Fond contencios administrativ. Aplicarea dispozitiilor O.U.G. nr. 148/2005 modificata prin Legea nr. 239/2009. Indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor gemeni 0-2 ani reprezinta 85% din veniturile realizate de parinte în ultimele 12 luni, la care se adauga o majorare de 600 lei.
Prin cererea înregistrata pe rolul acestui tribunal la data de 18 ianuarie 2011, sub nr.485/98/2011, reclamanta L.M. a chemat în judecata pârâta AGENTIA JUDETEANA PENTRU PRESTATII SOCIALE IALOMITA solicitând pe cale judecatoreasca obligarea pârâtei la plata indemnizatiei pentru cresterea copilului, reprezentând 85% din media veniturilor reclamantei pe ultimele 12 luni, în favoarea minorei LMZ .
În motivarea cererii sale, reclamanta a aratat ca a dat nastere la doi copii gemeni, însa indemnizatia de crestere a copilului 0-2 ani a fost pentru minorul L.A.R. de 2.471 lei lunar, iar pentru minora L.M.Z. doar de 600 lei lunar .
Considera reclamanta ca cei doi copii gemeni ar fi trebuit sa primeasca fiecare aceeasi indemnizatie, respectiv 2.471lei lunar, care reprezinta 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni obtinute de parintii lor.
În motivarea cererii sale, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri .
Reclamanta nu si-a motivat în drept cererea .
Prin întâmpinare, pârâta Agentia Judeteana Pentru Prestatii Sociale Ialomita a solicitat respingerea actiunii reclamantei ca fiind neîntemeiata si nelegala.
În acest sens, sustine pârâta, indemnizatia pentru cei doi copii rezultati dintr-o sarcina gemelara a fost acordata în conformitate cu dispozitiile art.1 alin.1 si art.2 din O.U.G. nr.148/2005, asa cum aceasta a fost modificata prin Legea nr.239/2009, în sensul ca indemnizatia lunara pentru cresterea copilului în vârsta de pâna la 2 ani reprezinta 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni de parinte, iar pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti aceasta indemnizatie se majoreaza cu 600 lei .
Din actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine urmatoarele :
Potrivit deciziei nr.12843777573856 din 13 septembrie 2010, emisa de pârâta, rezulta ca în conditiile O.U.G. nr.148/2005, privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului cu modificarile ulterioare i s-a acordat reclamantei, în calitate de reprezentant legal al celor doi copii rezultati dintr-o nastere gemelara a indemnizatiei, dupa cum urmeaza :
-pentru minorul L.A.R. – 2.471 lei lunar ;
-pentru minora L.M.Z. – 600 lei lunar .
În acest sens, s-au avut în vedere dispozitiile art.1 alin.1 si art.2 din
O.U.G. nr.148/2005, cu modificarile ulterioare ca si Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr.1025/2006, potrivit cu care indemnizatia pentru cresterea copilului pâna la vârsta de 2 ani reprezinta 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni de parinte, iar pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara aceasta indemnizatie se majoreaza cu 600 lei lunar .
Asadar, acestea fiind dispozitiile legale aplicabile în materie, în raport de înscrisurile dosarului, rezulta ca ele au fost respectate întocmai de catre pârâta atunci când a stabilit cuantumul indemnizatiei pentru cresterea copilului pâna la vârsta de 2 ani pentru cei doi copii gemeni ai reclamantei .
În cauza nu se poate sustine ca, procedându-se astfel, cei doi copii gemeni beneficiaza de un tratament juridic diferit si ca între cei doi ar exista diferente în ceea ce priveste indemnizatia acordata .
Tribunalul observa în acest sens ca din economia textului de lege mai sus enuntat nu se reglementeaza indemnizatii diferite pentru cei doi copii gemeni, ci faptul ca indemnizatia pentru cresterea copilului pâna la vârsta de 2 ani acordata de stat este una si aceeasi, numai ca atunci când exista copii nascuti dintr-o sarcina gemelara respectiva indemnizatie, calculata în conditiile art.1 alin.1 din O.U.G. nr.148/2005, se majoreaza cu 600 lei lunar .
Pe de alta parte, trebuie retinut ca, potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciara, justitia se înfaptuieste în numele legii, iar Curtea Constitutionala a statuat în decizia nr.838/2003, atunci când a rezolvat un conflict de natura constitutionala între autoritatea judecatoreasca pe de o parte si Parlamentul României si Guvern pe de alta parte, facând trimitere la art.124 corelat cu art.16 din Constitutie, ca instantele judecatoresti trebuie sa respecte legea de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determina comportamentul persoanelor juridice si fizice în circuitul civil si sfera publica.
Cu alte cuvinte, puterea judecatoreasca, respectând principiul separatiei puterilor în stat, este abilitata constitutional sa aplice dreptul nu sa-l creeze.
Ori, în raport de dispozitiile legale cuprinse în O.U.G. nr.148/2005, a admite cererea reclamantei înseamna a adauga la lege, adica a legifera, a crea drept, ceea ce înfrânge principiul constitutional mai sus-amintit – separatia puterilor în stat .
Asa fiind, cum din probele administrate în cauza rezulta ca pârâta s-a conformat întrutotul dispozitiilor legale privind acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului, urmeaza a respinge ca neîntemeiata cererea formulata de reclamanta L.L.M, împotriva pârâtei AGENTIA JUDETEANA PENTRU PRESTATII SOCIALE IALOMITA.