx pe numele N. M.; seria D nr. xxxxxxx pe numele P. M.; seria D nr. xxxxxxx pe numele P. N.; seria D nr. xxxxxxx pe numele U. M.; seria D nr. xxxxxxx pe numele A. N.; seria D nr. xxxxxxx pe numele F. M.L.; seria D nr. xxxxxxx pe numele S. U.; seria D nr. xxxxxxx pe numele A. V.; seria D nr. xxxxxxx pe numele A. B.; seria D nr. xxxxxxx pe numele C. U.M.; seria D nr. xxxxxxx pe numele S. D. (la rubrica rector); seria D nr. xxxxxxx pe numele A. P. (la rubrica rector); următoarele certificate de absolvire studii postuniversitare de perfecționare false, semnate/eliberate de către inculpatul M. T.T. la rubrica “decan”; 3, seria B nr. xxxxxxx pe numele G. G.; seria B nr. xxxxxxx pe numele A.; – seria B nr. xxxxxxx pe numele L. E.. De asemenea, acesta a mai semnat diplomele fără serie și număr, datate L. – 19.01.2007, în calitate de rector al Universității din O., diplome semnate și de către P. S., președinte al L.U. de S (instituție de învățământ superior din L. – Elveția), care au conferit cetățeanului german A. M. și cetățeanului italian F. B. titlul de “doctor în osteopatie”.

În sarcina inculpatului M. M.A. s-a reținut că în perioada 2004 -2006, în calitate de decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității din O., a semnat și eliberat un număr de 6 diplome de licență, pe numele unor persoane (cetățeni italieni), atestând în fals că cetățenii străini titulari ai actelor de studii ar fi urmat și absolvit, în condițiile legii, studii universitare organizate la această universitate pentru specializarea stomatologie, deși aceștia nu au frecventat cursuri organizate la această instituție de învățământ.

Astfel, în actul de sesizare al instanței s-a reținut că inculpatul M. M.A. a semnat următoarele diplome de licență false “la rubrica decan” :seria R nr. xxxxxxx pe numele T. G.; seria X nr. xxxxxxx pe numele A. P.; seria X nr. xxxxxxx pe numele B. G.; seria X nr. xxxxxxx pe numele M. C.; seria X nr. xxxxxxx pe numele R. G.; seria X nr. xxxxxxx pe numele T. G.

Din coroborarea probelor administrate, precum și a rapoartelor de verificare și control efectuate de Ministerul Educației și Cercetării (vol. 8 filele 240-268), și de Autoritatea de Control a Guvernului (vol. 3 filele 1-10), s-a concluzionat că emiterea/eliberarea diplomelor de licență, diplomelor de studii aprofundate, certificatelor de studii postuniversitare de specializare și titluri științifice/academice s-a făcut de către inculpați cu încălcarea legii, întrucât:

E. I. of T. din S. M este o instituție de învățământ superior privată, neacreditată și nerecunoscută la nivel european, iar Universitatea din O. nu era îndreptățită să elibereze diplome cu antetul Ministerul Educației Naționale (în prezent, Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) în condițiile în care persoanele nu au fost înmatriculate, nu au frecventat cursurile și nici nu au susținut examene de absolvire la instituția de învățământ din România;

Universitatea din O. nu a solicitat la Ministerul Educației Naționale aprobarea pentru Acordul de cooperare și colaborare cu E. I. of T. din S. M, astfel că acesta nu a fost înregistrat și aprobat de acest minister, așa cum prevede ort. 77 din Legea nr. 84/1995. Acordul a fost doar vizat cu mențiunea ” it is OK” de B. C., director general la Direcția Generală învățământ Superior din cadrul Ministerul Educației Naționale, prin semnare și aplicare ștampilei direcției pe care o reprezenta, ceea ce nu echivalează cu aprobarea (a se vedea, adresa nr.19298/15.11.2006 emisă de Direcția Generală învățământ Superior, vol. 8, fila 238-239);

Universitatea din O. nu a verificat titularii diplomelor de studii aprofundate dacă anterior înscrierii la cursuri, aceștia au absolvit studii universitare de lungă durată, conform art. 72 alin. 2 din Legea nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare; – absolvenții de studii aprofundate în domeniul medical, au fost înmatriculați, școlarizați și au susținut examenul de disertație la E.I.T., iar eliberarea diplomelor pentru aceste studii aprofundate a fost realizată de Universitatea din O. Din comisiile de examinare au făcut parte: M. T. și M. T.T.

Eliberarea diplomelor de licență și a certificatelor de absolvire s-a făcut în condiții nelegale întrucât titularii nu s-au prezentat personal pentru a-și ridica actele de studii și nici nu au împuternicit prin acte autentice alte persoane în vederea ridicării acestor documente, cotoarele diplomelor și certificatelor nu sunt semnate de către titulari, iar majoritatea acestor acte nu sunt înscrise în registrele universității – special constituite pentru evidența eliberării actelor de studii;

Conform datelor comunicate de Oficiul Român pentru Imigrări, nici unul din titularii certificatelor de absolvire studii postuniversitare de perfecționare nu a deținut viză de studii în România pe perioada “studiilor”;;

În domeniul stomatologie, titularii diplomelor, deși au fost înmatriculați la Facultatea de Medicină și Farmacie a acestei universități, din cauza faptului că s-au aflat în România rar și pentru perioade scurte de timp, nu puteau avea frecvența minimă necesară la cursuri și, mai mult, aceștia nu se aflau în țară la anumite date la care conform evidențelor universității ar fi susținut examene la sediul instituției de învățământ superior – motiv pentru care, nu puteau absolvi facultatea la forma de învățământ “zi”; Titularii diplomelor de licență din alte domenii (științe economice, științe politice, științe juridice, științe socio-umane și în domenii tehnice) nu au fost înmatriculați la facultățile din cadrul Universității din O. – menționate în acele acte de studii, iar instituția de învățământ superior nu deține documente referitoare la aceștia; în România, chiropratica, naturopatia, osteopatia și dietologia nu sunt cuprinse în “Nomenclatorul de specialități medicale și farmaceutice, supraspecializări și competențe pentru rețeaua de asistență medicală”, aprobat prin ordin al ministrului și nu sunt cuprinse în programul național coordonat de Ministerul Sănătății în conformitate cu art. 15 din H.G. nr. 740/1997 și art.25 alin. 2 din H.G. nr.899/2002;

– Universitatea din O. nu a făcut dovada că anumite cadre didactice ale acesteia s-au deplasat în interes de serviciu la unitatea de învățământ din S. M în vederea pregătirii cursanților;

– Universitatea din O. nu deține lucrările de licență ale titularilor diplomelor și nici alte documente care să ateste faptul că cetățenii străini ar fi fost înmatriculați la universitate, ori că ar fi urmat cursurile acesteia și ar fi promovat examenele organizate în condițiile legii;

– Pregătirea, durata și conținutul programelor cursurilor postuniversitare se stabilesc de către instituții de învățământ superior cu profil medico-farmaceutic uman acreditate, în cadrul unui program național coordonat de Ministerul Sănătății, cu avizul Colegiului Medicilor din România în conformitate cu art. 25 allin.2 din Hotărârea nr. 899/2002;

– Prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4200/ 08.07.2004 s-au înființat programele de masterat în limba engleză pentru: posturololgy, osteopathy, naturopathy, physiokinetoteraphy, ergotherapy și chiropractics, program de studii în care nu au fost școlarizați masteranzi români sau străini din cauza lipsei de adresabilitate a cursanților;

– Planul de învățământ pentru studii aprofundate la zi: chiropractica, naturopatia, osteopatia și aplicații în kinetologie a fost elaborat de Universitatea din O. – Facultatea de Medicină și Farmacie, aprobat de biroul senatului la data de 12.06.2001, nu are avizul Ministerul Educației și Cercetării, așa cum prevede art. 129 alin. I din Legea nr. 84/1995, respectiv:,,În instituțiile de învățământ superior planurile de învățământ se elaborează de facultăți sau departamente, se analizează în cadrul consiliilor acestora, se aprobă de senatele universitare și se avizează de Ministerul Educației și Cercetării, pentru a fi în concordanță cu standardele naționale. Modificarea planurilor de învățământ se poate face numai începând cu anul I”;

