Prin aceeaşi sentinsă s-a admis excepţia de necompetenţă materială funcţională a Secţiei comerciale şi administrativ şi fiscal a Tribunalului Bihor cu privire la membrii de sindicat salariaţi cu contracte individuale de muncă, cauza fiind disjunsă şi transpusă pe Secţia I civilă.
Pentru a hotărî astfel , instanţa a reţinut că :
Examinând actele dosarului cu prioritate asupra excepţiei de necompetenţă funcţională a Secţiei comerciale şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bihor, instanţa constată că o parte a membrilor de sindicat sunt salariaţi cu contracte individuale de muncă, conform tabelului anexat la filele 9 -10 din dosar.
Instanţa reţine că soluţionarea conflictelor de cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractelor individuale sau colective de muncă este de competenta instanţelor stabilite conform Codului de procedura civila, respectiv Tribunalul – Secţia civilă, potrivit art. 281, 284 din legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. c) C.p.c.
Pentru aceste motive, instanţa va admite excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei comerciale şi de contencios administrativ şi , pe cale de consecinţă, va disjunge cererea de suspendare formulată de reclamant cu privire la membrii de sindicat salariaţi cu contracte individuale de muncă, urmând a se forma un nou dosar, pe care îl va transpune la Secţia civilă a Tribunalului Bihor, în temeiul art. 99 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.
Examinând aparenţa dreptului, prin prisma motivelor invocate şi a înscrisurilor depuse, cu privire la cererea de suspendare formulată de reclamant cu privire la membrii de sindicat funcţionari publici, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 14 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral, se poate dispune când sunt întrunite cumulativ trei condiţii şi anume: existenţa unui caz bine justificat, prevenirea unei pagube iminente şi sesizarea, in condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul.
Constată că reclamantul a declanşat procedura prealabilă administrativă aspect ce rezultă din înscrisurile de la filele146 – 256, plângerea prealabilă formulată fiind înregistrată la Consiliul Judeţean Bihor, acestea nefiind soluţionate până în prezent.
Cât priveşte celelalte cerinţe, instanţa reţine că potrivit art. 2 lit. t din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, cazul bine justificat este definit ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt sau de drept, de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ.
Instanţa reţine că prin dispoziţiile contestate, li s-a stabilit salariile de bază brute într-un cuantum mai mic decât cele stabilite prin dispoziţiile emise la 21.01.2011, cu ocazia reîncadrării personalului începând cu 01.01.2011 în conformitate cu prevederile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Însă în salariul de bază brut stabilit prin dispoziţiile de reîncadrare începând cu data de 01.01.2011, au fost incluse sporul de confidenţialitate, fidelitate şi loialitate faţă de instituţie şi sporul de dispozitiv de 25% din salariul de bază , acordate în baza Contractului/Acordului colectiv de muncă nr. 31/B din 29.02.2008.
Or, plata sporului de confidenţialitate, fidelitate şi loialitate a fost suspendat prin actele adiţionale din 24.02.2011, la Contractul/Acordul colectiv de muncă nr. 31/B din 29.02.2008.
De asemenea, s-a eliminat din salariul de bază brut plata sporului de dispozitiv de 25%, având în vedere Decizia nr. 37/2009 pronunţată de ÎCCJ a fost admis recursul în interesul legii, cu referire la posibilitatea acordării indemnizaţiei de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază tuturor funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice locale.
Potrivit art. 12 din Legea-cadru nr. 284/2010, salariul brut cuprinde salariul de baza, sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile, precum si celelalte elemente ale sistemului de salarizare, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.
În temeiul art. 1 alin. 5 din Legea – cadru nr. 285/2010, în salariul de bază, aferent lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, făceau parte din salariul de baza, precum si sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit OUG nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare.
Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, si care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de baza, fără ca prin acordarea lor sa conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
Instanţa constată că dispoziţiile contestate vizează stabilirea salariului de bază brut, care potrivit celor susţinute de pârâţi cuprind şi sporurile acordate funcţionarilor publici.
Prin urmare, în speţă este vorba de stabilirea salariului de bază de către autoritatea publică, astfel cum este el definit de art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010, şi nu de stabilirea unui salariu de bază cum este reglementat de Legea cadru nr. 284/2010, în cuprinsul acestuia putând fi incluse şi alte sporuri sau indemnizaţii.
Instanţa apreciază însă că această împrejurare, constând în utilizarea denumirii de „salariu de bază brut” care nu se regăseşte sub această formă în definiţiile legale prevăzute de Legea nr. 284/2010 sau Legea nr. 285/2010, nu este de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ.
Nici susţinerea reclamantului cu privire la modificarea unilaterală a salariului de bază , în lipsa unui act normativ sau a unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă nu poate fi crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrative în cauză, atât timp cât pârâţii au avut în vedere Decizia nr. 37/2009 pronunţată de ÎCCJ, în ceea ce priveşte sporul de dispozitiv, precum şi actul adiţional nr. 1 la Acordul colectiv privind relaţiile de serviciu nr. 31/B din 29.02.2008 (fila 270 – 271), art. 3, prin care au fost suspendate clauzele din acordul colectiv, care au ca obiect acordarea drepturilor băneşti sau în natură de orice fel, pe durata de aplicabilitate a prevederilor legale de interzicere a acestora (în ceea ce priveşte sporul pentru confidenţialitate, fidelitate şi loialitate).
Cât priveşte paguba iminentă aceasta este definită de art. 2 lit. ş din acelaşi act normativ ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi sau a unui serviciu public.
În cauză, prin punerea în aplicare a dispoziţiilor contestate se produce o pagubă în patrimoniul persoanelor membre a sindicatului, vizate de acele dispoziţii, în sensul diminuării considerabile a veniturilor lor salariale. Însă îndeplinirea acestei condiţii nu este suficientă în măsura în care reclamantul nu a probat existenţa unui caz bine justificat, cele două condiţii trebuind a fi îndeplinite cumulativ.
Prin raportare la cele reţinute şi la înscrisurile depuse, instanţa apreciază că afirmaţiile reclamantului nu sunt de natură a crea dubiu asupra legalităţii actelor contestate, motiv pentru care, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa va respinge cererea de suspendare executării actului administrativ – Dispoziţiilor Preşedintelui Consiliului Judeţean cu numerele 218 – 356, precum şi dispoziţia fără număr privindu-l pe P A, toate emise în data de 02.03.2011.
Definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 2162/2012 a Curţii de Apel Oradea
