Măsura adopţiei urmăreşte ocrotirea intereselor copiilor minori care nu au părinţi sau nu au posibilitatea de a locui la ei, în scopul de a li se asigura avantajele unei vieţi de familie şi condiţii corespunzătoare de creştere, educare şi formare a personalităţii.
Este de necontestat că alegerea uneia din măsurile prin care se realizează protecţia alternativă trebuie să aibă la bază necesitatea asigurării unei continuităţi în educaţia copilului, iar în speţă din probele administrate a rezultat că demersurile pentru reintegrarea copiilor în familie sau în familia lărgită au eşuat având în vedere dezinteresul acestora din urmă de a se îngriji de minori.
În raport de specificul speţei şi de împrejurarea că în faţa instanţei de fond pârâtul Z.G. şi-a exprimat consimţământul cu privire la încuviinţarea adopţiei minorilor, Curtea apreciază că sunt îndeplinite condiţiile art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 273/2004 şi, în atare situaţie, în mod corect Tribunalul Dâmboviţa a dispus deschiderea procedurii adopţiei, întrucât această măsură răspunde interesului superior al copiilor, asigură premisele creării unui mediu armonios în care aceştia să crească şi să dezvolte relaţii cu caracter social, moral şi cultural cu cei din jur.
Prin decizia civilă nr. 677 din 22 septembrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul declarat de Z.G. împotriva sentinţei civile nr. 122/9 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în contradictoriu cu D.G.A.S.P.C., C.J. Dâmboviţa şi T.V. având în vedere următoarele considerente:
Măsura adopţiei urmăreşte ocrotirea intereselor copiilor minori care nu au părinţi sau nu au posibilitatea de a locui la ei, în scopul de a li se asigura avantajele unei vieţi de familie şi condiţii corespunzătoare de creştere, educare şi formare a personalităţii.
În conformitate cu art.20 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20 nov.1990 ( şi ratificată de România prin Legea nr.18/1990), orice copil care este lipsit, temporar sau definitiv de mediul său familial, sau care în propriul interes, nu poate să fie lăsat în acest mediu, are dreptul la protecţie şi un ajutor social din partea statului care poate fi acordat, printre altele şi sub forma adopţiei.
Art. 23 din Legea nr.273/2004 stabileşte că încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne se face numai dacă planul individualizat de protecţie stabileşte necesitatea acestei măsuri, iar părinţii copilului sau , după caz , tutorele îşi exprimă consimţământul la adopţie în condiţiile legii.
Se remarcă împrejurarea că în speţa dedusă judecăţii minorii F.G. şi G. M. se află în situaţiile reglementate anterior, aceştia fiind iniţial preluaţi în regim de urgenţă în condiţiile în care au fost abuzaţi fizic de către tată.
Cert este că ulterior, prin sentinţa civilă nr.1338/10.09.2008, s-a instituit plasamentul lor la asistent maternal profesionist şi în prezent mama se află în străinătate fără a păstra legătura cu copiii, tatăl este în Penitenciarul Rahova, iar rudele până la gradul al IV-lea care au fost identificate au declarat că nu doresc reintegrarea minorilor în familia lor.
Este de necontestat că alegerea uneia din măsurile prin care se realizează protecţia alternativă trebuie să aibă la bază necesitatea asigurării unei continuităţi în educaţia copilului, iar în speţă din probele administrate a rezultat că demersurile pentru reintegrarea copiilor în familie sau în familia lărgită au eşuat având în vedere dezinteresul acestora din urmă de a se îngriji de minori.
Ţinând cont de situaţia de fapt expusă în precedent şi de împrejurarea că în faţa instanţei de fond pârâtul Z.G. şi-a exprimat consimţământul cu privire la încuviinţarea adopţiei minorilor, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 273/2004 şi, în atare situaţie, în mod corect Tribunalul Dâmboviţa a dispus deschiderea procedurii adopţiei, întrucât această măsură răspunde interesului superior al copiilor, asigură premisele creării unui mediu armonios în care aceştia să crească şi să dezvolte relaţii cu caracter social, moral şi cultural cu cei din jur.
În condiţiile în care hotărârea atacată este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale incidente, susţinerile recurentului din calea de atac promovată prin care nu critică sentinţa cu privire la măsura deschiderii procedurii adopţiei interne, ci îşi exprimă nemulţumirea întrucât nu i se permite să ţină legătura cu copii săi, respectiv să-i fie aduşi în vizită la penitenciar, nu au putut fi primite de instanţă şi au fost înlăturate.
Pe cale de consecinţă, în raport de argumentele expuse în precedent, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul declarat, menţinând ca legală decizia atacată.