– Autonomia universitară nu poate fi invocată ca motiv pentru eliberarea acestor diplome întrucât acest concept definit în dispozițiile art. 89 din Legea nr. 84/1995 constă în dreptul comunității universitare de a se conduce, de a-și exercita libertățile academice fără nici un fel de ingerințe ideologice, politice sau religioase, de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații în concordanță cu opțiunile și orientările strategice naționale ale dezvoltării învățământului superior, stabilite prin lege. Autonomia universitară se corelează cu principiul răspunderii personale și publice pentru calitatea întregii activități didactice și de cercetare științifică pe care o desfășoară instituția respectivă de învățământ superior”;;

– Registrele de eliberare a actelor de studii nu sunt completate corespunzător, iar la sfârșitul acestora nu există procese verbale anuale privind numărul de diplome eliberate și seriile acestora;

– Pentru fiecare serie de absolvenți, separat pentru studenții români și străini, se începe un carnet nou de diplome, ceea ce face ca un număr mare de diplome să rămână necompletate pentru totdeauna, aceste diplome nu erau anulate sau restricționate ca acces;

– S-au identificat cotoare de diplome necompletate la rubrica privind durata studiilor;

– Nereguli privind completarea cataloagelor, registrele matricole nu sunt semnate de secretara șefă și decan și nu este completată caseta cu mențiunea privind licența;

– Există o dezordine foarte mare în mânuirea, completarea și distribuirea diplomelor, din analiza cotoarelor diplomelor se constată lipsa semnăturilor, lipsa numărului de înregistrare, lipsa semnăturii titularului;

– Nu s-au respectat mai multe prevederi legale: art. 72 alin. 2, art. 77 și art. 129 alin. l din Legea nr. 84/1995 și art. 15 din H.G. nr. 740/1997 și art.25 alin. 2 din H.G. nr. 899/2002.

S-a considerat că probatoriul administrat în cauză impune, în mod neîndoielnic, concluzia că prin completarea și eliberarea diplomelor de licență, certificatelor de absolvire studii postuniversitare, a diplomelor de studii aprofundate și a titluri științifice/academice în condițiile expuse, reprezentanții Universității din O. – instituție de învățământ superior de stat acreditată -, respectiv inculpații M. T., M. T.T. și M. M.A. au atestat, în fals, că cetățenii străini titulari ai actelor de studii ar fi urmat și absolvit, în condițiile legii, studii universitare și/sau postuniversitare organizate la această universitate pentru anumite domenii și specializări.

