ACŢIUNE EVALUABILĂ ÎN BANI. NULITATEA
CONTRACTULUI DE VÂNZARE CUMPĂRARE ŞI
RESTABILIREA SITUAŢIEI ANTERIOARE.
Art.2821 Cod procedură civilă.
Potrivit dispoziţiilor art.2821Cod procedură civilă, hotărârile prin care
se soluţionează, în primă instanţă, pe cale principală, litigii al căror obiect are o
valoare de până la un miliard lei inclusiv, nu sunt supuse apelului.
(Decizia nr.1200/R din 22 septrembrie 2006 pronunţată
de Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, conflicte de muncă şi de
asigurări sociale)
Prin cererea înregistrată la data de 22.10.2004 sub
nr.10432/2004, reclamanta PRIMĂRIA ORAŞULUI MIOVENI,
reprezentată prin primar, a chemat în judecată pe pârâţii UDROIU
NICOLAE şi UDROIU RODICA, solicitând instanţei ca prin hotărârea
ce se va pronunţa să se dispună în principal anularea contractului de
vânzare-cumpărare nr.106/10.05.2002 şi restabilirea situaţiei anterioare,
iar în subsidiar obligarea pârâţilor la plata sumei de 4.694.531 lei
reprezentând diferenţă de preţ a apartamentului şi 2.148.217 lei
reprezentând dobânda legală percepută pentru suma neîncasată la
bugetul local, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de
vânzare-cumpărare nr.106/10.05.2002 pârâta a cumpărat din fondul
locativ de stat apartamentul nr.1, situat în Bl.A3II, sc.B, Mioveni pentru
preţul de 18.778.125 lei, care este mai mic decât preţul legal de
23.472.656 lei, calculat conform art.7 alin.4 din Legea nr. 85/1992.
Dintr-o eroare de calcul apărută şi din cauza faptului că
funcţionarii debutanţi nu au avut îndrumare profesională de specialitate,
preţul apartamentului s-a calculat în funcţie de salariul minim brut pe ţară
corespunzător anului 2001, deşi apartamentul a fost cumpărat în anul
2002, încălcându-se astfel art.19 din Legea nr.85/1992, conform căruia
contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispoziţiilor
Decretului Lege nr.61/1990 şi ale prezentei legi sunt lovite de nulitate
absolută.
Prin sentinţa civilă nr.751 din 21 februarie 2005 a Judecătoriei
Piteşti a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta Primăria
Oraşului Mioveni şi pe cale de consecinţă, pârâţii au fost obligaţi la plata
sumei de 4.694.531 lei reprezentând diferenţa de preţ legal către
reclamantă. Totodată, a fost respinsă cererea privind constatarea nulităţii
absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.106/10.05.2002, precum
şi cererea privind acordarea dobânzii legale în cuantum de 2.148.217 lei.
Pentru a hotărî astfel, s-a arătat că prin contractul de vânzare-
cumpărare nr.106/10 mai 2002 între reclamanta Primăria Oraşului
Mioveni, în calitate de vânzătoare şi pârâţii Udroiu Nicolae Adrian şi
Udroiu Rodica, în calitate de cumpărători, aceştia din urmă au dobândit
dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.1 situat în Mioveni,
Str.Petre Zugravu, Bl.A3II, sc.B, compus din 4 camere, în suprafaţă de
76,83 m.p. Preţul apartamentului prevăzut în contract a fost de
18.778.125 lei, stabilit conform fişei tehnice de calcul din data de
29.04.2002, din care suma de 281.672 lei reprezentând comision.
Potrivit art.7 alin.4 din Legea nr.85/1992, evaluarea şi
vânzarea apartamentelor pentru care nu s-au încheiat contracte de
vânzare-cumpărare, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se vor face
în condiţiile Decretului-Lege nr.61/1990 şi ale prezentei legi, la un preţ
indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data
cumpărării faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii
nr.85/1992.
Potrivit art.2 din H.G.nr.218/1992, începând cu data de
01.05.1992, salariul minim brut pe ţară se stabileşte la 11.200 lei. De
asemenea, potrivit H.G.nr.1037/2001 pentru perioada 01.03.2002 –
01.03.2003, salariul de bază minim brut pe ţară se stabileşte la 1.750.000
lei lunar. Înmulţind coeficientul de indexare cu valoarea apartamentului
reţinută mai sus, reiese că preţul legal al apartamentului este de
23.472.656 lei (150.225 x 156,25).
În ceea ce priveşte cererea privind constatarea nulităţii
absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.106/10.05.2002,
Judecătoria Piteşti a reţinut că în temeiul art.19 din Legea nr.85/1992,
contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispoziţiilor
Decretului-Lege nr.61/1990 şi ale Legii nr.85/1992 sunt lovite de
nulitate absolută.
În speţă, având în vedere că reclamantei îi aparţine culpa
pentru calcularea greşită a preţului, aceasta din urmă nu poate invoca
nulitatea absolută a contractului pentru acest motiv, întrucât ar echivala
cu invocarea propriei culpe în constatarea nulităţii actului.
Făcându-se aplicarea principiului „nemo auditur propriam
turpitudinem allegans” instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată,
cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-
cumpărare nr.106/10.05.2002.
Referitor la cererea privind obligarea la plata sumei de
4.694.531 lei a dobânzii legale în cuantum de 2.148.217 lei, instanţa a
reţinut că art.7 alin.4 din Legea nr.85/1992 stabileşte un preţ legal
obligatoriu pentru apartamentele vândute în regimul stabilit de acest act
normativ, astfel încât, dacă părţile au prevăzut un alt preţ, acesta se
înlocuieşte de drept cu preţul legal, iar dacă contractul a fost executat cu
plata unui alt preţ, diferenţa urmează să fie plătită, răspunderea fiind
contractuală.
