Dreptul la muncă, dreptul la protecţia socială a muncii, dreptul la un nivel de trai decent, cauzând prejudicii atât materiale, cât şi morale
în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, actul administrativ este considerat a fi prejudiciabil pentru sub aspect pecuniar, atâta timp cât acestuia îi sunt afectate direct drepturile salariale şi, mai mult, în speţă se conturează şi un prejudiciu de imagine, punerea în a acestui act fiind de natură a afecta reclamantului cariera de funcţionar public.
I.C.C.J., secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1989/20.04.2010
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia dc contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.D.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, prin ministru, suspendarea punerii în executare a Ordinului nr. 512/2009 emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii în anulare a acestui act administrativ
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. 512 din 23 aprilie 2009, emis în baza O.U.G. nr. 37/2009, s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv al Direcţiei pentru Sport al judeţului Alba. A susţinut reclamantul că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat, în sensul că există o îndoială serioasă asupra legalităţii acestui act, funcţia de conducere desfiinţată, nefiind dintre cele vizate de O.U.G. nr. 37/2009, atâta timp cât este înlocuită cu o nouă funcţie de director coordonator,
precum şi condiţia privind paguba iminentă – ordinul atacat afec-tându-i grav drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivel de trai decent, cauzându-i prejudicii atât materiale, cât şi morale.
Prin sentinţa civilă nr. 154/F/CA/2009 din 26 iunie 2009, Curtea dc Apel Alba Iulia, Secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 512 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului Bucureşti, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că dreptul public recunoaşte dreptul la carieră al funcţionarului public ce semnifică posibilitatea de a avansa în grade şi funcţii, astfel încât în condiţiile în care reclamantul a fost numit într-o funcţie publică de conducere, exercitarea acesteia trebuie să se realizeze cu respectarea principiilor ce guvernează funcţia publică ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, angajatorul având obligaţia de a asigura stabilitatea în funcţie a persoanei cu care se află în raporturi de serviciu.
Constatând, aşadar, că ordinul în cauză are repercusiuni asupra carierei funcţionarului public, reţinând şi faptul că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă, prin care a solicitat autorităţii emitente revocarea actului atacat, curtea de apel a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat cerută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
In ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, cea a pagubei iminente, prevăzută de acelaşi art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că actul administrativ este prejudiciabil pentru funcţionarul public sub aspcct pccuniar, acestuia fiindu-i afectate direct drepturile salariale şi, mai mult, în speţă se conturează şi un prejudiciu de imagine, punerea în executare a acestui act fiind de natură a-i afecta reclamantului cariera de funcţionar public.
împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei atacate şi respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
In motivarea cererii de recurs, pârâta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond, în mod neîntemeiat, a admis acţiunea, reţinând că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, fară a motiva care sunt împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, respectiv cazul justificat, precum şi paguba iminentă care ar justifica suspendarea.
Consideră recurenta că instanţa de fond nu a indicat în concret şi argumentat cele două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru suspendarea executării actului administrativ.
Totodată, în opinia recurentei-pârâte, prin ordinul de eliberare din funcţie a cărei suspendare s-a dispus nu se creează o pagubă iminentă Direcţiei pentru Sport a judeţului Alba, conform art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, acesta fiind emis în conformitate şi în executarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile speciale de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
In drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., O.U.G. nr. 37/2004 privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice centrale.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt în raport cu materialul probator administrat în cauză, realizând o încadrare juridică adecvată în funcţie de situaţia faptică.
Actul administrativ a cărui suspendare până la pronunţarea instanţei de fond asupra anulării s-a solicitat este Ordinul nr. 512 din 23 aprilie 2009 emis de Ministrul Tineretului şi Sportului prin care, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv al Direcţiei pentru Sport a judeţului Alba. Totodată, s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberarea sa din funcţia publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice. Temeiul juridic al actului administrativ îl reprezintă dispoziţiile art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, partea vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond.
In speţa de faţă, înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii legale, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
In ceea ce priveşte cazul bine justificat, în raport de împrejurarea că O.U.G. nr. 37/1009 a fost declarată neconstituţională, prin Decizia
nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, confirmă existenţa acestei condiţii legale, întrucât ordinul a cărui suspendare s-a solicitat a fost emis în vederea punerii în executare a prevederilor acestei ordonanţe.
In ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, curtea constată că şi aceasta este îndeplinită în cauză, fiind afectate drepturile salariale pe care intimatul-reclamant le încasa, acest prejudiciu material viitor fiind previzibil conform definiţiei legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, se constată că în speţa de faţă sunt întrunite cumulativ cerinţele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, până la pronunţarea instanţei de fond.
Notă: A se vedea şi sentinţa nr. 55/CA/2010 din 26 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-au reţinut următoarele:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instituţiei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond, iar potrivit art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instituţiei competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacat.
Din cele de mai sus rezultă că pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ individual trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: reclamantul să fi solicitat revocarea sau, după caz, anularea actului, să existe un caz bine justificat şi măsura suspendării executării să fie necesară pentru a se preveni o pagubă iminentă.
în speţă, se constată că, prin decizia nr. 249/27.10.2009, emisă de către Preşedintele Agenţiei Române pentru Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale, s-a dispus, începând cu data de 26.10.2009, încetarea raportului de serviciu al reclamantului cu Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere şi eliberarea reclamantului din funcţia publică – şef birou, consilier clasa I, grad profesional superior, treapta I din cadrul Biroului Regional P., conform prevederilor art. 97 lit. c) coroborat cu prevederile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.
în ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente definitive de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, că prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibil gravă a funcţio
narului unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, instanţa reţine că în perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de serviciu şi până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, reclamantul este lipsit de câştigul salarial pe care l-ar fi obţinut dacă ar fi subzistat raportul de serviciu, ceea ce constituie o pagubă iminentă care se impune a se împiedica. Mai mult, având în vedere faptul că reclamantul a ocupat o funcţie de conducere în cadrul Biroului Regional P., având atribuţii în a căror exercitare a gestionat proiecte şi programe privind dezvoltarea socio-economică a zonei, inclusiv de implementare a Acordului de împrumut cu Banca Mondială, măsura de încetare a raportului de serviciu a reclamantului este de natură a crea prejudicii şi instituţiei publice în care acesta a funcţionat.