S-a arătat că situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: Sesizarea – denunț nr. xx/xxx/13.09.2006 formulată de Parlamentul României – Camera Deputaților – Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, adresată Direcției Naționale Anticorupție, înregistrată la această unitate de parchet – Secția de combatere a corupției sub nr. xxx/P/2006 (prin care s-a solicitat cercetarea numiților M. T. și M. T.T. referitor la prejudicierea bugetului de stat prin raportarea la Ministerul Educației și Cercetării a unor date fictive privind numărul fizic al studenților bugetați înscriși la Universitatea din O. și referitor la modalitatea în care această universitate a eliberat mai multe diplome de studii aprofundate unor cetățeni străini care nu au urmat cursurile acestei instituții de învățământ) și documentele anexate sesizării (copie); filele 1-39 (vol.II), Raportul Autorității de Control a Guvernului nr. xxx/EN/l3.02.2007 privind controlul efectuat la Ministerul Educației și Cercetării și la Universitatea O. și adresa din 20.02.2007 prin care actul de control a fost trimis la D.N.A. (copii); filele 1-11, Denunțul formulat la 04.03.2008 de către Președintele Comisiei pentru sănătate și familie din cadrul Camerei Deputaților împotriva numitului M. A. – adresat D.N.A și înscrisurile anexate acestuia; filele 381-449 (vol. IV), DENUNȚUL formulat împotriva numitului M. A. și transmis D.N.A. de Comisia pentru sănătate și familie din cadrul Camerei Deputaților sub nr. xx/345 din 28.07.2008; filele 1-392 (vol. V), Adresa nr. xx.xxx/10.10.2008 a Ministerului Educației,Cercetării și Tineretului – Centrul Național de Recunoaștere și Echivalarea Diplomelor și materialul anexat acesteia – privind situația cetățenilor români ș străini care în perioada 2002 – 2008 au prezentat pentru vizare la M.E.C.T. documente de studii emise de Universitatea din O. și adresa nr. xx/P/2009 din 06 noiembrie 2008 prin care D.N.A. a trimis aceste înscrisuri la P.I.C.C.J – Secția de urmărire penală și criminalistică; filele 4-25 (vol. VII); Proces verbal de consemnare a actelor premergătoare, întocmit în cauză la data de 14.02.2007 (copie); filele 1-17, Solicitările D.N.A. adresate Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului în cauza penală nr. xxx/P/2006 privind constituirea și adresa de răspuns nr. xxxxx/07.03.2007 formulată de minister (copii); 21-27, Procesul verbal întocmit la 18.10.2006, în care a fost consemnată declarația învinuitului M. T., dată în prezența apărătorului ales – avocat A. E. (copie); 30-32, Declarația olografa a învinuitului M. T., dată în prezența apărătorului ales la data de 07.03.2007 (copie); 40-44, Declarația învinuitului M. T., consemnată în prezența apărătorului ales la data de 07.03.2007 pe formularul seria A nr. xxxxxxx (copie); 45-47, Declarația olografă a învinuitului M. T.T., dată în prezența apărătorului ales la data de 07.03.2007 (copie); 113-116, Declarația învinuitului M. T., consemnată în prezența apărătorului ales la data de 07.03.2007 pe formularul seria A nr. xxxxxxx (copie); 117-118, Declarația martorei D. M. (secretar șef al Universității din O.), consemnată la data de 20.02.2007 pe formularul seria C nr. xxxxxxx (copie) și copia cărții de identitate a martorei; 146-151, declarația olografa a numitei D. M., dată la 17.10.2006 (original) și înscrisurile depuse de aceasta cu ocazia audierii; 152-xxx, Declarația olografă a numitei B. A., dată la 17.10.2006 (original) și înscrisurile depuse de aceasta cu ocazia audierii; 164-173, Declarația olografa a numitei B. A., dată la 18.10.2006, (original) fila 174, Declarația martorului M. M.J. (profesor universitar, fost cadru didactic la Universitatea din O.), consemnată la data de 21.02.2007 pe formularul seria C nr. xxxxxxx (original); 178-180, Declarația martorei M. A. (profesor universitar, fost cadru didactic la Universitatea din O.), consemnată la data de 21.02.2007 pe formularul seria C nr. xxxxxxx (original) 18,4 Declarația martorului I. – C. M. (fost decan al Facultății de Medicină și Farmacie a Universității din O.), consemnată la data de 10.04.2008 pe formularul seria xxxxxx (original); 185-193, Solicitarea DNA și adresa de răspuns nr. xxxxx/02.04.2007 a Direcției Generale Management învățământ Superior din cadrul M.E.C.T. și înscrisuri anexate acesteia (copii); 194 -235, Solicitarea DNA și adresa de răspuns nr. xxxxx/15.11.2006 a Direcției Generale Management învățământ Superior din cadrul M.E.C.T. (originale) 236-239, Solicitarea DNA, adresa de răspuns nr. xxxxx/15.11.2006 a Direcției Generale Management învățământ Superior din cadrul M.E.C.T. și înscrisurile anexate acesteia; 240-268, Solicitarea DNA și adresa de răspuns nr. xxxx/22.03.2007 a Ministerului Sănătății Publice – Cabinet Ministru (originale); 269-273, Solicitarea DNA și adresa de răspuns nr. xxxx/17.04.2007 a Colegiului Medicilor din România (original) și înscrisurile anexate acesteia; 274- 283 (vol. VIII), Adresele nr. xxx/P/2006 din 13.10.2006, prin care D.N.A. a solicitat Universității din O. efectuarea de verificări în evidențe și comunicarea unor înscrisuri; 3-5, Procesul verbal întocmit la 18.10.2006 la sediul Universității O. cu ocazia predării unor înscrisuri de către reprezentanții acestei universități; 6-17, Procesul verbal întocmit la data de 15.02.2007 cu ocazia fotocopierii diplomelor de studii aprofundate și registrului de evidență predate de reprezentanții Universității din O. la 18.10.2006 și copiile acestor înscrisuri (menționate la pct. 1, 2 și 5 din procesul verbal de predare-primire); 18-67, Fotocopii ale tabelelor nominale referitoare la titularii diplomelor de studii aprofundate ce fac obiectul cauzei; 68-1, Opt tabele nominale (în original) referitoare la titularii diplomelor de studii aprofundate ce fac obiectul cauzei, predate de către reprezentanții Universității din O. la 18.10.2006 (pct. 3 din procesul verbal de predare-primire); 82-90 Copii ale cotoarelor unor diplome de studii aprofundate eliberate pe numele unor cetățeni moldoveni – predate de către reprezentanții Universității din O. la 18.10.2006 (pct. 4 din procesul verbal de predare —primire); 91-100, Tabele nominale cu notele obținute de cursanți la susținerea lucrărilor de disertație în perioada 2000 – 2003 pentru studii aprofundate, predate în copie de către reprezentanții Universității din O. la 18.10.2006 (pct. 6, 7, 8 și 9 din procesul verbal de predare-primire); 101-198 Tabele nominale cu notele obținute de cursanți la susținerea lucrărilor de disertație în perioada 2004 – 2005 pentru studii aprofundate, predate în copie de către reprezentanții Universității din O. la 18.10.2006 (pct. 10 din procesul verbal de predare-primire); 199-204 Procese verbale, extrase din procese verbale de ședință și alte înscrisuri j privind studiile aprofundate, predate în copie de către reprezentanții Universității din O. la 18.10.2006 (pct. 11 din procesul verbal de predare-primire); 205-216, Alte înscrisuri predate în copie de către reprezentanții Universității din O. la 18.10.2006 (pct. 12, 13, 14, 15 și 16 din procesul verbal de predare-primire); 217-236(vol. IX), Adresa Universității O. nr. xxxxx/27.10.2006, prin care au fost predate o parte din înscrisurile solicitate și documentația anexată acesteia: material referitor la specializările pentru care au fost organizate/s-au desfășurat forme de învățământ postuniversitar în perioada 2000 – 2006 la Universitatea O.; situația nominală a cetățenilor străini pe numele cărora au fost eliberate diplome de studii postuniversitare, de studii aprofundate și master; 11-48 14-37 38-48, Adresa Universității din O. nr. xxxxx din 10.11.2006 și înscrisurile anexate acesteia, în original sau copie, referitoare la cetățeni străini titulari ai diplomelor de studii aprofundate ce fac obiectul cauzei (foi matricole, copii acte identitate sau rezidență, etc., precum și procesul verbal încheiat la 13.11.2006 de către ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.T.A. O. al DNA cu ocazia preluării înscrisurilor de la reprezentanții universității; 49-128, Adresa Universității din O. nr. xxxxx din 10.11.2006 și înscrisurile anexate acesteia, în original sau copie, referitoare la cetățeni străini titulari ai diplomelor de studii aprofundate ce fac obiectul cauzei (foi matricole, copii acte identitate sau rezidență, etc., Copia acordului de cooperare încheiat la 30.06.2000 între Universitatea O. și Institutul Tehnologic din S. M și alte documente predate în copie la 13.11.2006, referitoare la acest acord; 152-158, Adresa Universității din O. nr. xxxxx din 28.11.2006 și procesul verbal încheiat la 28.11.2006 de ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.T.A. O. al DNA cu ocazia preluării unor înscrisuri de la reprezentanții universității; 159-161, Adresa Universității din O. nr. xxxxx din 28.11.2006 și înscrisurile anexate în copie acesteia – referitoare la T. V., precum și dovada întocmită la 29.11.2006 de ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.T.A. O. al DNA cu ocazia preluării acestor înscrisuri de la reprezentantul universității; 162-169, Adresa Universității din O. nr. xxxx din 01.02.2007 și procesul verbal încheiat la 13.02.2007 de ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.T.A. O. al DNA cu ocazia preluării unor înscrisuri de la reprezentanții universității (copii), precum și înscrisurile anexate în copie la adresa anterior menționată, referitoare la comisiile de examinare a cetățenilor străini titulari ai diplomelor de studii aprofundate ce fac obiectul cauzei și la documente de plată a taxelor de școlarizare /examinare pentru aceștia; 170-184 (vol.10), Procesul verbal încheiat la 13.11.2006 de către ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.T.A. O. al DNA cu ocazia preluării unor înscrisuri de la reprezentanții universității și înscrisuri preluate în acele împrejurări: adresa Universității O. nr. xxxx/01.02.2007, adresa nr. xxx/02.02.2007 a Facultății de Medicină și Farmacie și înscrisurile anexate acesteia în copie (foi matricole, copii acte identitate sau rezidență, etc.) referitoare la titularii certificatelor de absolvire studii postuniversitare, copii ale tabelelor nominale cu rezultatele obținute la colocvii de către titularii certificatelor de absolvire studii postuniversitare