În concret, instanţa a apreciat ca întemeiată în parte cererea
subsidiară a reclamantei şi a obligat pârâţii la plata sumei de 4.694.531 lei
reprezentând diferenţa de preţ legal către reclamantă.
S-a notat, de asemenea, că reclamanta nu este îndreptăţită şi la
dobânda legală, întrucât se află în culpă, ca urmare a calculării greşite a
preţului de vânzare a apartamentului în discuţie.
Reclamanta a declarat apel prin care a formulat o singură
critică pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că instanţa de fond a
considerat aplicabile dispoziţiile art.1088 Cod civil privind dobânzile
care curg de la data formulării cererii de chemare în judecată, dar a
nesocotit dispoziţiile art.1 din H.G.nr.67/2004 şi art.21 Cod procedură
fiscală.
Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr.250 din 28 februarie
2006, a respins ca nefondat apelul, reţinându-se că prin faptul că
reclamantei îi aparţine culpa datorită calculului greşit al preţului
apartamentului în litigiu, aceasta nu poate invoca faptul că este
îndreptăţită la repararea pierderii suferite care include şi beneficiul de
care a fost lipsită (dobânzile).
S-a mai reţinut că, în situaţia în care cererea de complinire a
preţului prevăzut în contract în raport de preţul legal s-a constatat a fi
fondată, reclamanta nu era îndreptăţită să pretindă atât preţul cât şi
beneficiul de care a fost lipsită de 2.148.217 lei, neputând invoca propria
culpă pentru obţinerea unui drept.
Ca urmare, soluţia de respingere a cererii de acordare a
dobânzii legale de la data notificării obligaţiei de plată a fost privită ca
nefondată, neputându-se invoca de către apelantă producerea unei culpe
reale prin neplata preţului.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând-o
pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură
civilă, susţinând că s-a încălcat legea, respectiv dispoziţiile art.7 alin.4 şi
art.19 din Legea nr.85/1992, republicată, precum şi dispoziţiile Codului
de procedură fiscală.
La termenul de astăzi, Curtea a pus în discuţie excepţia de
inadmisibilitate a recursului şi excepţia greşitei compuneri a instanţei care
a soluţionat calea de atac în raport de dispoziţiile art.2821 Cod procedură
civilă.
Analizând cu prioritate aceste excepţii, se constată
următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii recursului urmează a fi respinsă ca
neîntemeiată şi a se aprecia ca fondat motivul de recurs prevăzut de
art.304 pct.1 Cod procedură civilă referitor la nelegala alcătuire a
instanţei care a pronunţat decizia recurată, pentru considerentele ce se
vor arăta în continuare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art.2821 Cod procedură civilă,
hotărârile prin care se soluţionează, în primă instanţă, pe cale principală,
litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, nu sunt
supuse apelului.
În speţă, sunt incidente prevederile art.2821 Cod procedură
civilă, întrucât obiectul cererii este evaluabil în bani, acţiunea ce are ca
obiect nulitatea unui contract de vânzare-cumpărare, precum şi
restabilirea situaţiei anterioare, respectiv reintrarea în proprietatea
vânzătorului a imobilului vândut, este evaluabilă în bani, întrucât prin
hotărârea pronunţată şi numai pe baza ei se redobândeşte dreptul de
proprietate asupra bunului, iar evaluarea se face în raport cu valoarea
imobilului.
Aşa fiind, se va reţine că în cauză sunt incidente prevederile
art.2821 Cod procedură civilă mai sus-menţionate, hotărârea pronunţată
de judecătorie fiind supusă numai recursului, iar această cale de atac este
de competenţa tribunalului, valoarea imobilului fiind sub 1 miliard lei.
Potrivit principiului legalităţii, hotărârile judecătoreşti sunt
supuse căilor de atac stabilite de lege, menţionarea greşită în dispozitivul
hotărârii a altei căi de atac neacordând părţii dreptul de a uza de ea,
fiindcă legea, ci nu instanţa de judecată, le determină.
Tribunalul a ignorat dispoziţiile şi principiul mai sus-
menţionate şi a soluţionat calea de atac în compunerea prevăzută pentru
apel, de doi judecători, încălcându-se prevederile art.54 alin.2 din Legea
nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Soluţionarea cauzei de către o instanţă, alcătuită cu un număr
de judecători mai mare sau mai mic decât cel prevăzut de lege, constituie
nulitatea hotărârii, ce se poate înlătura prin măsura casării. Măsura casării
deciziei se impune în această fază procesuală, întrucât este contrar
principiului legalităţii şi scopului urmărit prin promovarea căii de atac a
recursului, a menţine o hotărâre pronunţată cu încălcarea normelor
imperative de organizare judiciară privitoare la compunerea completelor
de judecată.
A pronunţa o altă soluţie, presupune confirmarea unei
hotărâri vădit nelegale şi sancţionarea în mod nejustificat a părţii căreia
nu i se poate reţine nici o culpă pentru eroarea săvârşită de către instanţă
cu privire la calea de atac.
De asemenea, s-ar încălca în mod grav dreptul părţii la un
proces echitabil, prin promovarea unui formalism excesiv privind
calificarea căilor de atac şi stadiul procesual în care s-a invocat excepţia
nelegalităţii, încălcându-se astfel şi dispoziţiile art.6 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului şi art.6 din Legea de organizare
judiciară.
Pentru toate aceste argumente, se impune ca, în temeiul
art.312 alin.3 Cod procedură civilă, să se admită recursul şi să se caseze
decizia, cu trimitere spre rejudecare.
