Potrivit art. 103 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002, „în situaţia în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanţa de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti”. Din economia textului de lege rezultă că, atunci când instanţa de judecată a fost sesizată pentru constatarea eliberării nelegale a permisului de conducere, autoritatea emitentă este obligată să dispună suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, nefiind lăsat la latitudinea sa să facă aprecieri asupra posibilităţii aplicării măsurii.
în cauză, cerinţa impusă în mod imperativ de text, aceea a dovedirii că pe rolul instanţei de judecată este înregistrată o acţiune formulată de către recurentă şi prin care solicită să se constate caracterul nelegal al obţinerii permisului de către reclamant, nu este dovedită în niciun mod.
C.A. Piteşti, secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 135/R-cont/03.02.2010
Prin cererea înregistrată la 11 august 2009, reclamantul N.M. N. a solicitat, în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Judeţului A., suspendarea executării Ordinului nr. 340 emis de pârâtă la 8 mai 2009.
In motivare, s-a arătat că, prin actul administrativ atacat, i-a fost comunicat că începând cu 15 mai 2009 i s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, până la hotărârea instanţei. Accastă motivare a pârâtei nu poate justifica măsura adoptată, cu atât mai mult cu cât nu a fost identificat un dosar având ca obiect anularea permisului de conducere şi, dc altfel, categoria B a fost obţinută din luna iunie 2000, fară nicio legătură cu vreo infracţiune.
Prin sentinţa nr. 314/CA/2009, Tribunalul Argeş a admis cererea şi a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 340/2009, până la soluţionarea în mod irevocabil a acţiunii în anulare formulată de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul se bucură de prezumţia de nevinovăţie, reţinerea permisului de conducere aduce limitări ale vieţii sale publice şi private, iar categoria B a permisului de conducere a fost obţinută ca urinare a preschimbării unui permis spaniol şi a schimbării domiciliului în judeţul A.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta pentru motive încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând următoarele: din modul de formulare a dispoziţiilor art. 114 din O.U.G. nr. 195/2002, rezultă intenţia legiuitorului de a nu lăsa posibilitatea de apreciere cu privire la suspendarea permisului de conducere atunci când sunt îndeplinite celelalte condiţii impuse de art. 103 din acelaşi act normativ; ordinul este emis cu respectarea tuturor condiţiilor impuse de lege, aşa încât nu se poate vorbi de un caz justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar prejudiciul nu a fost dovedit în niciun mod.
Examinând criticile formulate, se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ individual este supusă, de principiu, cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv dovedirii pagubei iminente şi cazului bine justificat, aşa cum sunt ele definite de art. 2 lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 103 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002, „în situaţia în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanţa de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la
rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. In acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliţie pe raza
căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, rezidenţa normală, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere”, iar art. 114 lit. e) se referă la „permisul de conducere a fost obţinut cu încălcarea normelor legale, situaţie constatată de instanţa competentă”.
Din economia textului de lege rezultă că, atunci când instanţa dc judecată a fost sesizată pentru constatarea eliberării nelegale a permisului de conducere, autoritatea emitentă este obligată să dispună suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, nefiind lăsat la latitudinea sa să facă aprecieri asupra posibilităţii aplicării măsurii.
In cauză, cerinţa impusă în mod imperativ de text, aceea a dovedirii că pe rolul instanţei de judecată este înregistrată o acţiune formulată de către recurentă şi prin care solicită să se constate caracterul nelegal al obţinerii permisului de către reclamant, nu este dovedită în niciun mod.
Deşi, prin răspunsul la plângerea prealabilă, reclamantului i s-a comunicat că are posibilitatea să consulte site-ul Judecătoriei Piteşti pentru a verifica existenţa acţiunii în anulare, acesta a susţinut, susţinere neinfirmată în niciun mod, că o astfel de solicitare nu există.
In concluzie, reţinând că nu este îndeplinită în cauză cerinţa obligatorie impusă de art. 103 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002, care ar fi fost de natură să justifice măsura suspendării permisului de conducere, se apreciază că legalitatea actului administrativ individual este, cel puţin la nivel de aparenţă, de natură a crea numeroase îndoieli.
In această ordine de idei urmează a se observa şi că, parte din categoriile permisului de conducere au fost obţinute în anul 2000, dar şi că măsura dispusă este de natură să-l prejudicieze pe reclamant, lipsindu-1 de un drept al cărui exerciţiu îi fusese recunoscut.
Reţinând neîndeplinirea cerinţei impuse în mod obligatoriu de lege, de natură a crea aparenţa de legalitate a actului administrativ, se apreciază că recursul este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins.