ce fac obiectul cercetărilor; 8 – 40, 10 – 36, 37 – 40, Procesul verbal întocmit la data de 09.03.2007 cu ocazia xerocopierii certificatelor de absolvire studii postuniversitare ce fac obiectul cercetărilor și copiile astfel obținute; 41-59, Solicitarea DNA și adresa I.G.P.F. nr. xxxxxx/16.04.2008 privind titularii certificatelor de absolvire studii postuniversitare ce fac obiectul cercetărilor; 60-63 – Solicitarea DNA privind titularii diplomelor de licență, a certificatelor de absolvire studii postuniversitare și a diplomelor de studii aprofundate ce fac obiectul cercetărilor și adresa Oficiului Român pentru Imigrări nr. xxxxxxx/21.04.2008; 64-69, Solicitările DNA și adresa Facultății de Medicină și Farmacie a Universității O. nr. xxxx/06.05.2008 cu privire la titularii certificatelor de absolvire studii postuniversitare; 70-74, Verificări în evidențele traficului de frontieră privind pe cetățeanul italian M. M.; 75-80, Solicitarea DNA referitoare la cetățenii străini titulari ai diplomelor de studii aprofundate și adresa de răspuns a O.R.I, nr. xxxxx/30.10.2006, 81-83, Solicitarea DNA și adresa de răspuns a M.E.C.T. Direcția juridică și nr. xx/AG/04.09.2007, însoțită de copii ale deciziilor nr. 511 – 519 /06.06.2007 ale rectorului Universității O., prin care acesta a dispus anularea diplomelor de studii aprofundate și a certificatelor de studii postuniversitare ce fac obiectul cauzei; 87-98, Proces verbal încheiat la 11.09.2007 privind actele de studii astfel anulate 99-100, Solicitarea DNA și adresa de răspuns a Universității din O. nr. xxxx/08.07.2008 însoțită de copii ale deciziilor nr. 511 – 519 /06.06.2007 ale rectorului acestei universități, precum și de copii ale rapoartelor comisiilor special numite pentru a analiza împrejurările emiterii actelor de studii anulate O., prin care acesta a dispus anularea diplomelor de studii aprofundate și a certificatelor de studii postuniversitare ce fac obiectul cauzei; 101-157, Procesul verbal încheiat la 11.08.2008 referitor la cetățeanul italian C. M. și copii ale unor acte de studii emise de Universitatea O. pe numele acestei persoane; 158-165 (vol. XI), Adresa nr. xxx/P/2006 din 06.09.2007 – prin care D.N.A. a solicitat Universității din O. efectuarea de verificări în evidențe și comunicarea unor înscrisuri; adresa de răspuns nr. xxxxx/17.09.2007,însoțită de adresa Facultății de Medicină nr. xxxx/12.09.2007, la care sunt anexate mai multe înscrisuri (tabele nominale, cotoare diplome de licență și file din registrul de evidență – toate în copie); Adresa DNA din 31.10.2007 prin care s-a solicitat Universității O., în original, întreaga documentație ce a stat la baza eliberării unor diplome de licență; Adresa Universității O. nr. xxxxx/01.11.2007 și cele 15 (cincisprezece) tabele anexate în original – referitoare la titularii diplomelor de licență în alte domenii decât medicina și copii certificate ale unor file din registrul de evidență a actelor de studii; Adresa Universității O. nr. xxxxx/01.11.2007 și cele 9 (nouă) tabele anexate în original – referitoare la titularii diplomelor de licență în medicina ce fac obiectul cauzei; Solicitarea DNA și adresa Facultății de Medicină nr.xxx/23.04.2008;Solicitarea DNA și adresa de răspuns a Universității xxx/22.07.2008, însoțită de adresele unor facultăți din structura acesteia;Solicitările DNA și adresele de răspuns ale I.G.P.F. nr. xxxxxx, nr.xxxxxx, nr. xxxxxx și nr. xxxxxx/16.04.2008 pentru titularii diplomelor de licență, precum și procese verbale privind rezultatul verificărilor în baza de date referitoare la traficul de frontieră; Solicitarea DNA și adresa de răspuns a O.R.I, nr. xxxxxxxxx din 21.04.2008 referitoare la titularii diplomelor de licență; Solicitările DNA și înscrisuri comunicate în copie de instituții ale statului (O.R.I., O.R.C. Olt, D.G.F.P. Olt, Colegiul Medicilor Olt, Ministerul sănătății Publice, etc.) referitor la A. N.; Proces verbal întocmit la 08.08.2008 diploma de licență pe numele I. M. și alte înscrisuri referitoare la această persoană; Adresa Universității O. nr. xxxxx/10.07.2007 și tabelul privind absolvenții străini ai acestei universități în ultimii cinci ani; (vol. XII), Procesul verbal întocmit la data de 30.10.2007 cu ocazia predării, de către reprezentantul Universității O., în original, a unui număr de șapte carnete cotoare diplome de licență și a unui registru de evidență a eliberării actelor de studii; Copiile actelor de studii ridicate în original la data de 30.10.2008; (vol. XIII), Copia “registrului de evidență a formularelor actelor de studii tipizate primite sau predate de unitatea de învățământ și a celor eliberate absolvenților”;, ce a fost predat în original de către reprezentantul Universității O. la data de 30.10.2007 (vol. XIV), Solicitarea D.N.A. și adresa Universității O. nr. xxxx/21.04.2008, prin care a comunicat funcțiile de conducere pe care le-au avut numiții M. T., M. T.T. și M. M.A.; 1-4 Solicitarea DNA și adresa Universității O. nr. xxxx/06.05.2008, 5-8, Structura organizatorică a Universității O. în perioada 1993/1994 – 2005/2006; 9-10, Lista persoanelor care au deținut funcții de rector, prorectori, secretar șef universitate și personal birou diplome 11, Adresele facultăților, cu datele de identificare ale persoanelor care au deținut funcții de decani, prodecani, secretar șef și secretar decanat; 12-25, Acte normative privind structura organizatorică și facultățile din componența universității 26-104, Solicitările DNA și adresa Universității O. nr. xxxx/06.05.2008, precum și răspunsurile formulate de anumite facultăți referitor la specializări existente și organizarea examenelor de licență în perioada care interesează cauza; 105-169, Solicitarea DNA, adresa Universității O. nr. xxxx/06.05.2008 privind impresiunile ștampilelor ce au fost în uz la nivelul rectoratului și biroului diplome, precum și adresa xxxx/18.04.2008 a Facultății de Medicină și Farmacie și înscrisurile anexate acesteia, ce conțin impresiuni ale ștampilelor acestei facultăți; 170-196, Adresa Universității O. nr. xxxx/07.07.2008 și copii ale unor procese verbale de inventariere încheiate la Facultatea de Medicină a acestei universități; (vol.XV), Adresele D.N.A. nr. xx/P/2008 din 15.07.2008, prin care s-au cerut relații Universității O. referitor la cuantumul taxelor de școlarizare pentru cetățenii străini în perioada 1990 – 2005, aferente învățământului universitar și postuniversitar și la eventualele sume încasate de la/pentru cetățenii străini titulari ai diplomelor de licență ce fac obiectul cauzei; 1-5, Adresele nr. xxxxx/15.07.2008 și nr. xxxxx/16.07.2008 emise de Universitatea O. și actul normativ care stabilește nivelul acestor taxe; 6-15, Adresele D.N.A. nr. xx/P/2008 din 15.07.2008, prin care s-au cerut relații Universității O. referitor la cuantumul taxelor de școlarizare încasate de la/pentru cetățenii străini titulari ai diplomelor de licență în medicină, ce fac obiectul cauzei; Adresa de răspuns a Universității O. nr. xxxxx/22.07.2008, adresa Facultății de Medicină nr. xxxx/ 18.07.2008 și înscrisurile anexă; 18-26, Adresele D.N.A. nr. xx/P/2008 din 15.07.2008, prin care s-au cerut relații Universității O. referitor la cuantumul taxelor de școlarizare încasate de la/pentru cetățenii străini titulari ai diplomelor de licență în domeniul economic, ce fac obiectul cauzei; 27-28, Adresa de răspuns a Universității O. nr. xxxxx/22.07.2008, adresa Facultății de Științe Economice nr. 1385/ 21.07.2008 și înscrisurile anexă; 29-37, Adresele D.N.A. nr. xx/P/2008 din 15.07.2008, prin care s-au cerut relații Universității O. referitor la cuantumul taxelor de școlarizare încasate de la/pentru cetățenii străini titulari ai diplomelor de licență în alte domenii, ce fac obiectul cauzei; 38-39, Adresa de răspuns a Universității O. nr. xxxxx/22.07.2008, adresele unor facultăți din cadrul acesteia și înscrisurile anexă; 40-53, Adresa D.N.A. nr. xx/P/2008 din 15.07.2008, prin care s-au cerut relații Universității O. referitor la cuantumul taxelor de școlarizare încasate de la/pentru cetățenii străini titulari ai certificatelor de absolvire studii postuniversitare în domeniul medical, ce fac obiectul cauzei; 54-55, Adresa de răspuns a Universității O. nr. xxxxx/22.07.2008, adresa Facultății de Medicină nr. xxxx/ 18.07.2008 și înscrisurile anexă; 56-60, Adresa D.N.A. nr. xx/P/2008 din 15.07.2008, prin care s-au cerut relații Universității O. referitor la cuantumul taxelor de școlarizare încasate de la/pentru cetățenii străini titulari ai diplomelor de studii aprofundate în domenii medicale, ce fac obiectul cauzei; 61-62, adresa de răspuns a Universității O. nr. xxxxx/22.07.2008, adresa de Facultății de Medicină nr. xxxx/ 18.07.2008 și înscrisurile anexă; 63-72, adresele D.N.A. nr. xx/P/2008 din 15.07.2008, prin care s-au cerut relații Universității O. referitor la cuantumul taxelor de școlarizare încasate de la/pentru cetățenii străini titulari ai diplomelor de studii aprofundate în alte domenii, ce fac obiectul cauzei; adresele de răspuns ale Universității O. nr. xxxxx și xxxxx/22.07.2008, adresa Facultății de Arhitectură și Construcții, adresa Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației și înscrisurile anexă; 73-83, Adresa Universității O. nr. xxxxx/22.07.2008 și lista taxelor de școlarizare încasate de universitate de la cetățenii străini în perioada 1994 – 2008; 84-310 (vol. XVI), Solicitările D.N.A. adresate R. SA și Tipografiei F. pentru comunicarea unor date privind formularele cu regim special acte de studii ce au fost livrate Universității O. și datele comunicate de cele două societăți comerciale cauzei; 1-33, Adresa din 08.04.2008 prin care DNA a solicitat Universității O. efectuarea de verificări și inventarierea tuturor carnetelor cu acte de studii intrate în gestiunea acesteia, precum și adresele prin care organul de urmărire penală a transmis universității datele obținute de la R. și tipografie; adresa Universității O. nr. xxxxx din 05.08.2008, prin care s-a comunicat rezultatul verificărilor, documentația anexată acesteia, procesul verbal întocmit la data de 12.08.2008 cu ocazia predării – primirii acestor înscrisuri și adresa prin care au fost transmise la DNA; (vol. XVII), Solicitarea D.N.A. și adresa M.E.C.T. – Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, referitor la A. M. și I. Ș., precum și documentele anexă; 1-14, Solicitarea D.N.A. și documentația transmisă de Universitatea O. prin adresa nr. xxx/08.07.2008, referitoare la A. M.; 15-37, Solicitarea D.N.A. și documentația transmisă de Universitatea O. prin adresa nr. xxxx/03.07.2008, referitoare la I. Ș., precum și situația tabelară a diplomelor “Honoris Causa” eliberate; 38-73 Proces – verbal din 11.08.2008 și documentația referitoare la cetățeanul italian F. B.; 74-87, Verificări privind deținerea de către M. M.A. a unei diplome în domeniul chiropraxie; 88-124, Solicitarea D.N.A. și adresa de răspuns nr. xxxx/12.06.2008 a Universității O. privind cetățeni străini indicați în sesizări ca fiind acceptați la examene după exmatriculare; 186-192, Adresa nr. xx.xxx/09.09.2008 emisă de Universitatea din O. și materialul anexat acesteia, referitor la cetățenii străini care au absolvit instituția de învățământ în ultimii cinci ani (total – 32 file); 193-227, Solicitarea D.N.A. și adresa nr. xxxxx/22.07.2008 a Universității din O. (privind corespondența purtată între universitate și Institutul tehnologic din S. M după demararea cercetărilor în cauză), precum și înscrisurile anexate acestei adrese; 231-297, Solicitarea DNA și adresa de răspuns nr. xxxxxx/25.10.2006 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, privind intrările/în/din țară ale numiților M. T., M. T.T. și M. M.A.; (vol. XVIII), Acorduri de cooperare și colaborare încheiate între Universitatea din O. și Institutul Tehnologic din S. M; Solicitările D.N.A., răspunsurile Universității O. și documentația transmisă de instituția de învățământ privind Acordul de cooperare cu Universitatea L.U. de S. L. – Elveția; (vol. XIX), Proces – verbal de sesizare din oficiu întocmit la 27.04.2007, privind emiterea de către Universitatea O., în condiții ilegale, a unor diplome de licență în specializarea stomatologie; Procese – verbale privind rezultatul verificărilor în evidențele O.N.R.C.; Solicitarea D.N.A. adresată Universității O. cinci cetățeni italieni absolvenți stomatologie, ordonanța din 07.05.2007 privind delegarea S.T.A. O. în vederea ridicării de înscrisuri, adresa Universității O. nr. xxxx/08.05.2007 și copiile cotoarelor de diplomă anexate; Adresa Facultății de Medicină și Farmacie nr. xxxx/08.05.2007 și Solicitarea D.N.A. adresată Universității O. și adresa Facultății de Medicină și Farmacie nr. xxxx/28.05.2007 însoțită de copii ale unor înscrisuri referitoare la T. G., R. G. B. G., M. C. și A. P. (vol. XXI), Solicitările D.N.A. adresate Colegiului Medicilor și Colegiului Medicilor Dentiști din România; adresa nr. xxxx/19.06.2007 a Colegiului Medicilor Dentiști din România și documentația transmisă în copie de această instituție referitoare la T. G., R. G., B. G., M. C. și A. P.E; Adresele CMDR nr. xxx/25.03.2008 și nr. xxxx/09.05.2008; Proces – verbal întocmit la 10.04.2008 cu ocazia predării de către I.C. M. a unor xerocopii înscrisuri referitoare la T. G., R. G., B. G., M. C. ȘI A. P.E; Solicitarea D.N.A., adresa de răspuns a Universității O. nr. xxxx/23.04.2008 și documente în original anexate acestei adrese, referitor la T. G., R. G., B. G., M. C. și A. P.E (cataloage și cereri examinare, reexaminare la alți profesori decât titularii de materie); Adresa Universității O. nr. xxxx/06.05.2008 și xerocopii cinci diplome licență cetățeni străini; Solicitarea D.N.A. și adresa de răspuns nr. xxxxx/17.05.2007 a Autorității pentru Străini referitoare la T. G., R. G., B. G., M. C. și A. P.E; Solicitarea D.N.A. și adrese de răspuns ale I.G.P.F. și D.P.F. O. referitoare la T. G., R. G., B. G., M. C., A. P.E și alți cetățeni italieni; (vol.XXII), Solicitarea D.N.A. și adresa de răspuns a Universității O. nr. xxxx/23.04.2008 privind 11 cetățeni italieni, precum și xerocopii înscrisuri anexate acestei adrese referitoare la S. G., G. L.B., I. G., L. A., S. I., M., M. A., B. G., (vol. XIII), Solicitările D.N.A. și răspunsurile formulate de I.G.P.F., D.P.F. O. și Oficiul Român pentru Imigrări referitoare la 11 cetățeni italieni; Adresa Colegiului Medicilor Dentiști din România nr. xxx/23.02.2009 și Decizia nr. xx din 05.12.2008 a Consiliului Național al C.M.D.R. – prin care s-a dispus suspendarea, până la finalizarea cercetărilor, a certificatelor de liberă practică acordate numiților T. G., R. G., B. G., M. C. și A. P.; Adresa Colegiului Medicilor Dentiști din România nr. xxx/09.03.2009, prin care s-au cerut relații privind stadiul cercetărilor cu privire la T. G., R. G., B. G., M. C. și A. P.; Fotocopia adresei nr. xxxxx/24.09.2008 trimisă de Universitatea O. Ministerului Sănătății Publice cu privire la 28 cetățeni italieni și materialele anexate acesteia; (vol. XXIV), Cererea de comisie rogatorie internațională adresată autorităților judiciare italiene, formulată de către procurorul de caz la data de 16.02.2007 și adresa prin care aceasta a fost transmisă Biroului de legătură cu instituții similare din alte state; Cererea de asistență judiciară internațională în materie penală adresată autorităților judiciare italiene, formulată de către procurorul șef al D.N.A. la data de 22.02.2007 (filele 37-54) și înscrisurile atașate acesteia; Traducerea din limba română în limba italiană a cererii de comisie rogatorie internațională și a înscrisurilor anexate acesteia – efectuată de către un traducător autorizat de Ministerul Justiției; (vol. XXV), Comunicarea transmisă la 11.04.2008 de către Biroul ofițerului de legătură al poliției italiene la București, privind comisia rogatorie internațională solicitată autorităților judiciare italiene; Adresa din 13.11.2008 prin care Direcția Drept Internațional și Tratate din cadrul P.I.C.CJ. a transmis la D.N.A. actele întocmite de autoritățile judiciare italiene ca urmare a cererii de comisie rogatorie internațională formulată la data de 22.02.2007; Adresa Ministerului Justiției din Italia nr. xxx.xxx.xxx.xxxx AL PASS.2007 România AL – prin care au fost trimise Ministerului Justiției din România actele întocmite de autoritățile judiciare italiene ca urmare a cererii de comisie rogatorie internațională formulată la data de 22.02.2007 și înscrisurile anexate acesteia (în forma în care au fost trimise de autoritățile italiene), respectiv: – opisul actelor trimise de către autoritățile judiciare italiene (2 file), corespondență între diverse instituții italiene și acte cu caracter organizatoric întocmite de acestea; acte procedurale referitoare la P. C. și înscrisuri depuse de acesta; acte procedurale referitoare la B. F. și înscrisuri depuse de acesta; acte procedurale referitoare la A. P. și înscrisuri depuse de acesta; acte procedurale referitoare Ia P. M. și înscrisuri depuse de acesta; 93 -107, acte procedurale referitoare la P. N. și înscrisuri depuse de aceasta; 108-120, acte procedurale referitoare la A. N. și înscrisuri depuse de acesta; 121 -126, acte procedurale referitoare la M. M. și înscrisuri depuse de acesta;127-156, acte procedurale referitoare la D.B. P.; 157-158, acte procedurale referitoare la M. E. și înscrisuri depuse de acesta; 159-172, acte procedurale referitoare la T. V. și înscrisuri depuse de acesta; 173-182, acte procedurale referitoare la L. S.; 183-185, acte procedurale referitoare la G. F. și înscrisuri depuse de acesta; 186-199, acte procedurale referitoare la N. M. și înscrisuri depuse de acesta; 200-209, acte procedurale referitoare la F. M.L. și înscrisuri depuse de acesta; 210-219, acte procedurale referitoare la S. U. și înscrisuri depuse de acesta; 220-232, acte procedurale referitoare la A. V. și înscrisuri depuse de acesta; 233-237acte procedurale referitoare la A. B. și înscrisuri depuse de acesta; 238-253, acte procedurale referitoare la S. D. și înscrisuri depuse de acesta; 254-267, acte procedurale referitoare la P. G. și înscrisuri depuse de acesta; 268-294, acte procedurale referitoare la M. R.A. și înscrisuri depuse de acesta; 295-302, acte procedurale referitoare la C. R. și înscrisuri depuse de acesta; 303-337 acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la T. E.; 338-347, acte procedurale referitoare la C. U.M. și înscrisuri depuse de acesta; 348-365, acte procedurale referitoare la N. G. și înscrisuri depuse de acesta; alte înscrisuri transmise de către autoritățile judiciare italiene ca răspuns la cererea de comisie rogatorie internațională (vol. XXVI), Traducerea, din limba italiană în limba română, a unor acte întocmite de autoritățile judiciare italiene ca urmare a primei cereri de asistență judiciară internațională, Acte întocmite de autoritățile judiciare italiene ca urmare a primei cereri de asistență judiciară internațională – formulată la 22.02.2007 (fotocopii) și traducerea acestora din limba italiană în limba română (original), respectiv: adresa Ministerului Justiției din Italia nr. xxx.xxx.xxx.xxxx AL PASS.2007 România AL – prin care au fost trimise Ministerului Justiției din România actele întocmite de autoritățile judiciare italiene ca urmare a primei cereri de comisie rogatorie internațională; acte ale autorităților italiene – prin care s-a procedat la desemnarea unor organe judiciare (judecători pentru anchete preliminare, structuri de carabinieri) în vederea executării comisiei rogatorii; opisul actelor trimise de autoritățile judiciare italiene, corespondență între diverse instituții italiene și acte cu caracter organizatoric întocmite de acestea; acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la P. C.; acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la B. F.; acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la A. P.; acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la P. M.; acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la P. N.; acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la A. N.; acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la M. M.; acte procedurale și alte înscrisuri referitoare Ia D.B. P.; acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la M. E.; acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la T. V.; acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la L. S.; 250-255, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la G. F.; 256-272 (vol. XXVII), Acte întocmite de autoritățile judiciare italiene ca urmare a primei cereri de asistență judiciară internațională – formulată Ia 22.02.2007 (fotocopii) și traducerea acestora din limba italiană în limba română (original), respectiv:- acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la N. M.; 1-17, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la F. M.L.; 18-28, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la S. U.; 29-43, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la A. V.; 44-51, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare Ia A. B.; 52-82, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la S. D.; 83-113, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la P. G.; 114-161, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la M. R.; 162-172, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare Ia C. R.; 173-214, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la T. E.; 215-231, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la C. U.M.; 232 – 253, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la N. G.; 252-277, alte înscrisuri trimise de autoritățile judiciare italiene și traducerea lor în limba română, 278 – 326 (vol.29), Acte întocmite de către autoritățile judiciare italiene ca urmare a celei de-a doua cereri de asistență judiciară internațională 1-348, Adresa nr. xxx/01.07.2009, prin care Biroul de legătură cu instituțiile similare din alte state a transmis materialul primit de la Ambasada Italiei la București ca răspuns la cererea de comisie rogatorie internațională solicitată autorităților judiciare italiene la 16.07.2008 și factura xx/09.09.2008 în valoare de 1972 lei, reprezentând contravaloarea traducerii din limba română în limba italiană a cereri de comisie rogatorie și a documentelor anexate la aceasta; Nota verbală nr. xxxx/26.06.2009 prin care Ambasada Italiei la București a predat D.N.A. actele întocmite de autoritățile judiciare italiene ca urmare a cererii de comisie rogatorie internațională formulată la data de 16.07.2008; Adresele Ministerului Justiției din Italia nr. xxx.xxx.xxx.xxxx AL PASS.2007 România AL din 23.06.2009 – prin care au fost trimise Ambasadei Italiei la București actele întocmite de autoritățile judiciare italiene ca urmare a celei de-a doua cereri de comisie rogatorie internațională (formulată la data de 16.07.2008) și înscrisurile anexate acesteia (în forma în care au fost trimise de autoritățile italiene), respectiv: corespondență între diverse instituții italiene și acte cu caracter organizatoric întocmite de acestea; 4-62 acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la R. N. și înscrisuri depuse de acesta; acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la A. P.; 75-82, acte procedurale referitoare la A. F. și A. P. și înscrisuri depuse de aceștia; xx-xxx, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la B. G.; 164-179, acte procedurale referitoare la B. G.; 180-181, acte procedurale referitoare la C. L. și înscrisuri depuse de acesta; 182-215, acte procedurale referitoare la C. R. și înscrisuri depuse de acesta; 216-225, acte procedurale referitoare la C. M. și înscrisuri depuse de acesta; 226-245, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la C. R.; 246 – 249 acte procedurale referitoare la C. S. și înscrisuri depuse de acesta; 250-284, acte procedurale referitoare la D. T. A. și înscrisuri depuse de acesta;285-299, acte procedurale referitoare la D. L. L. și înscrisuri depuse de acesta; 300-314, acte procedurale referitoare la F. V. F. și înscrisuri depuse de acesta; 315-335, acte procedurale referitoare Ia G. A. și înscrisuri depuse de acesta; 336-348 (vol. XXX), Acte întocmite de către autoritățile judiciare italiene ca urmare a celei de-a doua cerere de asistență judiciară internațională (în forma în care au fost trimise de autoritățile italiene), respectiv: 1-365, acte procedurale la G. G. și înscrisuri depuse de acesta; 1-71,acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la A. G.;72-81, acte procedurale referitoare la L. B. G. și înscrisuri depuse de acesta; 82-105, acte procedurale referitoare la L. E.; 106-107, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare Ia L. L.; 108-123, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la L. V. F.; 124-138, acte procedurale referitoare la M. C. și înscrisuri depuse de acesta; 139-290, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la M. G. B.; 291-295, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la N. W.; 296-306, acte procedurale referitoare la P. F. și înscrisuri depuse de acesta; 307-350, acte procedurale referitoare la R. M. L. și înscrisuri depuse de aceasta; 351-359, acte procedurale referitoare la R. P.; 360-362, acte procedurale referitoare la R. S.; 363-365 (vol. XXXI), Acte întocmite de către autoritățile judiciare italiene ca urmare a celei de-a doua cerere de asistență judiciară internațională (în forma în care au fost trimise de autoritățile italiene), respectiv: 1-390, acte procedurale la R. G. și înscrisuri depuse de acesta; 1-122, acte procedurale referitoare la S. L. și înscrisuri depuse de aceasta; 123-138, acte procedurale referitoare Ia S. G. și înscrisuri depuse de acesta; 139-299, acte procedurale referitoare la S. A.; 300-302, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la S. A. și S. F.; 303-321, acte procedurale referitoare la T. G. și înscrisuri depuse de acesta;322 – 363, acte procedurale referitoare la V. E. și înscrisuri depuse de acesta; 364 – 373, acte procedurale referitoare Ia Z. D. și înscrisuri depuse de aceasta;374-388, Procesul verbal întocmit Ia 23.10.2009 cu ocazia extrageri, din materialul transmis de autoritățile judiciare italiene, a actelor de studii și a altor înscrisuri trimise în original 389-390(vol. XXXII), Acte întocmite de autoritățile judiciare italiene ca urmare a celei de-a doua cerere de asistență judiciară internațională formulată la data de 16.07.2008 (fotocopii) și traducerea acestora din limba italiană în limba română (original), respectiv: 1-282, corespondență între diverse instituții italiene și acte cu caracter organizatoric întocmite de acestea; 1-104, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la R. N.; 105-113, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la A. P.; 114-123, acte procedurale referitoare la A. F.; 124-134, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la A. P.; 135-141, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la B. G.; acte procedurale referitoare Ia B. G.; 170-174, acte procedurale referitoare la C. L. și înscrisuri depuse de acesta; 175-186,acte procedurale referitoare la C. R. și înscrisuri depuse de acesta; 187-200, acte procedurale referitoare la C. M. și înscrisuri depuse de acesta; 201 – 242, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare Ia C. R.; 243-246, acte procedurale referitoare la C. S. și înscrisuri depuse de acesta; 247- 282 (vol.33), Acte întocmite de autoritățile judiciare italiene ca urmare a celei de-a doua cerere de asistență judiciară internațională – formulată la data de 16.07.2008 (fotocopii) și traducerea acestora din limba italiană în limba română (original), respectiv: acte procedurale și alte înscrisuri referitoare Ia D. T. A.; 1-20, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la D. L. L.; 21-31, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la F. F.; 32-55, acte procedurale referitoare la G. A.; 56-63, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la G. G.; 64-75, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la G. A.; 76-92, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la L. B. G.;93 -105, acte procedurale referitoare la L. E.; 106-109 acte procedurale referitoare la L. A. și înscrisuri depuse de acesta; 110-124, acte procedurale referitoare la L. V. F. și înscrisuri depuse de acesta; 125-138, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la M. C.; 139-149, acte procedurale referitoare la M. G. B.; 150-152, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la N. W.; 153-162 acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la P. F. B.; xxx-238 acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la R. M. L.; 239-252 acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la R. P. 253-258, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la R. S.; 259-262, acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la R. G.; 263-279- acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la S. L.; 280-316- acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la S. G.; 317-338 – acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la S. A.; 339-342 – acte procedurale referitoare la S. A.; 343-348 – acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la S. F.; 349-354- acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la T. G.; 355-360-acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la V. E.; 361-367- acte procedurale și alte înscrisuri referitoare la Z. D.; 368-388 (vol.34), Declarațiile date de T. G. și L. G. P., prin intermediul comisiei rogatorii internaționale (în original), precum și alte înscrisuri referitoare la aceștia; 12-25, adresa nr.xxxx/02.07.2010 a Colegiului Medicilor Dentiști din România referitoare la cetățenii italieni T. G., R. G., B. G., M. C. și A. P.; 27- adresa nr.xxxxx din 31 mai 2012 emisă de Direcția Generală învățământ Superior din cadrul M.E.C.T.S. referitoare la controalele efectuate la Universitatea din O. și sinteza notelor de constatare; 99-100, 103-119, adresa nr.xxxxx din 16 iulie 2012, emisă de Universitatea din O. referitoare la diploma de “doctor în management”, seria L nr.xxx din 30.07.1994, completată pe numele cetățeanului italian S. A. și tabelul privind organizarea studiilor de doctorat în cadrul celor 11 domenii de doctorat autorizate în cadrul acestei universități; proces-verbal din 02 august 2012 privind reținere la dosarul cauzei ca mijloace materiale de probă a cotorului diplomei de “doctor în management”, seria L nr.xxx din 30.07.1994, completată pe numele cetățeanului italian S. A. și a registrului de evidență a formularelor actelor de studii tipizate sau predate de Universitatea din O.; declarație pe formular tipizat seria A nr.xxxxxxx din 16.10.2012 privind pe învinuitul M. M.- A. procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr.xxxxxxx și seria B nr.xxxxxxx(vol.35).

Instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. M. la data de 04.07.2013 sub nr. 21266/271/2012, urmare a admiterii cererii de strămutare.

La termenul din data de 10.02.2014, instanța în baza art. 6 al. 2 din Legea 255/2013 a trimis cauza Judecătorului de Cameră Preliminară, urmând a proceda conform art. 342-348 NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ.

Prin încheierea nr.53/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria S. M., definitivă la data de 28.04.2014 prin Încheierea nr.5/C/JCP/28.04.2014 a Tribunalului S. M., judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Instanța a constatat că la 01.02.2014 a intrat în vigoare noul Cod penal și în art. 3 din Noul Cod penal a fost prevăzut principiul activității legii penale, iar prin art. 5 și 6 din același Cod s-au reglementat modalitățile de aplicare a legii penale mai favorabile.

Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 din NOUL COD PENAL “în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

Or, o atare reglementare impune ca, în cazul situațiilor tranzitorii, faptelor penale săvârșite sub imperiul vechii legi, mai favorabile, să le fie aplicabile dispozițiile acelei legi, care ultraactivează într-o asemenea situație, după cum, dimpotrivă, atunci când sunt mai favorabile dispozițiile legii noi, acestea să retroactiveze, aplicându-se și faptelor penale săvârșite sub imperiul legii anterioare.

În cauza de față, inculpații M. T.T. și M. M.A. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art.289 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal de la 1969, reținându-se în sarcina inculpatului M. T.T. 33 de acte materiale și în sarcina inculpatului M. M.A., 6 acte materiale.

Infracțiunea de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art.289 Cod penal sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, are corespondent în noul Cod penal în dispozițiile art. 321 NOUL COD PENAL, limitele de pedeapsă fiind de la 1 an la 5 ani închisoare.

Textele legale din ambele legi prevăd aceleași condiții de incriminare și instituie același maxim special al pedepsei închisorii, noul Cod penal prevăzând un minim special mai ridicat.

În sarcina ambilor inculpați s-a reținut săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată. În acest sens, instanța a constatat că art. 41 alin. 2 din Codul penal de la 1969 prevede că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. Noul Cod penal stipulează, în art. 35 alin.1, că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Raportat la starea de fapt existentă în cauză, instanța a constatat că potrivit noului Cod penal condițiile de existență ale infracțiunii continuate nu mai sunt îndeplinite, întrucât în raport cu condițiile de existență stabilite de reglementarea nouă, pluralitatea de acțiuni în dauna unor subiecți pasivi distincți nu mai poate fi calificată ca infracțiune continuată.

Prin urmare, pentru determinarea legii mai favorabile aplicabile ansamblului de acțiuni instanța a comparat tratamentul sancționator prevăzut de Codul penal anterior pentru infracțiunea continuată cu tratamentul sancționator prevăzut de Codul penal pentru concursul de infracțiuni. Sub acest aspect, raportat la numărul de acte materiale reținute în sarcina fiecărui inculpat, instanța a constatat că sunt mai favorabile prevederile vechiului cod penal.

Având în vedere maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina celor doi inculpați – 5 ani, instanța a constatat că în speță sunt incidente prevederile art.124 Cod penal de la 1969 rap. la art. 122 alin.1 lit. d) Cod penal privind intervenirea prescripției răspunderii penale.

Sub acest aspect, instanța a reținut că eficacitatea combaterii și prevenirii infracțiunilor este strâns legată de momentul săvârșirii infracțiunii și momentul stabilirii răspunderii, scopul legii penale fiind mai eficient realizat dacă aplicarea pedepsei este mai aproape de momentul săvârșirii faptei. În realitate, pot apărea diferite situații în care răspunderea penală nu poate fi stabilită imediat, pentru că fapta nu e descoperită, făptuitorul se sustrage de la urmărirea penală, astfel că, se scurge o perioadă lungă de timp.

Pentru a nu lăsa să treneze raporturile juridice de conflict, având în vedere aspectele legate de eficacitatea prevenirii și combaterii infracțiunilor care se realizează într-un anumit termen, s-a prevăzut posibilitatea înlăturării răspunderii penale pentru situațiile în care de la săvârșirea infracțiunii a trecut o anumită perioadă de timp, prin instituția prescripției.

Justificarea prescripției este strâns legată de rațiunea represiunii penale și de aceea aplicarea unei pedepse după o anumită perioadă de timp, stabilită prin lege, nu mai realizează prevențiunea generală pentru că rezonanța socială a faptei a scăzut considerabil, iar cel asupra căruia a planat tot timpul amenințarea sancțiunii, în acel interval de timp s-a putut îndrepta.

Prescripția duce la stingerea raportului juridic penal de conflict, născut prin săvârșirea infracțiunii și stingerea dreptului statului de a mai stabili răspunderea penală și de a mai aplica o pedeapsă.

Potrivit art. 122 alin. 1 lit. d Cod penal de la 1969, termenele de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică sunt de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, iar potrivit art.124 Cod penal de la 1969 prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art.122 este depășit cu încă jumătate.

Având în vedere că pedeapsa pentru infracțiunea de fals intelectual este de la 6 luni la 5 ani închisoare, instanța a constatat că termenul de prescripție specială este de 7 ani și 6 luni.

Raportat la data săvârșirii faptelor reținute în sarcina inculpaților, respectiv perioada 1994-19.01.2007 pentru inculpatul M. T.T. și perioada 1994-17.01.2006 pentru inculpatul M. M.A., instanța a constatat că termenul de prescripție specială a răspunderii penale s-a împlinit.

Prin urmare, s-a reținut că în speță a intervenit unul din cazurile reglementate de art.16 Cod procedura penală care împiedică exercitarea acțiunii penale și anume intervenirea prescripției răspunderii penale.

Potrivit art. 18 Cod procedură penală, în caz de amnistie, prescripție, retragere a plângerii prealabile, precum și în cazul existenței unei cauze de nepedepsire, de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

În cazul de față, inculpații M. T.T. și M. M.A., prezenți personal în fața instanței, au învederat instanței că nu doresc continuarea procesului penal.

În consecință, constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale, în lipsa cererii inculpaților de continuare a procesului penal, instanța a dispus încetarea procesului penal, fără a efectua cercetarea judecătorească a cauzei.

Prin urmare, în baza art. 396 alin.1 și 6 NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ raportat la art. 16 alin.1 lit. f) NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ instanța a constatat încetarea procesului penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul M. T.T., a infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art.289 Cod penal de la 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal de la 1969 și a art.5 NOUL COD PENAL, intervenind prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin.1 și 6 NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ raportat la art. 16 alin.1 lit. f) NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ instanța a constatat încetarea procesului penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul M. M.A., a infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art.289 Cod penal de la 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal de la 1969 și a art. 5 NOUL COD PENAL, intervenind prescripția răspunderii penale.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a constatat că potrivit art.25 alin.3 Cod procedura penală instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Numai că, potrivit art. 25 alin.5 Cod procedura penală în caz de încetare a procesului penal, în baza art.16 lit. f), g), i) și j), instanța lasă nesoluționată latura civilă.

Raportat la aceste prevederi legale, instanța a considerat că neexistând posibilitatea exercitării acțiunii penale datorită unui impediment din cele prevăzute la art.16 lit. f), g), i) și j) Cod procedura penală – în speță intervenind prescripția răspunderii penale, nici acțiunea civilă nu poate fi rezolvată, lipsind cadrul legal în acest sens.

Prin urmare, în baza art. 25 alin.5 NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă privind anularea diplomelor de licență, certificatelor de absolvire, diplomelor de studii aprofundate și a actelor prin care s-au conferit anumitor persoane titluri științifice.

În baza art. 275 alin. 3 NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria S.M. solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care sa se dispună anularea diplomelor de licență, certificatelor de absolvire, diplomelor de studii aprofundate, a actelor prin care s-a conferit anumitor persoane titluri științifice precum si a tabelelor nominale falsificate de inculpați.

În motivarea apelului penal formulat s-a arătat că în cauză, în raport de specificul infracțiunilor de fals intelectual, deduse judecății, sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. 3 Cod procedură penală, potrivit cărora instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare.

Noul Cod de procedură penală menține obligația instanței de a rezolva din oficiu acțiunea civilă atunci când modalitatea de reparare a pagubei este desființarea totală sau parțială a unui înscris, această obligație subzistând indiferent de soluția ce urmează a se pronunța referitor la acțiunea civilă exercitată de părțile civile. Astfel, în mod greșit instanța de fond a lăsat nesoluționată acțiunea civilă privind anularea diplomelor de licență, certificatelor de absolvire, diplomelor de studii aprofundate și a actelor prin care s-au conferit anumitor persoane titluri științifice.

Procedând astfel, în prezent, toate diplomele de licență, certificatele de absolvire, diplomele de studii aprofundate și actele prin care s-au conferit anumitor persoane titluri științifice/academice sunt apte de a produce consecințe juridice, iar posibilitatea ca titularii acestora să fi utilizat actele de studii în activitatea lor profesională a existat și există în continuare, astfel că se impune restabilirea situației anterioare prin anularea înscrisurilor falsificate și a tabelelor nominale existente în dosarul cauzei la vol. 12, filele 50-64, 66-74, vol.11 filele 37-41 și vol. 9 filele 83-90.

Totodată, este de precizat că, o parte dintre înscrisurile falsificate au fost anulate prin deciziile nr. 511-519 din 6 iulie 2007 ale Rectorului Universității O., fiind redate în procesul verbal de la filele 90-100, vol. 11.

De asemenea, măsura anulării se impune și în privința diplomelor semnate/eliberate de către M. T., chiar dacă față de acesta s-a dispus soluția încetării urmăririi penale, ca urmare a survenirii decesului acestuia la data de 28.09.2012, întrucât actele falsificate de el sunt în circuitul civil și sunt în continuare apte să producă consecințe juridice.

Examinând sentința apelată din oficiu și prin prisma motivelor invocate curtea a reținut următoarele:

Inculpații M. T.T. si M. M.A. au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art.289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (33 acte materiale); și M. M.A., pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art.289 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (6 acte materiale).

Prin sentința penală apelată, reținându-se că infracțiunile care au făcut obiectul cauzei de față au fost săvârșite de către inculpați în perioada 1994 – martie 2007, respectiv 2004 – 2006, s-a constatat împlinirea termenului special de prescripție a răspunderii penale (7 ani și 6 luni), întrucât pentru infracțiunea de fals intelectual legea prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani și s-a dispus încetarea procesului penal potrivit art. 396 alin.6 Cod procedură penală, fiind incident cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin.1 lit. f) din același Cod, iar în baza art. 25 alin.5 NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă privind anularea diplomelor de licență, certificatelor de absolvire, diplomelor de studii aprofundate și a actelor prin care s-au conferit anumitor persoane titluri științifice.

Potrivit art.25 alin.3 Cod procedură penală instanța, chiar dacă nu exista constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, ceea ce înseamnă că instanța este obligată din oficiu să rezolve acțiunea civilă atunci când modalitatea de reparare a pagubei este desființarea totală sau parțială a unui înscris, această obligație subzistând indiferent daca există sau nu constituire de parte civilă în cauză sau de soluția care a fost pronunțată cu privire la latura penală a cauzei.

Se impune a se proceda in acest mod întrucât, în prezent, toate diplomele de licență, certificatele de absolvire, diplomele de studii aprofundate și actele prin care s-au conferit anumitor persoane titluri științifice/academice sunt apte de a produce consecințe juridice, iar posibilitatea ca titularii acestora să fi utilizat actele de studii în activitatea lor profesională a existat și există în continuare, astfel că se impune restabilirea situației anterioare prin anularea înscrisurilor falsificate.

Față de motivele mai sus expuse, curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria S. M. împotriva sentinței penale nr. 1236 din 10.09.2014 pronunțată de Judecătoria S. M., pe care a desființat-o în sensul că, în baza art. 25 alin. 3 Cod procedura penală a constatat ca fiind false și a dispus anularea înscrisurilor conform dispozitivului prezentei hotărâri.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.